Neîncăpătorul de sine

O înnoire se petrece-n toate dar cugetul o
simte ce! mai bine, el e magnetul pururi
care-şi ţine în miez puterile neîntinate.

Şi în adânc de-i dat să se-nlumine şi
fulgeră-n afară şi răzbate, el suferă de
vieţi neîntâmplate, sublimul neîncăpător
de sine.

O, focurile lui de-ar fi mărunte,
oglinzi răsfrânte de aceleaşi unde.
am mai învinge friguri, piscuri, timpuri?

Ei însă-nvie patime profunde,
nimic din tot ce-i greu dar pur n-ascunde
chiar când rămâne, câteodată, singur.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul de-a pururi durează, pământul îndelung dăinuieşte: Cer şi pământ de-a pururi durează şi-ndelung dăinuiesc întrucât nu pentru sine trăiesc: deci pot să trăiască de-a pururi. Prin urmare Înţeleptul în spate se aşază şi astfel în faţă se află, din sine iese-n afară şi astfel rămâne: iar asta nu fiindcă nu se iubeşte pe sine? De aceea pe sine se poate împlini.

Lao Tse în Cartea despre Dao şi Putere
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doresc cu patimă un singur lucru: să-i implor pe oameni, de la Nicolae al II-lea până la ultimul tâlhar, să se cruţe pe sine, să uite tot, toate cugetările despre Dumnezeu, despre viaţa viitoare, nu mai vorbesc de stat, familie, propriul trup, şi să-şi îndrepte toată atenţia, toate puterile asupura unui singur lucru, singurul care este fără de tăgada, viaţa lor, şi să n-o dea nici pentru patrie, nici pentru glorie, nici pentru bogăţie, nici pentru Dumnezeu, ci să trăiască pentru sine, pentru binele lor, să se folosească de binele vieţii care e în puterea noastră. Binele ăsta care nu ni se poate lua, care atârnă mai greu decât orice altceva, care distruge tot ce poate fi greu în viaţa noastră. Binele ăsta e iubirea, iubirea faţă de tot ce e însufleţit, şi chiar neînsufleţit, ba chiar şi iubirea faţă de sine, faţă de sufletul nostru. E starea aceea a duhului în care totul e bine. Mă chinuie, mă aţâţă, mă torturează, mă bat, iar mie mi-e milă de cei care fac asta, îi iubesc şi mă simt cu atât mai bine cu cât ei sunt mai răi cu mine. Sădeşte în suflet sentimentul ăsta, căci e cu putinţă, şi totul va fi bine, tot ce e considerat nenorocire, inclusiv moartea, totul se va transforma în bine.

Lev Tolstoi în Despre Dumnezeu şi om din jurnalul ultimilor ani
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipă transcrisă

E vântul de câmpie care bate vuind prin două
straturi suprapuse, mai aspru-n pomii ou
trupuri descărnate şi moale-n viitoarele
lor frunze.

În cuiburi de pământuri stau ascunse puterile
mereu nemăsurate, de-un zvon văratec în
adânc pătrunse, de dorul cerurilor înstelate.

Nu tu, cuvântul are întâlnire cu
presimţita lumii înflorire, să scrie
clipa-ncet şi s-o rămână.

O, chiar şi-acum de-ai fi numai rostire,
s-auzi izvoarele în răsărire
cu cea mai dulce apă de fântână.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispite

se nasc atâtea ispite
în noi şi în lucruri
pământul încă visând
se trezeşte în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii seminţelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la ţărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
şi şarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sublimul şi ridicolul sunt atât de apropiate încât este greu să le clasezi separat. Un singur pas deasupra sublimului produce ridicolul; un singur pas deasupra ridicolului aduce din nou sublimul.

citat din Thomas Paine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinzi de dor

Dacă am cumva reproş
Ca să iti arunc in coş,
Greul să il duci cu tine
Nu-i frumos, nu-mi şade bine.

Nu sunt genul de femeie
Să destrame ce-i sub cheie
Chiar in văzul tuturor
Să spargă oglinzi de dor

Eu voi merge mai departe
Cu un vers ce-i scris in carte
Cu zăpada pe sub haină
Că oricum, afară-i iarnă....

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp concentrat

o coasă
dă târcoale
odăii unde scriu
iarba grasă
cade
fulgerată
de sus în jos
clipele mele
de jos în sus
până rămâne
ungă pajiştea aspră
numai
un fraged cap gânditor

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fascinaţia unei întrebări

mai mult şi mai nedefinit îmi pare
cântul de astăzi
greu de compus
- mă retorizez –
un jurnal intim ar prinde bine
să scrii de zeci de ori un cuvânt
să te fascineze semnul întrebării
în truda de a sări din colivia transparentă
pe o astfel de vreme
în acest colţ de provincie
florile magnoliilor aşteaptă să împrăştie
parfumul lor dulceag în faţa Teatrului şi
în English Park
pe străzile laterale
se simte mirosul de câine plouat
surâd ce bine ce bine
azi nu am reuşit să fac nimic
adieri cunoscute de acum
pătrund dincoace de gard
în liniştea pe care n-o tulbură nimeni
păsări îşi scutură aripile îngreunate de ploaie
în afară oameni
se îngână cu jungla sub un cer cuprins de friguri
mi-amintesc de Rousseau
şi-mi încerc răspunsul la o întrebare

poezie de Marilena Tiugan din Colivia cu aripi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama s-a străduit tot timpul să nu facă să fie greu. Relaţia dintre noi două se baza pe acest lucru, o să fie bine, vom rezolva, totul va merge bine. Nu ne lipsea nimic, avea un talent extraordinar de a te ţine curajos. Mai plângea câteodată şi după o pufnea râsul.

citat din Stela Popescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graiul meu

Cel ce gândeşte singur,
va rămâne singur,
cel ce scrie pentru sine,
va rămâne nime.

Privind prin firul de nisip,
Zăresc o lume de furnici,
De ele eu nu mă dezic,
De-aş fi chiar greier cu sclipici.
Mă trag din Yeti, Neanderthal,
Din Cro-Magnon sau din Adam,
Îmi e totuna, însuşi Baal
Era puţin cam canibal.
Trecutul meu himalaian,
Din Ur, apoi în Canaan,
Galiţia şi Patra Neamţ,
Eu sunt bogatul făr-un sfanţ.
De aceea mă înclin adânc
Graiului meu frumos şi blând.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două vieţi

Două vieţi, cu drumuri alte.
Doi flăcăi. Doi fraţi.
Abel — tot pe piscuri nalte,
Cain — fără să tresalte
La vreun dor mai sfânt, încalte,
Fără, peste văi, să-şi salte
Ochii-nneguraţi...
Două vieţi, cu-aceiaşi trudă,
Pururi în nevoi! Cain, inimă zăludă
Care-njură şi asudă,
Plugărind cu mâna-i udă
Spini şi pălămidă crudă;
Abel — după oi...

poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mediocrul se simte bine între spirite mărunte. E singurul loc unde pare mare.

aforism de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când totul în jur ţi-e duşman, neprieten,
Priveşte spre soare şi ai să zâmbeşti
Tu lumea întreagă vei şti s-o iubeşti
Chiar dacă tot ţi-e duşman, neprieten.

Când viaţa îţi pare un chin mult prea mare
Te uită la floare, sărută-i petala,
Pe corzi de visare răsune vioara
Chiar de viaţa-i un chin mult prea mare.

Când somnul ţi-e greu şi noaptea ţi-e neagră
Priveşte-nstelarea, luceafărul viu
Şi teamă să n-ai, căci cu tine-am să fiu
Chiar de-i greu somnul şi noaptea e neagră.

Când toate acestea în suflet le simţi,
Să nu-ţi pierzi nădejdea, deşi-ţi este greu,
Va fi bine mâine, prietenul meu,
Chiar dac-acestea în suflet le simţi.

poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul

Poetul e firav, bolnav
Se plimbă prin oraş fără un tel
Şi se opreşte, din când în când,
Pe stradă, şi îşi aduce aminte de ea, de el.

Rămâne uimit. Ea nici acum nu a venit
Ea îl visează, dar pentru el este cumplit
O sperie, dar îl iubeşte
Se cunosc demult, dar nu s-au întâlnit.

Sperie lumea pe bulevarde
Când rămâne cu ochii neclintiţi
Prin crâşme, şi parcuri,
Sau pe poduri, privind la ape,
Toţi îl ştiu - vorbeşte singur..

Acasă se întoarce poetul, târziu
Şi suferă, pentru ceva nedefinit
El suferă pentru noi,
Suferă pentru tot ce este viu.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

variaţiuni pseudopoetice

la-nceput a fost tăcere, până…
la un alt început
când a fost Cuvântul

a aflat asta şi femeia şi
s-a dus naibii pacea galactică
mai târziu
a prins năravul şi bărbatul…
bârfa-i întregită astfel

vântul cară această cremă sus
pe piscuri –
de-ar fi măcar rugăciune… dar nu;
Cuvântul S-a retras în Sine
porunceşte:
«Linişte în sala de mese!»
Atunci
un şmecher a inventat scrisul
Câtă cerneală a risipit umanitatea!?!

V-am trimis mental
dar voi
aţi rămas striviţi de semnul =
femeie – bărbat deasupra păcii…
aşadar
mestec hârtie şi rememorez:
«să fie lumină!» întâia poruncă
Mulţumesc, Doamne, aşa văd
să scriu…
Taci, femeie, însoţeşte-mă
chiar dacă semnul egal
stă mai mult în dreptul tău
bine că… mai am pe cel al mirării
…cine ştie până când!

răsucirea acestor silabe ţine esenţa

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zoom

Când pui obiectivul pe rană
şi dai zoom in,
nu găseşti nimic spectaculos.
Toate sunt frumos ordonate -
fiecare îşi ştie rostul, numele şi locul
cu o marjă de eroare
mai mică de zero virgulă...
Te faci că nu le înţelegi, sperând
că le vei distruge precizia
cu care trasează drumuri
şi-ţi stabilesc întâlniri
la miez de noapte, la miez de zi.
La miez, pe scurt. Acolo
unde îi prieşte ei,
unde se poate adânci
şi nu mai poate fi analizată
cu niciun dispozitiv cunoscut.
Simţi atunci doar
un soi de viermuială
dedesubt.
Şi o încolţire. Poate.

poezie de George Mira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un adevărat îndrăgostit nu se simte fericit decât atunci când o vede sau o ţine la piept pe fiinţa iubită, şi suferă când ea este departe.

Alexandre Dumas în Regina Margot
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur mine

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi mintea şi trupul
Atât mi-a rămas un gol rece,
Un punct de aer, un strop de apă,
Apă ce simte,
Apă ce-şi schimbă forma din real în ideal.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi ochii şi buzele
Atât mi-a rămas un chip mut şi orb
Ce prinde-n mână fiecare clipă
Şi-o pipăie fără să ştie ce-i.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi lacrima şi visele
Căci tot ce am e iluzie simplă
Iluzie la viaţă
Ce s-adapă din suflarea mea.

Dezbrăcaţi-mă!
Luaţi-mi sufletul greu
Căci rămân un fir de nimic,
Dar vă rog nu-mi luaţi nimicul
Căci el surprinde un singur mine
Ce rămâne fericit.

poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simţurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine de la sine

Gândirea vine de la sine,
Pe căi ascunse şi străine,
Când n-ai chemat-o, fără ştire
Pe firu-i nevăzut, subţire.

Şi când o ceri nu-ntotdeauna
Şi-arată raza-n flori ca luna,
Să ţeasă cu argint, la vreme
Sufletul greu de crizanteme.

O cauţi şi ai vrea să cânte
În umbra viselor răsfrânte.
Şi-n nici o zare nu tresare
Lumina serii gânditoare.

poezie celebră de Tudor Arghezi (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuiri maladive

Am gândul dus la frumuseţi
Ce se ascund nopţile-n case;
Ori de-ntuneric sunt fricoase?...
Sau sunt promise, la băieţi?!

Fuioare fine, mici, adulte,
Dispar treptat în miez d-amurg...
Le-aş urmări unde se scurg,
Da-s obosit şi sunt prea multe.

Rămân visând, cum se petrec
-Ce norocoşi le strâng în braţe-...
Ah, de-ar fi ele doar paiaţe
D-un circ şi eu... cercopitec,

Să mă alerge în manej
Să le fac patul din arenă,
Să le fiu cric, ca o antenă,
Să fiu, eu, funia de vrej...

Le văd a doua zi în zori
-Erau ca seara din 'nainte,
Chiar mai frumoase, n-am cuvinte-
Cu ochi mai vii, surâzători.

De ce lumea nu exersează
O, pururi, dragoste... Mereu,
Amor să facă, că nu-i greu...
Precis, iubirea nu uzează!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!