Rural... bodegă

La curba în pantă, în josul ei, în greu nelămurit se urcă
Cu mâini bâjbâind întuneric în plină zi, în amiaza mare,
Un fel de trecător ce-şi mişcă sacadat cap, în căutare
De nu se ştie ce; e pe drum şi caută pierdut cărare
Cu ochii tulburi, sticlă mată, şi ciuful ca de-o udă curcă.

Noroc că avântul şi l-a luat din poarta strâmbă de-o dugheană
De unde voci învălmăşite se aud printre ciocniri de sticle
Cu glasuri doagă, răguşite de-un cor de spuse ameţite,
Din feţe-n cărămiziu, luciu, ca din frecat şi scrijelite
Şi gâturi brobonate-n picuri de bulbi, cum pielea de iguană.

Şi un fum se ţine-n groasă pâclă din guri de coşuri în fuioare
Cu-n zgomot care sparge adesea timpanele în seacă tuse
Printre văpăi cu scrum făclind din fălcile sugând ţepuşe
De-un alb murdar din lins jilav 'ntre buzele alene strânse...
Şi se tot bea; niciun motiv sau sete... ori după mâncare!?

O linişte neînţeleasă straniu din când în când iuţeşte
La glasul apăsat în ţipăt, subţire, de-un scalp de-o femeie
Ce ai norocul să n-o vezi când ochii-i sar orbind, scânteie,
Cum fulger aprig e-n mânie atunci când vine timp să-ncheie
O notă pe-o foiţă a ei, c-un mâzgălit secret... "Plăteşte!"

Şi-i un miros nedefinit, atroce-n izuri multe, amestic
De-un surogat rachiu, vin prost, balegă, spumă dintr-o bere,
Mahorcă din tutun, cu spray de muşte... "Că aşa cere
La Sanepid ce vine aiurea, degeaba aşa, la a lor plăcere,
Când tot curat e, impecabil, totu-i de casă, bun, domestic".

În dârlogi, dând din cap, sunt caii, de ore cu căruţi golaşe,
Că lemne, cherestea, nisip s-au livrat, multe, car cu fân;
"Că de-aia beau şi ei un pic, că acuma nu mai au stăpân
Şi munca-i grea, după cum vezi, mâine-s din nou la tras, la drum
Că mulţi acasă au să crească, copii, neveste, pui în faşe...".

Încet, încet topeşte clarul din ziuă, într-un treptat umbrit,
Mai pleacă câte o căruţă, un lefter, vine un altul, doi,
Vorbind, bătându-se pe umăr, vesel; "Mai e ceva în butoi?"
Şi bec galben murdar se aprinde în crâşma-n vale, jos "La coi";
Loc de pelerinaj, de-o sfadă, de-o duşcă,... de-ascuns de murit...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas, după plecare

Am căutat astăzi iubirea,
încă de dis de dimineaţă,
printre cearceafuri, pe-un adânc de pernă
şi rămăsese doar mototolirea,
ca o hârtie aruncată, creaţă
de-o noapte, se trezind în bernă...
e plin de zgomotul de vid
ce sparge tâmple-n pocnete, doloric
şi-o ceaţă umedă se întinde în picuri spre bărbie,
să răcorească piept, ce aleargă-ntr-un galop torid,
înmoaie obosit şi gând,
ca de-un alcoolic,
în rugă, se închinând,
în prosternarea de-o... călugărie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 aprilie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sanatoriu

Ochii îşi ţintesc inexpresivi printre carouri reci de gard
Şi mâinile şi le întind -ai nu ştiu cui- mai mulţi copii;
Mai mici, mai mari, cu palid chip ca din mânjit de-un gros de fard,
Speriaţi privind în juru-le ca-n curţile de puşcării.

Cer bani puţini, pentru un suc sau fum de vis de o ţigară
Şi se lovesc din când în când disimulând o duşmănie
Fără a crâcni chiar dacă doare în frigul, cruntul de afară...
Până ce apare-un gardian... "Iată, iar vine sărăcie!"

Din când în când trec se ţinând în apatie mână-n mână
Cupluri-femei; una matură-n halatul lung de asistentă
Cu mersul ferm preocupată de rolul ce-are de stăpână
Tăcând sau 'n dialog-mister c-o mică, fină adolescentă.

Şi brusc din nevăzut apare din fundul, lungul de alee,
La braţul sigur simulat sub haina-n pluşul greu maron
Un chip de-o zână înfiripată în începutul de femeie
Îşi profilând sublim-suavul ce-i aţintit de-un vârf de pom.

