Tomnaticul

Amestec de-un frizant velur atinge dermul,
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el, întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între un zori demult şi un apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade...
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume,
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie
Îndrăgostită efemer din nou, de amorurile de-o lume...
Lăsând umbre ce şterg, pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze, înroşind necazul că vor piere
Printre altele gălbui, pătând de gelozia acelor de brazi,
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor, de turme, turme...
Iar eu şi tu, ne privim iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"... De câte ori?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

Se varsă seminţii grăbite să nu-şi piardă urme,
Ne îmbiind să stoarcem fructele-licori
Şi aripate pleacă cu alţi pui în zbor de turme, turme...
Iar eu şi tu ne privim, iar, ne întrebând; "Vom fi, de câte ori?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iad

Cererea este uriaşă, deci sunt foarte mulţi pe un loc,
locul unde se arde... fiecare
într-o smoliciune de trupuri cu limbile lungi,
mai ales cu cât sunt mai negri...
toţi păziţi de-alţii cu furci,
ca să-i prindă pe cei ce sar rândul, de zboară
din dansul ce tot ţine într-o horă, într-una, un fel de erotic de joc
pe parale murdare
şi unde-i tot o frecare între toţi, dezgoliţi, de sar fulgi...
Toţi cu afişe pe frunţi, unde scrie c-au tot... Sunt "integri"!...

... iar muzica-i tot drăcescul de ritm, un fel de rap
mai mult vorbă goală,
cu povestea cu capra... să moară, o manel... iadă
şi-i coadă la înfipt...
din sărut se înmulţesc,
că-i un lins reciproc printre fese, în spate, sau faţă... nu scap
nici eu, ce doar am ajuns, că e liber să intre cu tot, cu coada cea lungă, poznaşă
şi chiar de plâng toţi de durere... de toi, să nu scadă...
sunt tot mângâiat să-i mai las tot mai fript
şi în genunchi dive scumpe, în scris sau oral, mulţumesc...

... când, se strigă, cu toţii se ştiu, se cunosc, s-ar cunoaşte,
c-au braţe deschise să ia... să cuprindă
îşi dau tot, suflet vând...
că nu e, nu se vede, nu costă
şi femei şi le lasă, le dau după un timp, plictisiţi,
se ciocnesc în orice zi între ouă, ca-n Paşte,
întind mâna s-apuce, că ştiu doar să prindă
ce e nou, doar stau rând,
îşi împrumută ce-a... fostă...
şi tot, ce-au mai luat -de se dă- să ţin, eu, loc, la... iubiţi.
Fugi satană, că lasă, n-o să-i las... neplătiţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic amurg

Se îngână încet, nesigur, canicular sfârşit,
Cu schimbător amurg în toamnă sângerie
Băută-n căni de must din ruginii de vie,
Mânjind pân' la urechi un soare-n asfinţit.

În verde sidefat se mişcă frunze-n ramuri
Se desenând pe un cer albastru în ton de mov,
Cu nori, din bulbucaţi, în pieptănat alcov...
Şi picuri se preling pe aburite geamuri.

Adie un pic de umed pe dermul cald de-o vară
În bronz turnat, sub bluza de-un crem de in topit,
Zbătându-se, cum flutur în zbor neobosit...
Şi perle se răsfrâng sub ruj lucind, de ceară.

Din acoladă fină, se prelungind pe coapse,
Răsare, să dispară, un ring pe-un inelar,
În palma masculină de-un ins crepuscular...
Şi-n doi, pe sub castani, se trec uniţi... sinapse!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neomenesc, sentimente

Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Şi marea oare ce-o simţi când nu mai poate atinge trupuri?
Oraşul cum de nu se plânge, când în vacanţe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?

Şi parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheaţă, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!

Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţurţure

Atârnă parcă dinspre cer cristal topit
Cu-ncolăciri de lupe translucide
De-un gri sticlos catifelat la pipăit,
Alunecos cu ascuţişul bont, din tablele livide.

Se-adună larg din lacrimi de îngheţ
Ce se preling pe altele statui
În pisc cu plecăciune la pământ, semeţ
Franjurând aer plin de nuanţe albăstrui.

Cu gustul pur de apă de izvor
Se picură de-i cald la zero grade,
Sau se prăvale-n scrâşnetul de "mor"
Cum cupe cu şampanie-n parade.

