"From your Valentine"

E luna focului, lângă cămin
când stai, cu inima o floare
de gheaţă, cu obraz lipit
pe geamul aburit de buze
visând cu suflet plin de muze
ce-aştern pe foaia de pe scrin
cuvinte dulci, voalate-n boare,
închinând rugi să fii iubit,
să storci suspine printre scuze...

E-un fin fior în sternuri stângi
ce-ţi dă roşeaţa rozei fine
şi-o apnee scurtă-n abdomen
ce stă cum pendul nemişcat,
de emoţie transfigurat,
oprit din timp, când stai să frângi
bilet, ce nu ţi-e sol de bine
şi baftă ceri, ca-n examen,
să treci greşeli, de neiertat...

E-un vis de-o zi de-a doua lună
din fiecare an ce trece,
ce-i veşnică la întâlnire
la mijlocu-i cu scurt destin,
e cea cu suav miros de crin
ce-n cupă alb de iarnă adună
-precisa de pe paisprezece-
... în plăceri alb-caste de iubire
cu murmure-necate-n vin...

E poate semnul ce port stigmă,
-printr-un hazard plin de mistere
în dar primit de la Divin-
să nasc în ziua de amor
când tot se şterge, toţi se vor,
se redescoperă-n enigmă,
se mângâie-n priviri stinghere,
se mor de dor, de-un Valentin,
se curg pe-un vis, se scurg, fior...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de Mărţişor

E ziua când exultă amor
Răsfrânt în raze noi de soare
De-un ghiocel, sărut în floare
La piept de inimi... Mărţişor!

E întâi, din nou nebunul dor
Când lumea iar perechi se împarte
Să-şi jure că nimic desparte
Gând pus pe-un vis... De Mărţişor!

E martie, el, sfredelitor
Trezit din gheţ, sol revenirii
La caldul pârg, dând rod iubirii
Prinsă-ntr-un fir... De Mărţişor!

E, în aer parcă doar fior
Ce zboară între bărbaţi, femei.
Cu precădere e ziua Ei
Căci lumea... Ei, e-un mărţişor!

E-un simbol EA... Ce toţi o vor,
E EA, renaşterea la mor,
E-un feminin, răscolitor...
Şi eu, m-anin pe-un piept... O ador!

EA, ne-a dat lumea... Mărţişor!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i

E-un gust de povidlă cu nuci
Întinsă peste-o felie de pâine:
Cu unt.

E-un parfum de iasomie verde
Încâlcită în gardul de lemn:
Ud.

E-un ghimpe în gât când apari,
Zâmbind confuz, în întrebare:
Cu sens.

E-un pahar ciobit de vin roşu
Mirosind a strugure rece:
Cu sâmburi.

E-o îmbrăţişare strânsă, stâlcită
Chinuită de emoţie incomodă:
Dar caldă.

E-un cântec vechi, insistent
Fredonând versuri în minte
A dor.

E-o mână proptită-n intenţii
Lângă degetele-ţi izolate
A jenă.

E-un cuvânt ce nu tace
Când dispari şi te-acoperi
Indecis.

E-o tăcere suferindă-n alint
A obrazului lipit de obraz
Zâmbind.

E-un tot definitiv, atemporal,
Ciudat, divin, aproape, plin:
Rotund.

Iubirea...

poezie de Gabriela Chişcari (26 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptare

Aştept să-mi spui, ca-n ultima instanţă,
Ce-mi ceri ca să mai stai cu mine,
C-am martori mulţi să îţi câştig creanţă
Să crezi ce-ţi zic; ce mult ţin eu la tine.

M-am dus să mângâi chipuri pe altare
Şi m-am pierdut cu mintea sărutându-i,
Visând mistificat pe tine, arătare
Ca o fecioară, suflet implorându-i.

Stau prosternat în lenea inerţiei,
Privind alei, neştiuţi trecători,
Să nu te pierd de apari, cum pierderea avuţiei
Când crezi c-o ai, la fel, de atâtea ori.

Opresc femei ce-ţi seamănă pe stradă
Şi explodez la zgomotul de paşi,
Când step pe lespezi sună-n serenade...
Cum mersul ce-ai când vii, sau când mă laşi.

Îmi pun în tâmple glasul cu al tău ton
Şi mi-l mixez în şoapte auzite,
Ce întorc mereu cum disc de-un gramofon...
Sunt pâlnie, mă umplu, îs "tu" ispite.

