Mortul viu

Bate omu-n poartă noaptea,
Câinii latră neîncetat;
El gălbui ca lumânarea
Pasuʼ înapoi şi-a dat.

Se întreabă ce-i cu sine,
De ce lumea l-a uitat
Şi cu durere s-apleacă
Spre un nume scris în gard.

Iar se uită lung la casă
Ca şi de atâtea ori
Şi întinde mâna-i ceară
Şi priveşte către nori.

Nimeni nu deschide uşa,
Nimeni glas n-a auzit
Şi stau toţi culcaţi în casă...
Pază-i viaţa ce-a trăit.

El tăcut se-ntoarce acuma
Spre un drum întunecat...
Cimitirul îl aşteaptă,
Toţi ai casei l-au uitat.

poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La fântâna părăsită...

La fântâna părăsită
Stă şi plânge-a mea măicuţă
Ar vrea apă ca să bea
Dar... n-o lasă puterea!...

Vacile trec însetate
Cine,, Doamne" să le-adape!??
Au murit din sat... bătrânii
Ruginit lanţul... fântânii...

Pe uliţi câinii mai latră
Când mai zbiară câte-o.. vacă.
Uluci proftite în gard
Una câte una cad...

E îmbătrânit tot satul
Fură unul de la altul.
Nu mai vezi un copilaş
Au fugit toţi la oraş...

Unde-i viaţa de la ţară
Cu traiul de-odinioara,
Çând eram mici cât un fus
Ne jucam toţi... pe ascuns?

Zidul e crăpat la casă
N-ai ce mai pune pe masa!
Geamul de la casă spart
Velinţe rupte pe pat...

Mama stă şi ne aşteaptă
Zi de zi plânge la poartă
Se uită pe drum la vale
Şi plânge mereu cu... jale...

poezie de Constantin Chelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pedeapsa a venit dar nici acuma...

E boală peste toată omenirea,
Însă durerea nu ne mai atinge.
Şi nu mai ştim ce e compătimirea
Decât atunci când spaima ne străpunge.

Nu mai rostim măcar o rugăciune,
Deşi e ciuma roşie pe-afară,
Însă sperăm mereu la o minune,
Când înspre noi doar negri nori coboară.

Pedeapsa a venit dar nici acuma,
Când singura speranţă e o cuşcă,
Nu vrem să înţelegem ce-i cutuma,
Care pe toţi cu furie ne muşcă.

Ne-am săturat să stăm numai în casă,
Dar azi, doar pasărea e-n libertate,
Depresia ne taie ca o coasă,
Şi aerul îl căpătam în rate.

Şi vântul bate, bate-atât de tare,
Încât nu poate nimeni să-l răpună
Şi se zăresc numai trei cruci în zare,
Iar pe pământ e cea mai grea furtună.

Pe una zace, Cel fără de păcat,
Purtând pe frunte-a spinilor povară,
Cuiele morţii, în palme i-au intrat,
Iar faţa Lui e albă ca de ceară.

Apostolii se-apropie de cruce,
Dar nimeni să-L salveze nu cutează,
Putere n-au, când iadul ne conduce,
Iar Domnul îi priveşte şi oftează.

Dar totu-i scris în Cartea cu Destine,
Şi nimeni n-are drept să se opună,
El şi-a dat viaţa să ne fie bine,
Însă-'ntre noi doar ura se adună.

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe noi ne apără

Pe noi ne apără Acelaşi
Slăvit şi Sfînt Biruitor
Care-a purtat prin mii de lupte,
nebiruit, pe-al Său popor.
El ne e Stîlp de flăcări noaptea
şi ziua ne e Stîlp de nor,
El, Cel nebiruit de nimeni,
e-al tuturor Biruitor!
Pe noi ne-ndrumă tot Acelaşi
Învăţător adevărat
Care-a-ndrumat întotdeauna
frumos pe cei ce L-au urmat.
Cuvîntul Lui ne e lumină,
şi Duhul Lui, îndemn curat.
El, Cel neînvăţat de nimeni,
pe toţi doar El ne-a învăţat.

Pe noi ne sprijineşte-Acelaşi
Stăpîn Puternic şi Slăvit,
Care-a ţinut mereu statornici
pe toţi acei ce I-au slujit.
Puterea Lui ne dă tărie,
şi Harul Lui tot ce-am dorit.
El, Cel nesprijinit de nimeni,
pe toţi doar El ne-a sprijinit.
Pe noi ne mîntuie Acelaşi
Slăvit Mîntuitor Divin
ce-a mîntuit pe toţi aceia
ce-ascultă glasul Lui şi vin.
Al Lui Sfînt Sînge ne sfinţeşte,
şi Trup, în Pîine şi în Vin.
El, Cel nemîntuit de nimeni,
ne mîntuie pe toţi deplin.

