Lecţia de şah

Încerc să sparg din capete pătrate
Se crezând fiecare-n rol
C-o demnitate
Peste-un spaţiu gol...
Titulatură parcă de-o antichitate
De sacrificii
Cu mişcări deja prestabilite,
Fără artificii;
O-mpărţeală de elite
Straniu înşelătoare în potenţe
Când tocmai capu-i limitat
Şi nu sunt eminenţe,
Niciun învăţat.
O damă ar fi suprema piesă
Ce-şi ia trofeele,
O prinţesă
Sărind paveele
Ştergând pe tabla-ncarerată
Orice oponent,
Neînduplecată,
Admirator fervent
De-o dinastie simulată, crudă,
Cu apoteoza în eliminare
De mulţi plebei cu mintea nudă
Sacrificaţi cu-nfrigurare,
Trimişi în faţă
Zdrobindu-se printre călări
Ce-şi schimbă gând când frâu înhaţă
Şi pintenii se-nfig în scări,
Iar minţi pierzându-şi raţiune
Alergă strâmbe pe la colţuri
Lovind pieziş cu-nşelăciune
Scurtând din capete, luând moţuri
Să-şi urce-ntre pereţi de fildeş
Ambiţii-n labirint, creneluri...
Un joc simbol cu crez în leş
De miliarde de dueluri
Falsificând realitate
De culori;
Alb doar o castitate
Cu-ntunecimea de fiori
Când totu-i gri
Cu şterse tonuri
Şi-n viaţă nu-i doar a muri
Şi nu din "tabula rasa" nasc tronuri...
Dar l-am uitat
Pe unicul
Încoronat
Pitit în spate, pudicul,
Inertul răsfăţat ce-nfige şişul
În tot ce-atinge
Fără niciun scrupul, crud,
Fetişul propriei imagini de-a învinge
Chiar cu ascunzişul de-un trecut feud
Învăţat, el cu slugi,
Să nu ştie de "doare"
Pân' la tipu-n blugi
Ce a ieşit din dogme ca magicianul
C-o mişcare iute...
Îi dejoacă planul,
Spiritu-şi ascute
L-învăţând cuvântul; că tot ce-i... şi moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Restanţă de... loc

Mă scald cu trup şi minte într-un torid octombrie-n final,
Reîntors pe cheiul studenţesc de-o Dâmboviţă, apă
Ce spală încă oraş de tranzitu-mi de-o viaţă, spartă-n bal
De şcoală, într-o escală de amintiri şuvoi, ce gându-mi scapă.

Sunt parcă pictorul ce-şi cerne văz în trecătoare chipuri,
Ce parcă îmi transpun din corpu-mi timp trecut
Şi atâtea nostalgii m-afundă din real în filme, scurte clipuri...
Sunt cum e actorul care-şi joacă rol în filmul din retină, mut.

Nu mai tânjesc priviri, ocheade, lumea-i ca o scenă
Ce-şi scrie actele perpetuu, îmi calcă trup trecând,
Doar eu mă înfrupt frugal, din mintea-mi ce gunoi mi-aruncă de-a sa benă,
Cu crez că perimarea îmi va fi o lungă, peste orice gând.

Mă întreb afilozofic cast, de asta-i lumea crudă,
Felii de euri care zac în straturi cum poteci de oase?...
Şi-o zi voi şti ce-i totul, când n-oi fi, doar liniştea cea nudă,
De ce-oi fi fost, de e vreun rost în loteria numerelor scoase?...

M-am luat din nou cu melancolic, cu "amănuntele" lumeşti,
Scăpând esenţa iar, restanţier de-o toamnă, în Bucureşti...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viscol

Gheţari topiţi, oceanele fărâmă în nori de fulgi,
Lăsându-i moi să pice, să îngheţe în alţi gheţari,
Dar hulă se răzbună, cum suflet vrei să smulgi,
Când poartă blândul, moale în ţepi, de rocă, tari.

Alergă tot, nebun, ce-i numai alb fâşii,
Tot ce era o apă, ce-a uitat gravitaţie
Şi-o duce vâjâind, nebună, fără a şti
Unde s-ajungă mal, troian de-o aberaţie.

Zici că natura nu-i din păsări, pomi, din ciute,
Să fie atât de crudă, să-şi urle răsuflare
Până a frânge trupuri, din viforul ce-ascute
Tăişuri, brăzdând câmpuri, s-acopere cărare.

Alergă praf de gheaţă, ca de călău secure,
Să înfigă în carne vie pumnal de harakiri,
Răbdat pân' la prăsele, răcind şi oase dure...
E iarna ce-şi vrea alb... cristalele ei, mirii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu ştiu care oferită
şi doar mă folosesc de împrumutul
de-o viaţă, ce şi tu tot la fel o ai... s-o porţi un pic şi-apoi s-o dai.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun merit

Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.

Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerţia-n sens.

Am doar o piesă de jucat
Şi sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învăţat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...

... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învăţat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.

Mă uit la umbrele-mi lăsate
Pe vechile-mi hârtii;
O zestre d-elemente declasate
C-un singur merit, foste vii.

Sunt un umbrar de goliciune;
Perpetuez fantome
Din propria-mi deşertăciune
Ca mine, alte simple dogme.

Să-mi spună cineva abil
Ce pot face? E târziu?
Cum pot redeveni copil
D-un pierzător de timp... un ageamiu?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Civism, nedevoalat

Atât extaz pe-asfalt şi-n noapte,
Ascuns sub umbra de-o pancartă,
Cu strigăt doar în cor, în şoapte...
Aşa, printre mulţimi se poartă!

Online pe facebook, like divers
Cel mai ades sub avataruri,
E greu de dezvăluit pervers...
Când nu se-mparte nimic, daruri!

Invitaţi ziua, în unicat
Un, câte unul, pe vedere,
Doar sub fular, pe gât urcat
Şi-adăpostesc... pân' şi plăcere!

E diferenţa-ntre truism
Şi adevăr în enunţ pe faţă,
Când doar pitit este civism,
În lumea noastră... de paiaţă!

Rămânem tot în misticism,
Creduli că-i îndeajuns doar greaţă
Sau, poate-i numai pesimism,
De-atât neadevăr... de-o viaţă?

Dar, civism e... O ţară, în piaţă!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

capete mov, capete pătrate
de oameni tâmpi
se uită la foaia din mână
frunză galbenă, frunză ruginie
în zbor glasuri de copii
cântec blând, cântec frânt
capete mov, capete pătrate
de oameni idioţi
flutură hârtia şi ştampila
azi nu-i doare, mâine o să-i doară
comportamente de zombie
pliază hârtia şi o bagă-n urnă
capete mov, capete pătrate

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut întors în viitor

M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să ştiu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.

Nu mă ştiam, din lumea de ciudaţi;
Amestec, plastic cu metal... robotizaţi.
Eram în zbor, că n-aveam gravitaţie...
În planaj de gând, profund în levitaţie.

Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meşteşug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... şi-un "plug".

M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aş şti pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-şi schimbă mereu formă...

Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Şi mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-şi vindeau carnea pe "bani".

I-am luat un tot, în electronică analiză
Şi-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neştiut... prezenţă certă.

Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheaţă";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greaţă.

Necaz mi-au dat fiinţele "carnale"
În veşnic "chalenge" de ambiţii goale
Fără valoare, simple speculaţii,
De-a mult avea şi... drepturi de creaţii.

Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simţuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimţuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.

Sunt deci eu fiinţa top-raţională
Pusă de-acum în veşnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!

PS
Am învăţat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le ţin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistic

Mi-am depăşit deplin credinţa-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puţin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.

Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergenţe din neant, fără vreun rol.

Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viaţă-i avuţia
Şi vrutu-n viaţă-i tot... D-am inerţia
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!

Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuţiei pe scara de uman;
Orice credinţă pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!

Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Iniţiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.

Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de ştiinţele de mistic!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori stem

Ce simplu-i peisajul lumii;
doar câteva culori perene
de-albastru, verde, cafeniu
şi gri, că-n rest liliachiu
e doar frugal în flori, petunii,
cum roşu-i când se sparg din vene
şi vineţiu e nor năvalnic...
cum goldu-i aurul, de falnic.

Ce simplu, e făcut din tonuri
de nuanţe sacre, demodate,
ce doar subtil... melanj se fac
în floare, fructul din copac,
înmiresmând de gust palate
le parfumând 'n extazic, drog
din flori ce în amor se rog
reginele să-şi facă tronuri
de miere... sângele din must.

Natura-i linişte, în simbol
ne pictând mintea-n acuarele;
spectral uşor în game largi
lăsând labili, vicleni fiori
de roşu, galben semn de rele,
sau suav etericul din fragi...
Ne-a lăsat oare să fim sol
de-amestec, mâzgălind culori?

Negrul îi e doar o închipuire,
ascuns făcut ca să ascundă;
pare-un final nedesluşit,
maia din care naşte fire
făcută numai ca să plângă
ecranul ultim, de sfârşit
... ce în natură-i doar o dungă
între minus, plus infinit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mesaj

Un capilar, ieşit din picătura, spălând bob de piatră,
Ce se-nmâleşte înrădăcinând un fir cât calvul puf
Şi umflă, efilând sămânţa cât un glob, ce părea seacă...
El ştie, ca o Terră, să se împartă frunză, floare, fruct-burduf!

Şi ou de gâză zămisleşte omidă pururi târâtoare,
Ce-şi ţese fir din aţa-i pân' la moarte, un cuibuşor
Şi crizalidă naşte, sparge a ei celulă pentru soare,
Ce-i face pene dintr-un voal şi târâtoru-i zbor.

Şi tot din oul spart, ca varul din odaie, zvârlit ca pe-o relicvă,
Şopârla de nimic devine crocodil şi-un puişor erete;
Din bucăţele, din la fel, este şi pană, colţi şi tigvă
Şi culori nestemate de cameleon, flamingo, ibişi, cuci, egrete.

În pântec de-un alt ou, dintr-o ciocnire fără vrăjmăşie,
Se alipeşte corp pe corp, îşi face propria sa scaldă
Amfibien; ce-şi pierde coadă-n cap imens de-o genealogie...
Un "eu", din tot ce-am înainte; din cotiledon, albină, broască, mamă caldă.

Simplist, cuvintele "mesaj", "înscris în cod", " o întreagă programare",
"Instinct transmis", "bagaj", sau plic trimis către destinatar!
Oare de cine-s scrise, unde-i sursa, mintea, cine asigură învăţare?
Doar veşnicul ales între rău-bine; niciun maestru, niciun avatar...?

Şi lanţul de catene, cele ce om mă fac... pe cine are fierar?
Şi dintr-un zero scris, de ce-am ajuns şi laptop şi ierbar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citadin nocturn

Palori metalizate în lucitor asfalt,
printre jaloane albe din sticle incendiare,
delimitate-n lungi, liniare reflectoare...
privite din pătrate în lumini, ce sparg bazalt.

E-un fâşâit continuu printre stridente goarne,
ce scurt lovesc timpan, pluguri neon-lumină
se întretăind pe sensuri, se-orbind fără vreo vină...
aleargă înşiruite şi făr' să se răstoarne.

Pe alocuri, flux se curmă la nişte laţi culcaţi,
egali, ca de-o zăpadă ce s-a-ncrustat în sol,
lăsând umbre să treacă, când iute, când domol...
adesea-n sfornăit de cai, dezesperaţi.

Din loc în loc se-apleacă bule de gălbenuşuri,
iradiind o miere de sticlă încălzită
din sus, înşiruind pe beţe-nalte, o limită
ca un prag, cu ceva pomi... protejând haine, fâşuri...

... ce alunecă pe umbre într-o schimbare; întinse
când înapoi, înainte, mai pale sau mai tari,
purtate în pas de chipuri, pe trupuri mici, sau mari...
tăcute, mormăind, râzând... de lumini, ninse.

Printre coloşi de stâncă, de-o parte şi de altă,
cu găuri sclipitoare, ce-şi schimbă loc arar,
ca un tunel de licăr, pe sticla ca de far,
se scurge şerpuirea... ca foşnetul de-o baltă.

Deasupra-i ca un plumb, pufos, cum val de spumă
-dar nemişcat, tăiat de-acoperişuri drepte-
ca un "V" -de unde stau privind- pe sus, în trepte...
E-o noapte de oraş, ce-o zi, o va şterge... gumă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa

Viaţa este-un parcurs în paralel;
De îmbătrânire fizică, fără planificare,
Sau câteodată un parcurs spre ţel...
Şi gând nemuritor într-o perpetuă exersare!

Viaţa-i o mască adesea obligat s-o porţi
Ca să dea bine, sau e-un fel de-a fi
Ce ţi-l impui tu singur; un căutat de porţi
La care baţi c-un nume fără importanţă... Ştii!...

... Că e şi nudul, viaţa şi pe-afară şi-n înăuntru,
Ce nici n-arăţi cu adevărat decât oglinzii
Şi ascunzi perindele ce fug; le ştie gându'
Ce-l nu vei spune-n veci nici funiei, nici grinzii!