Oh câtă frumuseţe-i este se-ncătuşând într-o privire
Ce-şi pierde perindându-şi-o spre-un orizont de neştiut,
Lăsând ce inimă o vede într-un zvâcnit de-o tresărire
Se aninând de corp splendid cu profil fin... Doar ce-a trecut!

Uimire doar rămâne-n urma care se şterge neînţeleasă
Când dup-un timp târziu apare nesigur, parcă acelaşi cuplu...
Dar gând nu zboară acum; e cap, ce-i greu de păr ce-o apasă
Înfipt în piept în nemişcarea înspre pământu-i de periplu!...

Cu greu răzbate acuma finu-i; doar amintindu-se făptura
Ce stă în spastică-ncruntare neînţeleasă, fără voie,
Egal păşind în sacadat ritm zdruncinându-şi tot, figura
Ca din poem de pe alt tărâm de neuitatul Alan Poe.

Şi aer parcă e-n cutremur şi sol de atât de mult nedrept
Şi mintea sană-i răzvrătită se răzbunând într-un nevrând;
De ce oare-i atâta rău ce doare-n minte, în suflet, piept
Şi Dumnezeu de s-a născut... de ce nu s-a născut mai blând?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscoliri

Primele, pe care le-am uitat de-atâtea dragoste,
Au fost litere, ce nu se mai adună în nume
Şi, au rămas imaginile, toate de neşters, ce pacoste...
Doar ele şi cu pipăit, căldură, zâmbete de glume.

Îndeajuns e doar privirea, fără noimă, în gol
Şi un dans de personaje se îmbulzeşte într-un prim plan
Fragil, pierzându-se în rânduirea fiecărui rol
De-un puzzle franjurat de chipuri, trup... privirile de alean.

E tot cu aceeaşi vârstă în frumosul static
Ce n-a întinat de-o clipă sublimele amintiri,
Rămase, cum tăişul, într-o scoarţă de-un fanatic
Rănindu-şi singur minte şi suflet... din trăiri.

E atâta nostalgie plecată în valuri, unde,
Cum picurul ce sparge oglinda apei, sticlă,
Ce poate atinge mal... frumoasa de niciunde
Ce-şi scaldă gândul dus pe-un abajur de-o aplică...

Şi ochi d-eter se ating, de-un picur timp... ce pică.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Diafane reminiscenţe

Pe luciu, de oglindă, în două se răsfrânge
Sidefu-n romb de sticlă, inel de-un ruj-baton
Lâng-un gălbui parfum, deux pieces de acelaşi ton
Cu piele de toc cui, de pe-un persan ce plânge.

Cercuri, de aur fin, de doi cercei se îmbină
Pe sticla etajerei, cu creme în tuburi mici,
Printre cutii cu înscrisuri în limbi, ce nu-s de-aici
Şi aer tot, vapori, se întind de-o boare fină.

Culori vii, joviale, stau rând, balsam, şampon,
Lângă halatul roz, cu alb mai pur ca neaua,
Iar pe măsuţa-n colţ e-o vază cu laleaua
Frizată-n fixativ, pe-un antic patefon.

În rama-n fir subţire, sub sticla reflectândă,
Ce nu lasă perpetuu privire să răzbată,
Se frânge ochiu-n pâclă, pe gloss de-un chip de fată,
Zâmbind cu cap pe-o parte, sub raza tremurândă...

Şi-un luciu păr respiră din nodul dintr-o fundă,
Obrazul mi-atingând... mă retrezind deodată.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesfârşit de-o iarnă

Urme-adânci înfundate-n înnouratul, pudratul de puf,
Peste câmpu-n scaieţi rari, brun-strâmbii şi rupţi,
Se acoperă-n treacăt de viforul plin de năduf
De-un ianuarie crud, repetat nesfârşit, ani de ani... tot mai scurţi.

Înapoiul se pierde, se ascunde cu praf de ce-a fost,
-De-alb de vată ce piaptănă-n scrâşneul rece de vânt-
Doar în faţă-i scăparea-nentinatului, neantului frost,
Aşteptat să se calce... cu frica de caldul, din negrul mormânt.

Şi ochii îngheaţă-n tăiş de-alburii cataracte
Strânse-n pielea ce crapă-n ridate îngheţuri,
Cu crezul că-ntorsul privirii-napoi, în antracte,
E-o sursă d-elan... de sărit de arşituri de vieţuri.

Şi-i lung anotimpul şi-i culmea şi-i ultim şi-i greu
Şi nu mai e nimeni în jur, sunt un spate de dune
Bântuite deja de trecut, ce-l ajunge în veşnic mereu,
Cu-ntrezare de-o pâclă de ceaţă... cu negrul ce soarele-apune.

