Șuvițe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt și zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeași și-n arșiță, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-și ascundă un zbor
De aripă, în rană, amețită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-și din timp, ce va curge, pierdut
Și doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neștiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Și atât diafan în timida candoare,
Ce mișc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranța, că-n dor nu se moare.

poezie de (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?

poezie de (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nopțile

Sunt cea mai fericită parte a vieții, ele, nopțile, pline de vise
Și nicidecum zile cu număr, cu limitările; în plăceri, ambiții, avut.
Fără de margini ego, nu complicat real, doar simplele, promise...
Poate de asta în noapte ne ivim mai mulți... îi suntem nou născut!

O luăm sfătuitoare, plinul de amor, de-un "tête à tête" idilic
Și n-o urâm că ne scurtează pașii de parcurs, ne lăsăm pradă
Absenței, în trecere de ore în secunde, de un sprint în neștiut, empiric...
Ne-o facem dulce sărbătoare; de aniversări, noi ani... Ne e dragă!

N-o supără că-i amintiri de crunte, în bezna-i, de accidente
Și n-o numim de naștere, nici pentru nume nu o celebrăm!
Rămâne parcă un mister de jumătat' de viață, eminamente,
Uitată... Poate că nu, căci se răzbună eterna, ce la amurg urmăm!

E de-ntuneric drog, fără de licăriri, când pașaportul de serviciu... ni-l predăm.

poezie de (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Întru... chipări

Aș vrea să fiu pământului, de uscat, o oază
Să poposească timp, din mine să se adape
Și să rămân miraj, îi păcălind etate...
La lumi reînnoite, o nesfârșită frază.

Ce mult aș vrea la fluvii să fiu imens, o deltă,
Să se reverse oricine prin brațele din mine,
Să fiu întins, o gazdă la orișicine vine
Să-și caute înspre mare zbor... de visare zveltă.

Cât dor aș vrea să fiu un aisberg milenar
Atât de pur pe afară, dar plin de atâta vreme,
Să fiu citit felii, pe rafturi reci pus teme...
Să mă topesc doar când dispare calendar.

Atâta aș vrea să fiu ca un atot-tablou
Uitat pe undeva, de timpuri suspendat,
Fără chip sau culoare, un gol pur înrămat...
În care ieri, azi, mâine să vezi prin el... hublou.

poezie de (14 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Aversă

Se sparg mari picuri gri în ronduri, încercuiri, în colisee
În balta-n care se topesc, sau explodează-n stele, trombe
Pe pietrele lucind, cum ochi cu gând de dus, de Odisee
Și-nvolburând râul ce fierbe... Canalele-și aruncă plombe.

Ce fascinant e ropotitul pe tabla ce vibrează-n tobe
De-o muzică cu har ceresc, ce atinge gândul melancolic
În reverii cu ochi deschiși, plutind peste prezise cobe;
C-o să inunde apa suflet și trupul... îl înmuind bucolic.

Stau toate ascunse, vietăți vrăjite de colantul zgomot
Și gri e susul tot, fundal, ca o cupolă vătuită
De-un moale puf... E parcă o turlă, sau e cenușa de un clopot
Ce în abis îți ține aer... îl drămuind, drogând ispită.

Pe pielea caldă clipocește picur cu picur, cald masaj
Și păru-alunecă jilav, lipește gene stropul tare.
Miroase a aer dens și tac-ul e tot mai rar... Final mesaj
Este că-ncet, încet se-oprește... Feeria-i gata! Moare ploaie!...

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-așterne
Cum fața de masă scrobită să-mbie
Și voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste țarn-adormită
Lăsând doar scaieți broderii ca pe perne
Și-arbuști pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Ițind negricioase din hula amețită.

Pe vârfuri de țambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche își fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Și-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiți într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruță
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe față
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustață -stând drept pe băncuță
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Și-n spate o dâră din lină se-ncreață.

