Elena Buțu

Personificare

Trăim laolaltă de multă vreme,
Singurătate
Zaci în inima mea de ani
Mi-ai hrănit-o și încolțit-o
Fără să-ți pese de nimic.
Eu te-am gonit, dar n-ai vrut să pleci
Și într-un fel mai bine c-ai rămas
Tu! Ai făcut ca apusurile sângerii
Să nu fie triste,
Ci melancolice.
Dar..., singurătate,
Eu te-am primit,
Te-am voit și nu regret
Căci cu tine m-am înfrățit.
Acum... însă... ia-ți zborul
Fâlfâitul aripilor tale
Îmi vor reda speranța și bucuria.
Așa că, în seara aceasta,
Draga mea
Ne vom despărți
Și nu vom mai păși
Pe treptele întunecate ale nopții,
Ce duc spre bucurie și durere
Mult iubita mea singurătate!
Te anunț că, în pragul inimii mele
A răsărit un ghiocel
Scăldat în raze de lumină și căldură
Ce va crește, va înflori
Și mă va călăuzi
Spre tărâmul de vis al iubirii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Diodor Firulescu

Bun găsit, singurătate!

Ne întâlnim din nou,
Pe aceste străzi întunecate.
Mi-ai rupt inima...
Dar nu m-ai dat pe spate.
Te voi învinge precum un erou.
Draga mea singurătate,
Te felicit, mi-ai făcut un bine!
Nu m-așteptam s-ajung așa departe,
Cu brațele legate, lângă tine.
Sufletul mă doare!
Dar zâmbesc, fără vreo remușcare,
Oricum lupta noastră a fost mereu. fără-ncetare.
Trebuia să știu ca n-ai răbdare
Și vii să-mi furi si ultima rază de soare!
De acum nu mai am nimic de pierdut!
De-abia acum încep să lupt serios...
Doar tu poți pierde!
Deja m-am batut cu tine și te-am învins..
Nu mai ai ce sa-mi iei, vei muri!
Zâmbete triste, afișez pe față.
Mi-e gândul scrum și mâna dreaptă arsă,
Mi-e inima cioplitul cub de gheață.
Singurătate, nu mai ai nici o speranță.
Ai pierdut lupta, la mustață.
Dar te salut! Arar, te văd un gând hoinar,
Învăluit în ceață...

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Singurătate

Bun găsit singurătate!
Ne întâlnim din nou,
Pe aceste străzi întunecate,
Mi-ai spart inima, ca pe ou,
Dar nu ma dai pe spate
Te voi învinge precum un erou.

Draga mea singurătate,
Te felicit, mi-ai făcut un bine
Nu m-așteptam s-ajung așa departe,
Cu brațele legate, eu și cu tine.

Sufletul mă doare!!
Dar zâmbesc, fără vreo remușcare,
Oricum lupta noastră e fără încetare
Trebuia să știu ca n-ai răbdare
Și vi să-mi furi si ultima rază de soare.

De acum numai am nimic de pierdut
De-abia acum încep să lupt
Tu poți pierde totul
Eu ma pot bate și cu focul
Numai ai ce sa-mi iei
Vei murii în cușcă la lei!

Zâmbete triste, afișez pe față
Am inima într-un cub de gheață
Singurătate numai ai nicio speranță,
Ai pierdut lupta, la mustață,
Te salut! Nu te văd din ceață.

poezie de (20 octombrie 2015)
Adăugat de Miron IustinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton trist

Distribuie
George Bacovia

Singurătate, nu te-am voit

Cumplit
E golul singurătății!
Sunt ucisul ei...
Singurătatea?
Povara tăcerilor
Sfășiate de suspine...

Singurătatea...
Ochiul tău
Privește înghețat
În ochiul gândului
Neîmpărtășit...

Singurătate,
Nu te-am voit!
Viața – hain㠖
M-a dăruit ție.
Tu m-ai cerut
Vieții
- Prizonierul tău –
Singurătate...

Oamenii...
Cum i-am iubit...
Dar ei
Nu m-au voit.

Din singurătatea
Vieții
În singurătatea
Morții, și nimeni
Nu înțelege
Acest adânc...

