Spiriduş

De la fereastra luminată cum galbenul de ou lucios,
Plecat din buzele în freamăt de frăgeziri de roşii maci,
Se înalţă cald fuior de vis în ruga gândului sfios
Cu timp uşor, de zbor... copila, doar ochi-i desfrunzind copaci.

Ar vrea, cu mâinile întinse din vârf de muguri, să atingă
Şi ea din bolta toată stele, să-şi simtă astrul fără nume
Acum, când încă n-o cunoaşte, dar ştie că de-ar fi să stingă,
Copila-i va fi o scânteie, o zi, sau noapte... lăsând lume.

Nu ştie că-i aşa firavă, numai speranţe, de va fi
O rază să-şi îndrume licăr în umbra astrului pribeag
Şi ar vrea în palmele-i să-l ţină, în răsăriri de zi cu zi...
Să şi-l culeagă din sclipiri pe-o aţă în colier, şirag.

Întreabă licărul, copila, cine o aşteaptă în prag femeie
Şi cum va fi păşitul roşu de drag, din sânge de fecioară,
Iar dacă dor este etern, sau spulberări veşnicu' încheie
Şi, lacrimile-s de extaz, ori stoarcere... de-ar fi să doară?

În palme îşi încălzeşte starul, cu răsuflarea întretăiată,
Plăpânda fată cu păr moale, tot o mătase sclipitoare
Şi vrea în dar să dea la stea cosiţa-i, coadă ea să-şi facă...
Cometa lui să poată fi, de vrea... lucinda călătoare.

Şi astrul rece parcă înmoaie din albăstrimea de gheţar
Şi parcă pâlpâie a ou, un galben cald de gălbenuş,
Ce se topeşte în sticla în ramă, ca bobul de-un mărgăritar,
Jurând să stea suflet ferestrei copilei, partener de urcuş...

Când vor pleca, o zi, o noapte, cu acelaşi nume... Spiriduş...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fecioară

Din tija de sevă se înalţă sfioasă
'n mirosul de crud, cu obrajii de roză,
Cu dulcele buze ce sparg fildeş-tenul...
Mlădie, ţinută în ghiveciul din casă,
E-n rochia de bal, la liceu, pentru poză
Şi auz ce-l rosteşte în şoapte, îi dezvăluie genul.

Se învăluie în cald, într-un umed fuior
Ce-i mângâie braţe cu degete fine
Şi paşii-i plutesc pe sub rochia de zână...
E toată un colibri, ce vrea numai zbor
Să-şi ia înspre etern, din nectarul din vine
Să umple pământ, cu visări stând de mână...

E cum zi se naşte de-a fi prima oară,
Din noaptea de-un ieri, doar o dată... Fecioară.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să asculte, ascultă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să zâmbească zâmbeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să lupte, luptă,
Cine vrea să cânte, cântă.
Cine vrea să fie fericit...
doar vrea.
Că de muncit...
e viaţă grea.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azorel

Cine este Azorel?
După nume, e căţel,
Ce-are două aripioare
Ce-l ajută ca să zboare.
Atunci cred că-i gândăcel,
Sau poate un bondărel.
Acum că e măricel,
Are de gândit niţel
La ce va ajunge el.

Azorela, mama sa,
Vrea să-l transforme-ntr-o stea;
S-ajungă la Hollywood,
Mai ceva decât Clint Eastwood.

Azorica, tatăl său,
Vrea să-l facă marinar,
"Că-i mai bine decât star!"
Azorelia, sora sa,
Vrea să-l facă avocat,
Sau poate chiar deputat;
Mătuşica sa cea bună,
Uneori puţin nebună,
Vrea să-l trimită pe lună.

Să facă poze-n expediţie,
Să-şi deschidă apoi o expoziţie.
- Însă micul Azorel,
Va ajunge ce vrea el.

poezie de Răzvan Isac (20 martie 2015)
Adăugat de Răzvan Isac
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine vrea...

Cine vrea să vadă, vede,
Cine vrea să creadă, crede.
Cine vrea să simtă, simte,
Cine vrea să mintă, minte.
Cine vrea să audă, aude,
Cine vrea să răspundă, răspunde.
Cine vrea să meargă, merge,
Cine vrea să culeagă, culege.
Cine vrea să gândească, gândeşte,
Cine vrea să iubească, iubeşte.
Cine vrea să tacă, tace,
Cine vrea să facă, face.
Cine vrea să vorbească, vorbeşte,
Cine vrea să mulţumească, mulţumeşte.
Cine vrea să cânte, cântă,
Cine vrea să cuvânte, cuvântă.
Cine vrea să fie fericit,
doar vrea
că... de muncit...
e viaţă grea.
Ideile exprimate
dovedesc sinceritate.
Ideile nespuse
trădează gânduri ascunse.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrei... Gheorghe

Avem toţi proprii Dumnezei,
Aşa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!