Îmi curg vederi, pe închis, deschise pleoape...
Stau răsturnat pe ovalul din retină
Crucificat, până ce lacrimi, ape
M-arunci, să pic şi nu am nicio vină.

Te strâng în aşternut, miros de pernă
Şi adorm drogat de-un iz împarfumat,
Pierdut subit... şi-am corpul o cavernă,
S-aştept să-mi umpli timp, însingurat.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Invitaţie

Haide, vino-mi în gând.
Adu-mi timp din trecut.
Redă-mi vis ce-am avut,
Când trăiam zile-n rând.

Haide, vino să stai,
Timp să-ţi iei, vis să fie...
Mâna-mi pernă să-ţi ţie...
Cap să pui, corp să-mi dai.

Haide, lasă-ţi privire
De ochi calzi şi căprui;
Ce-ai promis nimănui...
Mi i-ai lăsat... nemurire.

Haide, buze de sânge,
Zâmbet fin ca de nimfă.
Sunt doar sevă şi limfă;
Căci arcaş mă străpunge.

Haide, acoperă-mi faţă
Cu fuior de-adiere
Din şuviţe de miere;
Părul dă-mi ca dulceaţă.

Haide, puneţi obraz
Roz, de freamătul vrerii...
Catifea dă-i plăcerii;
Fă-mi din simţuri talaz.

Haide mâini de liane,
Ia-mi ce aer respir...
Suflul făţi-l un fir;
De miresmi diafane.

Haide, coapse în potir,
Lasă-mi iris să zboare.
În coloritu-ţi de floare;
Să mă pierd în delir.

Haide, trup de mistere,
Dă-mi atingerea fină
De corp suplu, de albină;
Cu venin de plăcere...

Haide, dă-mi al tău salt,
Pune-mi aripi, picioare...
Dă-mi elan de încercare;
Să învăţ zbor, spre înalt.

Haide, stai, nu pleca,
Fii din nou lângă mine.
Viaţa e goală de tine;
Fă-mi din azi... ce era.

Haide, du-mă de vrei
Pe tărâm ce te ţine...
Fă-mă extaz, din suspine
Şi ofrandă; de ai, zei.

Haide, dă-mi iar fior.
Inima-mi vreau s-o frâng...
Nod în gât, dă-mi să plâng...
Suflet dă-mi, să nu mor.

Oh, destin ce se cerne!?
Nici nu-i vis, e aieve...
Tot sublimul de Eve
Lângă mine... se aşterne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punct... e

E un nimic, sau e-o planetă,
O sferă, sau un vârf de ac.
E-o ţintă-n tras cu arbaletă,
Sau e-un sfârşit... venit de hac.

E pus, când vrei să ai respect,
Un loc pe hartă, o insistenţă.
Repară ades ce e defect...
E-un semn de plăcută prezenţă.

Pe-obraz, un şarm poate să dea,
Ori melanom, e la plecare.
E-un crez pe cer, de-a fi o stea...
El, aripând suflet să zboare.

Mai multe-n zar sunt un noroc
Şi-n fotbal, maximum sunt trei.
E un răspuns pentru deloc,
Sau un sfârşit când vrei să închei.

Pe "i" e accent, sau frază încheie...
E de început şi de reper.
La clasamente, ele-s cheie...
C-un punctator, tare-i... sever.

Trei scrise, pauza o fac
Şi poate fi loc de plecare.
Ce-i bis, e scurt... multiplicat...
De miră, pus, e-o... arătare!

Vreau să mă pun la..., cu el,
Că pân' la un... aş şti totul
Şi... cu... îs şi eu, la fel;
Ne... ual, rămân ne totul!

Pe boltă-i led de-o imensitate
Şi-n microscop mărit, e-un coc,
Iar de vedere-s... acceptate
Şi-acum l-apăs... că-l am în toc.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabil negru

S-a răspândit soarele-n geamuri din ferestre
pătate-n bej-gălbui, infipte-n întuneric
ce învăluie culoarul întins printre căpestre
simţite-n tropot orb, de-auz, în teamăt sferic.

E-un cor de broaşte-n rut pe heleşteu-n luciu
ca un metal cu lustru, din când în când oglindă,
ce sparge-n clipocit şi muşte-n pont de astuciu
zburlesc în zborul scurt... O undă, lin colindă.

În sus e-un negru pal c-un nasture de lună
şi găuri mici, cum perle, de-o ojă sidefată
zdrenţuiesc purul lai, ce poţi să-l ţii în mână
şi să-l zdrobeşti în pumn, să-şi scurgă seva toată.

Şi gândul trece vis, în spatele luminii,
în carourile încinse de-un neştiut mister
ce se consumă-n tern, trupul în prag ruinii,
ce-o ţine încătuşată; o noapte... în efemer...

... Soare ce iar se ascunde şi negru-i iar eter,
deci totu' e şi veşnic şi pururi scurt... Oh, cer!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sincopa reflecţiei de-o noapte

Pe zi ce trece e tot mai noapte,
Ce numai ea e-un sfetnic bun,
Căci doar tăcerea, spusă-n şoapte,
Dă-n spirit şansa de-un ajun.

Negrul, tihnit în lenea minţii
Culcată-n suav, stând pe-o ureche,
Redă restartul sfânt credinţii...
De gând n-ai bun, la amor pereche.

E zisa de un azi pe mâine
-Nu cea nevrută, a amânării-
Ci-n stoic coace bob în pâine
Şi-ar da şi-un înţeles... trădării.

E-o estompare de culoare
Când neagră este orice felină,
Căci nu futil e cel ce doare,
Ci hău, de suflet... să suspină.

Poate fi graba, mai devreme
Se hotărând timp să se scoale,
Când ce-ai aproape ştii că geme
Şi-aşteaptă pe umăr caldul... moale.

Nu-i standardu-ntre alb şi negru,
E molcom reflectat de-o noapte,
Ce face pe-om o zi integru...
Sufletul gând, simţiri mai coapte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şapte

Cârlig de-o numeralogie
Ce leagă zile, ani de-acasă...
Timp de descarc de energie
Pentr-un efort de-un ban pe masă.

Număr de trâmbiţe, de taine
Numerotate şi-n păcate,
E-un spiritual, e semn de daine...
E ziua de odihnă-n toate.

E fastul biblic, sunt cuvinte,
E-un candelabru, e un duh,
E-o notă de copil cuminte...
Număr de ceruri, de văzduh.

El limitează şi minuni,
Numerotează continente,
E magicu-n câştig prin lumi...
E-o cifră doar, eminamente.

E simbol minim pentru carte
Şi de-nceput şi de sfârşit,
E-o clasă lipsă, e-un merit...
De zece ori, poate fi... moarte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Aşa aş vrea, să mori de dor
şi-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
şi stau îngenunchiat... Mă-nchin.

Doar să pluteşti la braţ cu mine
aş vrea... Să ştii că sunt suspine
când plouă ultima speranţă
şi cad tot destrămat... O zdreanţă.

Te vreau în braţe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să muşc... Să-ţi fiu iar fiară...

... Sânge s-amesteci printre buze
în şoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...

... Şi când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviţă-n colţ de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalţ ars, sleit în fumuri.

De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ţi dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.

De dor să mori, aşa aş vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălţare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dulce otrăvitor

Privesc, tot numai simţuri învolburat plecate,
În gândul ce mi-l pierd înspre chipul de cristal,
Ce ştiu că poate îmi este otrava-n plumb, ce-i parte
Sublimului suav, topit în pur metal.

Mă înfior de clinchete de stele în cristaline
Cu agate de halou, se picurând culori
De amor, când te dădeai uitându-te pe tine,
Mă îngropând de viu cu trupu-ţi de comori.

De-un pâlpâit plăpând, de-o noapte în lumânare
M-anin, topit memorii de-un picur de pe buze
Din ruperea-n rubin, cu gust nectar de floare
Şi ating un puf de piele din corpuri de meduze.

Nici nu mai ştiu de-i vis, parcă n-a fost vreodată
Şi-i numai o dorinţă de-alt timp şi de-un alt cine,
Ce-l caut pipăind cu mâna în fiinţa-mi toată,
Să ţi-l aşez alături... şi apoi să mor de bine!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Şi lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăştie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieşită din ape, în cristale sclipeşte
'n şuviţele-n lungi de culoare mondenă...
Şi-n gând fiecare cu jind o cerşeşte.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Şi-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, aşteptând peţitorii,
Îşi trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzeşte cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinţi au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe

Să fii tânăr, e a nu şti că este o vârstă, ce trece cum cea ce o vezi la părinţi,
ce-i crezi nemurire, mereu neschimbaţi... cuvinte de dor, drag, pe obraji lăcrimaţi,
bucatele în gust te aşteptând toate întinse
şi camera veşnic la fel de curată, cu cearceafuri şi, perne în parfum, neatinse,
conclav de mătuşi, veri, de unchii chemaţi,
când vii să-i revezi, puri... cu gânduri de sfinţi.

