Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 4 comentarii până acum.Citate similare
Mărturisire
Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neștiind
umbrind
de un sfumato
antecreații cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârșii-n Sant-Angello
și orișicum
nu aveam cum?!...
Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
și niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.
Dar sunt cu siguranță mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferență de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În așteptare
Aștept, cu ochi tânjind, să ieși din nou la poartă,
Că-s angajat timp plin la aceeași așteptare
De zi cu zi, platonic în caldă înfrigurare...
Tot mă-ntrebând cum altul ți l-ai ales de soartă?
Ce doar visez, se pare, că este fericire
Dincolo de-un hotar ce-mi este frontieră,
Timid mă întrebând, c-o dulce amăgire,
Cum e, ar fi, să te-am o zi doar, parteneră?
Mai mult de-atât, mă pierd când ieși ca răsăritul
Și n-am curaj privirea s-o îndrept spre ochii-ți calzi,
Că nu știu dacă rană îți poate fi privitul,
Să-mi arzi orice îndrăzneală, de foc... în ce te scalzi?!
Rămân 'n aceeași transă, cu ochi sleind în lacrimi,
Tot așteptând curaj -ce-n veci nu-l voi avea-
O zi, te unduind în mers ce împrăștii patimi,
Să-mi faci un semn din zâmbet, că-i da... O, de-aș putea!
Câtă dorință pură o ascund, să fii a mea!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun merit
Ce idiot sunt, îmi pierd timpul
Măsurat, delimitat
De condamnat ce sunt, absintul,
Un incapabil, un ratat.
Mă complac în inexplicabil,
În nul în loc d-intens;
Accept nerod un implacabil
Pierdut în inerția-n sens.
Am doar o piesă de jucat
Și sunt un prost actor,
Nici textul nu l-am învățat...
Dau vina pe-altul, pe-autor...
... Dar poate nu-s eu cel de vină,
Un limitat născut...
Încă n-am învățat nimic! Ruină
Mă complac, prost cum sunt crescut.
Mă uit la umbrele-mi lăsate
Pe vechile-mi hârtii;
O zestre d-elemente declasate
C-un singur merit, foste vii.
Sunt un umbrar de goliciune;
Perpetuez fantome
Din propria-mi deșertăciune
Ca mine, alte simple dogme.
Să-mi spună cineva abil
Ce pot face? E târziu?
Cum pot redeveni copil
D-un pierzător de timp... un ageamiu?!?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mistic
Mi-am depășit deplin credința-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puțin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.
Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergențe din neant, fără vreun rol.
Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viață-i avuția
Și vrutu-n viață-i tot... D-am inerția
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!
Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuției pe scara de uman;
Orice credință pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!
Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Inițiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.
Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de științele de mistic!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez
Nu cred, n-am cum să am credință,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocință.
N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.
Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.
Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credință o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Melancolie
Am la rabat melancolie
C-am strâns prea multă și m-apasă
Pe aripi, veșnic într-o vrie
În transa unui alt... acasă.
Misterios e nepătrunsul
Neînțeles, de timp trecut,
Prezent ce-acum trăiesc... Recursul
E-n fond, un viitor trecut!
De suntem toți primar fărâmă
De-un Univers în răspândire,
Atunci suntem și frunză, râmă...
Rememorați o omenire!
Privesc ca Nostradamus jar,
Să delirez de toxic gaz,
Mă mestecând în timp, mojar,
Să-mi sorb trecutul, din necaz...
... Că n-am uitat oricum sublimul,
Rămânând singur el, licoare
Endomorfinică din filmul
Lăsându-și numai iz de floare.
Îmi pierd și timp ce am puțin,
Cu gând mereu ce las urmă
Iubind, să gust din vechiul vin,
S-aleg din bile... ce-am în urnă.
Sunt veșnic anticariat,
Sedus de timpuri în culori
Cu patinări de pastelat,
Ce-mi dau în iris picuri-flori.
Sau poate sunt un fortunat,
Căci pot trăi doi simultan;
Eternul vis înaripat
Și altul fizic, doar alean.
Ori sunt un specimen vetusc
Resuscitat din agonie;
Noroc își agățând de-un vârsc
Pe-o râpă... de melancolie?!
Și-acum mă uit la flori, pierdut
La verdele crud din grădină;
Săpând în viitor... trecut
Ce încerc să port în gând, patină...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stări
Sunt ca o apă în minimum trei stări;
Ori mintea caldă, m-aburind spre zări,
Anost doar mă curgând, ca timp să treacă,
Până o să îngheț, albit și gura o să-mi tacă...