N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ştoarfe, false din popor-
Să-şi ia cu barda, cu topor
Ascuţit spirit... de-un Andrei!

Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... ţara lu' Andrei!

Există, să ştiţi, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!

Nu va mai fi uşor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Şi să-l arunci 'nspre feţe moarte...
Să stropeşti falşii... cum Andrei?!

De azi vor fi doar derbedei
Mai mulţi, din adevăr să fure
Şi, mai puţini oneşti să înjure
Meschini şi hoţi... Era Andrei!

Ce rară-i lumea de idei
Şi va fi tot mai rar, mai rară
Să ţină sincer la a mea ţară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!

Mă închin la spirit de holtei
În gând şi în fizic, în credinţă,
Cum încă îl am, Gheorghe, conştiinţă
De-un neam... Ce l-aş vrea tot, Andrei!!!

Te salutăm cu toţii, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!

In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă eminesciană

Aş vrea să-l văd pe Eminescu-n pantaloni scurţi, dezinvolt
Zâmbind la soare fără gânduri, doar desfătându-se pe-un câmp
Mijind de flori printre prieteni veniţi de pe la Ieşi, din Olt,
Să-şi guste un' la altul glume pe-un dialog... de limbă strâmb.

... Să-şi uite datul de titan, să-şi lase frâu liber de geniu
Eliberat în imoral, să-şi pună suflet la bătaie,
Să-şi vindece maladul trup, să salte alături-n nou mileniu
Cu plete-n vânt, să soarbă izul de fericire... Un şpriţ să-ndoaie...

Să-şi lase timpul pentru hrana de zi cu zi, să-i fie dor
De tot ce şi-ar fi vrut să aibă; s-asculte muza în cantate
Se depănând în vise limpezi, să-şi umple suflet de amor
Fără suspin, fără trădare... Ştiindu-se o eternitate.

Ce dor îmi este să-l ating, să-i pipăi fizic, gând, speranţe,
Să stau -cum paparazzi, nopţi- să-i fiu străjer din altă lume,
Să pot să-i fac din munca mea buchet de sute de vacanţe...
Doar să respir acelaşi aer, s-ascult când e chemat pe nume...

Ce mult aş da să-i spun... Mihaie, să suim dealul cu catrinţi
Că vine şi Ion lu' Creangă, al lu' Coşbuc... şi-i plin de fete
Se pogorând dintre Luceferi pe uliţe cu alai de prinţi
Ne petrecând cu flori de tei, albastre, brune sau brunete...

Mi-e dor, repet, de-un Eminescu de trup şi purtător de suflet,
De simţuri, zâmbet, poate râs... de pielea dogorind dorinţi;
L-aş vrea un pieton de rând, să-l văd păşind ca-n vis de umblet...
Oricum ades l-ating pe umeri şi-i spun... că-s duhul scos din minţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intrebare

- Ce-a vrut să spună autorul, oare?
Vouă, celor născuţi în zodia-n care
Nimic nu doare.

Miraţi-vă citeţ şi nu icniţi
De-o fi s-aflaţi că autorul n-are
Decât vreo două, trei nimicnice dorinţi.
Lăsaţi-i libere cuvintele să zboare!

El vrea să ştie că în astă limbă
In care el vă ştie auzi,
Iubirea nu-i, de fapt, o diatribă,
Ci că ce-l doare-i starea de-a iubi.

Mai vrea să strângă în pocalu-i rouă
Din zori de zi, când noaptea a murit
Si nu vrea multă, boabe vrea doar două:
Cea de-nceput şi cea dintru sfârşit.

Mai vrea, de-ar şti că poate să-l audă
Cel ce împarte-n astă lume tot,
Să-l lase să-şi închidă pleoapa surdă
Si ancora s-arunce împăcat în port.

poezie de Cristina Davidescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fim...

Aş vrea să fiu o floare, în ochii tăi frumoşi
Aş vrea să fiu parfumul pe care îl miroşi
Aş vrea să fiu arcuşul ce mângâie vioara
Aş vrea să fiu Luceafăr, atunci când vine seara.