Se aude un vuiet arar când și când
Și ochii devin gelatină sub pleoape
Și-ncet tot se crește și vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeți
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheața-i o sticlă pe fostele ape...
În făgașuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceața mânjindă răsar doi băieți!

poezie de (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Contemplare

Mi-au adormit iubita cu pisicuța lângă ea
Ca îngerii de buni, la fel de moi, de catifea
Topind o lume zbuciumată-n calde adieri,
Lasându-mă pierdut cu gândul dus la ieri, de azii, de ieri...

E-o liniște molcomă de-un diafan, neomenesc ferice
Când sufletul se scurge lin, fuior... fără de cicatrice
Se adună-n suavul corp cu chip îmbujorat
Și mâini și vise, averi și daruri, gânduri de păcat.

Călătoresc alături de spiritul ce doarme, m-am uitat,
Nici nu mai sunt, un altu-s contopit, teleportat
Într-un contemplu, ce n-aș vrea sfârșit... Sfârșesc
În somn, cu capul pus pe palme toropit de-ncânt... Iubesc!

poezie de (24 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Legământ

De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, ușor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?

Sunt prea tenebru, plicticos
Și nu știu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.

Și nu-s în viață o corvoadă!?!
Cred chiar c-am șarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viața nu e fadă!

... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!

poezie de (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Pustiul alb

S-a prăvălit luciul de stele din întreaga boltă
Din cele mai îndepărtate colțuri, se făcând fărâme
Pe-o coajă de telur cu vântu-n vele și parâme
Ce și-au pierdut busolă... Sau seceriș ne vor, recoltă?!

E câmpul plin, că totu-i plin de ace înghețate
Boldind în pielea caldă, se-ncercând s-o crape
În prăvăliri criotice lăsând priviri crispate,
Vrând tot ce nu-i alb pur, geros... friant să-ngroape.

Până și dâre-s albe, ce erau uliți, drumuri
Și casele-s igluuri, mașinile-s doar fiare.
Reper nu mai există, pe coș ies albe fumuri
Și mintea-i înghețată... Neputinciosu' o doare.

Doar trecători-s negri de-un negru trecător
Și pomii-s piscuri sure din loc în loc; ce scutur
Cu mâna-ntinsă aripi, c-am gândul zburător
Și-s plin de vise încă... N-aș vrea să mor, sunt flutur!...

... Este și ziua mea; feb' paișpe ce-ncă bucur...

poezie de (14 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marilena Ion Cristea

Taina unei frunze

Încerc ca să găsesc în zborul unei frunze,
O geană de lumină, un leagăn pentru muze,
O aripă de flutur, un zbor cu eleganță,
Mereu către aceeași zburdalnică speranță!

In zborul său e-o tainâ, de vrei, o s-o zărești,
N-o simte orișicine, dar, de te străduiești,
Ca într-o adiere de pulbere ușoară,
Te va atinge zboru-i, chiar dacă ea coboară!

Ce minunat e zborul și ce frumos plutește,
Și cu-ale tale vise, ades călătorește,
Și îți arată ție, că drumul nu e lin,
Dacă-ți îneci speranța în lacrimi și suspin!

Când pe pământul rece, ea vrea să se aștearnă,
Îți mângâie privirea cu zborul ei spre iarnă,
Nu poți să nu te bucuri, că multele culori,
Ți se așază-n cale, ca un covor de flori!

Chiar și atunci când zace, pe banca noastră tristă,
Ne-ntâmpină cu-aceeași privire optimistă,
Și nu ar vrea prea multe ca noi să îndrăznim,
Decât să urmăm visul și să ne întâlnim!

Ce taină poate-ascunde o frunză optimistă,
Plăpânda ei aripă abia dacă există,
Și-n timp ce eu prin viață, tot urc și mă cobor,
Ea duce strâns in brațe un prim și ultim zbor!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pojghiță de iarnă

Filmul de alb s-a așternut imagini ca să șteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveștile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo deslușire
Ca și cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgolește neștiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se întețind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, își înroșind în umed caldul fals.

Se oprește apoi, cum a început, cernitul de floral
Și calc parcă cu grijă pe petalele înghețate în țiplă,
Ce sparge, scârțâind să toarne urmă și, de rană țipă...
Parcă să zbor aș vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Suflet

E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!

Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?

poezie de (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice rațiune
Ce-și pierde firu' a nu știu câta oară
Până la, până la boală, afecțiune.

Își uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ți știe
Plecat... pleacă și el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veșnicie.

Se dă până și timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învață
De nu-ți simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ție dat, pe viață.

poezie de (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Așteptare în idilă

Cu ochii stau la geam și aștept să treci pe strada mea,
Ca într-o întâmplare dintr-un basm cu zâne și minuni,
Să vii să-mi cauți numărul la casă, azi, nu luni...
Că-i prea târziu, începe școala, toți te vor, te-ar vrea.

Nu mă despart de la fereastră, îs nemâncat, n-aud
Nici că mă cheamă ai mei, am parcă și vedenii
De bucle blonde, unduind pe umeri galbenul poienii,
'mi înfiorând narine, nălucire de-un trup crud.

Încet, încet, speranța se îndoiește, picuri mari îmi curg,
Pe-o pâclă, ce mi-o șterg cu inima în zbatere de aripă,
Ca pasărea ce crede bobul aruncat, prinzând alică
Și m-ascund, tot la fel, timidu', în rana de-un amurg...

poezie de (7 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Debut primăvăratic

Lovește raza caldă în solul primitor
Și ușurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalță gând pedestru în zborul spre visare,
Iar brațe, face aripi... pe suflet, blândul sor.

Pas, decolează parcă în salt la nesfârșit
Și pieptul se lărgește tânjind înspre eter,
Plin de vibrații, în unde, spre neștiut mister
De amoruri amorțite... trezite la iubit.

poezie de (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țară în ipostaze

Dragostea de pământ de țară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ți ține hang cât simbioza-i nepătrunsă
Și-un neștiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Și duce trup pe alt tărâm, mințind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-și spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum pușca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Și, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-și răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc și mamei adoptive, ce primitoare crește pui,
De-i mic, ori mare și-l adoptă și-i face leagăn, fără lanț,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orișicui
Și-și pune cald sân la bătaie și pat, culcuș... în loc de șanț.

E țara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i crești în palmă
Și gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet și mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naște, nu poate sânge să destrame...

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Candid

Nu știe să ceară, cunoaște ofrandă;
De rană de trup sau de spirit nu știe...
În ger, credincios, va dormi pe verandă
Și-n zori te deșteaptă-n sublim, feerie.

Un fir de mătase-i ieșit din cocon,
O pulbere fină-n carat de lingou...
Mișcări de-adiere-n atins de-un pardon,
Cum strigăt de dor, la iubirea-n ecou.

Șuvițe de miere, întinse-n nectar,
Las dâră suavă de dulce Zefir;
În pas nu se simte, e-n zbor de Icar
Și haina-i de înger, uman patrafir.

De-atingi neființa-i -precum hologramă
De fum în culori de-un pastel cafeniu-
Am frica să nu-i rup fuiorul, căci drama
E-n colț... doar așteaptă eroul sa-i fiu.

Privirea-i de luciu, cu cald de cafea,
În glas cu reflexe-i vioară de-Amati...
Expiră elixiruri de crin și lalea;
Vorbirea-i sonată sau lied de Lipatti.

