Sanatoriu
Ochii își țintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Și mâinile și le întind -ai nu știu cui- mai mulți copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriați privind în juru-le ca-n curțile de pușcării.
Cer bani puțini, pentru un suc sau fum de vis de o țigară
Și se lovesc din când în când disimulând o dușmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"
Din când în când trec se ținând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.
Și brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La brațul sigur simulat sub haina-n plușul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Își profilând sublim-suavul ce-i ațintit de-un vârf de pom.
Oh câtă frumusețe-i este se-ncătușând într-o privire
Ce-și pierde perindându-și-o spre-un orizont de neștiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!
Uimire doar rămâne-n urma care se șterge neînțeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă același cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemișcarea înspre pământu-i de periplu!...
Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînțeleasă, fără voie,
Egal pășind în sacadat ritm zdruncinându-și tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.
Și aer parcă e-n cutremur și sol de atât de mult nedrept
Și mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Și Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre zbor
- poezii despre trecut
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre sperieturi
- poezii despre ritm
- poezii despre religie
Citate similare
Presimțire
Din zori târzii, ca de obicei, se scoală astăzi parcă beat
Și simte un gol, ca o sfârșeală în început, neexplicat,
Cu inima în ezitare, bătând în cap de aseară plin,
Vaccilant brusc, dezordonat în frământări ca un vaccin,
Ce nu previne, invadând, ca pe-un bolând, idiopatic,
Înfundând cohlear cu vomă, pupile dilatând apatic...
Și suflu-i se pierind, este-un cald umed, rece tremur,
Când în târziu de ziuă, iată, apare rău ca un cutremur,
Un stop de cord lăsând năuc într-un surâs tembel, sarcastic,
Cu membre moi, se prăvălind cap greu pe mâini... Sfârșitu-i drastic,
O suferință neînțeleasă, ca o tortură în nesimțire
Neștiind călău, nici condamnare, doar fum, mister... de-o presimțire!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre inimă
- poezii despre vaccin
- poezii despre suferință
- poezii despre sarcasm
- poezii despre prezent
- poezii despre mâini
- poezii despre ezitare
- poezii despre cutremure
Rata, sau maxi-taxi
Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neștiut pe-o rută a lui; fără s-o știi,
Cu alți, mulți alții, se lăsând duși tot la fel, cu mintea bleagă...
E amețitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzații de impotență; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel și inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl dețin!
Conduși în voia soartei îs chipuri în nesimțiri aievi, diverse
În dialoguri fără șir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe fațade șterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.
Se schimbă unii cu alți-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Și-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preț de putere
Ce dă din spatele din față, să împingă sute, caii... Rată!
Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spațiul mic de maxi,
Călcând picioare și-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaților... de-un maxi-taxi!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre îngeri, poezii despre visare, poezii despre tăcere, poezii despre sâni, poezii despre spațiu și timp sau poezii despre schimbare
Tristețe
Undeva, este-un loc între creștet și genunchi,
Sau mai curând e peste tot în măruntaie;
Un tremur parcă ascuns, aproape cât un junghi,
Când se sufocă spațiu... îngrămădești odaie.
În minte, gându-i rană ce-ar vrea să se deschidă
Și caută un leac, ce-a fost vreodată cura,
Dar parcă-i dispărut din ființa ce ai avidă
De împrejur de simțuri... de clevetiri cu gura.
Ești, parcă... da-i absentă o lume, a ta, deodată,
De unde aștepți semnal să-ți regăsească șarmul;
Dar e uitarea oare, sau viața o desfrânată,
Cuplând plăceri cu alții... exasperându-ți calmul?!
Și mâinile, sunt grele, parezic, fără vlagă
Se duc ades spre tâmple, se udă-n calde lacrimi,
Sau se întind simbolic, fără să miște; roagă
Un neștiut suprem... Se face cont de patimi!?
Cu buze fremătânde în cutremurul bărbiei,
Se mișcă în gât nod, inutil dute-vino,
Iar cafeniu de obraji, din rozul purpuriei
E-un palid ceruit, anoxic... Hai revino!...
E strigătul tacit, către orice anume,
Ce bate toba-n piept, dar mai plăpând, a toacă
Cu ritm schimbând sincopic într-un oftat spre lume;
Să vină la închinarea de suflet greu... Să treacă!
Piciorul e nesigur, atonic aproape, îndoaie,
Căci pașii nu au unde să poarte; nu sunt porți
Deschise -timpu-i rece în senin de vară, a ploaie-
Sau s-au închis de-un timp!?... Parcă-s cu toții morți?