Sau forma seacă, când nu sunt, de sublimat,
Să m-absorb singur, să revin din dur, armat
Din ce-am rețea, o plasă toată numai fire,
De ce-s în fond, opacul mat, sau strălucire...
Sărat ca marea, ce-am depozit pentru lacrimi,
Sfințit pe fir de busuioc, să iert din patimi,
Amar ca fierea, când necazul nu mă scapă...
Mă ține strâns, îndiguit în mine... apă!
În fond esența-i că-s fluidul, gheață-n amintire,
Ce mă topesc, cât de mic semn am, de iubire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De m-aș regăsi
Nu mă mai regăsesc icoană;
E spartă sticla, nu mai e ramă.
Nu mă mai regăsesc în femeie,
Nu mai am mamă, mi-am pierdut cheie...
Nu mă mai regăsesc conștiință
Să întreb, nu mai am nicio cunoștință,
Nu mai am nicio idee...
Nu știu cum tot o să se-ncheie.
Nu mai există adevăr, dreptate,
Mi-am pierdut orice identitate,
Nu mă mai regăsesc simplicitate...
N-ascultă nimeni, n-am pe cine bate.
Nu mai există dreptul la cuvânt...
Mă doare imens sufletul, ce-am frânt.
Nu mai am nicio libertate;
Nu pot să-mi mai aleg prieten, frate.
Nu mă mai regăsesc istorie;
În jur tot se vinde fără nicio glorie.
A dispărut orice urmă de carte, psălmi...
Că fila-i de... lemn, fără trecere-n... vămi!
Nu mă mai regăsesc poezie,
Nu mai e niciun subiect, n-o să fie!
Nu mai există suav, tandrețe...
N-am îndeajuns tupeu, frumusețe.
Mi-am pierdut tot ce-aveam,
C-am plecat, nu mai sunt prahovean...
Mi-am pierdut tinerețe,
Nu mă mai regăsesc puritate, blândețe.
Sunt depășit de orice, sunt a parte;
S-a-nmulțit lume, nu mai e sanctitate.
Nu mai am niciun noroc,
Nu mai există joc...
... Nicio loterie,
Mi s-a luat tot, feerie
Ce părinții mi-au dat.
Nu mă mai plâng! Nu mai e niciun Sfat!...
... Audiențele de mult mi s-au terminat
Mie, rămas un anacronic; demodat
-Mi s-a spus de la noua Primărie-...
"Este plecat primu-edil, în filozofie..."...
Nu mă mai regăsesc Dumnezeu,
Nici sinagogă nu mai e, de evreu.
Mi s-a luat orice biserică,
Am rămas doar cu una himerică.
Mi s-a luat preotul, spovedanie
Transformat în Satană, canalie;
Dacă nu plătesc, mort sau viu,
Nu mă mai regăsesc... "Ducă-mă pe pustiu"...
Nu mai am vreun rost să exist sau să fiu
Eu... Și n-am niciun drept la evlavie!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Legământ
De ce oare sunt complicat,
N-am versul fin, suav, ușor,
Să pot să iau cu mine-n zbor
Doar bucurii... Nu e păcat?
Sunt prea tenebru, plicticos
Și nu știu să produc plăcerea;
Confund dulce cu-amar, cu fierea...
N-am parcă bula de-un spumos.
Și nu-s în viață o corvoadă!?!
Cred chiar c-am șarmul meu aparte;
Ades sunt jockerul din carte...
Cu mine viața nu e fadă!
... Îmi promit singur o schimbare
Profundă; vreau să dau sublim,
Să fiu Verlaine sau omonim...
Să rămân lumii o candoare!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste timp
Privesc inert cum timpul zboară odat' cu soarele ce apune
și-n jur e doar o aparență de viață, irosindu-și curs
că nu e linie de finiș, nu se câștigă vreun concurs...
e doar o risipire vană de clipe, cum nisip în dune.
N-am vreo idee unde, departe rău peste milenii
va voi tot odat' s-ajungă, să spună de va fi cuvânt;
"am reușit, din sacrificiu de-atâtea pierderi sunt azi sfânt,
nemuritor din toți ce-au fost, vor fi, sunt astăzi... pământenii!"
