Lacrimi
rămân înăuntru în zbatere, ele singure cu mine
mă pedepsesc și încep și ele să plângă
apoi se uită înapoi și văd încleștat trecutul
de prezentul care vor să-l uite, chiar mâine
ce-a mai rămas din mine, rămâne
o felie subțire de timp rătăcită
falange lungi de degete pietroase, căzute
strivesc cuiburile mele mult îndrăgite
cuiburi din adânc de aduceri aminte
de pe munți, lacrimile încet mi se preling
prin eleștee de stalactite, cristal încrustate
iar din peșteri, văgăuni și scorburi uitate
sorb adâncuri de mult în mine uitate
iar eu curg încet prin lacrimile mele
izvor nesecat de aduceri aminte
în lacrimi de stânci de munte zdrobite
poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Viorel Muha. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.