Cât de gingaşă-i creatura siropoasă
Sclipind în noaptea lunii diamant
Cu şlefuiri volupte de-amoroasă...
Un ţurţure, c-un scurt de viaţă, epatant.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp în amurg

Pe strada cu dale a vechilor paşi,
Trec umbre grăbite, cu gol în priviri,
Iar ploaia îndeamnă copacii golaşi,
Cu lacrimi de frunze, să-şi plângă-amintiri.

Şi cad, se adună pe dale, şuvoi,
Pe urme lăsate-ntr-un alt anotimp
De suflete care, de mână, în doi,
Păşeau neştiind ce-i amurgul în timp.

Se scurg amintirile-n frunze şiroi
Prin ploaia ce lasă copacii golaşi
Sub cerul de toamnă în care doar noi
Mai trecem pe dalele vechilor paşi.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mut, de... ieri

Pe câţi am cunoscut, pe câte,
Stau toţi în mintea-mi, nume slute;
Doar poze pe-un mixaj-mister,
Pe-un raft de film de-un emisfer...

Le scot "on play" cu gândul dus
Dintr-un trecut de mult apus;
Mă minunez, parcă-s de ieri...
Mi-e dor de toţi, de ierni, de veri...

... De cele chipuri reştiute;
Le am, le simt, sunt zeci, sunt sute
Şi sunt sărac, că le-am pierdut...
Şi cât le-am vrut, cât m-am zbătut.

... Le-am adunat cu drag o viaţă
De-am vrut doar eu, c-aşa a fost aţă
Sau singure sau strecurat
La bar c-o bere... sau în pat.

N-am nicio cameră obscură,
Stau cu ochi deschişi, timpul mă fură;
Nu-i am din nou alăturea,
Nu pot să-i chem, le-am uitat stea...

... Sunt numai aştri fără nume,
Adesea-s numai a mea lume
De-mprejurări, vise tactile
Se promenând cadre-n pupile.

Cum să-i mai chem, căci de-ar veni
Aş fi atunci, poate-aş refi,
Dar nici eter nu mă ajută;
Trecut e-o undă, o redută.

Or fi aceeaşi cum simt eu
Sau sunt efemer curcubeu
Ce-l văd sublim, nu pot atinge...
Lumină ce din bec se stinge?!

Sunt prizonier, handicapat
De-un simţ ce-i unul câştigat
Şi l-am pierdut anticipat;
E simţul vorbei... Mi s-a luat!

Ce stranii simţuri înăscute
-Auz, văz, pipăit... multe-
Toate depind de-o exprimare
Ce ni s-a dat din întâmplare...

... În partaj infim de animale!

PS.
E-o pierdere universală
Ce-o plâng, ea-i a mea boală
La scara mea de-un simplu om...
Aş vrea să-i am toţi crengi, un pom!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâlnire închipuită

Câte regret şi nu-mi răspund,
Pe câte şi pe câţi...
Şi-n melancolic tot m-afund,
Că nu-mi vorbesc, sunt muţi!

Şi dintre toţi şi dintre toate,
De cine-am dor, de cine?
De pierduţi ani şi de palate?!?...
Mi-e dor de "tu", de tine!

Nu ştii prin câte am trecut
Şi m-am uzat, m-am ros.
În înger am zburat, căzut
Îs îngenunchiat, pe jos!

Aştept să calci din nou, s-apeşi
Pe mintea mea din piept.
Prin talpă să-ţi simt dor, să-l verşi,
De-ţi este... Eu te-aştept!

Să mă primeşti în gând ascuns,
Să nu mă ard de soare.
De mână să păşim pătruns,
Chiar dacă doare, doare!

De nu-i răspuns, de vreun regret,
De câţi, sau de la câte,
Am simţul cald; sunt un Hamlet,
Cu oase, cranii, rupte!

Întind o mână prin frunziş
De-o vară, plânsă-n ploi;
Mă prind într-un păienjeniş...
Iar, suntem, amândoi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare în idilă

Cu ochii stau la geam şi aştept să treci pe strada mea,
Ca într-o întâmplare dintr-un basm cu zâne şi minuni,
Să vii să-mi cauţi numărul la casă, azi, nu luni...
Că-i prea târziu, începe şcoala, toţi te vor, te-ar vrea.