Pe noi ne va-nvia Acelaşi
ce-i Viu în veci şi mai presus,
Care-a-nviat pe toţi cei care
viaţa jertfă I-au adus.
Viaţa Lui ne dă viaţa;
El Duhul Lui în noi a pus;
El, Cel ce-i înviat de Tatăl,
ne va-nvia pe toţi, Isus!

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta

păşesc printre veacuri uitate
în mâini port a mea soartă
ruine în jur şi paşii se scurg
tăcerea bate în poartă
gândul mă poartă
un zumzet se aude prin ani
mai latră un câine în poartă
se strecoară anotimpuri sub paşii rămaşi
ce vreme, ce soartă
să bat din poartă în poartă
trec ani trec spre soare apune
apune un gând pe strune de vânt
păşesc printre spini şi gânduri mă înţeapă
închid în mine cuvinte
se strânge în palme ţărâna
lumina se stinge în gol
plec spre apus şi gândul mă poartă
din poartă în poartă
se aprind în copaci cuiburi
mai plânge o mierlă pe umerii sorţii
se închide o uşă, se deschide o durere
mă caţăr pe ziduri pe picioare de humă
port pe buze surâsul uitat între pleoape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă târzie

O literă nouă îmi picură-n sânge...
Sătul de minciună mi-e gândul. Ajunge!
Un drum către cer se deschide. Şi plâng!
Mi-e viaţa şi visul, azi, tristul amurg.

Mi-e gândul amară şi casa pustie,
O lacrimă curge din suflet... Şi mie
Mi-e dor de copii şi nepoţi bunăoară,
De pita făcută-n cuptor, ca la ţară.

Mi-e dor de muşcate, de nucul bătrân...
Dar sunt prea departe de toate, acum!
Un câine mai latră. Şi el este trist...
Oh, Doamne, alungă-mi durerea! Exist...

Sunt banca din poartă, sunt roasă de moli,
Mă tem de durere, de-a nopţii ninsori...
Sunt singură, mamă, voi toţi aţi plecat.
Mă doare tăcerea din casă, din sat...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am întâlnit

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceai la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

Şi soare nu-i poate se stie
Arată luna, nu mai se vie
Pe acelaşi druuuuum
A câta oară
Mă urc la deal, da' nimeni nu coboară
Dar nimeni, nimeni, nimeni nu coboară.

Te-am întâlnit în drum spre casă
Erai grăbit, dar eu frumoasă
Mergeai atent, iar eu agale
Tu te duceaï la deal, dar eu la vale
... dar eu la vale... dar eu la vale.

cântec interpretat de Cleopatra Stratan, muzica de Pavel Stratan, versuri de Pavel Stratan
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceas gemând

Solitar, ca-ntr-un pustiu de râuri
Îşi soarbe necontenit durerea
Culegând din al meu dor, frânturi.

Îl vedeţi, tăcut şi rece fiind
Şi-atunci, nepăsător, îl credeţi
Că trece peste voi, murind.

Dar, apropiaţi a voastre inimi
Şi simţiţi cum geme-n sine,
Străbătut întruna de lumini.

De ani întregi fidel tot bate,
La locul sau cel prăfuit
Omul viaţa şi-o socoate.

Ştiţi voi oare că fiece ticăit
De voi l-aţi şi pierdut,
Pentru el e-un prunc iubit?

El nicicând nu a uitat
Deşi, de mult a fost,
Prima clipă ce-a creat

Cu amar, de-atunci, aşteaptă
Ca o clipă, doar,
Să o vadă vie, coaptă.

Gemând, copiii-şi duce
Zi de zi, doar în mormânt,
Şi niciunul nu se-ntoarce.

Dar, iubind, mereu el ştie
Că toţi cândva vor fi-nviind
Şi-atunci nici moartea n-o să fie,

Nici clipe reci şi muritoare
Nici alb mormânt cu iz de floare
Nici negre văi, pustiitoare.

Ceasul ticăie gemând,
Printre lacrimi, el priveşte
Şi măsoară timp, sperând.

poezie de Mihail Romanov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea de Crăciun

Afară e întuneric, ninge şi e ceaţă.
Şi gerul, pe unde trece, totul îngeaţă,
Dar noi stăm în casă şi bunelul colide ne învaţă.
Inimele ne sunt pline de speranţă.

