Citadin nocturn

Palori metalizate în lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare...
privite din pătrate în lumini, ce sparg bazalt.

E-un fâşâit continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumină
se întretăind pe sensuri, se-orbind fără vreo vină...
aleargă înşiruite şi făr' să se răstoarne.

Pe alocuri, flux se curmă la nişte laţi culcaţi,
egali, ca de-o zăpadă ce s-a-ncrustat în sol,
lăsând umbre să treacă, când iute, când domol...
adesea-n sfornăit de cai, dezesperaţi.

Din loc în loc se-apleacă bule de gălbenuşuri,
iradiind o miere de sticlă încălzită
din sus, înşiruind pe beţe-nalte, o limită
ca un prag, cu ceva pomi... protejând haine, fâşuri...

... ce alunecă pe umbre într-o schimbare; întinse
când înapoi, înainte, mai pale sau mai tari,
purtate în pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari...
tăcute, mormăind, râzând... de lumini, ninse.

Printre coloşi de stâncă, de-o parte şi de altă,
cu găuri sclipitoare, ce-şi schimbă loc arar,
ca un tunel de licăr, pe sticla ca de far,
se scurge şerpuirea... ca foşnetul de-o baltă.

Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spumă
-dar nemişcat, tăiat de-acoperişuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, în trepte...
E-o noapte de oraş, ce-o zi, o va şterge... gumă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabil negru

S-a răspândit soarele-n geamuri din ferestre
pătate-n bej-gălbui, infipte-n întuneric
ce învăluie culoarul întins printre căpestre
simţite-n tropot orb, de-auz, în teamăt sferic.

E-un cor de broaşte-n rut pe heleşteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din când în când oglindă,
ce sparge-n clipocit şi muşte-n pont de astuciu
zburlesc în zborul scurt... O undă, lin colindă.

În sus e-un negru pal c-un nasture de lună
şi găuri mici, cum perle, de-o ojă sidefată
zdrenţuiesc purul lai, ce poţi să-l ţii în mână
şi să-l zdrobeşti în pumn, să-şi scurgă seva toată.

Şi gândul trece vis, în spatele luminii,
în carourile încinse de-un neştiut mister
ce se consumă-n tern, trupul în prag ruinii,
ce-o ţine încătuşată; o noapte... în efemer...

... Soare ce iar se ascunde şi negru-i iar eter,
deci totu' e şi veşnic şi pururi scurt... Oh, cer!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citadină

Pe coridoare de asfalt
Ce se desfac într-o
Nesfârşită dantelă geometrică
Automobile alunecă mut
Purtându-şi cozile lungi
Printre case băgate în priză
Printre pomi băgaţi în priză
Printre terenuri de golf
Unde - din când în când
Însuşi Dumnezeu coboară
Să se mai odihnească
De grijile veşniciei...
Trecători grăbiţi tresar surprinşi
Când drumurile li se-ntretaie
Şi spre a se recunoaşte
Îşi repetă unii-altora
La nesfârşit aceeaşi parolă:
It's ok...
It's allright...
It's ok...
It's allright...

poezie de Ion Nedelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neştiut

Mă cheamă "neştiut", n-am stea, n-am nume
Pe cerul înstelat, în abisul mării-n spume.
Nu strigă nimeni să-i răspund, nicicine
Şi de-ar ţipa e-n van, nimeni nu vine.

Alunec peste clipele nenumărate,
Ce-n cont le trece al meu duşman, etate.
Plutesc cu capu-n nori, în atâtea ploi,
Să-mi spăl din vise, caut... "amândoi"!

Mai salt din când în când pe-o sârmă
Şi dezechilibrat îmi pierd elanul, cârmă.
Păşesc tot mai agale, să n-ating jaloane
Întinse peste tot, mă pierd printre cotloane.

Cu ochii închişi petrec întunecime
Să treacă, nopţi spre zilele sublime;
Când mă ascund în mine fără voie,
Un ignorat de toţi... Înamorat nevoie!

Am doar un licărit pe ape învolburate
Şi înot livid în lacrimi, am mâinile crăpate,
Dar tot le întind, cât încă am sânge-n vine,
S-ajung, să te ating... Te am numai pe tine!

Mă sparg nisip de-o plajă, ce trupul ţi l-ar ţine!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Şi straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Şi a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum taţii nu sunt, nefăcuţi de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Şi suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conştiinţă...
Creată de drag, nu eroare de-o ştiinţă.

Oi fi închipuire... Un act de voinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul... de noi

Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mişcând şovăielnic reala amintire,
Păşesc gânditori... cu mirări de stupoare.

Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanţi, tot grăbiţi,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviţi,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.

Se opresc câteodată pierduţi de orar
Şi-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.

Plecând frunte în jos resemnează visare
Şi agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse aşteptare.

Dar nu mai e banca, ce-o ştie de mult
C-avea scrijelire din suflet de-un nume
Şi acum pipăit, cu sfială de lume,
Nu-i simţul ce-a fost... lemnu-i plastic ocult.

