Pietonale deziruri

Se trec unduind pe trotuar, feminine,
Cu paşii sunându-le-n nume, vocale
Umplând parcă gol, de nu-s jambele goale
Să încânte simţiri de dorinţi submarine.

Se ascund în mister sub colanţii de forme,
Ce niciun desen nu se încumetă a face
Cu atâta volupt, ce doar vis pot să împace
În imagini 3D, nerostite, enorme.

E graţie în gestul ce poartă umbrelă,
Sau palma ce aşează poşeta pe umăr.
Cât vrerea să poţi să le ai, fără număr,
Pe toate, pe rând, 'ntr-un iatac de dantelă...

Platonic, cu inima-n zbor, ca o velă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţă teluriană

Nu ştiu planeta de e verde, cafeniu-galben, ori albastră,
Cu alb, de unde şi-a înmuiat culori şi cine a stat şevalet,
Cum de pictează mii şi mii şi, pentru ce e ca o glastră...
Să încânte ce, pe cine oare, unde a luat lecţii de estet?

La ce-i serveşte policromul şi din ce-şi face ea culori,
Cum i-a dat gând, ori de la cine, să se încânte intrinsec
Din felurite figurine, să-şi toarne veşnicu' în comori,
Ce pare fad, amorf... pământ, când toate mor pe rând, se trec.

Cum, unde, cum se plămădeşte păienjeniş de atâtea fapte
Şi când şi de ce oare ele şi-au făcut între ele alei
Şi, cum de timpul nu contează, de parc-au răsărit din noapte
Toate de-a gata, un perfect, ce îl distrugi... de pui, de ei.

Oare de ce e atât frumos şi de ce oare pare unul
În haosul imaculat de atâta calcul, să se ascundă...
Să mor şi eu atât de prost, din figurine, om, nebunul
De-atât amar, că tot mă întreb: "E totu' un meci... şi-a câta rundă?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea măsura tuturor lucrurilor

Copilăria mă bate pe umăr
prietene-ai uitat de mine
trec amintiri fără de număr
prin trupul tău parcă-s jivine

Prietene-ai uitat de mine
ţi-s ochii plini de viitor
un trandafir chiar între şine
nu-l vede niciun călător

Ţi-s ochii plini de viitor
trec amintiri fără de număr
tăcerea însă n-o măsor
copilăria mă bate pe umăr

Prietene-ai uitate de mine
doar dragoste îmi face bine

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (20 mai 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţile

Sunt cea mai fericită parte a vieţii, ele, nopţile, pline de vise
Şi nicidecum zile cu număr, cu limitările; în plăceri, ambiţii, avut.
Fără de margini ego, nu complicat real, doar simplele, promise...
Poate de asta în noapte ne ivim mai mulţi... îi suntem nou născut!

O luăm sfătuitoare, plinul de amor, de-un "tête à tête" idilic
Şi n-o urâm că ne scurtează paşii de parcurs, ne lăsăm pradă
Absenţei, în trecere de ore în secunde, de un sprint în neştiut, empiric...
Ne-o facem dulce sărbătoare; de aniversări, noi ani... Ne e dragă!

N-o supără că-i amintiri de crunte, în bezna-i, de accidente
Şi n-o numim de naştere, nici pentru nume nu o celebrăm!
Rămâne parcă un mister de jumătat' de viaţă, eminamente,
Uitată... Poate că nu, căci se răzbună eterna, ce la amurg urmăm!

E de-ntuneric drog, fără de licăriri, când paşaportul de serviciu... ni-l predăm.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

Se vede, un pic, pe cer o dâră –dacă vrei s-o vezi-, un şir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt nişte umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aşteptare

Aştept, cu ochi tânjind, să ieşi din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeaşi aşteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ţi l-ai ales de soartă?

Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?

Mai mult de-atât, mă pierd când ieşi ca răsăritul
Şi n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ţi calzi,
Că nu ştiu dacă rană îţi poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!

Rămân 'n aceeaşi transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot aşteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăştii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aş putea!