Nu mă despart de la fereastră, îs nemâncat, n-aud
Nici că mă cheamă ai mei, am parcă şi vedenii
De bucle blonde, unduind pe umeri galbenul poienii,
'mi înfiorând narine, nălucire de-un trup crud.

Încet, încet, speranţa se îndoieşte, picuri mari îmi curg,
Pe-o pâclă, ce mi-o şterg cu inima în zbatere de aripă,
Ca pasărea ce crede bobul aruncat, prinzând alică
Şi m-ascund, tot la fel, timidu', în rana de-un amurg...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestionar de inepţie

Săpăm pentru antichităţi, deci şi Pământ îşi creşte masă,
Că tot depune peste ce i-a fost demult, odată, coajă
Şi tot mă întreb, ce e în loc de iarba ce se taie-n coasă...
Deci ce la fund se pune-n plus, din frunzele de-un verde-vrajă?

Şi munţi, de ce nu se tocesc, chiar de pâraie mâl îi fac,
Căci chiar de cresc din încreţire, rămâne gol din ce încreţeşte,
Iar apa din oceane, mări, cum de nu scade cât un lac,
Curgându-se-n pământ, pe fund, că doar metalic... cert, nu este?

Iar dacă masa tot ar creşte, Planetei, de la cosmic praf,
Nu se va întâmpla o zi să-şi piardă drumul pe orbită
Şi, doar atunci periplu începe şi ce-a fost scris vechi, caligraf,
Se va împlini... vis călător. Vom fi alţi, lume, o desinepţită?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze

Se-aştern de parcă-s clipe dintr-o viaţă
pe care o pictează-n ruginiu,
acoperind tot ceea ce răsfaţă
un codru ce n-a fost, nicicând, pustiu.

Era de-un verde crud, iar timpul - stâncă
nesfărâmată-n fire de nisip,
se îmbrăcase-n mantia ce, încă,
avea puterea de a-i da un chip.

Pe chipul lui, un verde ne-mblânzit
s-a menţinut o vreme, dar apoi,
a dispărut, căci timpul, plictisit,
s-a vrut, iar, nevăzut, trecând prin noi.

Şi tot ce-a fost atât de verde-odată
a devenit, treptat, de-un galbel-pal,
în clipe ce se-aştern pe viaţa toată
ca frunze ce-o acoperă, brutal.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori pierduţi

E-o dimineaţă iar plină de searbăd, de singurătate,
Când din înăuntru' nu-i niciun jalon, nicio chemare,
Căci din ce-a fost, ce-au fost, e aproape fiecare
Un răzleţ, poate la rându-i, în timp... pustietate.

E pofta neîmplinită de un nesfârşit taifas
De scene recitate într-un trecut scenariu
Din alt sălbatic timp, azi sticla de-un acvariu
Privit cu mult nesaţ... cu visele în impas.

Se va petrece, iar plictisitor, etate,
Ce se adună în fire, nisipul pe clepsidră,
Din plaje ce mă întind la soare, ca o vidră
Ce ştiu că-n ape adânci îmi stă, eternitate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se crapă pământul, să nască

Se crapă-n ramuri neaua iernii din albul scurs, regenerând
La primele răcori de cald ca un porumb de floricele
Şi parcă mintea scapă frâie, visând călătorit arzând,
Iar inima ar plezni nebună să-mi iasă toate-n păr, pe piele.

E-un freamăt presimţit oriunde şi picuri verzi se sparg în foi,
Ninsoarea se pornind petale din must de sevă-n capilare,
Ce urcă amintiri din huma de alţi de-ai noştri, precum noi
Ce îşi ţin iar inima-n palme, s-o dea, cum pomul îşi dă floare.

Se varsă şipuri uriaşe, pe simţuri, inundând parfum
Până ar plezni şi piept de dulce, de atâta ploaie de miresme
Şi clopoţei cu trei ovale se pleacă sfioşi lângă drum,
Pierind tăiaţi de toporaşi şi-n şir apoi, pufoase iezme.

Din griul gloss, sau ceruit, se văd topazuri de acadele,
Înfipte în reavăn de-o mochetă întinsă suluri peste brun
Şi-n zări e-un zumzet, un concert, de faguri roi şi păsărele,
Iar mintea-n zbor pleacă şi ea... Sunt tot o muzică, răsun!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!