Setea de unul
cade pe lume umbra
unui creier gândind
și crește cu el deodată în noi și în lucruri
nevoia de-a fi alții
și unul în același timp
fluturi albaștri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-și privească
apa din trup se evapore până la os
mai adu-ți aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare
dar tot ce atunci și acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roți de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mișcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-și propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul
poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Șerbănoiu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.