Câtă dorinţă pură o ascund, să fii a mea!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
aprinde stele, rând pe rând
uitat de vreme şi uitând de număr

cu muchie de zori încetişor
în suflet întunericul îmi sparge
întinde albe aripi la catarge
corăbiei cu Olandezul Zburător

să pot pluti cu ea în orice mare
să pot veni în orice colţ de lume
în orice stat ce poartă al tău nume
chiar dacă statul ăsta porturi n-are...

ce trist mi-e gândul rezemat de umăr
ce vesel umărul de gând
că stele stinje rând pe rând
uitând de vreme şi uitat de număr

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ansamblu, în căutare

De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
şi trup şi minte... îs desfăcut.

De neînţeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înşel, nu mai m-ascult!?

Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca şi cum nu mi-aş aparţine.

Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
şi nu mă văd! Oare o-i fi... cine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pojghiţă de iarnă

Filmul de alb s-a aşternut imagini ca să şteargă,
Cum pânza de ecran ar astupa poveştile filmate,
Lăsând numai decor iuni, spart doar de înaripate
Pe-o spumă între cer, amestecat, de câte-o neagră creangă.

Inundă lacrima pe ochi ce-ar vrea vreo desluşire
Ca şi cum uniformul doare, căci nu se cade a fi,
Iar mâna dezgoleşte neştiute forme, albul gri,
Ce mai în afund renasc culori de frunze, ruginii în putrezire.

Din când în când picuri de dalb dansează asonic vals,
Fără perechi, se culcă încet împreunând în pâslă,
Se înteţind, fără motiv, să-i curmi cu mâna vâslă,
De pe obrazu în luciu, îşi înroşind în umed caldul fals.

Se opreşte apoi, cum a început, cernitul de floral
Şi calc parcă cu grijă pe petalele îngheţate în ţiplă,
Ce sparge, scârţâind să toarne urmă şi, de rană ţipă...
Parcă să zbor aş vrea, să nu mânjesc, s-ating covorul hivernal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploile iubirii

Cu dragoste plouă peste-a mea omenire,
Se prăvale-n lacrimi, în suvoaie, în torent
Măturând în puhoaie ce-i împotrivire...
Înecând existenţe-ntr-un inconştient.

Prăbuşiri de dorinţi din vaporii din suflet
Înnegrind cer albastru cu norii de patimi
Se-noiesc într-un ciclu, ce-i fluid fără cuget,
În tornade scrâşnind din fuiorul de datini.

Din vuietul lumii avântate-n amor
Nu se opreşte colos de-a iubi să petreacă,
Sunt pâraie adunate de simţiri, vrut şi dor,
Dig spărgând în suspinuri de of, ce se freacă.

Goi, fragili, vă udaţi de sudorile ploii,
Din extazul de-o clipă, de munci nesfârşite,
Curs să rupă, să ţipe-n plăcerile voii
Din taifun planetar, mii dorinţi să-nfiripe.

Este-o Terra-n talaz de lichidul, albastrul
Cum sângele nobil constrâns de consens
Bătând ţărmul, cu inima lumii-n dezastrul
Mister al iubirii-nnecând... raţiuni de nonsens...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt, strigăt

Lăsaţi-mă să strig, să răbufnesc şi să mă audă toţi
Cei ce i-am cunoscut, le-am atins păr, m-am sprijinit pe umăr,
Căci nu-i găsesc, nu ştiu de sunt plecaţi... a, nu, nu-s morţi
Să rămân un nebun stingher, doar să mă vait, să număr.

Lăsaţi-mă să strig imagini rătăcite în morfină,
Ce mi-o fac singur, frământându-mi gând, un narcoman
Ţinând în mână o ciornă cu iscălituri dintr-un seif de-o inimă vecină...
Oprit din drumul diligenţei prin pustiu, cu visele într-un han.

Lăsaţi-mă să strig, să urlu din tot ce-am mai profund în mine,
Ca un cadet ce-a trecut test, cu crez că lumea-n ţel e simplul caporal,
Să îndrept lângă foi, foi, foi, romanul vieţii ce-am în serpentine...
Să fiu o hartă din atlas, eu, amintirea... îşi căutând natal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şuviţe blonde

Apare iar pasul în leagăn mlădiu
Din blond filiform, în exod trecător,
Cu aerul proaspăt şi zâmbetul viu
Ascuns sub obrazul lucind doritor.