Un fluier, deodată, în bătaie de-aripe,
E-un gri porumbel, ce se aşază privindu-l
Cu cap într-o parte, cum şi-l amintindu-l
Din când doi erau... cuplu-n şoapte-ciripe.

O lacrimă grea se prăvale-nspre alee
Şi pasărea întinde din cioc, să o soarbă,
Lăsându-se atins în tremurarea, ca oarbă,
De-o palmă... ce-n zâmbet mângâie femeie.

Pe-un pervaz albit chip şi-o colombă îs în fee...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnaticul

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între un zori demult şi un apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce şterg, pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze, înroşind necazul că vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu şi tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulţi plebei cu mintea nudă
Sacrificaţi cu-nfrigurare,
Trimişi în faţă
Zdrobindu-se printre călări
Ce-şi schimbă gând când frâu înhaţă
Şi pintenii se-nfig în scări,
Iar minţi pierzându-şi raţiune
Alergă strâmbe pe la colţuri
Lovind pieziş cu-nşelăciune
Scurtând din capete, luând moţuri
Să-şi urce-ntre pereţi de fildeş
Ambiţii-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leş
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu şterse tonuri
Şi-n viaţă nu-i doar a muri
Şi nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfăţat ce-nfige şişul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetişul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzişul de-un trecut feud
Învăţat, el cu slugi,
Să nu ştie de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieşit din dogme ca magicianul
C-o mişcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-şi ascute
L-învăţând cuvântul; că tot ce-i... şi moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trupuri de zăpadă

Noi suntem nişte oameni în trupuri de zăpadă,
Împrăştiaţi de hoarda acelor patru zări,
Cu ochii de cărbune ce nu mai pot să vadă
Cum ninge-n felinarele nestinse de prin gări.

Sub streşini se strecoară pumnale lungi de gheaţă
Şi oameni de zăpadă mai trec perechi, perechi,
Sunt umbre de fantome ce-alunecă prin ceaţă,
Cu inimile frânte, cu haine mult prea vechi,

Pe drumul imposibil ce nu-l mai pot distinge
Când ninge problematic şi cinic pe dorinţi,
Doar cerbi cu coarne albe ar mai putea străpunge,
O iarnă timpurie, de trupuri prea fierbinţi.

Şi-n zodia în care nu-i loc de primăvară,
Strigoii nopţii albe se vând din doi în doi,
A îngheţat şi trenul ce ne-aştepta în gară
Şi omul de zăpadă ce mai trăia în noi.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot, e-o apă, de ploaie

... că doar ce-am scris din nou de ploaie
şi mă întreb; ce-atâta apă
se duce adânc să spele morţi,
ce se-nfiltrează printre filtre?!
... şi beau din ei stând în odaie;
de aceea minţi tot timp ne sapă,
ne redeschide alte porţi,
să primim vizite, părinte...

... şi peştii stau tăcuţi la fund,
perpetuându-se-n neştire,
ingurgitând din mâl cu oase
de când e lumea cea străbună;
din mări ce-au fost cândva pământ
printre corali de-o mânăstire,
meduze de femei frumoase
şi valuri ca o supă-n spumă...

... iar cerul, ce-am făcut lăcaş,
o fi din picuri plutitori
de suflete înnourate
se gravitând, neputând zbor
mai sus... nu şi-au făcut făgaş
şi pică iar pe muritori
în păr şi buze încleştate...
... Ne consumăm îngrozitor!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contemplând

Îi răzbat vise printre moi, umedele pleoape,
De atâtea aşteptări în umbre de dileme
Şi inima-n bătăi stă nemişcând să crape
De atâta rece vânt ce-o suflă de o vreme.

I-e mâna un stâlp fragil bărbiei în fin tremur
Şi degetele-i lungi se întind pe suflet clape
De-o muzică-n lin "soul" în gândul numai murmur
Ce curge înfiorând unduietoare ape.

Se derulează film de-un clar de lumânare
Pe sfeşnicu' aurit, se tremurând pe-o masă
Lângă un pachet de Kent şi-o roză, doar o floare
Şi amarul de cafea pe faţa de mătasă.

Se simte încă acum căldura moale-n palmă
Şi un miros discret de Farenheit transpiră
Într-un fundal de glas şi spuma spartă-n halbă
De la terasa verii-n pădurea-n cânt de liră.

Un zâmbet străluceşte de perle dintre buze
Şi se confundă-n pânza de dalbul de zăpadă
Ce-a învins-o în lunecarea-i de sinuări confuze...
Şi picat la picioare-i tot dragoste grămadă.

Şi un bronz mustind atinge pe plaja caramel
Când ochi de cer răsar din genele aburinde
Iar nările respiră din valul alb, crenel...
Obrazul simte-un picur de-o lacrimă ce-ntinde...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

... Şi uitării hominide ce-a strâns claustrofobic
Cu gând hapsân de poame, jurându-le îngrijire;
Puieţi crescuţi în pomi, coloane de îndârjire...
Cum armie în divizii linşată anaerobic.