Afeblit pare-i totul; corp, minte, suflet, erg
Și-n comotiv continuu se varsă-n picuri sânge;
Că-n fond pustietatea e rea și oprește "merg",
Câștig, de-un an de viață, când bebe-i râs... din "plânge".
E roua-n fire, frunze, când nu mai e un reavăn,
Doar boabe ce îneacă speranțe-n diminețe
Născute gri... Culorile naturii-s fade!... Seamăn
Lipsește la apel, nu dă bineți!... E tristețe!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre viață, poezii despre roz, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre tristețe sau poezii despre sânge
Tren
Se scurge gând pe șine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uși, pe trepte.
Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărțiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.
E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se știu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!
Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.
E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaște lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te lași dus de-un "vagon lit".
E visul în miriapod,
Un ascunziș de-o aventură
Așa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trenuri, poezii despre peisaje, poezii despre gări, poezii despre gânduri, poezii despre cunoaștere sau poezii despre Crăciun
Solare
Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...
... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minții, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Și nu de azi, de ieri... de când mă știu la coada vieții, rând.
Și pe egipteni îi înțeleg, chiar de-i tardiv, cuprinși în venerație,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp și-au dat pentru visări solare
Și încerc să mă răscumpăr, când și când... înspre sursa-mi de inspirație.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre păduri, poezii despre ocean sau poezii despre lumină
Întâia întâlnire...
... atunci, te-am luat de mână și a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde și inima tare să-mi bată, atroce
și-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer și fața îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mișcare
ca un zvâcnet și mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până și cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, așa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre și toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgență, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârșit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să țin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferință...
ca și în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorință?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre voce, poezii despre urechi, poezii despre sunet sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre înțelepciune, poezii despre vioară, poezii despre versuri, poezii despre valoare, poezii despre trup și suflet sau poezii despre talent
Ești...
Ești ca un gălbenuș de floare-n tei,
Ești ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai știu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.
Ești ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Ești roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai știu, somn n-am, îți dorm în poale
Doar când cosițe-ți simt, mă mor de TU, de bine.
Ești ca un copoțel ce-și cântă pasul lin,
Ești o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai știu de-s orb, de nu-ți văd ochii
Doar când te-adulmec și te-aș bea de amor-venin.
Ești ca dulceața de salcâm cursă din spini,
Ești ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai știu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ți fac pază, nori de-azur senini.
Ești ca un înger cu căpșor de bucle,
Ești ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai știu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând și trup îți dau... pân' n-or să mai răsufle!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre vânt, poezii despre rochii, poezii despre ochi, poezii despre nori sau poezii despre muzică
Lacrimă în... "Purple rain"
Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.
E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaște-n recifuri,
Când ploi vor dispare și "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.
Fantoma de" Prince" va renaște dansând
Pe tocuri și, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar și iară.
E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferență
Și își uită că viața îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demență...
Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezență...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încălțăminte, poezii despre ploaie, poezii despre pantofi cu toc, poezii despre nuditate sau poezii despre indiferență
"Play back life"
Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Și-ncet în ciclul primenirii
Tot micșorăm din paranteză!
Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.
Și mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l știu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!
Am fi imenși, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Și an va fi întreg bagajul.
La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... și nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deșir
Și-am ști de-atunci... când vom pleca!
Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!
Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiașii au fost la Dumnezeu
Și noi deja am distrus soare!...
Și-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ștaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Și-n fond toți facem "play back life"!
Vă explicați atunci norocul
Ce alții-l au pentru că-l știu;
Că la ei șanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?
Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis și-am și ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...
... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Și refuzăm gândul, zevzechi!
Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom ști că suntem... Ce-au fost ele!!!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre viteză sau poezii despre prăpăstii
Din când în când
Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Și-ac smuls din pântec, insectar;
Așa din când în când se moare!
Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Așa din când în când se moare!
De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Așa din când în când se moare!
Doar dăruire-n așteptare
Și înșelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Așa din când în când se moare!
Sublim amor cu violare
De vis și trup pur neatins,
Cu gust amar de viață stins;
Așa din când în când se moare!
O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o știe
Și singur stingere-și îmbie;
Așa din când în când se moare!
Ochi plânși înălțați la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-și pierde pereche-n țărână;
Așa din când în când se moare!
Părinții duși rămași o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng și-acum și n-ai habar;
Așa din când în când se moare!
Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Așa din când în când se moare!
Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezență,
Nici gând de urmă, de esență...
Așa din când în când se moare!
Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Așa din când în când se moare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre picioare sau poezii despre noapte
Cu greu apare dimineața
Te-am așteptat de când mă știu
Mi-e teamă de-nserat, mă simt pustiu
Am tot sperat în seara asta să vorbim
Mă întreb dacă am mai putea să ne iubim
M-am tot gândit la anii ce-au trecut
La clipele de vis ce le-am pierdut
Și câte zile și câte nopți am irosit
Ce-a fost și ce-a rămas din ce-am iubit
Am așteptat înfrigurat în astă noapte
Să încercăm să mai vorbim în șoapte
Să ne-amintim ce mult ne-am adorat
Într-un trecut nu prea îndepărtat
Mi-am amintit de prima noastră întâlnire
Mai am și azi în suflet aceeași tresărire
Ai apărut târziu, era deja pe înserat
Mi-ai spus că ai întârziat, ceva nu s-a prea asortat...
În noapte clipele încet mai trec
Sunt parcă urmele lăsate de un melc
Așa se scurge încet în întuneric viața
Și fără de revers... apare dimineața
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre întuneric, poezii despre zile sau poezii despre vorbire
Rural... bodegă
La curba în pantă, în josul ei, în greu nelămurit se urcă
Cu mâini bâjbâind întuneric în plină zi, în amiaza mare,
Un fel de trecător ce-și mișcă sacadat cap, în căutare
De nu se știe ce; e pe drum și caută pierdut cărare
Cu ochii tulburi, sticlă mată, și ciuful ca de-o udă curcă.
Noroc că avântul și l-a luat din poarta strâmbă de-o dugheană
De unde voci învălmășite se aud printre ciocniri de sticle
Cu glasuri doagă, răgușite de-un cor de spuse amețite,
Din fețe-n cărămiziu, luciu, ca din frecat și scrijelite
Și gâturi brobonate-n picuri de bulbi, cum pielea de iguană.
Și un fum se ține-n groasă pâclă din guri de coșuri în fuioare
Cu-n zgomot care sparge adesea timpanele în seacă tuse
Printre văpăi cu scrum făclind din fălcile sugând țepușe
De-un alb murdar din lins jilav 'ntre buzele alene strânse...
Și se tot bea; niciun motiv sau sete... ori după mâncare!?
O liniște neînțeleasă straniu din când în când iuțește
La glasul apăsat în țipăt, subțire, de-un scalp de-o femeie
Ce ai norocul să n-o vezi când ochii-i sar orbind, scânteie,
Cum fulger aprig e-n mânie atunci când vine timp să-ncheie
O notă pe-o foiță a ei, c-un mâzgălit secret... "Plătește!"
Și-i un miros nedefinit, atroce-n izuri multe, amestic
De-un surogat rachiu, vin prost, balegă, spumă dintr-o bere,
Mahorcă din tutun, cu spray de muște... "Că așa cere
La Sanepid ce vine aiurea, degeaba așa, la a lor plăcere,
Când tot curat e, impecabil, totu-i de casă, bun, domestic".
În dârlogi, dând din cap, sunt caii, de ore cu căruți golașe,
Că lemne, cherestea, nisip s-au livrat, multe, car cu fân;
"Că de-aia beau și ei un pic, că acuma nu mai au stăpân
Și munca-i grea, după cum vezi, mâine-s din nou la tras, la drum
Că mulți acasă au să crească, copii, neveste, pui în fașe...".
Încet, încet topește clarul din ziuă, într-un treptat umbrit,
Mai pleacă câte o căruță, un lefter, vine un altul, doi,
Vorbind, bătându-se pe umăr, vesel; "Mai e ceva în butoi?"
Și bec galben murdar se aprinde în crâșma-n vale, jos "La coi";
Loc de pelerinaj, de-o sfadă, de-o dușcă,... de-ascuns de murit...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noroc, poezii despre văi, poezii despre soție, poezii despre secrete sau poezii despre sat
Lumânare
Bătaia cremenelor inimii m-aprind făclie
Și mă topesc din ceară, mă ard fir
Tot lăcrimând, mă curg, scurtez magie
Ce-am fost turnat... rămân o pată de-un parcurs-delir.
Doar fumul poate-a dat un nergru de culoare
Din tot ce ard, poate-am mânjit tavanul
Înalt la nesfârșit; oi fi în fondu' întunecat cel mare
Din care resclipesc noi aștri... luminând ebanul?
Misterul stă în boarea de-o nanosecundă
Când din fitilul stins e-un roșu-n tresărire
Sfârșind în palid gri, cenușă, lăsând undă
Un dalb de firicel întortochiat... Eu, de-o amintire!...