Doar urlete-ncet, neauzite, se sting într-un bocet
Când albul se cască-n crevasă de hău, de adânc...
Sleit de pasajul imensului câmp răsădit, când şi când, într-un scâncet
O sperietoare de aduceri aminte-s doar... două beţe din crâng.

Şi e dus, dus, gerarul de-un nimeni aduceri aminte
Pe falsuri eresuri-credinţe că-i totul etern
Şi-i numai o boare de calciu-împietrit, doamne sfinte,
Sau picul de-un gând, mai frugal... zi de zile ce cern.

Pe câmpul albit, plin de dune, cu crengi în crucişul de lemn...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 ianuarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...
nici n-ar fi fost
de nu-i o umbră,
probabil cost
de-o moarte sumbră!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă în... "Purple rain"

Stă soarele-n "purple", cu sufletul stins
De-o rază răsfrântă de-un luciu pierdut,
Rămas fără vlaga sclipirii de-un vis,
Adânc înecat... pe Univers lăsând slut.

E sunet mai gol, doar în scoici lăsând vuiet,
Ce poate într-o zi va renaşte-n recifuri,
Când ploi vor dispare şi "rain", doar un tunet,
Va sparge timpanele... închise cu cifruri.

Fantoma de" Prince" va renaşte dansând
Pe tocuri şi, tril ce va scurge chitară,
Va face amintirea, rămasă plângând,
Să învie din nou în fiori... iar şi iară.

E lumea atâta de trist de perenă,
Cu atâta nedrept scris în indiferenţă
Şi îşi uită că viaţa îi e doar o scenă
Fugară... ca mintea, pierdută în demenţă...

Sunt strop... "purple rain", dezbrăcat de prezenţă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru artist, femeia nu-i femeie
ci mai degrabă seamănă-a bărbat
căci harul lui abia atunci scânteie
când de-un surâs se lasă fecundat.
Abia atunci gândirea sa adâncă
rămâne grea, şi plină e de rod
când luntrea i se sparge ca de-o stâncă
în ţăndări, de al rochiei izvod.
Artistul e-a domniţei lui mireasă
şi-n grele chinuri naşte mintea sa;
deşi din carnea lui a fost să iasă,
poemul e asemeni şi cu ea.
Pătrunde, deci, din nou în
al meu gând,
să-ţi nasc copii, ce n-or muri
curând.

poezie de Mircea Cărtărescu din Poeme de amor (1983)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme

O broderie albă stă pe-un scaun, ca o spumă
Şi-un fin miros de o răcoare caldă se strecoară
Printre mobilierul lăcuit de ochii ce-ai lăsat să şteargă orice urmă
De-atingeri... E dormitorul; un iatac de-amor în ramă, dintr-o vară.

Şi pieptănele, lângă un ruj, zâmbeşte cu toţi dinţii
Sub buzele-nroşite diafan, sculptate-n lemn
De abanosu-ţi păr în mlădioase fire, de-un penel din baierăle minţii
Ce le adună-n fald de vis... senin se-ngemănând de-o acoladă-n semn.

Mă scutur de crâmpeiele ameţitoare, mă reîntorc la sensuri
Lăsate-n fin contur de aceleaşi buze, pe-o ceaşcă de cafea
Ce-s poartă-ncă surâs... Pe un spătar, de alt scaun, în fine dresuri
Şi pe cearceaf, stă perna îndoită-n logo-ul ce-ntind... "Nu mă uita!".

Şi aer ce respir şi-a luat subtil un iz d-identitate
Şi pe-o hârtie-n scris, e-un început de "Eu..."
Şi-o lumânare pâlpâie-n căuş de ceară, pe-un fitil de-o noapte
Din care a rămas doar vis... în palma desfăcută, c-un fileu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul călătorului clandestin

Călătorind, de-o vreme, clandestin,
Pe multe rute-n ţară am umblat.
Niciun control nu m-a intimidat.
Cu "naşii" merg, de parcă le-aş fi fin.

De câte ori m-au prins, m-am disculpat,-
M-a ajutat norocul meu porcin.
Călătorind, de-o vreme, clandestin,
Pe multe rute-n ţară am umblat.