În susurul vorbei, de suflet și calm,
Urechile-mi cântă cineli de Vivaldi...
Răspunde-n fior la recitul de psalm;
În apostol ți-e idol... 'n străjer Garibaldi!

poezie de (16 octombrie 2010)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Copil, nimic mai mult

Nesfârșit, un fel d-imensitate ce n-are vreun habar de termen,
nu vrea să știe de încotro, de-un ce va fi infantul germen
nevinovat, e doar sămânță cu încolțiri de-o moștenire
în fir plăpând, transport de timp recultivat în răsădire,
nostalgic viitor reîntors în poze de-un album de gânduri,
ce și-au uitat zilele lungi, vacanțe-n șiruri rânduri, rânduri,
pur până la iresponsabil, așa cum crezul în credință,
un nufăr alb, deschis impudic, plutind pe-un lin de suferință,
firul de puf de păpădie, din plopii, străjuind drumeaguri,
ce așteptă vânt să mute-n zbor vise cu fluturări de steaguri,
jurate sincer în candid ce se repetă în uitări
pe zi ce trece, pârâu, râu, rostogolind 'n sărate mări...
ce poate ele știu ce înseamnă s-aduni, cu sufletul umil,
în lacrimi inocente cursuri, izvor, de inimi de copil.

poezie de (7 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Singulară durere

Îmi pierd privirea pe profilul tău;
M-agăț de buze-n maci de rouă
Și-ntrezăresc mari picuri, căci din gene-ți plouă
Și n-am nicio putere să opresc din rău.

Mă strâng în mine, am nod în respir,
Simt cerc pe tâmple, nu mai am timpane...
Un leșin simt cordul, susuri diafane
Îți mimez cuvinte, am rece transpir.

Am același tremur, cu trupu-ți ce saltă,
O tobă imensă mi-e inima-n tunet...
Aș vrea să-ți fiu înger, o liră-n răsunet,
Să poți să ai zbor, muzica o haltă.

M-aș transfigura în balsam de roză,
Din miresmi să-ți iei dres pentru durere
Și nectar ți-aș fi, hrană s-ai, de-ai cere...
File-n basm m-aș face, leac să ai din proză.

Sau te-aș îmbăta-n fină elegie
Doar să treci de-obstacol. Să-ți fie ușor
Pun totul în joc, suflet să-nfior,
Să mă sorbi vers dulce, drog de poezie.

Ah viața, cum cere-n stăpână tribut,
Nu se-nclină, crudă, la rana ce doare,
Cu risc să se piardă, singură de moare
Într-un sublim de trup... mister neștiut!

poezie de (4 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Agonie sau extaz

Se vorbește tot mai des;
culmea,
de la animale, la om...
Mai mult se plânge
fără lacrimi...
Căci râs provoacă
tot ce-i simțământ ales,
de la un timp; cu lumea
nouă, ce nu mai sădește pom
că doar i-ajunge!...
Sunt păduri încă, ceva pătrimi
dintr-un uscat deșert și doar apă potroacă,
că-n rest tot e mânjit
de zoaie;
tot pământul
biet rănit, uitat neoblojit
și care nu mai vrea să-și ude ploaie!
Și-a refăcut veșmântul
să se-acopere-n hârtii;
bilete de valoare
creatoare de gâlcevi...
E așezământul
unei seminții
ce nu crede că doare
atâta os de foști elevi
ce și-au transmis jalonul
cursei timpului de zeci de mii de ani,
umflând balonul eliptic
de o scoarță cenușie,
diformă, de la creasta, canionul,
ce poate se vor reîntregi-n contemporani,
oral sau virtual, ori scriptic...
și poate, oare
sufletul să reînvie;
cum pe-un boboc, țărâna îl face floare?!?

poezie de (6 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ion

Orfan, nici el nu știe de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu știe, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat și ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu știe nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la școală specială...
și culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, știe de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meșterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supraviețuiască
și din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieși, un avantaj,
chiar dacă minte, păcălește... trage mult, din greu, ca să trăiască
și nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulți, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
și dinții și-a pierdut de nespălați... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a ști cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum și tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion și nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va ști nicicând că urnește piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook