Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumânare

Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Şi mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.

Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârşit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aştri... luminând ebanul?

Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roşu-n tresărire
Sfârşind în palid gri, cenuşă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...

Aşa de puţin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Binecuvântată necunoaştere

Te-am luat de mână alături, din tot, tocmai pe tine,
Să ştim cât mai puţine ascunse unul de-altul,
Că-i vorbă din bătrâni –"nu ştii ce-o şti tot satul"-
Şi locul schimbă timp şi doar gând timp deţine.

Aşa-mi trec existenţe din nevrute ştiute
Şi-mi ţin culoar de fugă ca pe-un intim traseu;
Să nu mă lovesc suflet, rănindu-mi pedigreu,
La nesfârşit aleg alei de-abis abrupte.

Stau doar între coperţi închis într-un roman
Şi mă trec roase file, felii de scene, act,
Actor, ce mă întretai cu-ai mei ca într-un impact,
Lăsând poate o culoare, pe-un raft, scris... "Pământean".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pojghiţă de iarnă

Filmul de alb s-a aşternut imagini ca să şteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveştile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo desluşire
Ca şi cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgoleşte neştiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se înteţind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, îşi înroşind în umed caldul fals.

Se opreşte apoi, cum a început, cernitul de floral
Şi calc parcă cu grijă pe petalele îngheţate în ţiplă,
Ce sparge, scârţâind să toarne urmă şi, de rană ţipă...
Parcă să zbor aş vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Iulia Alba

Ningea bogat, ningea duios
Cu fulgi maşcaţi ca nalba,
Pe când trăiam un vis frumos
La Iulia Alba.

Un vis reunitor de neam
Ca din mărgele salba,
Ah, eu pe-un vis mă răstigneam
La Iulia Alba.

Mergeam tăcut, cu pasul blând
Prin dimineaţă, dalba,
Prima-n zăpezi urme lăsând
La Iulia Alba.

poezie celebră de Leonida Lari (2 decembrie 1990)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun hivernal

Se crapă soarele în mată strălucire a razei,
Răsfrântă în picături de sticlă, diamant de-o clipă,
Ce taie lacrimi de la colţ de ochi în floarea vazei,
Pe-un macrameu confuz, în caldul mesei lângă o stinsă pipă.

Se trec din loc în loc mici gheizere de aburi, din năluci,
Arar o pată taie azur azotic, dezgoleşte creangă,
În rest, înfrigurări plutesc peste alba marmură pozată în cruci...
Aproape în ceaţă, pe-un maidan, om de zăpadă albu' ar vrea să şteargă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit de-o iarnă

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieţi rari, brun-strâmbii şi rupţi,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârşit, ani de ani... tot mai scurţi.

Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâşneul rece de vânt-
Doar în faţă-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Aşteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.

Şi ochii îngheaţă-n tăiş de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate îngheţuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arşituri de vieţuri.

Şi-i lung anotimpul şi-i culmea şi-i ultim şi-i greu
Şi nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veşnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceaţă... cu negrul ce soarele-apune.

Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când şi când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două beţe din crâng.

Şi e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credinţe că-i totul etern
Şi-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.

Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucişul de lemn...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copil, nimic mai mult

Nesfârşit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să ştie de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânţă cu încolţiri de-o moştenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce şi-au uitat zilele lungi, vacanţe-n şiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, aşa cum crezul în credinţă,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferinţă,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce aşteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele ştiu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ş Mai... ploios

Se scurge ploaia iar, în mai, sfârşit de-un început de vară
Şi ating cu ea gheţari topiţi, aisberguri, Arctic pe-a mea ţară,
De aceea gând călătoreşte, se diluează în ape, în picuri
Ca diamant, pe sticla casei, de la maşină, 'n lichizi licuri.

Băltoaca îşi ridică ţepi pierzându-se-n halou de cercuri
Topind diluviul, nesfârşit de-o sâmbătă, început cu miercuri,
Iar lumea toată e ascunsă, în loc să-şi spele din păcate
În şiroiul vechilor milenii, evaporat, lacrimi vărsate.

Mai sfârâie din când în când un treacăt de automobil,
Sau sub umbrelă, strâns de mână, răzbate glas de... eu, copil...
Pământul, parcă tot ar fierbe spărgând baloane efemere,
Rotunde, mici pe praf muiat, făcut un mâl de sparte sfere.

Numai copacii nu se ascund ca iarba, grâu în câmp, ori flori
Ce-au învăţat să rabde nor de atâtea ori, de atâtea ori.
O vrabie, în bătăi grupate de aripi, zboară în acolade...
Şi eu, topit în dor de muză visez, să las poem, balade...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presimţire

Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Şi simte un gol, ca o sfârşeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Şi suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârşitu-i drastic,
O suferinţă neînţeleasă, ca o tortură în nesimţire
Neştiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimţire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie printanieră

Se îmbracă răzoare pe rând; ghiocei,
Viorele, zambile, cărnoase lalele.
Imaşuri se zburdă în saltul de miei
Şi bleu liliac parfumează stradele.

Se scutură pomii de ninsul de flori
Şi mâţii pufoşi vânt de cald îl mângâie,
Lăsând loc la nuci, ciucuri verzi în culori
S-atârne-n ghirlande de iod... gust să înfrâie.

Pe câmp e salteaua de-un verde de grâu,
Ce adie ca valul când luciu, răspăr
Şi, apele-n ploi din pâraie fac râu...
Pisicile au noi mogâldeţe de păr.

E cerul brăzdat, când şi când, ca de suliţi
Penate, lăsându-şi în urmă din triluri
Şi fete, de-un proaspăt sclipind, umplu uliţi...
E-un aer, ce iar primeneşte iz, stiluri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai spus că...

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi nu-nţeleg de ce mă amăgeşti;
Ţi-am cerut doar un pic din clipele infime
Ce poţi să-mprăştii din surplus ce risipeşti.

Mi-ai spus că nu mai eu sunt, unic,
Când stai să-ţi mângâi catifeaua-ţi, cu asperitate,
Din ce-am muncit pe brânci, cu mintea sputnic
În carnea miocardului... ce timpu-mi bate.

Mi-ai spus că te-am umplut, eu, de iubire
Din zile, nopţi în ore cu secunde
Ce n-au trecut, că-ţi sunt o pururi împlinire
Ce-o plimbi în gând, n-o regăsind oriunde.

Mi-ai spus că, totuşi, dragoste oboseşte
Tot alergând-o tur ca-ntr-o ştafetă
Cu dus-întors... Şi nu se dăruieşte,
Lăsând doar dâră de parfum ca o cometă.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Cu trup şi suflet cast ca de fecioară,
Căzând ca picătura ploii care vine
Din basmul voalului de nori... ce timpul zboară.

Mi-ai spus că numai tu ştii ce-i iubirea;
Ce nu-i o dragoste din caldul de cearceaf,
Oricât de dalb îl minţi cu primenirea...
Şi cu petale presărându-l în perdaf.

Mi-ai spus că tinereţea se perimă
Mai mult decât o carte nouă, de eseu,
Ce nu-i citită doar de frică sau de vină
Să n-o-nvechim... Cum coniacul la antreu.

Mi-ai spus că mi te dai numai o dată,
Ce-ar face parte de-un blestem definitiv
De-o viaţă... ce te-ar face-o desfrânată,
Ca şi când tot e doar un "nu"... afirmativ.

Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Şi tremur tot de frica ne-mplinirii,
De repetiţii-n gând, la buze de rubine...
Se-aude-un pas!? E dansul săvârşirii!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!