Poeți, evitați
Singurătatea.
Între oameni
E viața...

poezie celebră de
Adăugat de Musat CristinaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Alean. Lecturi scolare" de George Bacovia este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Senectofilie

poate
de dorul înțepăturii
te-am rupt floare
și mi te-am pus trofeu
în buzunarul de la piept
ca într-o vază a vieții
să mă fudulesc cu tine
unde te-am uitat

abia acum mult prea târziu
după ce te-ai ofilit
și m-am trezit
din anestezia aromelor tale
îți simt spinul în inimă
cum dureros te mugurște
singurătate

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

M-ai deocheat, singurătate...

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și slalom printre necazurile vieții am făcut,
Ca un schior olimpic pe un teren virgin,
Dar m-ai găsit călită, ca oțelul
Și n-am îngenuncheat,
Ca cei ce fără vlagă i-ai lăsat.

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și drumul vieții mele în casa ta umbrită s-a oprit,
Tăceri înlăcrimate și vise poticnite,
Ca iedera pe garduri m-au înbrățișat,
Dar nu pentru mult timp,
Căci amorțirea rece îndată mi-a pierit...
Și spiritul meu nemulțumit
Spre șlefuire vie a gonit.

M-ai deocheat, singurătate nedorită,
Și încredere în tine nicicând nu voi avea,
Viața printre oameni voi petrece,
Căci unii de la alții avem ce învăța,
Iar a ta provocare mutuală,
Cât voi trăi o voi sfida,
mereu o voi sfida.

poezie de (9 ianuarie 2015)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Emil Cioran

Nu mi-ai simțit tăria în negații? Nu te-a cutremurat încordarea din încheieturile ființei? Nu te-au ars rănile mele de mi-ai prevestit sfârșitul? Oare n-ai știut că prin tine am fost tare, că tu mi-ai fost piedica în avântul spre nimic? De ce-mi șoptești de despărțiri, când m-am legat prin tăriile tale de aparențele firii? Nu ți-am cerut îndurare, ci forță în blestem și fulgere în deznădejde. Și nu m-ai învățat tu ca disprețul meu să aibă întinderea iubirii? Dispreț din depărtări este legea ta, singurătate, disprețul culmilor, al culmilor ridicate de iubirea ta. Căci o lume trebuie să fi clădit cu iubirea, ca să poți privi de sus spre ea.

în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -99.00- 74.99 lei.
Constantin Anton

Vortexul amintirilor

Am dansat cu fulgii o noapte
Dulcele vals al amintirilor în care
Tu erai poemul meu de singurătate,
Eu – inima ta vie de dor și de visare!

Te-am ținut în brașa, te-am sărutat mereu
Și temător apraope spre dimineață
Buzele mele au înghețat în visul tău
Rănind trufia și spiritul de viață!

O, fulgul meu, o, poemul meu nespus
Te prind în mâini și plâng pe-ascuns!

Știu... ești o iluzie dar mereu îmi pare
Că și iluzia Iubirii e o consolare!...

Azi în volutele vântului prin fulgi de nea
Vortexul amintirii vai, arde-n inima fiecăruia!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Elena Buțu

NU SE POATE TRĂI FĂRĂ IUBIRE

De teamă că am să te pierd,
am scris tot ce am știut despre tine.
Am scris poezii multe și un roman,
am scris numai de bine,
sperând că într-o zi, vei deveni
eroul meu din carte și citind despre tine,
vei rămâne mereu cu mine.
Când te-am rugat să mă iubești,
mi-ai spus că nu mai poți iubi,
că ești "bătrân" și dedicat unei iubiri apuse.
Ți-am acuzat oglinda de infidelitate
și m-am întrebat:
oare, m-am înălțat prea mult,
încolăcindu-i trupul,
cu întrebări prea multe?
Am pus atunci mâna pe cuțit
și am tăiat cartea în două.
Literele plângeau și zburau asupra mea,
iar eu m-am prăbușit sub povara lor.
Apoi, m-am ridicat,
m-am scuturat de rușinea
lăsată de ele asupra mea
și am așteptat să renaști
așa cum doream eu să fii,
dar n-ai renăscut, pentru că
ai rămas agățat între
indecizie, neputință și dorință.
Te-am rescris exact așa cum erai
și am bătut la ușa ta,
pentru a mă învăța și pe mine
cum să trăiesc fără iubire,
ca tine.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Visul din umbră

Mi-ai apărut, din nou, în gând,
Cum te știam: frumoasă;
Erai la ușa mea, sunând,
Și te-am poftit în casă.