Aş vrea să fii tu valul ce mătură nisipul,
Aş vrea să fii acela ce controlează Timpul
Să fii spre seară umbra, care mă urmăreşte,
Şi-apoi să fii o stea, ce-n noapte străluceşte.

Aş vrea să fim tu Soarele, eu Luna
Aş vrea să fim noi doi, întotdeauna
Aş vrea să fim tu gura, eu cuvântul
Şi-aş vrea să fim tu mintea şi eu gândul.

Dar suntem tu şi eu, pierduţi prin lume.
Suflet al meu, pereche,... nu ne ştim
Sau poate să te caut n-am ştiut eu unde
Ori poate n-a fost dat să ne întâlnim.

poezie de Elena Bulancea (19 aprilie 2019)
Adăugat de Elena Bulancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară în ipostaze

Dragostea de pământ de ţară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ţi ţine hang cât simbioza-i nepătrunsă
Şi-un neştiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.

Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Şi duce trup pe alt tărâm, minţind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-şi spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum puşca în pace... pe-un rastel.

E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Şi, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-şi răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.

E loc şi mamei adoptive, ce primitoare creşte pui,
De-i mic, ori mare şi-l adoptă şi-i face leagăn, fără lanţ,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orişicui
Şi-şi pune cald sân la bătaie şi pat, culcuş... în loc de şanţ.

E ţara o obcină, ori mâna, întinsă ca să-i creşti în palmă
Şi gând nu poate să despartă un suflet ce-are două mame,
Că e-atât loc, de este suflet şi mult cuvânt, când nu-i sudalmă...
Dar parcă cea care te naşte, nu poate sânge să destrame...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte bună

Stau pitit zilele să apari licurind,
Să te păzesc în alb căuş de lună,
Să-ţi iei din poleitu-i de argint
Noapte bună!

Te aştept să calci pe drumul către casă
În amurgu-n ciripituri mii, pe strună,
Să-ţi iei din zborul păsării... Crăiasă,
Noapte bună!

Pândesc la colţuri să nu am rival
Când singură ieşi, nu cumva să-ţi spună
În locul meu cu atâta drag, sideral
Noapte bună!

Stau bec aprins în al tău abajur
Şi nu mă sting de-l stingi cu fină mână;
Să-ţi fiu pururi lumină... Îţi conjur
Noapte bună!

M-aş tot încovoia până-n inel pe deget
Şă-ţi intru-n inimă ca o cunună
De diamant; ce m-aş topi, nu preget...
Noapte bună!

În visul cel mai scurt să-ţi fiu, aş vrea
Să dorm doar o secundă împreună;
Eu soare cald, tu luminată stea...
Noapte bună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi purtam nume de floare

la naştere, moartea ne dă nume de flori
şi noi trebuie să avem grijă de grădina ei
pentru că ea atât de mult a iubit florile
încât vrea să le ştie mereu aproape

sunt zile când aduce acasă buchete întregi
dar sunt şi zile viforoase când ajunge cu braţele goale
dar nici măcar asta nu o împiedică să ne pună nume de flori
şi să ne aştepte-înflorirea ca să ne culeagă

"într-o grădină, de soare plină
sunt doar o floare mirositoare
cine mă ştie şi cine mă vrea
trebuie să vină şi să mă ia...."

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un el şi o ea

De ce tu şi eu,
Ne minţim,
Credem că suntem la fel,
Dar suntem o ea şi un el.
Pe ea, fata cu ochi căprui,
Aş vrea să o strig,
Să-i spun pe nume,
Dar "ea" sunt multe-n lume.
Ea, la fel ca şi el,
Nu-i ştie nume,
Ar vrea sa-l cheme,
Dar pe cine? "El" e oriunde.
El şi ea,
Un singur drum.
Ea face un pas,
ar vrea a oprească timpul,
să amâne clipa de bun rămas.
El o priveşte îndelung,
ar vrea să-i vorbească,
să o întoarcă din drum,
dar îî e teamă,
să nu greşească.
Pentru fiecare,
"El" şi "ea" au un singur nume,
Ştiut numai de ei,
Pentru cei ce nu cunosc,
Rămân doar un ea şi un el.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra Soarelui

Stea îndepărtată, încă mai priveşti
Urma celui care-n vasta galaxie
Se îndepărtează, nu mai vrea să fie
Astrul dintre aştri cu lumină ţie,
Tu, cea care astăzi încă străluceşti.

Fie ca lumina-i să te însoţească
Ani şi ani prin lumea stelelor ce cântă
Bucuria vieţii, caldă, neînfrântă,
Risipind lumină de iubire sfântă
Printre-aceia care vor să o primească.

El... nu-ţi mai e Soare cum odat-a fost,
Să-şi întoarcă drumul, nu mai are rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eminescu, lui

Pălesc sub raza de "luceafăr"
Că "atât de fragedă" mi-e rimă.
Când geniul tău reînviu... deprimă
"Speranţa" ce-o păstrez treaz, teafăr.

"De ce nu-mi vii?", clipă de clipă,
Că oricum o zi voi fi alături;
Şi-n "revedere", trist să-mi lături...
"Ce e amorul" să înfiripă!

"Să nu te duci" iar, în uitare
Şi "o, rămâi" în astă lume!
"De-or trece anii", doar fi nume
"Poet" şi "glosă"... O încântare!

"Şi dacă" peste "vârfuri" zbori
Cu "somnoroase păsărele",
Să-mi laşi un semn de cuib, în stele;
"La steaua" printre albastre flori!

"Când amintirile" -timp hoţ
Va vrea să şteargă c-un "adio"
"Freamăt de codru"- mi-oi aminti-o
"Pe lângă plopii fără soţ"...

"Cu suflet trist", "singurătate",
Ia "despărţire" ca pe-o "noapte"
Şi "rugăciune" de-auzi, şoapte,
Răsari zi nouă... Pietate!...

... Din "foaia veştedă" răsai
Cum mugurul, an după an
Să stingi o lume de alean
De drag, de-un neam ce ţi-e alai!

Pe inima-mi, un zid rupestru,
Te am de neatins; imagini,
Cuvinte, simţuri fără margini,
Iubiri... Iubite Eminescu!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 ianuarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi-aş uita surâsul

când nu prea sunt în apele mele
şi versul nu vrea să stea în banca lui
fluier
de fapt fluier tot timpul
într-un anume fel
poate-i şi acesta un stil
(retorizez)
de ce să nu fie folosit cum aş vrea timpul tot ce mi-a fost dat
adică şi fluieratul e tot un fel de vers şi nu unul ermetic
ci unul muzical curgător
să-l înţeleagă şi un copil ce nu ştie încă să vorbească

cui nu i-ar plăcea să-şi audă visurile cântate
nu că nu mi-aş dori să scot triluri de privighetoare
sau să mă înalţ ca o ciocârlie şi cuvintele
să se prefacă fără să ştie că se prefac
în sunete
ar fi doar o încercare
foarte importantă
dacă mi-aş uita surâsul

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea dintâi seară

- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuşi n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

Şi scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!

- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiş -
Noaptea era şi ea o barcă,
Chiar printre stele: pâş-pâş!

- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simţeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hăţuri: hăis şi cea!

- Picioarele ca două aripi îs,
Şi pieptul ţi-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!

De gheaţă şi sărut, ea arde-
Şi ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.

Iubito, ce-aş putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Şi te mângâi, iată, cu văpăi!

... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să ştie: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?

poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti tu

Ai apărut în ziua care,
Eu nu credeam că încă pot
Să pot privi o altă zare
Tu mi-ai redat iubirea-n loc.

Din zări apuse-ndepartate
Ai apărut chiar ca o stea;
Eu nu credeam că peste noapte
Vei lumina privirea mea.

Imaginea care în noapte
Se proiectează pe-al meu chip,
Mă urmăreşte azi în toate
Aceasta vreau acum să-ţi zic.

Doi ochi pe faţa ta senină
Ca două stele de pe cer,
Şi buzele ca luna plină
Să te atrag, din nou încerc.

Când am vazut eu pe cer luna
Mi-am spus că-n lume e doar una!
Când eu privesc acel astru divin
La tine, gândul mă-ndeamnă să vin.

Şi dacă! Dacă măcar tu ai şti
Când îmi zâmbeşti in fiecare zi,
Cum simt că am tot ce aş vrea
Aş vrea ca tu să fii a mea…

Aş vrea o zi măcar din viaţă
Să pot ieşi din astă ceaţă,
Să pot să-ţi spun deschis, în grabă:
Tu fată cât îmi eşti de dragă!

Din lipsa multelor cuvinte
Scriu vorbele ce-mi trec prin minte…
În schimbul lor, eu de la tine-aştept:
Un simplu, sincer “te iubesc”.

poezie de Cristian Olaru
Adăugat de Miruna Dima
Comentează! | Votează! | Copiază!