Devenire

În ger stă raza lunii tot fierbinte. furtuna
cosmică nici azi n-o surpa, trecând
prin mâna mea făcută lupă, tăcut pe lucruri
cade şi le-aprinde.

O sevă nouă spre lumină urcă, din sinea
veche viul se desprinde, un pas clintesc
agale înainte şi-adâncu-n lut izvoarele-şi
destupă.

Cunoşti o devenire mai uşoară, ţărână
grea mai fără de povară. tu, timp înalt, cu
gândul înfrăţit?

Mai vast ne vei urca spre primăvară, lin
ancorând pământul într-o seară cu primul
pom pe câmpuri înflorit!

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Disc fierbinte

Să privim ca într-un abur unul spre celălalt
amandoi să privim în acest câmp
încă nerăsărit de dragoste
grânele prelungind pământul cu multe mii de braţe
unul spre celălalt
în aburul în vastul abur de lumină

apleaca-ţi urechea peste boabele grele
sau numai peste inimă
şi ascultă cum îţi lovesc tâmplele
sau numai rodul
el undeva în abur
închizând lumina rază cu rază
până în pâinea rotundă ca pântecul cel roditor

secera lunii va trece de nouă ori prin lan
înainte ca aceste degete să se imprime
în jurul discului fierbinte.

poezie de Gavriil Stiharul din Convorbiri literare (iunie 1986)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasornicarul timpului

Astăzi, marţi, de dimineaţă, pe strada mea,
la o tarabă a apărut un personaj fără vârstă.
Purta o pancartă – Reparăm, pentru o zi, timpul ceasurilor,
drept plată, ultimele nouă secunde! –
( pe masă diverse obiecte împrăştiate
străluceau în raza oglinzii )

Grăbiţi oamenii trec mai departe, doar unii
schiţează un mic zâmbet: Hm, ciudat reparator, insolit afiş!

În drum spre şcoală, un copil se opri. Se uită, întrebă curios,
întinzând ceasul primit cadou, cu o zi înainte:
– Pentru o zi, ce timp îmi puteţi repara?
– Depinde ce vrei! Un timp prăfuit, un timp îngheţat,
un timp diferit, un timp atârnat înainte, un timp înapoi,
un timp paralel, o buclă de timp,
jumătăţi sau sferturi de timp, fantome de timp măcinat?
– Un timp în avans cu zece ani!
şi, astfel, prin timp, o zi, dispăruse...

Cu părul în vânt, o tânără suplă a trecut înainte.
Citind, se întoarse: De ce nu?!
– Aş vrea să primesc un timp diferit!
întinde ceasul-brăţară şi-n alt timp intră...

A trecut şi-un bătrân, ce greu îşi târşi anii mulţi,
privind aşeză pe tarabă vechiul ceas
şi-n jumătăţi de timp, pentru o zi, el fugi...

Întâmplarea făcu, ca pe lângă pancarta postată,
să treacă şi-un om singur,
cu privirea rătăcită. Vag, gândul îi încolţi:
– Un timp, un timp paralel să primesc!
Ceasornicaru-i zâmbi, tăcut îi luă ceasul
şi, astfel,
între tristeţe şi soare,
prin ritmuri mareice, omul trecuse...

.... spre seară îşi strânse afişul, taraba cu piesele timpului,
ştia sigur, a doua zi, de la fiecare,
în dar va primi nouă preţioase secunde,
cadrane de vise, imagini, cu migală fixate prin timp...

poezie de Irina Lucia Mihalca din Dincolo de luntrea visului (1 februarie 2011)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ghiocei de primăvară

Vise vechi, cu fin parfum,
Peste gânduri îmi coboară,
Într-un început de drum-
Ghiocei de primăvară!

Peste câmpuri cu zăpezi
Un parfum mă înfioară,
Ca şi muzici de aezi-
Ghiocei de primăvară!

Urcă gândul înapoi
Pe a vieţii mele scară
Şi mă văd copil vioi –
Ghiocel de primăvară!

Îi culegeam de pe deal
Şi-aveam inima uşoară,
Viaţa fără nici un val-
Ghiocel de primăvară!

Chiar de anii au trecut
Şi s-au dus pe-a vieţii scară,
Încă mai culeg în gând-
Ghiocei de primăvară!

Ieri, plimbându-mă-n grădină,
Am zărit doi ghiocei,
Două raze de lumină-
Parcă sunt copiii mei!

poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafăr de iarnă

Priveliştea sta să se nască,
se-ncercă o lumină albastră,
răsărea peste inima noastră luceafărul —
rană cerească.

Şi nici-o durere pe-ntinderea vastă,
sinele ţinea adânc să-şi cunoască,
dealul cu tine şi zarea de iască năşteau
cristalin din propria-mi coastă.

Şi totu-mi părea de demult cunoscut,
chiar viaţa cu viaţa prin care-am trecut
şi fiece lucru sporind în oglindă.

Şi raza ce-n timp unduind o aud,
de-aş prinde-o-ntr-o lupă de mugure crud,
ce-naltă-nflorire ar fi să se-aprindă.

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru tulburat

într-un albastru tulburat
e tăiată calea migraţiei spre înalt

umerii se retrag înapoi
secundele nu mai ard
şi tot se adaugă lucruri peste lucruri
într-o nestăpânită desime de timp

şi tu eşti o nevindecare
comprimată pân' la epuizarea
gândului aflat pe linia subţire înainte de haos

ajunge să fiu buimăceala nestrecurată în gol
într-o imensă foame de cuvinte
în spaţiul fără aer
unde cuvintele mor

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare din noi

cu morile sale de vânt
fiecare cu ipotetica
lui dulcinee
eu cu imaginea ei în gând
tot călărind
pe închipuita rosinantă
trecând majestuos
în derâderea lumii
spre alte tărâmuri
spre altă aşteptare
noi, eu, drumul
trecutul şi umbra
trecând luptând
cu închipuirea
lovind porţile
ferecatei cetăţi
acolo unde doarme
o altă idee
sub armură
nici un gând
înainte o lumină
surâsul lunii torcând
şi paşii mei obosiţi
trecând
scutierul care mă însoţea
el poate să ştie
că drumul meu
e inutil de lung
de aceea m-a părăsit
scutierul meu, sufletul meu
rămas departe în urmă

poezie de Vasile Gavrilescu din Starea de fapt (1996)
Adăugat de Vasile Gavrilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De va fi, va fi, într-o zi

sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez şi să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp şi în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârşit
azi sunt nebun
liber şi fericit
şi de va fi, va fi, într-o zi...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

şi-aceştia poate nu sunt decât umbre
când vine-acolo fără să se-anunţe
un călător ciudat

cu hainele de drum boţite
de nesomn prin porturi şi prin gări
de raza unui semafor
rănit neclar în spate
şi încălzit de coşul
vaporului de pasageri
priveşte totul de departe
din răbufnirea unei alte
planete pe pământ neauzite încă
nu-i sunt nici rude morţii
nici prieteni
el vine numai sa-şi aducă-aminte
şi cine e şi cum îl cheamă
şi care-i locul lui în univers
pleacă agale seara
nehotărât şi la-ntâmplare
când se răreşte lumea
şi porţile se-nchid
în lacăte cu trandafiri
ciudatul călător
care surâde parcă

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de primăvară

Îţi simt umbra printre storuri, primăvară, primăvară,
Dor mi-e de-ale tale zboruri şi-acest gând mă înfioară!
Dau perdeaua la o parte, primăvară, primăvară,
S-aud vântul tău cum bate pentru-a nu ştiu câta oară!

Soarele mă încălzeşte, primăvară, primăvară,
De obrazu-mi se lipeşte făcând geamul să tresară,
Şi-aud raza ta cum cântă, primăvară, primăvară,
Ca o mână tremurândă pe arcuşul de vioară!

Ieri a înflorit şi prunul, primăvară, primăvară,
Nu sunt mulţi, e numai unul, dar îl simt ca o povară,
De parca ar fi o sută, primăvară, primăvară,
Caci mişcarea îi e mută şi în vânt florile zboară...

Te privesc din întuneric, primăvară, primăvară,
Dintr-un spaţiu mic, feeric, dar livid, parcă-i de ceară...
S-ar părea că-ţi este bine, primăvară, primăvară,
Dar ce eşti tu fără mine, dacă nu mă vezi pe-afară?

poezie de Marilena Ion Cristea din Îngeri în colivie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În viaţă se plăteşte

În viaţa asta totul se plăteşte,
Te sui pe culmi şi te trezeşti în vale,
Păcatele nu crezi că-s ale tale
Ori dacă nenorocul te pândeşte.

A nu aluneca cumva pe Cale
Tot pasul tău de ierburi se fereşte,
Iar inima îţi pare prinsă-n cleşte
Când treci subtil târându-te agale.

Tu vezi mental cum aripa îţi creşte
Să poţi urca în zbor spre astrul Soare
Să-i pipăi raza care te-ncălzeşte
Şi-ţi vindecă o rană ce te doare,

Dar peste tine cade vremuirea
Şi spre lumină-ţi cauţi orb ieşirea...

sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La căluşei

Se învârteau agale căluşeii
Şi muzica din urmă-i îndemna,
Iar între toţi copiii — mititeii
Şi-un bătrânel pe-un cal se învârtea.

Râdeau de el, de jocul lui copiii,
Cum sta plecat pe calul lui de lemn,
Iar cei mai mari, dând aripi bucurii,
De jos, mereu îi tot zvârleau îndemn:

- Hiii moşule, hai, taicule, zoreşte,
Dă pinteni zdraveni calului spre rai!
Şi la un loc cu ei, copilăreşte,
Râdeau şi prunci cu părul de mălai.

Dar el, tăcut, privea pierdut, cu mâna
Ţinând în frâu, căluţul fără duh,
Căluţul orb, ce alerga într-una
Strâns de vergele zdravene-n văzduh.

Cu păru-n vânt, îmbujorat la faţă,
El se rotea, dar nimeni n-a văzut
Cum calul lui, de lemn, prinsese viaţă
Şi galopa pe câmpuri spre trecut.

A fost o clipă, doar o clipă vie,
Căluţul a zburat prin ani, vâlvoi,
A dus bătrânul în copilărie
Şi l-a întors ca gândul înapoi.

Când s-a oprit din goană bătrânelul –
A coborât în râsul fără rost,
Dar numai el ştiu şi căluşelul,
În fuga lor de-o clipă, unde-au fost.

poezie celebră de Virgil Carianopol din Cântece de amurg (1969)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor

Sălbatic m-a cuprins un dor
De ţărmul mărilor din nor
S-alerg spre acolo-n zbor întins
Să văd azurul oare-i nins?

Obraznic dor îmi tot dă ghes
S-alerg, haihui, prin Univers
Să umblu-n preajma stelelor –
Să simt de-i caldă raza lor.

Scârbavnic m-a cuprins dor mut
De-adâncul mărilor din lut
Să scap de-o întrebare grea:
Mai e, pe acolo, careva?

Dorit mereu, mereu tot mi-s
De ţărmul mărilor din vis
Să dormitez, fără vreun dor,
În murmur dulce – odihnitor.

Bizar mă poartă dor înalt
Spre Cer, spre iad sau spre neant
Vreau, călător, să zbor mereu –
Să aflu – unde-i locul meu...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăceri albe

printre cuvinte străine
reptilele urcă pe glezne
geometria îşi acute unghiurile drepte
biserica urcă în nori fără enoriaşi

imagini împrăştiate în spaţiu
plutesc într-o relativă abandonare

refuz depărtarea şi reinventez o aşteptare
pe o curbă abisală a unei raze de lumină

răsfoiesc un interval gri
de pe orbita mea
deşertică

migrez solitar imaginar
spre glasul frunzei ce mă cheamă
prin ecouri nelimpezi

copacii nu ştiu nimic
doar prunul sălbatic e înflorit în tăceri albe.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt de primăvară

Chem vântul să-mi spună de ce mi se pare
că cerul e negru şi plouă întruna,
cad stele în noapte, frumosul dispare,
pe valuri de mare, aleargă furtuna.

- E doar o părere - îmi spune, în grabă-
ce vezi e doar noaptea, nu-i ploaie - e rouă,
iar stelele nu cad, vederea ţi-e slabă.
Furtună? Nici vorbă! Vezi luna? E nouă!

-Şi-atunci, te întreb: ce-o fi, oare, cu mine?
Nelinişti m-apasă şi griji mă omoară!
-Se-ntâmplă la oameni, ba chiar când e bine,
să simtă ca tine, doar e primăvară!

În "Cărţile junglei", o carte mai veche,
e timpul când vorbele sunt înnoite,
când tot ce e viu îşi visează pereche,
iar gândul te poartă spre ţărmuri dorite.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

educaţie

Educaţiunea e îndrumare spre stăpânire de sine, îndrumare spre supunerea către rânduiala morală ori îndrumare spre virtute. Prin educaţiunea raţională omul are deci să fie îndrumat, înainte de toate, spre cumpătare, spre spiritul de economie, spre clemenţă şi spre generozitate. Piscurile acestor munţi se ating greu, dar se urcă.

definiţie clasică de Ioan Slavici în Educaţiunea morală
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adoptă în purtare curtenia pe care dragostea creştinească şi societatea în care trăieşti, o cer de la tine. Şi apoi, înainte! înainte spre culmi, cu o sfântă îndrăzneală, fără să te opreşti, până când vei urca toată coasta grea a împlinirii datoriei.

citat din Sfântul Josemaria Escriva
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morţii,
amestecată c-un amalgam de destine
aşteptând ieşiri la lumină.

tu eşti în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
ameţind locul şi gonind spaima morţii.

explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
şi doar biserici din frunze mai fac slujbe.

tot cad şi cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleaşi cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ispite

se nasc atâtea ispite
în noi şi în lucruri
pământul încă visând
se trezeşte în rotunjimea fructelor
un gol mai mare-adică
între polii seminţelor
adânc în sine strânse
oglinzile
la ţărmul mării
au dat foc
luminii reflectate chiar de ele
şi şarpele încolăcit
pe care lumea noastră stă
l-am auzit cum vine noaptea
spre sânii tai pocnind încet de lapte

poezie de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu viaţă, vieţii surâzând...

... Într-o dimineaţă-albastră,
vesel... cu o nouă primăvară alergând desculţ prin văi,
cu gleznele ude, firesc inundate de mărgelele de rouă,
respirând aburul gliei reavăn, sorbit cu nesaţ de soare,
fericit, mi-am deschis, în piept, fereastră,
să împart cu dumneavoastră
tot ce ştiu... să vă spun vouă
taina versului curgând, bătând în clopote de timp
peste grămezi de cuvinte cu sunetele vii, ca de argint,
ţesute-n tâmpla universului... el, în vers etern... acelaşi,
însă, reânnoit în vremi... iară şi iară
de ţipătul vieţii... ea, chemându-se pe sine... din adânc,
în trăirea ei, din începuturi,
doruri frământând milenii... în vise de iubire clocotind,
din ea însăşi re-nviind şi-acum şi-n altă primăvară,
din risipiri de îngeri prinşi cu-amorul, uitaţi pe pământ,
exprimând divin... nuanţe,
zidind lumini în curcubee colorate în fiecare suflet,
în fiecare floare-n concordanţe
vibrând în viul vieţii... hohotindu-şi râsul şi-n izvoare
strălucind pe pietre cu-armonii... scriind magic bucurii
din Faceri, prin Cuvânt,
dăltuite-n existenţă, etalând o concurenţă, inedit,
an după an, trecând,
în veşnicie... rămânând
identic şi totuşi diferit, Cerul, continuu iubind Pământul
cu o iubire-n infinit durând,
măreţul univers, în vers etern, acelaşi... prin excelenţă,
bătrân si tânăr totodată, cu viaţa pe moarte călcând,
vis de iubire rămânând şi eu şi tu ca alţii-n alte rânduri,
numai aici trăind, întinerind în primăveri, îmbătrânind,
înţelepciune adunând, primăvară după altă primăvară,
răspunzând luminii-n gânduri exprimând divin nuanţe
din risipiri de îngeri, prinşi cu iubirea, pe pământ,
alergând desculţi prin iarbă într-o dimineaţă-albastră,
în aburul gliei sorbit cu nesaţ de soare... în renaşteri,
împrimăvărându-mă si eu în suflet, în primăvara nouă,
deschizând în piept fereastră, spre lume, şi...
spre dumneavoastră... viaţa, vieţii surâzând... iubirea,
zâmbind...

poezie de Lidia Stoia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gravitaţii vegetale

Cu faţa spre pământ, dar şi spre stele,
cuprinse de o caldă-nfiorare, se-mbracă
fructele în înserare, se-adună-n carnea lor
de catifele.

Sfielnica şi rodnica lucrare, ştiută,
neştiută chiar de ele, cercei atârnă
crengilor, inele şi licărul seminţei viitoare.

Le zuruieşte parcă într-o sită, pe
văile-n rotire-ncetinită. pămîntul
mare, ploile şi vîntul,

nici cea mai dulce şi neprihănită povară-n
orice an nedezminţită văzduhu-
ngreunându-l, luminându-l...

sonet de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!