A fi tânăr, nu-i doar o casă, natal, e pielea cu luciul de proaspete arome
şi, pieptul o dană ce aşteptă vapoare încărcate cu vise, ce zilnic descarci...
când orice nu doare, că trece, trecut e-un prezent viitor mai idilic,
când cartea e efort câteodată, nu-i timp şi scrisul îţi pare a fi un chirilic,
căci gândul e aiurea la chip de-o icoană ce-n inimă încarci,
iar ţeluri, de ai, nu-s mereu cele vrute de cei ce-ai în preajmă... sunt vii, policrome.

Tinereţea, e-o pală de simţuri, fiori ca briza de mare ce-ncrustă amintiri,
ce nu se despart, cum nisipul de plajă, rămân ca un sunet de val într-o scoică,
ce nu se deschide să nu-şi piardă perlă... e-un pururea vrut, o mărgea pe şirag
sclipind de-un frumos ce refuzi uneori, dar toţi te iubesc, le eşti tânărul drag,
iubit de bunici, de părinţi, de prieteni, de fete, femei, de băieţi, de natura... o doică
ce-ţi mângâie părul, tuleiele-n barbă şi ochi ţi se scaldă în ferici licăriri...

Tinereţea e-o sursă eternă de vise reale, e-un veşnic... că nu mai sfârşeşte de atâtea infinite trăiri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mahmur

E mintea parcă în nevralgie,
Aproape în static apăsat,
Pierzându-şi fir fără să ştie,
Ca-n încâlceala de-un drogat.

Din înăuntru răscoleşte
Emetical propriul de sine,
Iar văzul parcă se albeşte
Şi glas nu se mai leagă bine.

E corpu-ntr-un cutremur fin,
Epuizant, imperceptibil,
Iar moscu' e-un miros de vin
Şi auzul face rău, pestibil.

E-un fizic ca de paralitic
Tot aşteptând înviorare...
Cum adevăr de la politic,
Ce poate fi... o întâmplare...

De vreun mahmur... dintr-o scăpare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A revela ţie

Ce revelaţie trăiesc în plin lugubru
Deodată păcălit de propriul ego
Încrezător imaginii non stop, placebo
De zi cu zi, visând mizeria-n picaj salubru?

Sunt de-un ceva timp însumi eu cu mine
Atât de strâns că nu remarc schimbare
De suflet nevăzut, simţit, de fizic un atare,
Crezând că zboru-i infinit şi tot ce-i roşu sunt rubine!

Nu, timp nu trece de nu-i ceas sau nu e limbă
Să mişte sau să-ţi strige, sau şoptească
Pe-ascuns, să-ţi dezgolească falsa mască
Ce-o porţi, o măsluind că nu se schimbă!?

Aşa-i o zi când brusc nu şti ce eşti
Şi răul ţi se-nfige-n minte-n cărnuri
Definitiv ş-imunul piere, visu-i fum pe hornuri
Mânjind din negru-n gri spre alb!... Întinereşti?

Cum, oare toţi au fost la fel deodat' pârâţi
De-o fără vină în trecere de timp, neştiind
Şi nu dintr-un 'năuntru?... Nu-i "îmbătrânind";
E "în jurul" doar ce-ţi fluieră pe margine... Nişte amărâţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbujorare

Salut, ce faci bujor de buze
Ce laşi plin de culori să curgă
Cum tiara de rubini Habsburgă
Pe fruntea ce-ai încântătoare!?

Alo, răspunde-mi la salut,
Să nu mă laşi privirea întinsă,
Cu inima de gheaţă ninsă
Visând la buze de sărut!

Bună, îţi strig timid, tăcut,
Aproape suflet să-mi pleznească
Că tot adun un început
Să-ţi mângâi şoapta îngerească!

Sărut, mă fac cum zi din Soare
S-ating tot ce ai labirinte,
Să-ţi fiu o floare la picioare
Mereu... până mi-oi pierde minte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!