Privim cum arde focul în sobă,
În depărtare se aude cum bate o tobă,
Poate vin colidători şi la noi să ne colinde,
Bunica o candilă la icoane aprinde.

O gutuie stă pe fereastră
Ca o lună într-o noapte albastră,
Mirosul ei pe toţi ne îmbată.
Iată, se aud colindătorii pe la poartă.

Un câine să aude cum latră,
Se duc colindătorii de la a noastră poartă,
Noi ne uităm cum pe cer se arată
Steaua cea de toţi aşteptată.

poezie de Vladimir Potlog (22 decembrie 2015)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu e singur pe pământ

Nimeni nu e singur pe pământ,
Cineva în grija lui îl are,
Nici cei singuri - singuri nu mai sunt
Dacă are umbră fiecare.
Singur stai în casă şi gândeşti
Că eşti singur fără mântuire,
Dar în pragul casei părinteşti
Se aude-un greierat subţire.
O scrisoare-ţi foşneşte-n mâini,
Un poştaş la uşa ta mai bate,
Latră-n depărtare nişte câini,
N-ai să mai cunoşti singurătate.
Asta este boala cea mai grea,
Dar de ea instantaneu se scapă,
Când în plânsa sete, cineva
Îţi aduce un pahar cu apă.
Umbre jos şi norii sus pe cer,
Cai păscând şi soarele în scapăt,
Om stingher în drum spre om stingher
Nimeni nu e singur pan' la capăt.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine nu gândeşte în limba maternă, şi-a uitat drumul spre casă.

aforism de Cornel Stelian Popa (5 februarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă cu tine

Toamna se-apropie-ncet prin livezi,
galbene frunze-mi cad la picioare,
strigă la poartă un glas cunoscut
şi apoi pleacă: se pierde-n zare!

Se uită vântul, lung, după el
spulberă-n urmă-i tăcerea mea,
mă bate gândul s-alerg spre tine,
dar ştiu c-o umbră e toamna ta!

Nori argintii plâng la fereastră,
florile-n palmă strâng stropii reci,
aş fi vrut, iarăşi, să ne iubim
şi-n noaptea toamnei: să nu mai pleci!

poezie de Aneta Timplaru Horghidan din În Albastru (2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii sufletului

soarele a căzut pe pământ
cântecul ploii a tăcut
o lacrimă s-a scurs în palma mea
şi a plâns
iarba se târa agonic la vale
coboară tăceri din văi
din mână în mână
hăuleşte un dor, mai latră dulăul
răsună o stâncă în stâncă
eu am rămas să scriu în nisip
povestea unui om rătăcit într-o noapte
aleargă turmele din munţi
cu copitele despicând amurgul
torentele se rostogolesc în cale
se topeşte amurgul
sunt singur pe ţărm
sufletul, o poartă spre casă
mă apasă tăcerea şi clipa e dusă
încotro prin casă
caut un torent de lumină
coboară o stea
în marea de flăcări
caut un drum către casă
afară e noapte
şi noapte este în mine
ochiul tăcut
pulberi de gânduri
păsări de lut şi oameni de piatră
în palme, lacrima pură
plăsmuieşte-mă Doamne, din roua Ta
să fiu fiorul unui gând surâzând în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu ştie de ce răcnesc în drum spre casă...

citat din Ed O'Neill
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai bine

Da, da, grijit, Mitru Ceapă s-a simţit mai bine.
S-a dus, s-a uitat prin celar,
La râjniţă,
Că avea râjniţa acolo, de râjnea mălai,
Că erau mori puţine,
Şi-şi râjneau câte-o strachină pe zi şi-şi făceau turtă.
Aveau toţi râjniţă.

Ei, şi-a văzut omul râjniţa, şi-a vazut oile
Închise în saià, ei, găinile
Şi-a venit liniştit în casă.
S-a culcat şi şi-a dat duhul.
Am auzit dimineaţă:
- A murit şi bietul Ceapă.

poezie celebră de Marin Sorescu din La (L)ilieci, Cartea a doua (1977)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doi bătrâni

Doi bătrâni stau singuri
În casa lor demult
Şi nimeni nu-i întreabă
Ce vor ori ce au vrut.

Cânii urlă a jale,
Vântul bate ne'ncetat,
Doi bătrâni merg pe-o cărare
Cum mergeau, ca altădat'.

Noaptea rece se lasă
Şi urlă viforul ca turbat,
Doi bătrâni stau singuri în casa,
Doi bătrâni stau la sfat.