Hăţisul scrijeleşte se năpustind grămadă,
Lăsând albicios urme pe piele, roşu-n carne,
Pedepsind pe intrus; agaţă să-l răstoarne...
Că un suflet e-n pieril, se răstignind... livadă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"From your Valentine"

E luna focului, lângă cămin
când stai, cu inima o floare
de gheaţă, cu obraz lipit
pe geamul aburit de buze
visând cu suflet plin de muze
ce-aştern pe foaia de pe scrin
cuvinte dulci, voalate-n boare,
închinând rugi să fii iubit,
să storci suspine printre scuze...

E-un fin fior în sternuri stângi
ce-ţi dă roşeaţa rozei fine
şi-o apnee scurtă-n abdomen
ce stă cum pendul nemişcat,
de emoţie transfigurat,
oprit din timp, când stai să frângi
bilet, ce nu ţi-e sol de bine
şi baftă ceri, ca-n examen,
să treci greşeli, de neiertat...

E-un vis de-o zi de-a doua lună
din fiecare an ce trece,
ce-i veşnică la întâlnire
la mijlocu-i cu scurt destin,
e cea cu suav miros de crin
ce-n cupă alb de iarnă adună
-precisa de pe paisprezece-
... în plăceri alb-caste de iubire
cu murmure-necate-n vin...

E poate semnul ce port stigmă,
-printr-un hazard plin de mistere
în dar primit de la Divin-
să nasc în ziua de amor
când tot se şterge, toţi se vor,
se redescoperă-n enigmă,
se mângâie-n priviri stinghere,
se mor de dor, de-un Valentin,
se curg pe-un vis, se scurg, fior...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civism, nedevoalat

Atât extaz pe-asfalt şi-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în şoapte...
Aşa, printre mulţimi se poartă!

Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!

Invitaţi ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Şi-adăpostesc... pân' şi plăcere!

E diferenţa-ntre truism
Şi adevăr în enunţ pe faţă,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiaţă!

Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greaţă
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viaţă?

Dar, civism e... O ţară, în piaţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rural... bodegă

La curba în pantă, în josul ei, în greu nelămurit se urcă
Cu mâini bâjbâind întuneric în plină zi, în amiaza mare,
Un fel de trecător ce-şi mişcă sacadat cap, în căutare
De nu se ştie ce; e pe drum şi caută pierdut cărare
Cu ochii tulburi, sticlă mată, şi ciuful ca de-o udă curcă.

Noroc că avântul şi l-a luat din poarta strâmbă de-o dugheană
De unde voci învălmăşite se aud printre ciocniri de sticle
Cu glasuri doagă, răguşite de-un cor de spuse ameţite,
Din feţe-n cărămiziu, luciu, ca din frecat şi scrijelite
Şi gâturi brobonate-n picuri de bulbi, cum pielea de iguană.

Şi un fum se ţine-n groasă pâclă din guri de coşuri în fuioare
Cu-n zgomot care sparge adesea timpanele în seacă tuse
Printre văpăi cu scrum făclind din fălcile sugând ţepuşe
De-un alb murdar din lins jilav 'ntre buzele alene strânse...
Şi se tot bea; niciun motiv sau sete... ori după mâncare!?

O linişte neînţeleasă straniu din când în când iuţeşte
La glasul apăsat în ţipăt, subţire, de-un scalp de-o femeie
Ce ai norocul să n-o vezi când ochii-i sar orbind, scânteie,
Cum fulger aprig e-n mânie atunci când vine timp să-ncheie
O notă pe-o foiţă a ei, c-un mâzgălit secret... "Plăteşte!"

Şi-i un miros nedefinit, atroce-n izuri multe, amestic
De-un surogat rachiu, vin prost, balegă, spumă dintr-o bere,
Mahorcă din tutun, cu spray de muşte... "Că aşa cere
La Sanepid ce vine aiurea, degeaba aşa, la a lor plăcere,
Când tot curat e, impecabil, totu-i de casă, bun, domestic".

În dârlogi, dând din cap, sunt caii, de ore cu căruţi golaşe,
Că lemne, cherestea, nisip s-au livrat, multe, car cu fân;
"Că de-aia beau şi ei un pic, că acuma nu mai au stăpân
Şi munca-i grea, după cum vezi, mâine-s din nou la tras, la drum
Că mulţi acasă au să crească, copii, neveste, pui în faşe...".

Încet, încet topeşte clarul din ziuă, într-un treptat umbrit,
Mai pleacă câte o căruţă, un lefter, vine un altul, doi,
Vorbind, bătându-se pe umăr, vesel; "Mai e ceva în butoi?"
Şi bec galben murdar se aprinde în crâşma-n vale, jos "La coi";
Loc de pelerinaj, de-o sfadă, de-o duşcă,... de-ascuns de murit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!