Așa de puțin pur dintr-un arzând traseu... o fire în nemurire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre lumânări, poezii despre fum, poezii despre cenușă, poezii despre amintiri sau poezii despre alb
Negru
În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, pași să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-și rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse și icniri
de spart bușteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a și uitat de gust, de gură...
Și doar în zare-o luminiță
răzbate, crește-ncet pestriță,
se împărțind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Și-i dus și sfârâit de roți
pe drum pustiu pavat de porți
și-n liniștea de-un câmp de țară
se stinge-o muzică, ușoară
și roșu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...
O fi la fel la reînviere?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre negru, poezii despre roșu, poezii despre lemn sau poezii despre gură
Nesfârșit de-o iarnă
Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieți rari, brun-strâmbii și rupți,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârșit, ani de ani... tot mai scurți.
Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâșneul rece de vânt-
Doar în față-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Așteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.
Și ochii îngheață-n tăiș de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate înghețuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arșituri de viețuri.
Și-i lung anotimpul și-i culmea și-i ultim și-i greu
Și nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veșnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceață... cu negrul ce soarele-apune.
Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când și când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două bețe din crâng.
Și e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credințe că-i totul etern
Și-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.
Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucișul de lemn...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viscol, poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre oftalmologie
Holograme
Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără țel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.
Atât de bogat se răsfață extazul
de mult de divers,
de profund neștiut,
bănuit
făcut din povești inventate, talazul
de simț fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.
Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viață ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!
O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răsfăț, poezii despre inventatori sau poezii despre imagine
Trist
Se joacă-n feste ne... norocul ce și-a uitat, ingrat, origini,
Că o negație-l desparte, de ce el este-n fond făcut;
O punctuație-ntr-un șir, delimitată sau totală,
Ce gândurile-ar limpezi și umăr ar fi să te sprijini,
Un fel de șansă, sinonim de ce-ar fi vrut și s-a putut,
Dar se pierzând într-un ne fast... Ce trist, mai mult decât o boală.
Este-un suspin, când crezi că aer intubat scurt e resuscit,
Dar nu revigorează hău, e doar un semn de deznădejde!
Este și-o apăsare, culmea, fără nimic de greu pe piept;
O sfâșiere virtuală de inimă, de-un trup rănit.
E-un zbucium calm, un antonim, cum stoic curmi rapid primejde...
Un nor, ce poate picura direct pe colțul de ochi drept.
Și nu e sânge să repare, să curgă să astupe plagă
Și nici a egoului morfină să stingă "doare" de moment.
Nu e nici oul de-o speranță; doar nevăzut, o cecitate,
Nu un orbit ce-ar putea trece, de mai e timp. E încă vlagă!?
Nu-i iremediabil încă, nu s-a produs un accident!...
E trist de tot, cum de-altul moare, dar crezi încă-n eternitate?!?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre medicină sau poezii despre boală
Asexie
Îmi port sexul cu mine, aproape zilnic, cred,
Pentru că nu-i remarc, sigur, mereu prezența,
Prins de întâmplări diverse în care tot purced
Cât pot de voluntar, să-mi evit "eu", absența.
Un general valabil, parcă n-ar fi nicicând,
Oricui și nici la același, pe-al său, tot lung al vieții,
E cel mai alipit, depins de-atât de-un vrând,
Același la timizi, pe-ascuns, ori cu îndrăzneții...
E singura aparținere, se pare, de-uz frivol,
Dar e-și esența în sine, pentru a nu ne pierde,
Ne urmând noi, din noi, ne-nsămânțând ce-i gol,
Să nu fie doar urmă, de-o undă verde, verde.
Este-un lucru și-un simț, e și-un produs mintal,
Nenecesar, neparte, dar cel, fără de care
Insul vieți nu și-ar pierde... e-un fel, de capital
De vis, ego, plăceri, de dominări... furnicare.
E-acolo, la în... de... mână, o chestie... de... frecare!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre sex sau poezii despre plăcere
Naștere... de propriu
... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce își așteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...
... m-am trezit brusc, înspre ora șapte, aproape în țipete, fără de dinți, mic și golaș,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăți, pe rușinos panaș,
ce-mi pare a fi, că știu acum că-i sex, dar și ades pe frunte, mi se tot spunând un neînțeles să fiu cuminte...
... sunt, culmea, obosit de viață, ce se pare că-i a mea și doar începe, îs multe, multe ore
și-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluță o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduți pe mine să m-asculte,
parcă aș fi știut ceva să zic... mă îmbie și bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...
... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu știu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fotografie, poezii despre rușine, poezii despre plajă, poezii despre naștere sau poezii despre mamă