Lacrima zorilor
lacrima zorilor pe tâmpla ierbii
răscolea tăceri fără limite
visele zdrobeau carnea orelor
alergând ultimele răsuflări către zi
cenușa norilor nu mai ascunde nimic
stereotipul umbrelor înlănțuie întuneric
peste cearcănele timpului înfrigurat
luna își ia rămas bun pentru încă o trecere
pe răbojul orbitei
glumeam
cu sufletul în palme șoptind
cuvinte ce se preling pe degete fine
în lacul beznei
cred ca purtai înadins buzunarul rupt
în despărțirea nopții pe tulpina visului
cu trup de viață naiv
aruncat șarpe veninos în creștet
cu coada ruptă în numele meu
da, nu știai
ai împins tăvălugul durerii
răsucindu-l în sânge pentru ospățul veninos al clipei
cred că puterile intrau într-un cerc închis
rațiunii de a naște monștri mă știai
mamă sensibilă să-i port în piept înfiit
cu gândul în depărtările mele
prin care ți-ai făcut loc
cu secera cred
n-au mai rămas cuvinte instant
peste noul blestem al clipei știu
ai să te-ntorci voi fi
aici
aceeași singurătate cu două capete
refugiată-n universul meu de agonii
plimbându-mi mâna frântă peste cioburi
așteptând pe viu zborul îngerilor
să-mi mănânce din palme cifra tăcerii
poezie de Mihaela Maxim
Adăugat de Adelydda
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihaela Maxim. [Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre visare
- poezii despre tăcere
- poezii despre întuneric
- poezii despre îngeri
- poezii despre șerpi
- poezii despre zbor
- poezii despre viață
- poezii despre trup și suflet
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.