E parcă parfumul din mii de femei
Topite în suavul rămas un mister
Ce curge pe strada ce fără temei
E zilnic aceeaşi şi-n arşiţă, în ger.

Se simte tic-tacul de inimă-n dor
Ce lasă în urmă un cânt melancolic,
Ce parcă ar vrea să-şi ascundă un zbor
De aripă, în rană, ameţită bucolic.

Presimte un iz ca de drog a visare
Pitindu-şi din timp, ce va curge, pierdut
Şi doar o timidă ocheadă, de floare,
Revarsă căpruiul de-un vrut neştiut.

E atâta sublim câteodată în tăcere
Şi atât diafan în timida candoare,
Ce mişc-ades flutur cu vise aptere
Să strângă pe trupul candid, până a-l doare...

E poate speranţa, că-n dor nu se moare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii amintirilor

E-acelaşi loc. Ce faci, te-ntorci, acum?
Nu, nu-i acelaşi! Iarăşi mi se pare
c-apusul este răsărit de soare
iar paşii tăi se-aud pe vechiul drum.

Am şi uitat de ce-ai plecat, dar ştiu
cum mergi şi cum respiri, îţi ştiu privirea,
deşi ţi-am şters, adesea, amintirea
din sufletul ce-a devenit pustiu.

Nu-s paşii tăi şi, sigur, îi confund.
Sunt alţii, mult mai siguri, hotărâţi,
ce visurilor mele corespund.

Nu poţi fi tu, nu-s paşii coborâţi
din lumea-n care nu pot să pătrund.
Încerc, prin amintiri, să te ascund.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri în portrete

Rămân de neşters, neuitat treze amoruri,
Chiar platonic de-au fost întâlniri, escapade,
Picături de adulter sub ascunse faţade
Se păstrând talisman în şiraguri de doruri.

În scrinul din minte, în sertarul cu cifru,
Sub rama oglinzii cu propriul portret,
"De dragoste" scrise, "pierdute", "regret"
Pe-o filă de carte, îs un opis sub titlu.

E leagănul veşnic ce-şi face balans
Din chipul din sticlă 'nspre gând în imagini,
Visând că iubirile-s tot printre pagini
La fel, neschimbate, în cuplaje de dans.

Şi parcă şi trupul se înflamă deodată,
Începe să simtă vâltori renăscute
Şi timp se topeşte, cuvinte din mute
Se-aud iar idilic pe buze... într-o şoaptă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştient... bazal

Stau tot în transă, în hipnoză,
Să n-am alt gând, decât pe tine
Cu corpul plat, întins de bine...
Te-aşteptând iar, apoteoză!

Derulez ce n-am spus vreodată,
Stau c-ochii închişi, deschişi sub pleoape,
Scăldaţi oceane în lacrimi-ape...
Plângându-mi inima prădată.

Nu mă mai scol la niciun număr
De ani, trecuţi toţi aşteptare...
Că orice speranţă şi ea moare
Când pleacă chip... ce-mi stai pe umăr...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul... la relativ

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.

Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat şi tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.

Am zile şi nopţi fără şiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a şti, să le fac petrecute...
Aş vrea să le-ngheţ; le conserv, le ţin reci.

Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieţii fan!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inspiraţii strofice

Păcat că inspiraţia nu-i ca un act fiziologic,
Un automatism de vag, un neurovegetativ.
E parcă o scrobire a gândului, de peste logic...
Un vis cu ochi deschişi, imaginându-se, în scris, motiv.

E-o mulă de turnat real în alte forme,
Scoţând din tern neobservat, obişnuit, un metaforic...
Un epitet să încânte litera dintre rigide norme
În şir de lacrimi, de extaz, de tragic euforic.

