Pojghiţă de iarnă

Filmul de alb s-a aşternut imagini ca să şteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveştile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo desluşire
Ca şi cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgoleşte neştiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se înteţind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, îşi înroşind în umed caldul fals.

Se opreşte apoi, cum a început, cernitul de floral
Şi calc parcă cu grijă pe petalele îngheţate în ţiplă,
Ce sparge, scârţâind să toarne urmă şi, de rană ţipă...
Parcă să zbor aş vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun hivernal

Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colţ de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgoleşte creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceaţă, pe-un maidan, om de zăpadă albu' ar vrea să şteargă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Portret de fecioară

În ochi se citeşte un licăr cristal
Şi adânc, parcă absoarbe mărita pupilă,
Cum drog de atropină se scurge-n aval
Spre inima-n spasm, când o vezi chip, copilă.

În marmura fină de ochi, de Carrara,
Se aprinde, sub părul de luciu în breton,
Sclipire de iris, de gene-n mascara
Ce lasă prelungi doar culori, toate-n ton.

Se anină dorinţe pe buze rotunde,
Alungite în surâsul pe colţ de ştrengară,
Lăsând dezgolite şiraguri de unde
De perle, ce atolii-ard 'n albul calcit dintr-o vară.

E întreg de-o sculptură, în suavă armonie
Ce n-are nici sunet, nevoie de însuflet...
Doar vântul vibrează, de atinge, o adie...
Grăbit, să-i transporte în lume răsuflet.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să vă colind

Aş vrea să vă colind, eu n-am glumit;
Niciodată nu ne urăm destul,
Sărbătorile, parcă, s-au grăbit,
Iar răul vine fără preambul.

Mantia albă cade, salvatoare,
De parcă vrea, păcatele, s-ascundă,
Îmbracă geamuri şi copaci în floare,
Pătrunde peste tot şi ne inundă.

Iarna s-a-ndrăgostit de România,
S-a instalat comod la ea acasă,
Căci vrea să-şi mai îmbrace-o dată ia,
În orice anotimp, e tot frumoasă!

Luaţi de val, uităm copilăria
Şi obiceiurile din străbuni,
Păcat e, să uităm să iubim glia,
Păcat e, să uităm să fim români!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuviţe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt şi zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeaşi şi-n arşiţă, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-şi ascundă un zbor
De aripă, în rană, ameţită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-şi din timp, ce va curge, pierdut
Şi doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neştiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Şi atât diafan în timida candoare,
Ce mişc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranţa, că-n dor nu se moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament

Şi am jurat, cu mâna mea pe inimă
Că de va fi să fiu ce nu aş vrea
Să zbor spre cer în somn, precum o lebădă
Dar pe pământ, să las, ca testament o stea.

Să fiu purtat de vânt, în zboru-mi vinovat
De reci priviri, aduse de păsări alungate
Să nu pot schimba nimic din ceea ce am dat.
Dar să pot cănta atunci, de dorurile-mi toate.

Şi-acum când ceasul meu, oprit şi fără vlagă,
Îmi ţine mâna rece, de parcă vrea să moară.
Îi cer timpului pedeapsa meritată,
Că steaua mea lăsată, nu e terminată.

poezie de Cosmin-Emanuel Petraşc (22 februarie 2021)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petraşc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e dulce fără sare

Într-o lume mult prea rece,
Se topesc cuburi de gheaţă,
Nepăsarea parcă trece
Când iubirea le dezgheaţă

Şi încet apar izvoare,
Curg albastre, cristaline,
Apa limpede nu doare,
Ci ne face foarte bine

Devenim perechi iubire,
Ce scurtăm chiar infinitul,
Ne găsim parcă menire
În iubita şi iubitul

Nu-i uşor, nici imposibil,
Căutări, decepţii, teamă,
Însă totu-i reversibil
Dacă dragostea ne cheamă

Mai curg lacrimi, gust de sare,
Însă cum să ştim ce-i dulce
Fără clipa ce ne doare
Şi iubire ne aduce?

Între picături tristeţe,
Doar iubirea mai învinge
Lacrima care pe feţe
Chiar în suflet ne atinge

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Evadare

De ce nu pot fărâme, precum picuri, să stau în zbor,
Colorat gri-deschis, sau sumbru, vânăt nor,
S-alerg pe ceruri, să-mi debarasez din greutăţi
Ce împovărează sufletul, mereu... ştiut din alte dăţi
Şi, îs veşnic dedesubtului atât, atât de-apăsător,
Parcă strivit... claustrofob, de albastru ies nevăzător,
Fundal de pânză, un Voroneţ, ce ca un zid m-opreşte
Să şterg cu palma, ca pe-o tablă, alb ce creşte
Şi să înfig mâna în azurul puf, să pot să scap...
Poate că dincolo, în nemărginit, am locul rezervat, unde să-ncap...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinări

Se crapă mai mult crengile şi le curge verde
ce coagulează în frunze,
să închidă rănile de muguri,
după care, sau poate de la debut,
apare machiajul colorat al florilor,
care, ca orice machiaj, veştejeşte înspre şters,
cade, frumuseţea se pierde,
rămânând nişte negi, buburuze
ce umflă şi îşi iau nume de pere, de struguri...
lipsite de gust la început,
fără stil, fără jocul culorilor...
se împlinesc mai apoi să îmbete de arome, parfumuri, sămânţe să-şi lase, din mers,
să-şi ţină în radicule trupuri, un floral univers.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Undeva, este-un loc între creştet şi genunchi,
Sau mai curând e peste tot în măruntaie;
Un tremur parcă ascuns, aproape cât un junghi,
Când se sufocă spaţiu... îngrămădeşti odaie.

În minte, gându-i rană ce-ar vrea să se deschidă
Şi caută un leac, ce-a fost vreodată cura,
Dar parcă-i dispărut din fiinţa ce ai avidă
De împrejur de simţuri... de clevetiri cu gura.

Eşti, parcă... da-i absentă o lume, a ta, deodată,
De unde aştepţi semnal să-ţi regăsească şarmul;
Dar e uitarea oare, sau viaţa o desfrânată,
Cuplând plăceri cu alţii... exasperându-ţi calmul?!

Şi mâinile, sunt grele, parezic, fără vlagă
Se duc ades spre tâmple, se udă-n calde lacrimi,
Sau se întind simbolic, fără să mişte; roagă
Un neştiut suprem... Se face cont de patimi!?

Cu buze fremătânde în cutremurul bărbiei,
Se mişcă în gât nod, inutil dute-vino,
Iar cafeniu de obraji, din rozul purpuriei
E-un palid ceruit, anoxic... Hai revino!...

E strigătul tacit, către orice anume,
Ce bate toba-n piept, dar mai plăpând, a toacă
Cu ritm schimbând sincopic într-un oftat spre lume;
Să vină la închinarea de suflet greu... Să treacă!

Piciorul e nesigur, atonic aproape, îndoaie,
Căci paşii nu au unde să poarte; nu sunt porţi
Deschise -timpu-i rece în senin de vară, a ploaie-
Sau s-au închis de-un timp!?... Parcă-s cu toţii morţi?

Afeblit pare-i totul; corp, minte, suflet, erg
Şi-n comotiv continuu se varsă-n picuri sânge;
Că-n fond pustietatea e rea şi opreşte "merg",
Câştig, de-un an de viaţă, când bebe-i râs... din "plânge".

E roua-n fire, frunze, când nu mai e un reavăn,
Doar boabe ce îneacă speranţe-n dimineţe
Născute gri... Culorile naturii-s fade!... Seamăn
Lipseşte la apel, nu dă bineţi!... E tristeţe!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taxi

Doar un pic de răgaz, aşteptare, la gară, şcoală, avion...
Se opreşte maşina în galben, taxiul,
Ce înghite, în niciunde ducând râvnitul să umple pustiul,
Lăsând golu-n spate... Himera ce-a fost pe peron.

Doar el ştie câţi oare, câte întâlniri, ori dorinţe se adună
Şi câte trasee sortite, ori nu, le rescrie din scrise
Şi împliniri, poate ajută mai iute să treacă din vise...
Un simplu gelos de taxi, ce-ar vrea numai el grăbiţii să-i strângă, de mână...

Urgenţa, misterul ascuns, dorinţa aşteptată, plătită înainte... arvună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Senzaţie

Am ca o pată de lumină când inspir
Şi parcă aş tremura voalat sub stern, în piept,
Când gând mi-ntoarce poza, elixir
De ochii tăi ce m-au privit şi aştept.

Se tot repetă, ca un film pe disc defect,
Că de privesc, oricum nu văd nimic în jur;
Doar tu, un cântec premiat recent, select
Şi-l fredonez la nesfârşit reluat, retur.

Stau cum drogatul fără doză, gând crispat,
Să nu se piardă ochi, luciul de brun-cristal,
Colat pe scoarţa-n trunchiul aplecat,
Din pom ce sunt... amarul de-un migdal.

Înviu, de auz, la pală de vocală,
Ce-mi face inima să spargă colivie;
Că nu mă vrea, nu se mai vrea vasală
De nu ţi-o dau, nu ţi se închină ţie!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietonale deziruri

Se trec unduind pe trotuar, feminine,
Cu paşii sunându-le-n nume, vocale
Umplând parcă gol, de nu-s jambele goale
Să încânte simţiri de dorinţi submarine.

Se ascund în mister sub colanţii de forme,
Ce niciun desen nu se încumetă a face
Cu atâta volupt, ce doar vis pot să împace
În imagini 3D, nerostite, enorme.

E graţie în gestul ce poartă umbrelă,
Sau palma ce aşează poşeta pe umăr.
Cât vrerea să poţi să le ai, fără număr,
Pe toate, pe rând, 'ntr-un iatac de dantelă...

Platonic, cu inima-n zbor, ca o velă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somn de căţel

Ce linişte-i când doarme un căţeluş
Înghemuit, topit... Cum se scufundă
În moale somn al corpului de pluş
Cu tresăriri ce-i mişcă guleraş cu fundă.

E parcă numai cap şi-un pântece rotund
Căci labele-i sunt doar firave mreje
Chircite lângă trupu-i şi le acolând
Spre umed bot ce-n păr îi dă vârteje.

Din când în când tresaltă, vrea s-alerge
Şi aproape în lătrat îşi exersează voce
Ce nu-i ştiam, că nu-i de mult de merge
Şi se destinde iar... reescapat de-atroce.

Mă simte alături şi se-ntinde alene
S-atingă definitul care îi dă speranţă,
Că e un singur lumii de întâmplări viclene,
Primejdii... da-i sortitu' de a mea siguranţă!

... Şi s-a trezit mirat la glas suav, de-o dincolo de clanţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!