Lacrima zorilor

lacrima zorilor pe tâmpla ierbii
răscolea tăceri fără limite
visele zdrobeau carnea orelor
alergând ultimele răsuflări către zi
cenuşa norilor nu mai ascunde nimic…
stereotipul umbrelor înlănţuie întuneric
peste cearcănele timpului înfrigurat
luna îşi ia rămas bun pentru încă o trecere
pe răbojul orbitei… glumeam
cu sufletul în palme şoptind
cuvinte ce se preling pe degete fine
în lacul beznei

cred ca purtai înadins buzunarul rupt
în despărţirea nopţii pe tulpina visului
cu trup de viaţă naiv
aruncat şarpe veninos în creştet
cu coada ruptă în numele meu…
da, nu ştiai … ai împins tăvălugul durerii
răsucindu-l în sânge pentru ospăţul veninos al clipei
cred că puterile intrau într-un cerc închis
raţiunii de a naşte monştri mă ştiai
mamă sensibilă să-i port în piept înfiit
cu gândul în depărtările mele
prin care ţi-ai făcut loc
cu secera cred…
n-au mai rămas cuvinte instant
peste noul blestem al clipei ştiu
ai să te-ntorci voi fi… aici…
aceeaşi singurătate cu două capete
refugiată-n universul meu de agonii
plimbându-mi mâna frântă peste cioburi
aşteptând pe viu zborul îngerilor
să-mi mănânce din palme cifra tăcerii

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de tacere

Ca un animal care şi’a primit prada
Mă-nchid în mine cu versurile tale,
Între noi şi noi acum
Ne urcăm pe cer pe împinse tăceri
Ne rod cuvintele tălpile
Dar privirea mea rămâne agăţaţă de chipul tău
Iar dorul tău urcă prelung cu mâinile mele.

Pentru că vii când nu te chem
Desculţ/ă prin roua gândurilor
Când nu ştiu ce caut
Pentru că nopţile nu au culoare
Dacă fugi cu albastrul în dinţi
Pentru că amurgul topit peste creştet
Nu e decât un vis întins pe sfoară
Zburându-ne clipele... fulgi

II
De mână cu sufletul, prin tine
călătorie

dragostea se culege pe stânci îmi spuneai
eu ţi-arătam piatra şi spuneam -auzi?
Nu e pasăre, e inima ta ventrilocă
Clipele se ţineau şi ele de mână
de teamă să nu se piardă prin cine
Ştie ce prăpăstii ascunse de-amintiri
nu'ţi şterge trecutul, iţi spuneam
ceva din tine trebuie să rămână
eu sunt sortită vântului de la naştere

III Moara pământului

Ceasul lupta cu limbi de foc
şi ape se clătinau în cântecul tău
Am venit să-ţi sorb liniştea
cu 2 cuvinte pe secundă
şi înca două mai sus, peste cer
pe umerii tăi dansau acum clipele mele
într-un şirag de perle scurse de pe-obraz
mă cuibăream tăcuta pe urma unui gând
şopteam fără glas cântecul umbrei
ademeneam alte tăceri ţârâind prin gânduri
alergându-mi de lună plină speranţele
voiam să te pierd, îmi spuneai
şi visele-ţi cădeau în palme, unul câte unul
te jucai în curcubeul chemărilor mele
spuneai că mi-e părul adormit sub şoapte
şi nu mă mai trezeai

poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Sabyanna
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în continuare în puterea cuvintelor pentru că, de multe ori, câteva rânduri de la un om drag îmi schimbă întreaga zi. Cred că o conversaţie cu un prieten bun ar trebui recomandată de toţi medicii drept terapie obligatorie pentru suflet (compensată şi cu efect de durată, garantat). Cred că viaţa îţi poate oferi surprize care să arunce în fundal, cu dispreţ, orice film şi mai cred şi că, în ciuda rădăcinilor puternice, poţi găsi aripi pentru vise. Iar senzaţia dată de zborul înalt te va face mereu să zâmbeşti, ca omul sigur că magia există. Cred că tot ce ştiai despre ordinea lucrurilor, despre ce eşti capabil să simţi şi să faci se poate da peste cap într-o zi şi că nu există "niciodată". Cred că oamenii întâlniţi cândva se pot întoarce pentru a-ţi oferi ceva de care nici nu bănuiai că ai nevoie, ca de aer.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu — şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu — n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu — şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig: Par proştilor puternic.

Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau cel puţin naiv — încă mă mai aveai...
Dar nu, nu am rămas naiv şi nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi numai momente dulci;
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire —
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm...

poezie de Evelin L. Ş. Andrei din Vă las pe voi să fiţi poeţi
Adăugat de Evelin Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când n-oi mai fi...

Eşti mai frumoasă ca lumina,
Mai însetată ca nisipul;
Mai veninos decât albina
Piti-ţi-aş coapsele şi chipul!

Mai dulce decât cetera,
Mai mută decât alte muze;
Mai veninos ca vipera
Pripi-ţi-aş vorbele pe buze!

Departe mai ca despărţirea,
Mai colea decât paradisul;
Mai veninos decât iubirea
Plini-ţi-aş poftele şi visul!

Mai mare decât însăşi Marea,
Mai bună decât Zâna-Bună;
Mai veninos decât uitarea
Privi-ţi-aş trupul gol sub lună!

Mai plină decât însuşi plinul,
Mai goală-ochi decât fântâna;
Mai veninos decât veninul
Primi-ţi-aş dragostea şi mâna!

poezie de Ion Duduveică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra nisipului

Am învăţat aici să cred în lumină,
Să pun la-ndoială şi umbra şi norul,
S-adun în clepsidre şi viaţa şi dorul
Să fug îngrozit de tăceri şi rutină.

Am învăţat aici să trec peste margini,
Să rup din zăplazuri un bob de răcoare,
Să pun în izvoare un dor de izvoare
Să stâmpăr durerea cu flori şi cu pagini.

Am învăţat aici să-ngheţ în cuptoare
Şi-n norduri să-mi caut căldura cea grea,
În orice-nserare se naşte o stea
Şi-n orice lumină-i o stea trecătoare.

Am învăţat aici să cred în tăcere
Şi-n stropul de piatră trecut în nisipuri,
Căci toate în viaţă se fac din nimicuri
Şi apa în stâncă îşi află putere.

Am învăţat aici să fiu amintire
Şi-un loc de-amintire uitat în pridvor,
O clipă de-acasă, un nor, un răzor
Şi-o lume trecută prin foc şi iubire.

Am învăţat aici să cresc din cuvânt,
Cum creşte cuvântul din limba tăcerii,
Cum trece speranţa din lumea durerii,
Cum creşte ţăranul din Dor şi Pământ.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerere în dragoste

Eşti mai frumoasă ca lumina,
Mai însetată ca nisipul;
Mai veninos decât albina
Piti-ţi-aş coapsele şi chipul!

Mai dulce decât cetera,
Mai mută decât alte muze;
Mai veninos ca vipera
Pripi-ţi-aş vorbele pe buze!

Departe mai ca despărţirea,
Mai colea decât paradisul;
Mai veninos decât iubirea
Plini-ţi-aş poftele şi visul!

Mai mare decât însăşi Marea,
Mai bună decât Zâna-Bună;
Mai veninos decât uitarea
Privi-ţi-aş trupul gol sub lună!

Mai plină decât însuşi plinul,
Mai goală-ochi decât fântâna;
Mai veninos decât veninul
Primi-ţi-aş dragostea şi mâna!

poezie de Marius Robu din Degeaba
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conflict interior

E tare gheaţa, ştiu - şi nu ne este bine,
E tare gheaţa, ştiu - n-am ascultat de tine!
E frig acolo, ştiu – şi este şi-ntuneric,
Iar singurul câştig e că par mai puternic!
...
Dacă aş fi rămas copilul ce-l ştiai,
Sau, cel puţin, naiv - încă mă mai aveai...
Dar n-am rămas deloc, nici naiv, nici copil.
Nu mai e ca atunci, e tot mai dificil!

Nu mai pot să mă-ncred în tine ca atunci,
Chiar dacă îmi promiţi, numai momente dulci!
Nu-mi mai permit să cred în nicio fericire -
Pân' nu mă văd cu ea, departe, în neştire!

Aşa că, mă-nţelege şi nu mai fi de gheaţă!
Lasă să vină totul, cum ne e scris în viaţă...
Sau dacă nu, măcar, hai, să ne împăcăm
Şi poate, cine ştie, n-o să mai eşuăm!

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (23 iunie 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că

Cred că mi-am pierdut un ochi,
Căutând.
Avea dioptrie mică
Şi-mi părea că vedea bine
Cu şi fără lentilă.
S-o fi împiedicat de vreun vis
Atras de pământ
Şi siguranţă.
Iar acum îmi caut privirea profundă
Cu ochiul rămas,
În dioptrie mare
Şi gene prea dese
Pentru conţinuturi.

Cred că mi-am strivit o mână,
Îmbrăţişând.
Avea degete drepte
Şi-mi părea că era frumoasă
Cu şi fără mănuşă.
S-o fi pripit când veneai,
Încordată-n pumn
Şi emoţie.
Iar acum îmi vindec îmbrăţişarea palmei
Cu mâna rămasă,
În degete strâmbe
Şi piele prea aspră
Pentru mângâiere.

Cred că mi-am topit un suflet,
Simţind.
Avea formă rotundă
Şi-mi părea că visa întreg,
Cu şi fără trup.
S-o fi-ncălzit când vorbeai,
Deformat în părere
Şi viaţă.
Iar acum îmi încerc golul fiinţei
Cu sufletul tău,
În formă nouă
Şi stare prea crudă
Pentru aderenţă.

poezie de Gabriela Chişcari (23 octombrie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

(un tu, un poem)

şi dacă pănă la urmă
nu sunt născută din coasta ta,
ci TU ai luat o mână de lut,
ai pus-o pe roată
şi în loc de ulcior sau de oală
te-ai trezit cu mine cuminte şi albă
întrebând cât mai e
până iubim?

cred că îmi era foame
şi m-ai hrănit din palme
cu gânduri ca ii înflorate,
cred că îmi era sete
şi mi-ai dat să beau rouă
din ochiul tău sau din lună
până am învăţat rostul
şi mersul în două cuvinte.

şi pentru că nu mi-ai răspuns
la prima întrebare
vin mereu înapoi pe roată,
TU mă mângâi şoptit
cu privirile tale,
degete simple de cuvinte
ce văd.

poezie de Corina Daşoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asfaltul îmi tot ceartă tălpile

ba că-s verzi
ba că păşesc ca pe o mare neagră
ba că şoptesc aiurea de prin valsul florilor
ba una ba alta
parcă din ciudă că tălpile mele
încă mai poartă pe ele pământul întors peste grâu
iar răspunsul paşilor mei neînvăţaţi cu tropotul tramvaielor
e precum liniştea aceea deplină dintre două eternităţi
cât o pâine
deşi ştiu că e doar supărat că iarba trece greu prin el
poate râvneşte la un trifoi înflorit
pe când copiii nu mai ştiu să deseneze decât pop corn
........................
noaptea trecută i-am dăruit din lacrimile mele
mi-am pus apoi tălpile la uscat şi visele
nu vă mai miraţi aşa
visele încă au rămas să împace asfaltul cu cerul
i-am promis că voi merge în palme şi în genunchi
cât să nu-l mai doară câmpia din tălpile mele
nici dealurile nici munţii nici deşertul
.........................
odată cu răsăritul
aşa ca să nu mai am comentarii
am devenit imponderabil
şi zbor peste tine asfaltule
uite
nu mai fi supărat
de aici de sus te vezi ca un câmp înflorit primăvara

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă

am mâinile murdare de ceaţă
şi timpul a murit în humă
lumina împlea tăceri din înalte turnuri
a rămas pupila împietrită
ridicând peste zări întrebări
mă caţăr stingher către cer
rătăcit în şuvoiul de ape
căutând veşnicia chemării
strivesc în palme uitări
în ochi să oglindesc necuprinsul
voi păşi peste ani în rostirea de seară
să pipăi iarba de acasă
să privesc zborul de fluturi
să respir cerul înalt
zidind în jur biserici de cuvinte
să scriu silabele pe boltă
în taina sfântă a învierii
învaţă-mă îmbrăţişarea, Doamne
să fiu făclie în noapte
purtând pe buze versuri de lumină

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul meu pentru veşnicie

Cred într-Unul Dumnezeu
Ziditor de pâine
şi mai cred în darul Său,
în ziua cea de mâine.

Cred în Iisus Mântuitorul
şi în mierea-I din cuvinte.
Cred în stihuri şi în dorul
din colinde nesfârşite.

Cred în Duh de prorocie,
mângâiere pentru viaţă
şi într-o dulce veşnicie
cu Hristos loc de verdeaţă.

Cred în sfinţi şi în cununa
mucenicilor răsplată
din Biserica străbună,
binecuvântată.

Cred în pâine şi în vin
şi-n Sfânta Predanie,
în puternicul Amin
şi în spovedanie.

Cred în patima şi moartea
Dumnezeului durerii
şi-n cuvintele înalte
din troparele-nvierii.

Cred într-unul drum prea drept
Al Sfintei Dreptmăritoare,
că Iisus din Nazaret
va veni cu slavă mare.

În botezul din cuvinte
îmi mărturisesc prihana,
aştept morţii din mormânt
iarăşi să deschidă geana.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refuzul tău...

ţi-am cerut mâna să o păstrez,
să prindă ale mele palme,
pe ea să-ţi pun un mic inel,
să-mi fii soţie peste toamne

dar nu ai vrut şi ai plecat,
lăsându-mă pe altă lume,
mă încolţeşti cu un păcat
nesăvârşit, neştiindu-i nume

mă chinuiesc să ştiu de ce?
răspunsul îmi aşterne noaptea
şi o veghez şi mă veghez,
crăpându-mi ochii dimineaţa

ţi-am cerut mâna să o păstrez,
refuzul tău a rupt din mine
dorinţele şi al meu crez,
să fiu cu tine, doar cu tine

de astăzi nu mai cred nimic,
ai şters trecutul cu o vorbă,
din ce am fost sunt un pitic
doar umbra mea îţi caută umbra

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coeur De Lion

cei ce nu mă ştiu
îmi caută numele undeva deasupra capului, printre luceferi
degeaba trăieşti dacă nu adori
cerul
dacă nu îmi găseşti numele cuibărit
ba în Vega, ba în Cassiopeia
colorând nori în spatele lunii

cei ce cred că mă ştiu
mă privesc de sus
sub firul de iarbă gemând
printre cioburi şi melci
o umbră a lumii cu gleznele goale
spre care stau cu mâna întinsă
sperând

cei ce mă ştiu tac
îşi umplu rănile cu mine
călcând peste lut
peste lumea cu clovni şi covrigi
suflând tristeţea apusului
în păpădii

tu, cel care mă iubeşti,
caută-mi numele prin iarbă
răstoarnă-ţi luceferii cu pământul în sus
umple-ţi rănile cu lut şi cioburi din mine
aşază-te

acum priveşte-mă în ochi

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la uşile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
păşeam prin furtuni şi prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieţii se frâng
căutam doar o viaţă, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furişau amintiri
între vise, tăceri, despărţiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea şi lacrima mea
eram singuri şi goi fără noi
nişte porţi frânte între noi

adormeam apoi obosiţi amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri şi alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginţi

au venit într-o noapte, ca hoţii
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoţi

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine şi anii rămaşi
curgeau ochii către ultimii paşi

erai rană deschisă
sângele roşu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci şi sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ şi mi-e frig
e un drum al sorţii, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

El încă n-a venit

Am rămas aici mult timp,
Aşteptând cu
Cu lumânări aprinse
Şi cu vin înspumat,
Bătătorind cărări
Până la poartă şi înapoi,
Aşteptându-l până când
Aproape s-a luminat de ziuă.

Acum a asfinţit luna,
Iar stele au rămas puţine,
Dar el încă n-a venit.

Deodată în ceaţa străvezie a zorilor,
O bătaie de aripi în sălcii;
O gaiţă îşi ia zborul.

NB. În China gaiţa este asociată ideii de fericire, iar în acest caz fericirea poetei
îşi ia zborul pentru a se pierde.

poezie de Yau Ywe-Hwa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roşu-nfloare macul

Am ţinut în palme, răni de necuvinte
Strânsu-mi-ai garoul, mai sus de poeme,
Mâna mea cea dreaptă, nu-şi află sorginte,
Grupa mea de sânge încă te mai geme.

Gleznele de gânduri, în tăceri mi-s prinse,
Poalele speranţei, încă nu-s uscate,
Roşu-nfloare macul, cicatrici de vise,
Buzele, de şoapta-ţi, nu sunt vindecate.

Am închis sub pleoape, irişii ca mierea,
Pe obraji sărate-s, lacrime neplânse,
Mai adăst o viaţă; vreau redobândirea
Inimii febrile. Tainei, neatinse.

Încă strâng în palme, rană şi osândă,
Încă mângâi glezna, gândurilor mele,
Încă-adun sub pleoape, slova cea fecundă,
Încă-am buze arse, strălucind de stele.

Strânsu-mi-ai garoul, peste reverie,
Rana din poeme, ţi-aparţine. Ţie!
(24.05.2017)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce bine-ţi stă!

S-a curbat bolta timpului
peste orizontul resemnat în ceaţa viselor.

O vreme platonică, m-a locuit acest patrat.
Acum, mă împinge spre uşă
determinat de o împrejurare mistică.

Cu palme curate atinge fecunde clipe,
convins că nu-mi va simţi lipsa.

Vrea să rămână îmbrăcat
în aceleaşi culori irepetabile...
în aceeaşi aglomeraţie de gânduri.

Îmi pare că trăiesc un basm.

Stau scufundată între cuvinte respirabile.

Înşirate în altfel de forme
mă balansează printre silabe robuste.

Ameţesc în urma frazelor întortocheate
rostogolite peste buzele tale.

Ce bine-ţi stă rostindu-le,
acoperind restul de singurătate!
Mirată că vreau s-o părăsesc
într-un respiro
ce nu poate fi rostit în cuvinte
mă biciuie cu privirile hâde!

Îmi va fi dor de tine,
rotundă singurătate?

poezie de Elena Toma
Adăugat de Elena Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!

Michael: Ţi-ai aruncat florile.
Sara: Ţi-am mai spus, nu ţin mult.
Michael: Nu cred că sunt ofilite încă.
Sara: Nu-mi place să mă ataşez de lucruri dacă ştiu că nu vor dura.
Michael: De ce eşti atât de cinică?
Sara: Michael, cred ca poţi fi cinic, dar poţi fi şi realist.
Michael: Şi poţi fi deasemenea optimist? Poţi să speri? Să crezi?
Sara: Iar asta vine din partea unui om cu opt degete închis într-un penitenciar!
Michael: Se exagerează importanţa degetelor.
Sara: Mulţumesc pentru încercarea de a mă face să zâmbesc. Dar nu azi.
Michael: Nu se ştie niciodată.

replici din filmul serial Prison Break
Adăugat de Alexandra Toma
Comentează! | Votează! | Copiază!