Atât de simplu ar pare vers, dar e şi trudă
Ce curge în pastă, tuş, cerneală, în coloraţii...
Făcând şi vechiul, cunoscut, să pară o crudă,
Un iz de proaspăt, de frumos, de inspiraţii.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume

"My name is", "je m'apelle",
fără vreo importanţă
"cum mă cheamă",
când poate aş fi doar cel
lipsit de aroganţă,
dintr-o mamă
pur şi simplu, ca un viţel,
sau cheia de la clanţă,
ori metrul dintr-o vamă...
deci "kak tibia zavut",
sau "ei, come ti chiama"
e-o poreclire de altul dată,
brut,
după ce-n sunete a dat iama
printre silabe de băiat sau fată,
un uzufruct,
la care obligatoriu îi iei seama,
deja de alţii atestată
şi nu te reprezintă în niciun fel... ocult,
cu atâta ştiinţă adunată, rămâi osul, din zeama
în empirism amestecată...
nu tu; cuvinte, nişte cifre, o dată!
Doar o dată... Un, a fost numit, odată!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Graţie

Pluteşti cu-atâta graţie pe ape
ce te alintă doar cu unde line,
încât privirea îmi ascund sub pleoape,
şi mă visez alăturea de tine.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura

Mă-nchin la frumuseţea-i, ce-i natura
Fără perfectă simetrie, un tot anarhic;
Copacii nu-s pătraţi, nici tril dulceag-sarcastic...
E totul inedit, un altfel, ca aventura.

Parcă nici nu-mi revin, cum de nu-i ternă
Cu tulpinile ei strâmbe... fără şefi pe tronuri,
Cu prea mult verde-nfipt în cafeniu de tonuri
Şi albastrul clar de vis... privit din cap pe pernă...

Dulceaţa-i din salivele d-infime gâze
Şi far din licurici e, se arzând de amor
Şi chiar de fier de are, pana-i este zbor...
E-o creatoare eternă, fabrică de muze.

Nici apele grăbite-n valuri, repezi spume,
Nu-s mereu clare şi nici drepte linii.
Pădurile-n stejari sau chiparoşi sau pinii,
Nu-s ţambre şlefuite... Alb, e-omăt pe culme.

Şi oceanele-s prea mari, nici blânde, line,
Cum nici pe cer nu-s nori tăiaţi în forme fixe.
Până şi sori şi lună-s pierderi în eclipse...
E-apoteoza-n haos... şi nici nu intervine.

Cum oare din pământ face bujori şi roze,
Dar şi ciulini, otrăvuri, din mucegaiuri leacuri...
Şi-o venerăm oricum, defectele-i sunt fleacuri;
Cutremure, tsunami, sunt doar... metamofoze.

Şi munţii-s reci, hidoşi, de roca gri şi sumbră;
Nu-s piramide-n colţuri şi laturi-s inegale.
Nici păsări nu-şi respectă mereu, la fel, escale
Şi până şi imagini avem mereu, cu umbră.

E peste-nchipuire; şi crima-i preaslăvită
În ierarhia morţii, iar viaţa şi-o croieşte
Neînţelegând selecţii; slabii nu-şi ocroteşte!
Benevolat noi vrem, să-i învăţăm, ispită?!

De ce-i slăvim mereu perfida-i armonie,
Când totul se consumă; unul pe altu-n rând
Şi ne creăm tipare, 'n artificial crezând...
Vrem s-o învăţăm; supremul, cum trebuie să fie?!?

Şi-atunci s-o copiem mărunt şi-n anvegură,
În clone de talent, culori "neîntâlnite"...!?
Ori muzică-i suntem şi cărţile ispite?!
Cu drept ne invocăm top-ego de natură?!?

Aşa cum e, cum sunt, mi-e dor de EA mereu;
Zvârlit, un cromozom cu genele-ntr-un Y,
Ales să pic român, nu spaniol, nici grec...
Călătorind hai-hui, pe neştiut traseu...

L-aşa sublim colos ce viaţa-mi dă, îmi fură,
Sunt un melanj pierdut de calităţi-defecte,
Un handicap de rând... Printre pieiri perfecte
Sunt tot un imperfect... Căci sunt şi eu, natură!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!