Pojghiță de iarnă
Filmul de alb s-a așternut imagini ca să șteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveștile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.
Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo deslușire
Ca și cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgolește neștiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.
Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se întețind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, își înroșind în umed caldul fals.
Se oprește apoi, cum a început, cernitul de floral
Și calc parcă cu grijă pe petalele înghețate în țiplă,
Ce sparge, scârțâind să toarne urmă și, de rană țipă...
Parcă să zbor aș vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.