Ce bine-ți stă!

S-a curbat bolta timpului
peste orizontul resemnat în ceața viselor.

O vreme platonică, m-a locuit acest patrat.
Acum, mă împinge spre ușă
determinat de o împrejurare mistică.

Cu palme curate atinge fecunde clipe,
convins că nu-mi va simți lipsa.

Vrea să rămână îmbrăcat
în aceleași culori irepetabile...
în aceeași aglomerație de gânduri.

Îmi pare că trăiesc un basm.

Stau scufundată între cuvinte respirabile.

Înșirate în altfel de forme
mă balansează printre silabe robuste.

Amețesc în urma frazelor întortocheate
rostogolite peste buzele tale.

Ce bine-ți stă rostindu-le,
acoperind restul de singurătate!
Mirată că vreau s-o părăsesc
într-un respiro
ce nu poate fi rostit în cuvinte
mă biciuie cu privirile hâde!

Îmi va fi dor de tine,
rotundă singurătate?

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

ia loc, Singurătate!...

ia loc, Singurătate!
e frig în această viață de imagini șterse
exil nostalgic cetate episcopală ne-a prins
țesem pânza clipei mohorâte rembrandiind ca-ntr-o stampă
avem deasupra stele dedesubt întrebări
suntem împovărate de ceață uneori de cîte un zbor
sub poarta inimii sub ninsoarea ei
ochii proptiți de aer pleope
între cuvinte norii cu ochi
vii ne poartă la tâmpla
unui cer îngândurat.

ia loc, Singurătate!
nu suntem singure pe câmpiile de gheață o lume
de lacrimi se stinge sub gânduri arhi-tectonice eterne
ca și moartea piramidei o tristă
privire ne-apasă ne frânge!
aprindem lumânări

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Ceață și lumină

Am înghesuit cuvintele în pâlnie
și au început să curgă înjurături
peste capul frazelor care erau prea lungi,
copii se mutaseră pe alte pagini.

Întunericul se zvârcolea pe panta greșită
pe care o apucasem și eu din inerție,
pe celelalte pante era o liniște ieftină
care aluneca spre dezamăgire totală,
zilele se perindau șchioape pe drumuri
care nu duceau prea departe.

Atunci am hotărât să mă răzvrătesc,
simțeam lipsa de perspectivă prezentă,
ceața cobora peste mine ca o singurătate.
Numai sufletul se zbătea în gol și căuta
inima ta zdrobită de umilința înfeudării
principiilor morale desuete.

După ce ne-am pus de acord
lumina se înscăuna în ochii obosiți
și ne sorbeam unul pe altul dezinvolt,
umpleam camerele goale cu dragostea noastră
și plecam împreună cu aceleași gânduri
stăpânite de imprevizibil.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ultimativ sacrificiu

În acest moment de suspans
cuprins între rădăcinile gândului
ce se zbate în nuanțe fauviste,
cuvintele tale picură aidoma
cântecului ce te poartă în timp...
cu acea inocență primară
printre hohotele scrisului meu.

Unele cuvinte, cu aripi istovite,
își lasă cadavrele trupurilor prelungi
peste armonia iubirii
țesută, ca o pânză de păianjen,
întinsă, ultimativ sacrificiu,
la picioarele clipei confuze care ne rănește.

Alte cuvinte se nasc
dintr-o margine a rostirii
cu brațele pline de gânduri
rostogolindu-se-ntr-un zâmbet,
la sfârșit de poem sprijinit
pe albul paginii atacată
de fumul țigării uitată-n scrumiera
uimită și ea în plină zi de Crăciun.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alina Florica

Silabe în ecou

Pe obraz îmi curg jurăminte
Și mi-e dor de un gest nepătat,
Scrutează-mi aceleași cuvinte
Peste evul în care-am jucat.

Nu mai am chemările în ecou
Să-ți mai flutur silabe eterne
Și-aș mai vrea, iubite-erou
Să-mi îngădui suave poeme.

Mă apasă prea multe dureri
Și o mare de spasme s-aude
Peste lumea ciunțită de ieri,
Felinarul iubirii surâde.

Ia-mi mâna în palmele tale moi
Și iartă-mi paloarea învinsă,
Adu-mi în clepsidră înapoi
Fericirea, zeiță distinsă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Amestec de cuvinte

Mi-am amintit acum
de tine
și de lancea cu
care mă
zdrobeai când aveai
tu chef
și cu care promiteai
viselor
nopți întregi
de singurătate.

Marea însângerată
mi s-a
răstignit la
picioare
plină de viață
și am
simțit că o
iubesc
mai mult decât
pe tine...

Aveai furie în
privire
când oceanul
m-a străpuns
cu ghearele și
am știut
că buzele tale
arse
nu vor putea
rosti
cuvinte de iubire.

Ți-am zis că
marea are trup
la fel ca
acel pian
zurliu care cânta
iubirea
noastră în
acele zile
pline de vrajă
și pe
care viața
le-a ucis...

Este un joc
și hai să
îl jucăm încetișor
și fără prea
mult haz;
eu zic viață
tu zici
iubire, eu zic
te iubesc
tu zici nu vreau...

Îmi bați în
porțile
sufletului și mă
doare dacă ți-aș
deschide acum;
culoarea vieții
pastelate de
atâta
iubire mă ucide
cu penelul ei
ca un zâmbet
prins
între degetele
unui salcâm...

Eu te iubesc și acum
dar tu nu mai ești
decât o ploaie
ninsă de iubire...

poezie de
Adăugat de Cătălina MelinteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Elena Buțu

Personificare

Trăim laolaltă de multă vreme,
Singurătate
Zaci în inima mea de ani
Mi-ai hrănit-o și încolțit-o
Fără să-ți pese de nimic.
Eu te-am gonit, dar n-ai vrut să pleci
Și într-un fel mai bine c-ai rămas
Tu! Ai făcut ca apusurile sângerii
Să nu fie triste,
Ci melancolice.
Dar..., singurătate,
Eu te-am primit,
Te-am voit și nu regret
Căci cu tine m-am înfrățit.
Acum... însă... ia-ți zborul
Fâlfâitul aripilor tale
Îmi vor reda speranța și bucuria.
Așa că, în seara aceasta,
Draga mea
Ne vom despărți
Și nu vom mai păși
Pe treptele întunecate ale nopții,
Ce duc spre bucurie și durere
Mult iubita mea singurătate!
Te anunț că, în pragul inimii mele
A răsărit un ghiocel
Scăldat în raze de lumină și căldură
Ce va crește, va înflori
Și mă va călăuzi
Spre tărâmul de vis al iubirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dezmățul cuvintelor

te privesc ca pe o trecere
din noapte spre zi
din adâncuri spre înălțimi
o trecere...
din trecut spre prezentul pe care-l împart:

început

cuprins

încheiere

tu ai ales începutul
cuprinsul mă doare pe mine
sfârșitul rătăcindu-se în cuvinte
murinde înaintea rostirii

aceeași direcție necunoscută stă pe umerii mei
semnul însingurării lipit pe frunte mă poartă
spre inima timpului din care n-a mai rămas nimic

un nume uitat într-o clipă
zâmbește întunecimii ce urcă și coboară
despicată de himere într-un dezmăț de cuvinte

te privesc ca pe o trecere cu pantofii tociți

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Tu mă vezi altfel!...

azi...
tu ești o stradă cu dublu sens
îmi simți tălpile deznădăjduite
apropiindu-se de gândurile tale

în aerul dezmembrat
ecoul pașilor surprins
mărturisește că am făcut dragoste
în mijlocul ploii
udă leoarcă alerg spre orizonturi
necunoscute în zgomotul străzii
cu brațe întortocheate
prinsă în culoarea hașurată
a înserării prăfuită
de mersul cotidian

azi...
ai o nouă pereche de ochi
și ce bine îți stă
privindu-mă
altfel.

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Eu te aștept

Vino!...
Ia-ți șansa, iubite, să te aduci
oricât ar costa, să vii
căci te vreau împreună cu mine
în lumea-n care infloresc cuvinte
și șoapte...
in flori de miazănoapte...

Nu vorbi incă...
Nu vorbi,
Nu gândi
Trecut, aducerii
din lumină adâncă:-
Aripă

De ce să rătăcești
sub umbre și Lună,
căutând soare-răsare, căutându-mă-n alte vise?
Făurește-mă din tine,
nu mai căuta!
Nu vezi, iubite, că oriunde-ai merge,
pe pașii lăsați de mine tu calci
și florile înflorite de mine,
tu le miroși?
Dimineții trezite de mine, tu-i zâmbești
și-n cafeaua dulce-amară, tu mă sorbești?

Ce-ar fi iubirea, oare,
dacă nu ai avea cui s-o impărtășesti?
Cum ai afla gândul a milioane
de clipe divine,
dacă n-ai avea cui să le dăruiești?

Eu te aștept, cu mine
acum,
acum
și peste acum
peste iubirea-mi foc și scrum
peste tăcerea-mi de țipăt și fum
să-mi trăiesc cu tine drum
cât mai departe,
cât mai departe,
peste noi, peste cer, peste noapte...

vis necreat, fierbinte
trece- inimă vie- înainte
și-n vise șoptite
dragostea mea ți-o aduce,
printre stele, printre flori
spre cerul iubirii cobori...

poezie de (12 decembrie 2016)
Adăugat de dory58Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Elogiul singurătății

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi și anevoioase
traversez peste râuri și fluvii
și ajung în orașele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoțiile și ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile și devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
și fotografiez tot ce mi se pare deosebit
și o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopții
lumea are credința și Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeași evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătății
scriu și nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
și capăt liniștea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul și nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

După cuvinte

Te vei libera de mine,
Eu voi zbura ca frunza-n vânt
Spre ceru-nalt dar înălțimea
Nu are creastă în cuvânt.

Și te voi aștepta acolo,
Alambicate răni ce dor,
Le voi ascunde între ceruri
Și vei fi doar un cititor.

Și cercul se termină-odat',
Destin din litere făcut,
Am locuit în doi pe-o cale
Și-apoi pe rând noi am zăcut.

Călatorit-am în cuvinte,
Ți-aduci aminte cum scriam?
Acum, eu am uitat silabe,
Atunci, uitam ce mai eram.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniela Achim Harabagiu

Nu vreau

Nu vreau zăpada-n cuvinte, iubite,
Înzăpezirea cuvintelor nici gând,
Cuvintele odată înzăpezite
Nu vor mai ajunge la tine curând.

Crăiasă a Zăpezii fii blândă cu ele
Mai lasă-le un timp, cu noi, o vreme
Să zburde, să zboare, să meargă
Ca niște sărutări, buzele noastre s-atingă!

Tu, iarna ce peste cuvinte aduci,
Te rog să n-o faci Iarnă Polară
Crăiasă fă nămeții mai dulci,
Să le putem deszăpezi într-o seară!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

Gânduri senine
În clipa ce vine.
Gânduri de stele
În visele mele.
Gânduri sirene
Peste un car de vreme.
Gânduri curate
În lacrimi săpate.
Gânduri șuvoi
Între mine și voi.
Gânduri vărsate
În viața-ne toată!
Gânduri năluci
În arșiți de lunci.
Gânduri bizare
Între o lună și-o mare.
Gânduri străine
În vremea ce vine.
Gânduri fierbinți
Între rude, părinți.
Gânduri rebele
Între o lume și stele...
Gânduri frumoase
Acasă, la masă!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Înca

Prin sângele meu
se mai aude
foșnetul șoaptelor tale,
înca mai simt
sărutul trupului tău.

Mângâierile tale
curg peste sânii mei
ca o ploaie de vară,
iar privirile tale
ma sorb înlăuntru.

Foc aprins,
sufletul meu te caută
și te cuprinde:
în singurătate
cu tine se pierde!

poezie de din Habere Artem (2013), traducere de Aneta Timplaru Horghidan
Adăugat de Aneta Timplaru HorghidanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Pată repetabilă

am devenit peste noapte un bagaj
îndesat cu povestea vieții tale comprimată
în mersul peste scoici, pietre, silabe
strâns cu centura cuvintelor fără adresă exactă
călător, la întâmplare, între orizonturi.

înfig dinții în scoarța peticită a timpului
capul legat în colțuri de fiecare scrâșnet al meu
umblă amputat de mâini și picioare
inima simte să moară sub greutatea sângelui vlăguit
de atâta mers întortocheat în această viață spoită

o umbră a mângâierilor adormite în culcușul lor
s-a ridicat, aidoma unei închipuiri dornice,
să mă însoțească spre răsăritul
ce-mi încălzește dimineața trezită
de lătratul ascuns al câinilor din spatele gândirii

nu vreau să arunc cu pietre
în Dumnezeul care, azi, m-a născut
altă pată repetabilă de lumină.

poezie de
Adăugat de Elena TomaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marius Robu

Pe mine tu

Pe mine tu mă bagi de viu
Într-un pământ străin, pustiu
Și trist și singur peste poate
Cu numele: Singurătate

Pe mine tu mă lași aici
Pradă la viermi și la furnici
Și la secundele pătate
Cu numele: Singurătate
Pe mine tu mă uiți și pleci
Făcându-te că stai, că treci
Și că rămâi la fel ca toate
Cu numele: Singurătate.

poezie de din Pacoste de dragoste (7 ianuarie 2010)
Adăugat de Marius RobuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie

Lacrima zorilor

lacrima zorilor pe tâmpla ierbii
răscolea tăceri fără limite
visele zdrobeau carnea orelor
alergând ultimele răsuflări către zi
cenușa norilor nu mai ascunde nimic…
stereotipul umbrelor înlănțuie întuneric
peste cearcănele timpului înfrigurat
luna își ia rămas bun pentru încă o trecere
pe răbojul orbitei… glumeam
cu sufletul în palme șoptind
cuvinte ce se preling pe degete fine
în lacul beznei

cred ca purtai înadins buzunarul rupt
în despărțirea nopții pe tulpina visului
cu trup de viață naiv
aruncat șarpe veninos în creștet
cu coada ruptă în numele meu…
da, nu știai … ai împins tăvălugul durerii
răsucindu-l în sânge pentru ospățul veninos al clipei
cred că puterile intrau într-un cerc închis
rațiunii de a naște monștri mă știai
mamă sensibilă să-i port în piept înfiit
cu gândul în depărtările mele
prin care ți-ai făcut loc
cu secera cred…
n-au mai rămas cuvinte instant
peste noul blestem al clipei știu
ai să te-ntorci voi fi… aici…
aceeași singurătate cu două capete
refugiată-n universul meu de agonii
plimbându-mi mâna frântă peste cioburi
așteptând pe viu zborul îngerilor
să-mi mănânce din palme cifra tăcerii

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorica Iliescu

Singurătate

am ascuns ochiul căprui
ce o luase înaintea-mi
de restul lumii
al lucrurilor nevăzute
cum fulgul de nea cădea
peste trandafirii în floare
într-un punct fix

timpuriu era totul
sau prea târziu
ploaia purifica
lacrima verde a ierbii
și retina copacilor
străpunsă de lumina difuză

punctul devenit linie
țiuia a singurătate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Any Drăgoianu

Bolnavă de singurătate

Rătăcesc printre gânduri
și ucid în mine
tot ce-i mai frumos...
Rup florile
și le calc în picioare.
Le arunc la gunoi,
una câte una,
imaginile cu tine.
Îmi șterg mâinile
ce-au păstrat
urmele atingerilor tale,
și-adorm obosită
de-atâta nefericire.

Nu visez,
nu iubesc,
sunt bolnavă
de singurătate...

poezie de din Stelele nu mor niciodată (2009)
Adăugat de Any DrăgoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Întâlnire în oglindă

ne-am întâlnit în aceeași oglindă
ochiul ei, adânc, cât noaptea vrăjită de luceferi
arăta un mers spre alte mări.

să punem țărm în fața dorințelor
să nu se lovească de stânci, de cuvinte
în lumea de basm lângă povestea pescărușilor
zburători spre munții sufletului.

de cele mai multe ori
cuvintele se întrec în nemurire
asemeni unui pom înflorit, cu fluturi, stele...
nimicul sortit.

strâng umbra imaginii
o arunc nopții proptite pe rotunda lună
simt frigul pe marginea clipei executate
când stau de vorbă cu un cap de lut.

se surpă în mine un cântec.
semințele silabelor au început să doară.
voi pleca cu un geamantan de gânduri mărunte
uitate, în umbră.

îți las noaptea cu îngeri întreagă!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook