Copac

Mă îngroş de viaţă, ca inelele de pom
Şi mă răsfir în minţile de cunoscuţi, prieteni.
Mai pic, prin accident, de frunzele căzute, dorm
Şi mă dau fruct, sau con... de umbră, mă amestec ceteni.

Îmi pun platane, să mă încânt din pliscuri
Şi rădăcini m-afund în amestec cu de-ai mei.
M-agăţ sămânţă, să nu pierd lumina de pe piscuri
Şi-mi privesc umbra în fel şi chipuri, ard scântei.

Mă îndoiesc de atâtea vânturi, că n-am scut
Şi mă mai frâng, dar rămân drept, ramuri îmi strâng
Încet, încet mă umplu scorburi tot... Un început
De gol, ce-o fi o zi, un ciot, ce ploile îmi plâng.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioarele nu plâng

Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele îşi frâng,
Doar suspină şi... atât
Şi rămân cu nodu-n gât.

Când petalele îşi frâng,
Lăcrămioarele îşi strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!

Doar suspină şi... atât
Şi privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!

Şi rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-aşa, decât,
Să se lamenteze când
Îşi văd florile zburând...

Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te aşteaptă, te atrag,

Albe, pure, renăscând,
An de an şi rând pe rând...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adunate

Am câştigat timp laitmotiv,
Am câştigat independenţă,
Am câştigat o existenţă...
Am câştigat, definitiv.

Am câştigat miros de flori,
Am câştigat mers vertical
Am câştigat amor frugal...
Am câştigat, etern, fiori.

Am câştigat pe veci părinţi,
Am câştigat dus la morminte,
Am câştigat spus de cuvinte...
Am câştigat urme de dinţi.

Am câştigat un pic, copii,
Am câştigat onestitate,
Am câştigat o libertate...
Am câştigat drept să revii.

Am câştigat gustul de pâine,
Am câştigat un adăpost,
Am câştigat să am un rost...
Am câştigat dreptul la mâine.

Le am pe toate un şirag
Pe-un fir de aţă, fină, întinse...
Nostalgic le admir cu drag;
Multe-am avut, multe pretinse!

Am câştigat să zic pardon,
Am câştigat să am dreptate,
Am câştigat eternitate...
Am câştigat un maraton.

Am câştigat duşmani pe viaţă,
Am câştigat trezit în zori,
Am câştigat să pierd valori...
Am câştigat inimi de gheaţă.

Am câştigat puţini amici,
Am câştigat un loc în lume,
Am câştigat chemat pe nume...
Am câştigat curaj şi frici.

Am câştigat un pumn de bani,
Am câştigat înot în vise,
Am câştigat minciuni promise...
Am câştigat drum pe Lipscani.

Am câştigat să ştiu să plâng,
Am câştigat o pertinenţă,
Am câştigat o experienţă...
Am câştigat dorinţi să-mi frâng.

Am câştigat, târâş, căinţă,
Am câştigat bilet de zbor,
Am câştigat să mă-nfior...
Am câştigat şi neputinţă.

Am câştigat o viaţă dură,
Am câştigat jurisprudenţă,
Am câştigat drept la clemenţă...
Am câştigat o aventură.

Le pierd pe rând, mă pierd cu ele
-Nici timpul să profit, n-aşteaptă-
Mă-nclin, de nopţi şi zile grele...
Mă pierd treptat, rămân o şoaptă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Şi nu pot să mă mişc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aş fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Şi-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Şi găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Şi florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus seminţe, nemaiştiind de carne
Şi am rămas nins, golaş pe creste abrupte,
Tot nemişcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu ştiu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

Mi-am făcut umbră singur şi-am şi dat
Şi nume-n coajă mi s-au scrijelit...
Poate-am iubit, ca şişul încrustat
Când s-a înfipt... şi drag mi-am altoit.

Câtă pădure-s mame, taţi căzuţi,
Fără o vorbă, doar mă legănând
Întrebător de pomu-are virtuţi...
Şi nu ştiu; vântul n-are niciun gând!...

Mă privesc singur oglindit în picuri
Din ploile ce m-au spălat, m-au făcut mare
Şi n-am alt dor decât să mor hârtie-n plicuri,
Împrăştiat scrisori din Lună, până-n Soare...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decont

Îmi fac decont de ruperi
dintr-o memorie uitată
călătorind cu gândul în tavan
cu ochii ficşi, uscaţi
din când în când,
în rest au licărul de neavând
figurile de taţi
ce-au părăsit copii taman
când şcoala nu e terminată...
şi veşnic vor trăi cu întreruperi...

Îmi sunt şi colegii
sau prea mulţi prieteni
ori simpli cunoscuţi, de-un leat,
ce nu-i zăresc pe străzi
deşi cu dor îi caut!?...
Este ca-n meciul cu balonul aut
când nu e nimeni să-l arunce înspre corzi
şi-alergători pe-o aţă totul au lăsat
în cursa doar de dus, sub ceteni...
din dat c-un zar şi n-au trişat, oh, blegii...

Şi-ncă se duc, se pare c-au chemare
de schimbat de... ţară
şi-acum pleacă uşor
-că-i doar democraţie-...
dar nefast le pleacă şi copii
indiferent mai tineri, sau maturi de-ar fi...
se duce-o seminţie
din care-s sigur parte şi-am să mor
la fel, aşa-n nepusă masă, într-o doară...
căci tot remarc, nu se răspunde la-ntrebare...

Deja e-un rău imens de gol
că tot mai greu mă regăsesc,
mă caut printre alţii ca şi mine...
şi nu-i chiar dacă mă tot uit în jur
şi-mi caut dialog... nu un oarecare
c-aşa sunt eu; ce nu cunosc, mă doare
şi încă nu-mi vreau tur
c-am încă ceva sacru-n vine
şi-o groază de istorii să le povestesc...
îmi joc propria piesă tot mai greu, n-am parteneri de rol...

Aş putea da-neştire nume
poate-n "attach" la câteva imagini
-din cele ce cu siguranţă-ncurc-...
ca-ntotdeauna n-am dat importanţă
la ce nu mi-e profund util...
aproape o ruşine, eu plecatul în exil,
în loc să mă fi străduit, nu-n aroganţă
de trecător aşa prin viaţă, doar să mă descurc...
Sunt vinovat, fără de margini,
poate de-aia-ncet, încet, rămân singur pe lume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"My way"

Îmi flutură petalele, ce-am rupt să fac parfumuri,
Pe lângă simţ, tuleie, ce-mi freamătă emoţii
Când paşii nu-i aud, păşind uitate drumuri
Ce tot percurg, copil, să duc sfârşitu-mi sorţii.

Îmi prind pupila-n larg s-adun imens lumină,
S-o sparg, când n-o mai fi, în cremene, scântei,
Ce până atunci le arunc din piatra-mi bizantină,
Rostogolind din ea nisipurile-mi "on my way".

Mă strâng, tot arcuit, din multele parcursuri
Ce-mi ard corpul de atins, de-nflăcărări-femei,
Jertfite pe-un altar de-amor, zorind apusuri
Ce încă-mi plutesc lacrimi, spălându-mă-n my way.

Privesc la mâini, ce întind spre chipu-mi din oglindă
Să-l reîntorc ca poza cu dată din album,
Din lumea de atunci zâmbind, azi suferindă,
Pe care-o port doar eu, de atunci într-un acum.

Sunt o scrisoare pusă, ce tot eu o citesc,
Căci a ajuns tardiv, cum timpul nu-i temei
Să-l am un alibiu, că sunt cel ce păşesc
Pe aleea în rătăciri, ce-o tot parcurg, my way...

... Ca întindere de bun, ce-o vreau s-am biografie,
Scrisă model de suflet la zmei, holteii-mi zei
Ce-mi populează mintea, o scorbură în hârtie
Ce-o umplu, un zeţar, c-un cenuşiu my way.

N-am nicio clipă gândul că nu voi fi o zi,
Pentru că nu am vină să ceară condamnare
La tot ce am fost, o parte, fără a se şti c-aş fi...
Că-s din cei cu pedeapsa ce nu mor fruct... cad floare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afizic

Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumuseţe
Pierdut în impoderabilitate,
Uşor, doar fum, delicateţe.

Nici fulg nu sunt, doar şir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.

Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ţine pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...

... Fără de paşi, tot o plutire,
Ce-o ţin, m-agăţ de ea, n-o las
Şi-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul... la relativ

Cascade, clepsidrei îmi mătură timp
-Mi-e frică de golul, ce cască, ce-i dus-
Nu pot s-o întorc, n-am statut de Olimp...
Mă trec oră, zi, lună, an, spre apus.

Ce straniu mi-e gândul, perfid, de peren;
Mă minte că sunt neschimbat şi tot tânăr.
Treptat pierd prieteni, colegi, pierd teren...
Refuz timp să scad, refuz ca să număr.

Am zile şi nopţi fără şiruri, pierdute,
Le trec ca să treacă-n risipă, pe veci;
N-am mintea de-a şti, să le fac petrecute...
Aş vrea să le-ngheţ; le conserv, le ţin reci.

Pe ceas mi-l fac singur -cu limbi fără număr-
Refuz sărbătoarea de trecere-n an;
Privesc viitoru-n trecut peste umăr...
Refuz orice calcul, rămân vieţii fan!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pădurea

Încântătoare maiestoasă...
Visări de-nalt, printre poteci.
Îi simt suflarea răcoroasă
De trunchiuri zvelte, ape reci.

Ce mic sunt printre colosali
Cu vene groase-n rădăcini...
Miresme de giganţi florali
Se scurg din vârfuri de tulpini.

Mă simt în trup de uriaş
Ce-mi dă fiori de neştiut.
Îmi caut riduri de făgaş...
Mă simt infim, sunt un pierdut.

Iuţesc şi inimă şi pas,
M-afund în pat de frunzăriş,
Am gât uscat, sunt în impas...
... Ajung, mă scald în luminiş.

E plin pământul de verdeaţă;
E reavăn, cu mirosuri fine.
Narcise-mi dau parfum de viaţă...
E tril şi zumzet de albine.

M-afund cu pieptul printre flori,
Jur-împrejur e-un verde sobru.
Sunt mii de falnici slujitori...
Rămân cu ei... copil de codru!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vrute speranţe

Când drum întins e-n aşteptare
De pas ştiut, se înfrigurând
Când nu e semn de călătoare,
E precum gând te vrând, de vrând.

Când pista-i doar o decolare
De vise în dor, le acumulând,
Te aştept din zbor să-ţi cer iertare...
Mă frâng privind, te vrând, de vrând.

Când marea are gustul tău,
Din pielea atinsă, îţi înotând
O vară... îţi jur, m-afund în hău,
De n-am să sper, te vrând, de vrând.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expir încet

Iubirea e un infinit
Ce tu nu poţi să-l recunoşti!
Îl guşti, îl simţi până-n plămâni,
Expiri încet... nu vrei să-l pierzi.

Mă plimb tăcută pe alei,
Alerg prin sufletul pustiu,
Îl chem, îl strig, cad în genunchi,
Expir încet... nu vreau să-l pierd!

Eu caut astăzi prin ruine,
Aceleaşi care-au fost şi ieri.
Vrei să mă speli de al lor gust,
Expir încet... nu vreau să-l pierd.

poezie de Diana Sturza (3 martie 2010)
Adăugat de Diana Sturza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Volum, de tine

Din timp, ce l-am prins în coperţi,
Pe raft de-o minte, în librărie,
Te caut când spuneam, "mă ierţi",
Să te citesc iar, reverie...

... Din suflet, suflu praf depus
Să-l şterg cu palma, o uitare,
Să mă simt iar topit, răpus,
Tot te aşteptând o alinare...

... Îţi sorb cuvintele din buze,
Ce le-am tipar, înscris în file,
Ce le parcurg de călăuze
Să nu-mi pierd visele fosile.

Mă încânt de sunet de citate
Rămase veşnic pe timpan,
Din glas, ce-mi bântuie etate...
Ce-o strâng în pumn, să-i storc alean.

Am ochi orbiţi la noi imagini,
Vidaţi cu chipu-ţi diafan,
Pictat pe tot ce-ntorc în pagini...
Te aştept în cartea mea... roman.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi

rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc şi încep şi ele să plângă
apoi se uită înapoi şi văd încleştat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine

ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subţire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte

de pe munţi, lacrimile încet mi se preling
prin eleştee de stalactite, cristal încrustate
iar din peşteri, văgăuni şi scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rod

Stau aninat ca fructul, sus pe ramuri,
Mai copt pe zi ce trece, aştept să cad
Bun de consum, pe o potecă, în plin vad...
Îmbujorat de atâta pârg să-nroşesc flamuri.

Mă însămânţez tot neam de acelaşi trunchi
Şi-aş vrea din miile seminţe fără număr,
Ce putrezesc, să dau lăstarul rar şi tânăr...
Şi tot aşa, să fiu al neamului mănunchi.

Chiar floare dac-am fost, purtat de albine,
Nicicând n-am fost un dezrădăcinat
De-al său pământ, ce semeni mi-au mai luat...
Că-s seva lui, mai mult la rău, decât la bine.

Şi pasăre de m-ar mânca să mă digere
Împrăştiind sămânţă-n locuri depărtate,
Rămân tot eu, ce nasc paternitate...
Ce-aş vrea s-o ştiu născândă, nu că piere.

Privesc în jur; măcar nu-s doar o frunză,
Ospăţ de vreo omidă, doar caducă,
O lucrătoare veşnică, pierind nălucă...
O foaie-curcubeu de verde, galben, ruginiu... de-o pânză.

Poate am trăit mai scurt de astă dată,
Îmbobocit târziu şi n-apuc pân' la iarnă,
Ce oricum îngroapă tot, fără să cearnă...
Rămân fruct, o poveste ce în nou se adapă.

Ce şansă am avut c-am apucat dulceaţă,
Strânsă s-o dau, n-am pierit verde crud.
Rămân mătase din cocon, nu cad frunze de dud...
Sunt rod, trunchi deşirat în coli, cu scrisă... viaţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încet

sete-mi este
sus curge surâsul tău
o picătură lasă să cadă, să-mi ardă gura
o umbră mă desenează prin tine
...
pe formele de ieri, pentru astăzi
a trecut timpul, nu am uitat
a închis uşă după uşă
încet, încet

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am început să mor

Incinerat de vorbe-ncurcate am început să mor,
Copilăria se prăvale-ntr-un univers pustiu...
De mine mă dezbrac azi furişat încet, încetişor,
Ca de ploaia de rugăciuni şi scântei din care viu.

Şi tata şi mama au plecat de minute puţine.
La cina de taină ne-adunăm într-un cadru postum.
Zăpezile îi tot înălbesc şi-s tot mai fără vină,
Plăpând mă privesc cu ochi contemplativi absenţi acum.

Ei casei sărută chipul, satul au păstrat sub pleoape,
Prin suspine ne-ntâlnim şi-i mut apoi din somn în gând.
Regăsirea e ascunsă disperarea-i prea aproape,
M-ascultă în eternitate, aripi au şi parcă plâng.

poezie de Stelian Platon (30 aprilie 2010)
Adăugat de Stelian Platon
Comentează! | Votează! | Copiază!