-De ce ești trist? – m-ai întrebat –
Privirea ta e sumbră.
-Când te-am văzut, m-am bucurat,
Dar tu ești doar o umbră.

-Sunt umbră, da, sunt umbra ei,
Dar ea m-a vrut la tine,
A vrut în brațe să mă iei,
A vrut să-ți fie bine.

-Greșeala ei, greșeala mea!
De vină e uitarea,
Căci n-a venit când trebuia
Să-mi fie alinarea.

Acum și-n gând e prea târziu,
Iar visul de iubire
E doar al tău: nu pot să-ți fiu
Decât o amintire.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Vladimir Potlog

Te-am pictat

Te-am pictat pe o coală de hârtie,
Te-am pictat pe o frunze de stejar.
Te-am pictat pe o lacrimă de iubire
Care a curs odată din ochii tăi frumoși de chihlimbar.

Te-am pictat pe o gutuie galbenă
Cum este soarele pe cer.
Dulce, amăruie ca și sărutul
Care deseori ți -l cer!

Te-am pictat pe o rază de lumină,
Te-am pictat pe o stea.
Căci tu ești a mea stăpână,
Te-am pictat chiar și pe inima mea!

poezie de (5 noiembrie 2023)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
Adrian Păpăruz

* * *

ai vrut deodată să fii singură
în mijlocul singularității
chiar dacă în inima ta
nu mirosea nimic la plural
nici n-ai avut timp să observi
că privirea ți-a rămas deschisă
spre nebunia mea cosmică
ai fugit desculță
golită de toate adevărurile
doar să mai bem o cafea
înainte să se fluiere începutul apocalipsei
ești singura femeie
care m-a iubit
din singurătate în singurătate
așteptându-mă infinit
mă lași azi
când toate cometele
s-au adunat în ochii tăi
să mă închid în tine
pentru totdeauna?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Corina Mihaela Soare

Te-am așteptat

Și chiar atunci te-am așteptat...
Era ca zborul lin al unui porumbel
Ce-și întindea aripile de gânduri
Aterizând pe catargul îndepartat de țărmuri.
Te-am așteptat peste valul înspumat
De gânduri de iubire
Întinse spre o nava și trase în neștire
De speranțe în culori transparente.

Te-am așteptat chiar și așa
În disperata întindere neclară
Doar cu candoarea dragostei
Împraștiata uneori fără
Speranța reîntoarcerii la noi.
Te-ai transformat într-o furtună
Te-am așteptat și atât...
Mai mult... ai disparut...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Te-am iubit în tăcere

Te-am iubit,
pentru că erai cel mai înalt,
puternic și mândru
dintre toți copacii.
Primeai lumina orbitoare
a răsăritului, rogvaivul văzduhului
descătușat și liber.
Te-am iubit,
pentru că păsările albe
se înălțau spre nesfârșirea albastră,
culegeau stele argintii,
te împodobeau cu lumină,
străluceai în nopțile întunecate,
stând la taifas cu luna.
Te-am iubit,
pentru că te-ai aplecat sfios,
mi-ai adunat lacrimile,
le-ai așezat printre frunzele
risipite pe ramuri,
transformându-le în vise,
răsfrânte în rădăcinile tale.
Atunci m-am agațat
de trunchiul tău,
m-ai îmbrățișat timid,
ai scuturat stele peste mine
și am simțit că plutesc.
Totul încremenise.
Te-am iubit în tăcere!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Margaret Mitchell

În seara aceea când te-am luat în brațe și te-am dus sus... m-am gândit... am sperat... am sperat atâtea, încât mi-a fost frică să te văd a doua zi dimineață, de teamă să nu fi greșit și să văd că nu mă iubești. Mi-era așa frică să nu râzi de mine, încât am plecat și m-am îmbătat. Iar când m-am întors, tremuram tot și, dacă-ai fi făcut atunci un pas spre mine, un semn măcar, cred că ți-aș fi sărutat picioarele. Dar n-ai făcut nimic.

citat clasic din romanul Pe aripile vântului de
Adăugat de CRISTEA GEORGIANASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare frumoasă, ton trist

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Gone with the Wind Paperback" de Margaret Mitchell este disponibilă pentru comandă online la 47.99 lei.

