Aur vegetal

Atâtea chipuri aurul mai are,
precum l-am adunat din câmp ades,
cel din tăria verilor cules,
din liniştea amiezelor solare.

Acum lumina capătă-nţeles
cu mult mai spornic, mai adânc, mai mare
şi fiecare boabă de sudoare
zidită-n truda oricărui cules.

Miraculosul gând învrednici minunea din
aceste-au rării, cum alta-n lume mai
frumoasă nu-i.

Lingouri strălucind la temelii doar
în tezaurele celor vii mereu sunt
roadele pământului.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multe, câte-am semănat

Toată viaţa, cât am fost,
am avut în viaţă rost.
În grădină-am plantat flori
si-am cules parfumul lor.
Pomi am plantat în livadă
şi am cules vara roadă.
Am cultivat în câmp grâne
şi-am adus în casă pâine.
Am rostit doar adevăr,
minciuna nu mi-a fost văr.
Primind înţelegere
am investit încredere.
Am semănat bună credinţă
şi-am cules recunoştinţă.
Am semănat multă iubire
şi-am gustat din fericire.
Multe, câte-am semănat
iubire mi-au înturnat.
Bucurii am adunat
şi viaţa mi-au luminat.

poezie de Dumitru Delcă (11 martie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cules

Te-am cules din flori... iubire,
Într-o seară fermecată,
Dinspre margini de uimire
Fără gard... şi fără poartă.

Te-am cules din clipa rece,
Şi din frunza de trifoi,
Când stau fluturii să plece
Şi când sânii-ţi-erau goi.

Te-am cules târziu... din vise,
Tainică şi zâmbitoare,
Sau din gânduri interzise,
Calde... ca o sărutare.

Te-am cules dintr-o poveste,
Ca un prinţ rătăcitor,
Dintre astrele celeste
Pitulate dup-un nor.

Te-am cules... dinspre lumină,
Şi din candela sfinţită,
Când luceferi stau să vină
Şi când luna-i... părăsită.

Te-am cules din depărtare
Şi din aşteptări adânci,
Dintr-un val pierdut de mare,
Trist, încolăcit pe stânci.

Te-am cules... ştiu asta bine,
Din parfum de trandafiri,
Din smaralde şi rubine,
Din speranţe... şi-mpliniri.

Te-am cules din veşnicie,
Dintre doruri şi tăceri,
Din extaz, din agonie,
Din durere sau plăceri.

poezie de Constantin Triţă din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste profundă...

Caut adâncimea,
Ca pe o hrană necesară,
Iubesc adâncimea,
Ca pe o fată sprinţară.
În adâncime mi-am plasat,
Toate visurile mele,
Precum astronomul,
Îşi are visul la stele.
De ce? Mi-am pus întrebarea
Frumuseţea rocilor,
Ale acestor minuni
Obişnuite ale pământului,
Mă fac mereu şi intens,
Să îmi placă mai mult?
Fiindcă prin forţă,
Învingi tăria,
Blocului de stâncă imens.
Dar nu numai atât,
Ci alte şi alte probleme,
Mereu îţi ridică,
De fiecare dată,
În fiecare zi, tăria din stâncă.
Eu, tu, în general minerii,
Nu au teamă de piatră,
De tot ce-I colosal. Aşa este.
Nu-i fenomenal?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăminte

Dă-mi, Doamne, pacea câmpului
Când fericit este de rod
Şi liniştea pământului
Să fac din ele vieţii pod!
Să urc când sunt prea abătut
De nesfârşitele corvoade
Să pun lumina aşternut
Şi curcubeie în cascade!
Dă-mi tihna răsăritului,
Aşterne-o-n mine ca pe-o mare,
Culoarea asfinţitului
Picteaz-o-n suflet ca-n altare.

Fă ca iubirea mea să fie
Precum o ploaie mult dorită,
Când seceta din cei dragi mie
Cu dragoste vrea domolită.
Dă-mi flori de gând ca iasomia
Să las miresme unde merg
Şi glasul blând ca ciocârlia
Căci ce sădesc, asta culeg!
Să-mi cânte inima duios
Amprenta să o las de plec
Că nimănui nu-i de folos
De sunt doar umbră, unde trec!

rugăciune de Angelina Nădejde (5 iunie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două anotimpuri

Formată-i cheia stelelor în lume, cu cât
mai simplă şi mai virginală cu-atât
mereu mai fără de greşeală, cuprinsă
de o blândă-nţelepciune.

Puterea lumii răsări ovală şi-nfiorată-n
sine fără nume, cetăţi vuind
de mătăsoase rune va scoate griul iarăşi la
iveală.

Prin cele două anotimpuri strânse,
un gol cât bucuria zilei plânse
o boabă din argintul cel mai pur.

Acum pe dealurile încă ninse poţi
observa cum se ridică-n pânze ozonul
ne-nverzitelor păduri.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispite

se nasc atâtea ispite
în noi şi în lucruri
pământul încă visând
se trezeşte în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii seminţelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la ţărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
şi şarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul, ca şi roadele toamnei, trebuie cules la timpul lui.

citat celebru din Epictet
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am cumpărat!

Cu un zâmbet, cu o privire,
Am cumpărat a ta simţire.
Este foarte importantă pentru mine,
Este a sufletului meu oglindire.

Cu un vers bine ales,
Am cumpărat al tău gând de pripas,
L-am cântărit şi l-am cules,
Ca şi cum ar fi fost, tot ce mi-a rămas.

Cu o lacrimă şi un suspin,
Am cumpărat al tău chin,
Este mai bine, ca eu să-l deţin,
Ca pe al unui superb trandafir, spin.

Cu timpul care a trecut,
Ţi-am cumpărat încrederea, minut cu minut,
Pentru un minunat început,
Pentru un salt în necunoscut.

Pentru inima ta, nu am plătit ceva,
Doar ţi-am dat-o în schimb pe a mea,
Aşa că, te rog, ai mare grijă de ea,
Iubeşte-o mult, aşa cum o iubesc eu pe a ta!

Mai am un pic şi îţi cumpăr iubirea toată,
Să nu o mai poţi da altcuiva vreodată,
Dar nu fi trist, am de gând să-ţi ofer ca plată,
Doar clipe de fericire, de îndată!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte-nţeleg n-am înţeles

Câte-nţeleg, n-am înţeles,
dar aş lua toate câte las.
Din ce-am cules şi n-a rămas,
din ce-a rămas şi n-am cules.

Azi din frântura unui ceas
eternităţi aş şti să ţes.
Şi din ce ieri credeam eres
lumi noi mi-aş scrie pe atlas.

Câte-am stricat, câte n-am dres
le-aş face-acum iconostas
şi-aş bea cu sete tot mai des

Din flori ce mor la orice pas
din ce-a rămas şi n-am cules,
din ce-am cules şi n-a rămas.

poezie celebră de Radu Gyr
Adăugat de Dănuţ Cepoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Para cea mai coaptă

Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
La fel e şi iubirea mea, la care n-am acces,
Plăcută privirilor deşi-i. Briză-înmiresmată, făpura i-o-înclină
Spre mine, căci abia aştept să o sărut şi să mi-o fac regină!

Ea stă-n lumină şi ochii tuturor o văd, iar dorinţele dau ghes –
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.
Că-asemenea roadă-i dulce şi parfumată, prea bine ştiu,
Dar, iată, n-ajung la ea,-i privesc doar obrăjorul auriu.

Sorb razele de soare prelinse pe chipul frumuseţii,
Aşa cum trandafirii însetaţi beau roua dimineţii.
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules –
Iar ochii mei privesc neclintit numai la ea, bineînţeles.

De ce – de ce n-o ignor, de ce să-i întorc spatele mi-e greu,
De ce nu culeg o altă inimă din multele-întâlnite-n drumul meu?
Atâtea iubiri am la-îndemână – dar, vai, pentru niciuna interes!
Para cea mai coaptă-i pe cel mai înalt ram, greu de cules.

poezie de James Whitcomb Riley,1849–1916,, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La culesul viilor

Peste câmpuri de lăcuste,
Printre strugurii viorii,
Unii-s la cules de fuste,
Alţii-s la cules de vii.

epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Setea de unul

cade pe lume umbra
unui creier gândind
şi creşte cu el deodată în noi şi în lucruri
nevoia de-a fi alţii
şi unul în acelaşi timp

fluturi albaştri
pe chipul în somn ne rămân
vie oglinzile
golul în noi să-şi privească
apa din trup se evapore până la os

mai adu-ţi aminte de clipa
oricărui sărut
din spasmul lui scurt
pe-orizonturi
izbucnea câte-un pom singuratec în floare

dar tot ce atunci şi acum se repetă adâncul
ce se umple de zgomote de roţi de chipuri îmbinate
menit să ne disloce
poate să pună-n mişcare fărădemarginea noastră
cum ne absoarbe
din extazul nostru static
fără-ncetare făurindu-şi propria durată
spaima de număr multiplu
setea de unul

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm cules din spini de cactus

Pustia spre-nflorire profetului i-e dată,
Că-i văzător de pildă: În cactus, ce spun ţepii
De zodia Iubirii? că-n spini floarea-şi arată,
Cum jertfă e cerneala ce-a curs cândva prin sepii?

Cum aş putea la alta-n răsfăţ de catifele,
Să uit că nu-i ca tine, chiar dacă-şi schimbă blana?
Tu nu-nţelegi că stihul străpuns de ukulele
'Nainte de-a fi rouă l-am cântărit cu geana?

Cum te iubesc? Întreabă stihii, furtuni şi mare,
Că întru tot le suntem chip al dezlănţuirii.
S-a întrupat Cel-Veşnic cumva-ntr-o întrebare,
Sau lut luă să soarbă genunile Iubirii?

Răspunsul Lui e focul ce-l încifrează sperla:
De n-ar fi suferinţa, din ce s-ar naşte perla?

sonet de Dumitru Ichim (13 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul iubirii

Nu întrebam adesea de ce atâta ură
Distruge universul iubirii
Şi de ce, umili, precum o pradă,
Îngenunchem şi plângem
Şi suferim adesea prea mult, din dragoste
Vântul speranţei noastre ne duce prea departe
În lumi necunoscute...
Dar oare nu-i prea mult?
De ce atâtea lacrimi acoperă cu umbre
Inexistenţa vieţii şi-a oricărui cuvânt
Suntem doar biete raze pierind în întuneric
Şi dacă nu iubim, atunci o vom lăsa
Din moştenirea noastră în suflete ascunse
Celor ce au credinţă, curând, ne vor urma?

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu ştii, nu simţi, nu vezi
De atâtea ori cum cad plângând.
Nu vrei, nu poţi, n-ai să mă crezi
Cum pierd dorinţe tremurând.

Şi de atâtea ori ţi-am spus
Să vii, să pleci, nu te-am mai vrut...
Şi fiecare apus de soare
Mă ucidea printr-un sărut.

Sărutul dulce al răzbunării
Ce l-am gustat de atâtea ori,
Chemarea tristă a uitării
Din ofilirea unei flori.

Însă acum te rog fierbinte
La pieptul meu tu să revii,
Să mă alini doar prin cuvinte
Şi-n braţe strâns tu să mă ţii.

Şi să îmi spui că nu-i târziu,
Că nu-i greşeala cea fatală...
Pierdută-n golul cenuşiu,
Îmi dau suflarea cea finală.

poezie de Karine Vuicin
Adăugat de Karine Vuicin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultură înseamnă tot ce a semănat omenirea pentru ea şi a cules roadele pentru sine.

aforism de David Boia (30 noiembrie 2021)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletele celor morţi

noaptea se auzeau tropote de cai
sufletele celor morţi treceau în cohorte
şi când am ieşit din casă
m-am trezit într-un oraş străin
oraşul lui Cain

în fiecare dimineaţă plecăm la cules
seminţe, umbre, coji de cuvinte
iluzii, aluzii, confuzii
păreri, satisfacţii, cai verzi
fără să luăm aminte
cu cât culegeam mai mult
un principiu ocult
ni le ia înapoi una câte una
pentru totdeauna

poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aurul de la gâtul unei femei frumoase e cules din albia limpede a unui râu de munte; cel de la una bătrână, din adâncuri mezozoice.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Boabă cu boabă

... o mulţime de lucruri sapă-n pereţii
pământului viu
cu ochi verde de cramă
fântână cu cumpănă
şi patru nuci păzitori
şi cobiliţă cu struguri
şi sânul cu pui
ce coboară în sat
şi boabă cu boabă
ari până la padină
cu ceasul în mână
şi nu mai ştii seama
nici forma
nici mersul cuvântului
lacrimă lungă de crâng
prin propria vană...

poezie de Maria Podari din Prin Labirintul nemărginirilor (2015)
Adăugat de mariada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mult înainte ca astronomia să fi cules roadele ştiinţelor optice îmbunătăţite, Democrit din Abdera a văzut, ca să spunem aşa, cu ochii raţiunii, pătrunzând în infinit în măsura în care au făcut-o apoi astronomii cei mai capabili, în vremuri mai avantajoase, mintea lui trecând de Coloana Vertebrală a Nopţii, dincolo de Laptele Herei.

citat din Thomas Wright
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!