Până am dat de-un controlor cretin
Şi-oricât, să îl înfrunt, am încercat,
Am dat amenzi, de nici nu mai reţin.
Din pasager, mai s-ajung inculpat
Călătorind, de-o vreme, clandestin.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mal de ţară

Răsare întâi o căciulă, treptat, apoi mult păr încâlcit
peste tot şi o flăcăruie intermitentă sub mustaţa
cu mult fum, iar lângă nas un vârf de bici
ţeapăn lângă o scândură ce ţine ceva ponosit
ce pare a sta pe-o mârţoagă şi se ţine de-o sticlă, dar nu,
ce avansează pe o cutie de căruţă
purtată pe nişte bucăţi negre de cauciuc ce schioapătă rotundul
şi de tot, de tot, la urmă, într-un abur aromatic ce se înalţă la cer,
rămâne multă balegă...
fără să ştiu dacă era a calului, că nu mă pricep...

Nu e vers alb, e murdar că nu-i stăpânesc... dificultatea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colaje

E trist când spaţiul te desparte,
Dar şi mai trist când timp separă
Şi nu se întoarce, cum o vară
Şi nici cum pagina de-o carte...

Şi aproape-i, doar puţin... departe!

De unde ai cuvânt să pui
Suav, de dragoste să spui,
Aşa cum nu-i al nimănui
Şi s-atârni inima de-un cui...

În fuga de-un vagon sunt gând,
Ce-ncerc să-l prind ca pe-o nălucă;
O fată blondă fremătând
Şi nu pot tren s-opresc... S-o ducă.

Te strig, o, îmi urlu nerăbdarea
Să te-am pe braţe, ca o floare,
Să-mi tatuezi, cu tu, culoarea
Să-ţi simt miresme ameţitoare...

Când simt citat din mine, parcă nu-s eu, îs mai mulţi...
Devin şi eu cuvânt, din ce eşti tu... pronunţi,
Mă relevând sfios, cu ce-am din suflet, tot
Legându-mi gând alături, cu inima-n complot!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima... sau ultima zăpadă

Broderii în alb pur, cu umbrele declive
Transfigurează spaţiul pe-un ton de cer în gri
Şi arar se frâng, căzând în spargeri sidefii
De-o vată puf, casantă, pe sol lăsând colive.

În albul nesfârşit se taie în câmp culoare
De-un galben, bej murdar, pe alocuri gri închis,
În dâre, mâzgălind şiruri cum coala în scris...
La fel de întinată pe aşternut cast, paloare.

Din când în când zbor pete, tot gri, sau cafenii,
Se năpustesc să stea pe-un ram, frângându-i dalb,
Ce se zburleşte în fulgi, un praf, corolă, alb...
Lăsând în balansoar crengi pline, fumurii.

E atât de alb că doare, topeşte ochiul fulg
Şi parcă plâns se pierde în nesfârşit domol,
Lăsând pe-obraz o dâră se revărsând în gol
La auz că albiţii picuri iar vieţii fiinţe smulg...

La radio e-o ştire; "un prim pierdut... control!"
Şi alba puritate îşi scrie în dramă, rol...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arătarea

Pe cărarea prăfuită
Ce se-ntinde spre izlaz,
Doi flăcăi icnesc, se-agită,
Cocârjaţi de-o şa găsită
Într-un iaz.

Udă, grea, dar bună şaua,
E purtată de-amândoi
Cu speranţa că "ocaua"
Merită din plin "daraua",
Că-i de soi.

Vară, Soare şi căldură,
Gâtul arde ca de foc
Şi le cere udătură
După-atâta tevatură.
Apă, ioc!

- Nu mai pot! Eu mor de sete!
Hai să mergem jos, la râu -
Poate-or fi şi nişte fete!
- Da' nărod mai eşti, băiete!
Pofta-n frâu!

Se-ncontrară ei o clipă,
Dar, cum setea îi răzbea,
Hotărâră în echipă
Că n-o fi de timp risipă
La cişmea.

Jos, la râu, sub o răchită,
Lâng-o sticlă de rachiu,
Două babe-şi frig pe-o plită
Un biban ce-a vrut să-nghită
Vierme viu.

Una scuipă-n sân de frică
Şi priveşte-n vârf de deal
Arătarea încă mică
Ce coboară în vâlcică:
"Poate-i cal!"

- Ia vezi, soro, ce-o fi aia!?
Tu ai sticle peste ochi
Şi, de-o fi, îmi iau furcoaia
Ori i-o zic de să-l ia gaia
Cu-n deochi!

- Ete na! Ho, că nu-i bai!
Uite, eu, cu ochelari,
Văd că vine ce-ţi doreai
Şi mereu prin gânduri ai:
Doi măgari.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaşte lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te laşi dus de-un "vagon lit".