Nu te-am iubit din plictis sau singurătate sau capriciu. Te-am iubit pentru că dorința de a fi cu tine era mai mare decât orice altă fericire.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "O poveste" de Alessandro Baricco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.92- 8.99 lei.

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor crește alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munți și peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, ești printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar și pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Și-n această dulce vrere,
Tu în brațe să mă strângi,
Să-ți dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ți sărut buzele moi,
Și uitând orice ocară,
Veșnic... Să fim amândoi.

poezie de din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-NireșeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Emil Cioran

Niciodată nu te voi trăda de tot, deși te-am trădat și te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat și n-ai venit, am urlat și nu mi-ai zâmbit, am fost trist și nu m-ai mângâiat. Am plâns și nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deșert ai fost rugăminților mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieții și fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori și secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îți este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el și nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credința ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzește pustiuri, îndulcește lacrimi și înseninează singurătăți. Îți jur că niciodată nu vei cunoaște marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărți niciodată de tine.

în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 25 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mai multe înregistrări în
Audioteca Citatepedia
înregistrare audio
Voce: Michelle Rosenberg
Vivian Ryan Danielescu

Loc în suflet

La drum de seară am plecat
Căci dorul inimii mă arde
Prin albia de rău secat
Călc prin pădurile aride

Te-am căutat eu pretutindeni
Tu nu erai niciunde-n gând
Si m-am uitat apoi în mine
Trairile din inima mea râzând

Te-am găsit la loc în suflet
Si m-am întors pe drumul unde
Erai o melodie, un sonet
Si gândurile-mi erau crude

Mergeam acum desculță
Simțeam pământul cum mă frige
Sufletul luminat de o steluță
Iubirea nimeni nu ne-o înfrânge

Nu-mi este teamă de singurătate
Te am cu mine pretutindeni
Si gândurile nu-mi mai sunt umbrite
De norii ce se plimbă liberi

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Mi-e dor de tine

Mi-e dor de tine, te-am văzut aseară,
Aveai in brațe flori de violete,
Nu te-ai schimbat, ești ca odinioară
Cea mai frumoasă fată între fete.

Mi-e dor de tine, n-ai îmbătrânit,
Ești tot așa cum te știam de fată,
Am stat în loc, am stat și am privit,
Erai o doamnă fină, delicată.

Aceleasi gesturi, pline de lentoare,
Aveai și asta mi-amintea
Că-n tine exista candoare,
Că făcea parte din ființa ta.

Nu m-ai văzut și te-am putut privi,
Râdeai la fel, făceai la fel gropițe,
M-am lăsat pradă unor nostalgii,
Unui regret și-atâtor neputințe.

Nu te-ai schimbat, îmi este dor de tine
Și am pășit încet in urma ta,
Și miroseai atât, atât de bine,
Iubita mea, iubita mea!

Mi-e dor de tine, chiar de-s vinovat
Te-am părăsit și te-am lăsat plângând,
Acum strângi mâna unui alt bărbat,
Eu strâng doar amintiri, in gând...

poezie de (20 februarie 2021)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Liviu Dragnea, către guvernul său

Dragul meu guvern frumos,
eu te-am pus, eu te-am dat jos,
că nu-mi mai ești de folos.
Eu te-am băgat, eu te scot.
Să te suport numai pot.
Eu te-am numit, te-am instalat,
pe parcurs, tu mai trădat.
Cu ai mei confrați din ceată,
cu moțiunea aprobată,
Cu tot riscul asumat
te voi scoate din palat.
De tine m-am săturat,
că n-ai jucat cum ți-am cântat.

poezie de (21 iunie 2017)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook