Lăcrămioarele nu plâng

Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele îşi frâng,
Doar suspină şi... atât
Şi rămân cu nodu-n gât.

Când petalele îşi frâng,
Lăcrămioarele îşi strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!

Doar suspină şi... atât
Şi privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!

Şi rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-aşa, decât,
Să se lamenteze când
Îşi văd florile zburând...

Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te aşteaptă, te atrag,

Albe, pure, renăscând,
An de an şi rând pe rând...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre tristeţe

Atât de greu mi-e sufletul în trupu-mi
încât m-aş îneca fără să plâng
chiar şi-ntr-o lacrimă să mă răsfrâng
şuvoi de spini în doru-mi
să mă-nfăşor în mine însumi
s-aud verdele sângele chemându-mi
iar trupul meu cărare să îi fie-n crâng
şi liman în juru-mi
flori de colţ să strâng
e de-ajuns atât să rămân doar gând
printre alte suflete împlinit zburând...

poezie de Nicolae Ler
Adăugat de Ler
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea multe

Mult prea multe primăveri
Şi-atâtea veri, şi-atâtea ierni
Şi toamne pline de tăceri,
Cu frunze verzi, de-abia le cerni,

Şi mult prea multe zile când,
Singură-n gând, singură vrând
Şi multe nopţi scurse pe rând,
Doar frământând, doar aşteptând

Mult prea multe adieri,
Din când în când, de vânt plăpând
Şi norii cerului stingheri,
Din rând în rând, pe mine plâng

Şi mult prea multe flori murind,
În mâini flămânde, tremurând,
Cu multele culori şoptind,
"De ce ne-ai rupt?"... şi eu le frâng.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

Scherzo

De ce, când o furtună,
S-bate pe pământ
Cu furie nebună...
Cânt?

De ce, când luna plină
Revarsă peste crâng
Divina ei lumină...
Plâng?

De ce, când treci semeaţă
Şi nu-mi zici un cuvânt,
Nici nu-mi priveşti în faţă...
Cânt?

De ce, când braţe goale
La piept cu dor mă strâng...
În de mătase poale
Plâng?

De ce? Că ştiu: părere
E tot pân' la mormânt!
Plăcere plâng... Durere...
Cânt.

poezie celebră de Ion Luca Caragiale
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţire

Parcă şi florile din glastră
Vorbesc de desparţirea noastră
Şi plâng muşcatele la geam
Căci am pierdut tot ce aveam

Şi lacrimile se preling
Peste pervazul prăfuit
Şi căt aş vrea să nu le ating
Şi cât aş vrea să uit...

Aud cum frunzele se frâng
Sub lacrimile grele
Şi cât aş vrea să nu mai plâng
Să nu mai plângă ele...

Dar plângem toate lângă geam
Căci am pierdut tot ce aveam
Şi plâng şi eu şi florile din glastră
Acum la despărţirea noastră

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

ultima vamă -
pe pământul reavăn
doar lăcrămioarele

haiku de Felicia Liliana Axentoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici, pe pământ

Aici, pe pământ toate florile de liliac mor,
Scurte sunt toate cântecele păsărilor,
În visul meu verile rămân
Mereu...

Aici, pe pământ buzele înfloresc
Fără atingerea diafană ce-o nutresc,

În visul meu săruturile rămân
Mereu...

Aici, pe pământ toţi se plâng,
Prieteniile şi iubirile se frâng,
În visul meu cuplurile rămân
Mereu...

poezie de Sully Prudhomme, traducere de Ramona Müller
Adăugat de Ramona Müller
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori toamna e pustie...

A venit răsăritul din toamna sufletelor pustii,
în parc sunt atât de multe bănci goale,
ce încă păstrează atât de multe fotografii,
cu îndrăgostiţii din vara fierbinte.
Azi toate băncile plâng şi sunt înverşunate,
mai prind doar frunzele în zbor,
crezând că sunt îndrăgostiţi cu dragostea lor.
A venit toamna viselor cărămizii,
când frunze şi flori cad pe rând răpuse
şi se ascund în sufletul pământului...
A venit toamna cuvintelor nerostite,
atât de multe fericiri şi inimi frânte,
aripile îngerilor au căzut pe jos
şi sufletele sunt transformate-n lacrimi,
ploile de toamnă revin haotic
şi merg în cu o iubire de împrumut,
din cerul curcubeu al asfinţitului de soare.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copac

Mă îngroş de viaţă, ca inelele de pom
Şi mă răsfir în minţile de cunoscuţi, prieteni.
Mai pic, prin accident, de frunzele căzute, dorm
Şi mă dau fruct, sau con... de umbră, mă amestec ceteni.

Îmi pun platane, să mă încânt din pliscuri
Şi rădăcini m-afund în amestec cu de-ai mei.
M-agăţ sămânţă, să nu pierd lumina de pe piscuri
Şi-mi privesc umbra în fel şi chipuri, ard scântei.

Mă îndoiesc de atâtea vânturi, că n-am scut
Şi mă mai frâng, dar rămân drept, ramuri îmi strâng
Încet, încet mă umplu scorburi tot... Un început
De gol, ce-o fi o zi, un ciot, ce ploile îmi plâng.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile fluturilor albaştri

Ştii, fluturii albaştri plâng şi ei
Cu lacrimi care-ncep o viaţă nouă
Sub forma picăturilor de rouă.

Sunt trişti atunci când stropi de ploaie, grei,
Lovesc în aripi cu gravuri măiastre,
Întunecând sclipirile albastre.

În zborul lor pe cer, ei sunt acei
Spre care florile de pe islaz
Şi-ar îndrepta petalele turcoaz,

Iar flăcările-n ochi ce-aprind scântei
Ar dispărea-n privirea cea senină
A celor ce iubirii se înclină.

Dar, ştii că şi ei plâng? Da, plâng şi ei.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge marea

Plânge marea, plânge ţărmul,
Albatroşii plâng şi ei,
Vântul şi-a-nteţit vacarmul
Biciuit fiind de zei.

Plâng şi crestele-nspumate,
Plâng catargele... se frâng,
Pentru cei plecaţi departe
Ochii celor dragi, azi, plâng.

Şi natura toată plânge
Lacrimi podidesc şi curg,
Matrozi uzi cu rece sânge
Trimit gândul lor în burg.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Migratii

Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi atâtea doruri plâng,
în nopţi tomnatece,
fremătătoare.
Sub cer speriat
de şuier de cocori,
mă frâng
şi ne-ncetat
renasc şi mor
de mii de ori.
În crâng
e gol
şi nimeni nu mai vine,
să-mi strângă pieptu
-năbuşit,
când de răcori,
când de suspine.
Se duc spre miazăzi
atâtea păsări călătoare
şi-atâtea doruri strâng,
nerăbdătoare.

poezie de Gavril G. Gavris
Adăugat de Luiza Pintilie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu, Doamne, să mă rog mai bine,
Nu ştiu, Doamne, să Te chem mai mult,
Nu ştiu, Doamne, dacă eşti cu mine,
Nici nu ştiu de ştiu să Te ascult.
Ştiu atât: să Te privesc întruna,
Să mă cânt la cer de dorul Tău,
Să Te-aştept când licăreşte luna
Şi să strig când bântuie cel rău.

Nu ştiu să mă-nchin cu voce tare,
Nici nu ştiu să plâng dacă mai pot
Ţi-am cerut doar milă şi iertare
Şi-am venit cu sufletul cu tot...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără ecou

Aştept din când în când câte-un semnal
De la cei morţi; parc-ar fi fost o glumă,
Un simplu joc de-ascunselea fatal,
Cum scrisul nou, după ce-l şters cu gumă.!?

Am sentimentu-acut dorul s-ascult;
Un dulce glas, un sfat sau o părere
Ce-am lipsă atât de des, atât de mult
Şi-ating cu mâna, c-ochi deschişi de vrere.

Îmi plimb imagini scurte, atât de clare,
Le aşteptând mirat de nerăspuns,
De neatins aieve; scump ce-apare
Nenatural... când ne vorbeam, ne-am ţinut strâns!

Nu poate fi doar gând ce-am pe retină,
Ce-am dus pe fir la scoarţa-n canioane
Şi-ar trebui să îl am nou ca pe-o rutină
Ce-o ascut de lemn până la negru, cum creioane...

Mă fac că uit că-ncepe rău să doară
Şi inima mi-o simt cum galopând
Cu capu-n cerc, cum strâng o doagă în sfoară
Şi aştept doar un noroc tot stând la rând, la rând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!