E visul în miriapod,
Un ascunziş de-o aventură
Aşa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plin, de lună

... în lumina rece de-un neon
din talerul de argint, bătut să răspândescă în aer plasma
hidrargirului
ce se depune ion cu ion
cum cataplasma vraciului, fachirului,
într-o foiţă,
pe basoreliefurile, ce în noapte îşi iau luciu,
stă, aproape nemişcată,
o palidă, metalică paloare, o pojghiţă
de-o zână, peste negrul tuciu',
o fată, savurând pe-o bancă o ţigară, calm adulmecată,
c-un melanj de-un fir de fum, cu-o boare,
de monocolor de abur, expirat dintr-un profund,
se topind totul de-un instantaneu,
doar întrerupt de o mişcare ca pentru un miros de floare,
a mâinii arar de buze îşi căutând
şi c-o privire cu suspin de uşurare, din ceva greu,
se înalţă un pic spre cerul cu lipite strassuri tremurânde,
ca o pânză de mătase, în cusături,
de un mov închis...
e totul doar o măiestrie de eterne -neştiute, dar plăpânde-
peste al omului parcurs, oricât de mult, mulţii albiţi din suri
de timp, atât de vechi pân' la abis...
stele, se veşnicind alaiul zânei nopţii, Lună,
cu ale sale reveniri, neîncetat, din fir de cupă, luminând iar şi iar pe zâna o zi bătrână.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolia

... ce-n urmă-i, nu-i trăit banalul, doar naturalul în rutină,
parcă se concentrând în seve, scântei, ia luciul de patină,
se-mbracă de-un fior, parfum mai abitir decât prezentul,
devine o poveste, mit, tot mai frumoasă-n ce-i absentul,
cum cauţi pe ecranu-aprins, de pânză alb, în sala goală
imagini dintr-un film rulat; pe bănci elevul de la şcoală
-ce poate n-o iubea şi-acum se-anină-n neştiute chipuri-
privindu-se-n câte-o ocheadă şi catalog... Sunt multe clipuri
ce se adună, se păstrând uitate-n cufăr, plin-mistere
prin grotele-n pictat rupestru în galerii de emisfere,
unde îi ai -şi reci- părinţii, suflet topit în palme calde,
vacanţele-n nisip la mare, stropite fete de smaralde
căror le-atingi cosiţe fine şi moi de-un lustru umezit
şi buzele pe piele-n bronz se-nfiorând de-amor trezit...
Sau te pierzi iar printre colegi -de-abia văzuţi la nou servici-
şi alţi la masă, la terasa din parc, râzând cu alţi amici.
... Mai sunt şi aventuri păgâne ce ţi-au pus viaţa în peril
cu suferinţa, acum trecută sub voalul timpului-exil;
scăpat de-nec, din accident, trăitul doar de azi pe mâine,
îngheţ de-o zi fără benzină pe stradă-n câmp, muşcat de-un câine,
munca în baltă ca student şi marşul forţat în armată...
... Se topesc toate-ntr-un fluid de-un zâmbet cristalin de-o fată!
Nu-s amintiri de-o tabără cu foc ce arde ciot, făclie
de-un cântec, un "remake" reluat; zborul din negur, elegie?...

E susurul, izvor de vis, regret de-un fost... Melancolie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de... Cluj

Mi-e dor de-o ţuică, de-un pelin,
Mi-e dor de-o românească horă,
Mi-e dor de-o glumă cu Florin,
Mi-e dor de-o... bancă tricoloră!

epigramă de Marian Grigore Dobreanu din Cuget, deci exist, dar nu mai rezist (2005)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Groparul

Merge târâş prin viaţă
Cu inima de gheaţă
Plecat înspre mormânt...
Se irosind săpând.

Din şale se îndoaie
De e năduf, e ploaie,
Sau ger năprasnic este...
De clopot dă de veste.

Nici nu mai are lacrimi
Şi sărbători, nici patimi
Ce varsă în sudoare
La fel la orişicare.

Din palmele bătute
Şi sforile ţinute
Îşi încropeşte pâine
De-un trai de azi pe mâine.

Ar avea rugăminţi
Dar i s-au dus părinţi;
Îs doar popi de-o sudalmă,
Partaj de bani... de-o palmă.

A fost pe rând plugar
Şi dascăl de altar,
Dar rangul l-a pierdut;
Popii n-a dat ce-a vrut.

Câştigă din pomană
Colac, colivă, o slană
Şi ţuică, că-i sleit...
Vreun vin de mult acrit.

Stă printre cruci, aghiasmă,
Tămâia i-e mireasmă,
Se-ngroapă printre flori
Trup-suflet, mii de ori.

Şi-i tânăr... Tot nu ştie
Când timpul o să-i vie...
Şi-a săpat singur groapă
... Căci n-are bani de sapă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!