Și-un Univers, în amfiteatru va privi la câștig etern,
știind, el veșnic spectator, că-i doar o scenă cu un act
și, ca spectacol tot sfârșește lăsând cortina, artefact
plecând din stal-uri iar, pe rute de un hazard... ce e peren.
Parcă văd totul peste timp, când însăși timpul va dispare
și niciun loc nu va mai fi, că doar nimic va fi final...
parcă nici gând nu va mai trece, pierdut că nu e sideral
să lase rază-n întuneric, când va fi doar un gol, o zare...
Zâmbesc, ce norocos pot fi, că voi muri cât încă-i Soare...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"
E-un 5 noiembrie-nspre un sfârșit de an
Ce nu și-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.
E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...
Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot țărmurindu-l și-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.
Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.
Sunt printre nimeni ce-a lăsat, sunt un orfan
Și n-am puterea să-l întorc și nici să-i scriu
Nu pot să-l iau de mână, să-l reînviu
Și-l pierd, într-un week end, pe Adrian.
Am inima o vioară de la Porumbescu
Iar glasul lui divin îmi sună-n tâmple
Lumea nu are ce să mai întâmple
Să merite mai mult de-nalt de Păunescu.
Bucată ruptă-i de la țara-i de alean,
Ce-o venera titanic cu sinceritatea
Doar el ce-avea, că noi n-avem celeritatea
Să-l întregim... și Prut și Adrian.
Îmi moare inima de-un dor ecvestru
S-ascult îndemn, fără de bici, de duh
Din vocea-i caldă, spartă din văzduh,
S-o am în minte, neuitată, Păunescu.
Țineți-vă să nu rămâneți van
Cum sunteți azi doar simpli impostori
De nu veți recunoaște-n timp valori
Continuând să renegați un Adrian.
Mă scurg azi printre lacrimi pic cu pic
Căci nu-l mai am profet, nici înțelept
Pe Păunescu Adrian, de-inimi de poet...
Mă simt că nu mai sunt, sau sunt nimic.
Și nu uitați c-o să va fie dor
De-un chip de basarab de-un neam întreg,
Minte și gând sublim și nu-nțeleg
De nu vă vreți prin el, popor nemuritor...
Adrian Păunescu nu-i blestem
Dar vă va fi simbol de anatemă
De-o țară care-și pierde zilnic stemă
Făcând-o fără el un recviem!...
PS...
Etern voi venera pe-al meu maestru
Misterul pur de-uman în amestec cu talent
Poetul implicat în veșnicul prezent
Rămas fără de trup, un nume, Păunescu...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours
Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Și, n-am speranța trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.
Când știu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ți feeric,
Nu mai am ce-aștepta... Nu mai există bine.
Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Și întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.
Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranța de ajutor deșartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleștez din soartă
Și n-am făcut nimic... Nu mai există bine.
Când îmi privesc lung brațe cu sângele în vine
Și știu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Și ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ți fiu un sprijin... Nu mai există bine.
Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol și până-n noaptea goală
Fără să știu că pot să-ți mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.
Când m-ai avertizat cu "V-ați pierdut de mine!"
La Radio-Vacanța, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină și mâna-n șold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârșește... Nu mai există bine.
Simona mea, Ionela să știi că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ți fiu,
Că liniște s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....
Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
cu Simona Radulescu.
rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Asexuat
Sunt organism asexuat;
N-am niciun interes frivol...
Iubirea -am deliberat-
E-anacronism, e fără rol!
Dorințele îmi sunt percepte;
Refuz "pipițe", "gigolo"...
Criteriu-i... fără de inepte!
Nici glas, nici inimi "tremolo"!
Lumea-i creată matematic,
Cu calcul de ieșiri, intrări;
Nu-i loc de hâd, sau de simpatic...
Criteriu-i unic... doar valori!
E singură, oportunitatea;
Fără credințe sau etnii!
Valoare-i, superioritatea;
Facem copii, top-jucării!
E-o lume de perfecțiune
Cu standarde de calitate;
Ieșiri "en gros" și micțiune
Vom deveni... eternitate!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Levitație
ce-am pățit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
și totuși văd atâta negru peste tot și, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune și n-am vine...
mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
și, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
și nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredință în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simțul foamei,
atâta de ușor rămas, fără dorinți, un privitor de seameni...
sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai știu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiții, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alții, să prind rând.
Se vede, un pic, pe cer o dâră dacă vrei s-o vezi-, un șir zburând mergând...
Eu unu' îl văd. Sunt niște umbre fumegând, arzând...
Plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând, plăpând...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Definesc viață
Ce-o să mă coste lenea inerției!
Îmi pier timpul
cu ochi fixați aiurea,
neștiut de nimeni, doar îmi purtând securea
inconștient d-epuizarea avuției
abstracte,
partajată între două acte
fără a mi se indica nici anotimpul;
cât va dura plăcerea
fără a mi se cunoaște în vreun fel vrerea.
Oare tu cum numeri...
și ce-nseamnă folos?...
Al cui?...
Pe cine porți pe umeri;
căci nu mi s-a propus
să iau ceva de sus, pe sus,
de ce sunt pus să modelez o scoarță,
să scrijelesc cu-n cui
de os
ce sunt, în fond!...
... Lăsând deoparte mintea-mi hoață
ce pare fără limite de timp, un bond!?
Mă păcălesc -și zic că sunt inteligent-
cu o himeră
denumită arbitrar,
se pare peste tot, mai bărbătește...
suflet;
un excipient,
un fel de sferă,
singurul ce clocotește
fără numerar,
imaterial... nici cel puțin un cuget.
Înseamnă că "sunt"... "lipsă",
și nu sunt, sigur, dacă nu spun... sunt,
sau dacă m-aș piti-n pământ;
deci nu exist, în fapt...
nu sunt,
trăiesc în propriul gând,
sunt o eclipsă
într-o realitate de inapt
ce mi-o fac singur așa-zisă...
o ideală, interzisă...
Oare
sunt eu
... sau e doar viața
ce-i floare
efemeră
iar eu "sunt" gheața,
un fond de Dumnezeu,
o topitură-n timp,
infinitate dintr-o eră;
s-asigur cărăuș... continuu
primăvăratec anotimp,
pe un traseu lipsit de rectiliniu.
Și-n fond greșesc,
că nefiind... n-am cum nimic să definesc!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Involuntară irosire
Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
și știu și-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt așa de ezitant
de neputință,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugămințile, cu sau fără de credință,
nu aduc niciun bine...
și se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
și nu spun nimănui, de prea multă rușine,
c-așa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calitățile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe șine
în mers accelerat
știind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!
Și-acum,
deși convingerea o am, de fără șarm,
de complicat,
de fără de talent,
mă încăpățânez pe-același drum...
și c-am un pic de armată, nu dezarm
neîncetat,
latent
mă pierd involuntar, mă irosind... un impotent.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu, pe din... afară
Am lecția de studiu despre un mine trup
Și mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Și, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.
Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neașteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.
Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înșel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanțele pe ținte.
De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Și-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre surprize neplăcute
Rimă
Mi-am încorsetat parcă gândul în dragostea frumoasei rime,
De ceva timp, nu știu; să-mi chinui plăcerea prin cuvinte alese...
Mie-mi nu; pentru alții, ce-ar crede că-i tot ușor, făr' să le pese
Că pas de dans e de când lumea... în acord, de corpurile sublime!
E cântec tot, ce-i aștepți geamăn cuvântul pus, ghicit, pereche,
Neașteptat de ce va fi; un paso doble în bang de-un clopot,
Grav câteodată, cum și viața -ce n-o simțim, doar când e veche,
Sau clopoțel cu ritm de step- ce-o alerg nebun pierdut în ropot.
Sunt melancolic tot mai des, îndrăgostit de fostul mine,
Ce atunci nici nu știam că sunt și că voi fi un suvenir,
Mă căutând fine fărâme, cum puzzle, să mă refac rime...
Și căutări în jur s-agăț... din ce-am atins și mai respir.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăminte
Mi-am luat vacanță să te văd
Aveam un dor nebun de tine.
Credeam că singur e mai bine...
De-atuncea viața-i un prăpăd.
Visam "sublim" și nu vedeam
Că sunt departe de-un "model"...
Vedenii aveam, mă înfierbântam;
Mi-am pierdut timp, nu mai am țel.
Eram nebun de întâlniri,
Credeam că "noul" e mai bun
Fără să știu că-s doar "veniri"
Și totu-i gol, nu-i simț, nicicum.
Doream vâltori și "stress "continuu
Să am ce nu mi se dădea.
Uram candoarea în rectiliniu
Și mângâierea la o cafea...
Mi-e dor, sunt obosit de gol
Nu mă înțelege nicio ființă.
Amant, să fiu, nu mai vreau rol;
Sunt doar smerit și cer căință!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!