Viaţa-i un trepăduş, ce-l ştii, crezi că-i al tău
Şi nu-i; tu-i eşti al ei, la libera discreţie,
Chiar de te-ncumeţi să faci numai bine, nu şi rău...
Rămâne ea, cuiva! Tu!... O zi, cadavrul de pe masa de disecţie!

Viaţa-i frumoasă cum buchetul ce-i în vază,
Ce te încântă în culori şi dulci parfumuri;
Dar tija s-a tăiat cu ţipătul de-o primă zi, la prima rază
Şi tot mai veştedă-i, de-un car de-atât de multe drumuri!...

Viaţa-i doar gust endorfic de plăcere
Găsită apoi în reflecţii din trecute
Atât de rele, când au fost... sau bune efemere!...
Doar gând şi mintea le pictând, pe dispărute...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rata, sau maxi-taxi

Merg iar cu spatele-nainte, stând visător, pe asfaltul gri,
Că-n fond nu merg, stau impasibil, deodată parcă stors de vlagă,
Să mă transporte-un neştiut pe-o rută a lui; fără s-o ştii,
Cu alţi, mulţi alţii, se lăsând duşi tot la fel, cu mintea bleagă...

E ameţitor, cu gust de rău, traseul cu frânări adese,
Lăsând senzaţii de impotenţă; supus pentr-un fugar destin,
Fără garant de exces de zel şi inevitabile accese
De-un pilotaj de-un raid parcurs, periplu ce îngerii îl deţin!

Conduşi în voia soartei îs chipuri în nesimţiri aievi, diverse
În dialoguri fără şir, nimic spunând, sau doar tăcute...
Mă îngândurând la rândul meu, în leagăn pe faţade şterse
De-o lene goală... doar priviri pe geamuri, de arbori întrerupte.

Se schimbă unii cu alţi-n ciclu, tresărind pentr-o revedere
Şi-apoi revin tot la amorf, topind în masa legănată
Pe-un zgomot peste decibelic, în nor grunjos; preţ de putere
Ce dă din spatele din faţă, să împingă sute, caii... Rată!

Doar puf de gând mai zboară greu spre alte lucruri paralele
De timp, ce parcă-i ieri, ce-i azi, cu gloata-n spaţiul mic de maxi,
Călcând picioare şi-apăsând coapse, fermoare, sâni, bretele,
În hardughia tăblăită a abonaţilor... de-un maxi-taxi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti...

Eşti ca un gălbenuş de floare-n tei,
Eşti ca un puf de-un pui de-o zi...
Nu mă mai ştiu pe mine de-unde-oi fi
Doar când te văd, cum gândul de mi-l ei.

Eşti ca o ciută tremurând pe glezne fine,
Eşti roza-n vânt de-o lume de petale...
Nu mă mai ştiu, somn n-am, îţi dorm în poale
Doar când cosiţe-ţi simt, mă mor de TU, de bine.

Eşti ca un copoţel ce-şi cântă pasul lin,
Eşti o priere de genunchi în inul rochii...
Nu mă mai ştiu de-s orb, de nu-ţi văd ochii
Doar când te-adulmec şi te-aş bea de amor-venin.

Eşti ca dulceaţa de salcâm cursă din spini,
Eşti ca un zbor în corp de libelulă...
Nu mă mai ştiu, de mine, îs o patrulă
Doar să-ţi fac pază, nori de-azur senini.

Eşti ca un înger cu căpşor de bucle,
Eşti ca o stea din mii de diamante...
Nu mă mai ştiu, n-am har de Byron, Dante,
Dar gând şi trup îţi dau... pân' n-or să mai răsufle!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeles

Tot nu înţeleg ce-i omorul de seamăn, luat viaţă,
Că ea nu se ia şi nici locul nu-i liber, apoi să-l deţii,
Iar morţii, noi fiind orişicare temporari printre vii,
Inutil e omor; doar mutat dinspre spate, înspre faţă!

Şi asasinu-i mortal; condamnatu' ce-şi află inuit viitorul,
Un prost... l-asumându-şi-l fatalitate,
În loc răzbunarea s-o îndrepte ei... morţii, cu omorul,
Fără a fi judecat!?!... Pierde şansa la drept, câştigând nedreptate!

Pedeapsa-i; oricine la moarte are a sa paritate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!