Şi aşteaptă şi tot aşteaptă
Să vină cineva,
Doi bătrâni cu plete albe:
Bunelul meu, bunica mea.

poezie de Vladimir Potlog
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia mea

Poezia mea e nervoasă, tot vorbind peste umăr
uită să-şi scoată bilet, e coborâtă cu forţa
însă de fiecare dată o conduc
până acasă prieteni anonimi

nu are glorie
din simplu motiv că nu şi-a dorit-o,
nu are religie
pentru că prea mult iubeşte viaţa,
nu face prozeliţi
pentru că niciodată nu priveşte înapoi

nu merge în vizită
nu aşteaptă pe nimeni
nu visează-n culori
nu se hlizeşte pentru a obţine ceva

are tot ce-i trebuie

poezie de Ioanid Romanescu din Favoare (1972)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre final

De la o vreme
Îţi iroseşti setea buzelor
Cu apă de ploaie,
Paşii tăi şovăielnici
Uită deseori drumul spre casă.
Ieri ai uitat pe noptieră
Albumul cu amintiri frumoase
Şi focul stins în sobă;
Iubirea noastră doar fum
Irosindu-se prin livada
cu meri.

poezie de Mihaela Băbuşanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina s-a făcut tot mai mare şi s-a auzit un glas strigând: "Uite soldatul de plumb!" Ce se-ntâmplase? Peştele fusese prins, dus la piaţă, vândut şi acuma ajunsese în bucătărie pe masă şi bucătăreasa îl spintecase cu satârul. Bucătăreasa l-a luat de mijloc cu două degete şi l-a dus în casă; toţi cei din casă s-au îngrămădit să vadă pe năzdrăvanul care călătorise pe apă până-n pântecele unui peşte; dar soldatul de plumb nu se prea fălea cu asta.

Hans Christian Andersen în Soldăţelul de plumb
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Patimile lui Isus"...

Toţi Îl lovesc cu sete şi cu ură,
Dar El priveşte suspinând spre gloată,
Trecând tăcut prin cea mai grea tortură,
Ca să salveze omenirea toată.

Pe fruntea albă ţine o coroană,
Iar trupul Lui e răstignit pe-o cruce,
Şi spinii răutăţii ii fac rană,
Purtându-L înspre ultima răscruce.

Şi lacrima Îl arde tot mai tare,
Iar lanţurile grele Îl apasă,
Dar El se roagă pentru-aceia care,
L-au aruncat spre moartea nemiloasă.

Apoi se uită disperat spre Cerul,
În care se aprinde o văpaie,
Ce-'ntunecă în grabă tot eterul,
Şi se porneşte o cumplită ploaie.

Iar cei ce-au râs în urmă cu o clipă,
Se zbat acum în spaima neputinţei.
Şi speriaţi se clatină si ţipă,
Dar se sfârşesc în hăul nefiinţei.

E ziua neagră, neagră ca si noaptea,
Doar crucea răstignirii se mai vede,
Când Domnul îşi ia Fiul din cetatea,
În care nimeni în minuni nu crede.

Dar trupul lui însângerat rămâne,
Şi îngropat va fi cu străşnicie,
Păzit fiind de oştile păgâne,
Ca nu cumva din moarte să învie.

.....

Trei zile trec şi-un înger se arată
Acelora ce L-au iubit fierbinte,
Spunându-le: - Să nu mai plângeţi: Iată!
Hristos a Înviat şi-i viu ca înainte...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precum în cer

În orice legendă există sămânţa
Viitorului, is not?
Rugi de iertare se lasă pe iarba cerului.
Iar mormântul meu aşteaptă la margine,
aproape de gard, de mersul tramvaielor.
Într-o noapte cimitirul dispăru, se spune
Că ar fi zburat la cer. Mormântul meu – ioc.
Iar eu mă plimb liber, fără baston, barbă,
Carte de rugăciuni, deşi nu am deschis-o
Până acum. Parcă nimeni numai crede în moarte.
Toţi vor să ajungă în cer vii şi nevătămaţi.
Cică un sfârşit tot există, cam ascuns,
Bătrânii ne spun ceea ce-i dor, dar
Nu ne anunţă la timp despre moarte,
De n-am fi atât de autonomi, eu cred
Că nimeni nu ar muri, din solidaritate,
Suntem toţi o materie şi un spirit,
Ce atâta autonomie trupească,
O bătrână în cârje, alaltăieri
s-a prefăcut într-un înger cu aripi,
acum zboară pe sus, unii chiar au zărit-o.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!