Tomnând

Vară se stinge încet, torid răceşte
Şi albastrul cer se sprijină pe nori,
Ce apasă, cocârjind frunze. Culori
Se estompează, verde îngălbeneşte.

E parcă o oboseală, a timpului, naturii
Se îndepărtând de soarele în cuptoare,
C-o lume, de fochişti, ce-a întreţinut ardoare
Pe câmpuri, prin livezi, prin vii... de de-ale gurii.

În pomi, pe ramuri, verdele se scurge,
Albind întâi spre tonul sidefat
Şi câmp din verde, în auriu e, gold lăsat,
Iar nopţile sunt iar fior spre îngheţ... în ce se curge.

Păsări sătule sunt de noi, au gând să plece,
Mai multe acum, că puf e pană, pui
Şi câinele păros, ce doar şi-a lăsat păr, e şui...
Se îmbracă iar... Cum ştie de-o fi rece?

Nu ştiu de-s trist, de ce, cu fiecare toamnă,
Că şi ea ar plânge des, în picuri, în şuvoi,
Cum eu mă plâng că n-ar mai fi apoi...
Sau, că mai pierd odată, doamnă, o toamnă!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic amurg

Se îngână încet, nesigur, canicular sfârşit,
Cu schimbător amurg în toamnă sângerie
Băută-n căni de must din ruginii de vie,
Mânjind pân' la urechi un soare-n asfinţit.

În verde sidefat se mişcă frunze-n ramuri
Se desenând pe un cer albastru în ton de mov,
Cu nori, din bulbucaţi, în pieptănat alcov...
Şi picuri se preling pe aburite geamuri.

Adie un pic de umed pe dermul cald de-o vară
În bronz turnat, sub bluza de-un crem de in topit,
Zbătându-se, cum flutur în zbor neobosit...
Şi perle se răsfrâng sub ruj lucind, de ceară.

Din acoladă fină, se prelungind pe coapse,
Răsare, să dispară, un ring pe-un inelar,
În palma masculină de-un ins crepuscular...
Şi-n doi, pe sub castani, se trec uniţi... sinapse!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc spre cer

o lume rece
aud ecoul umbrelor ce trec
un suflet, un fior
un pas pe lângă noi
sunt suflet ce tulbură ţărâna de pe drum
în mine plâng dureri
de azi, de ieri
ascult o lacrimă ce curge acum, pe lângă drum
mi-e gândul amar, sufletul ruină
timpul merge aiurea
noi, păşim pieziş, prin noroi
privesc în jur, pustiu...
păsări nu mai sunt, au plecat la vânare
doar durerea mai ţipă pe ramuri
ne stingem în tăcere, în eterna durere
privesc spre cer şi plâng

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din În neliniştea gândului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răvăşiri

Mă pierd cu fiecare zi,
Mă pierd în noapte...
Mă pierd în gând, ce ne desparte,
Mă pierd, oi putrezi...

Mă pierd din timp ce am,
Mă pierd de bani...
Mă pierd prieteni şi duşmani,
Mă pierd de neam.

Mă pierd de mamă şi de tată,
Mă pierd printre copii născuţi,
Mă pierd între neprevăzuţi...
Mă pierd fără să ştiu, deodată.

Mă pierd de foşti colegi,
Mă pierd de şcoli,
Mă pierd de atâtea boli...
Mă pierd, fără-de-legi.

Mă pierd de bucurii avute,
Mă pierd de şansă,
Mă pierd cu mintea-n transă...
Mă pierd pe neştiute.

Mă pierd că nu mai am valoare,
Mă pierd de bani, de tinereţe...
Mă pierd de viaţă, să mă-nveţe;
Mă pierd de la frumos, splendoare...

Mă pierd însingurat,
Mă pierd de mine,
Mă pierd de tot ce intervine...
Mă pierd, neexplicat.

Mă pierd în fiecare clipă,
Mă pierd într-o uzură...
Mă pierd, mă pierd, spre căzătură;
Mă pierd spre criptă.

Câştigu-l-am printr-o pasenţă
Printre atâţi nevruţi de-a naşte;
Sunt norocosul viu, de Paşte...
Sunt un câştig... prin excelenţă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasă eşti

Cu frunze galben-arămii, tu toamnă scumpă ne-nveleşti..
Şi picuri picuri mii şi mii, pământul rodnic îl stropeşti.
Cu nori cenuşă de albastru, cu vânt în păr, cu poame multe
Tu ne aduci din timp poveşti, aflate pe cărări uitate de munte.
Când turturelele-au plecat,
Se simte fum de paie
Pustii sunt horele din sat
E linişte-n odaie.
Şi rolul tău de mii de ani, neîncetat îl joci la timp,
Aduci copiii de prin lan şi îi trimiţi furiş la şcoală,
Eşti ca o mamă an de an, ce nu cunoaşte oboseală.
Esti toamnă, tu in pământ întorci comori
De gură hrană pentru muritori,
De dor, de Dumnezeu cel sfânt,
Ţiganii scot viori si cânt...

O, tu, frumoasă toamnă
Ce te comporţi precum o doamnă,
Miroşi frumos, a lemn de pin udat
Te porţi cu straie vechi, ce lumea nouă le-a uitat.
O, tu, tânără toamnă...
Ce mergi agale ca o doamnă,
Covor de frunze ai pe jos
Cu ploi de frunze, curcubeu frumos...
Aduci cu sine vieţii bucurie,
Când roade sunt în farfurie,
Când plin paharul zace mut,
Când mustul roşu e plăcut.. să cânte lăutarul mut!

poezie de Ionuţ Capotă (6 octombrie 2014)
Adăugat de Ionuţ Capotă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

E septembrie şi vara plânge-n zori cu diamante,
Cu bobiţe mici de rouă şi se-ndreaptă spre apus,
Cântă păsări migratoare în acorduri disonante,
Mierla şi privighetoarea au plecat spre sud... s-au dus...

Se mai zbat prin crizanteme fluturii cu praf de stele,
Tot mai rar susţin concerte greierii îmbracaţi în frac,
Zboară penele din cuibul părăsit de rândunele,
Şi o vrabie se-agită gureşă şi fără trac.

Toamna-şi pune şevaletul pe cărările din codru
Şi pe frunzele adormite ea pictează în culori,
Doar un brad veghează-n mijloc, verde ca smaraldul, mândru
Şi cu vârful se înalţă printre cariere de nori.

Vântu-n trecere grăbită smulge frunze de pe ramuri
Şi le-aşterne pe cărare pe sub paşii mei covor,
Norii plumburii se-adună şi cu stropi mi-aruncă-n geamuri
Când se scurge vara-n toamnă lunecând încetişor...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Deluje"

Ce ploaie caldă în vuiet, în iunie început...
Nori gri, în spume gri întâi, apoi de gri fundal-
Coboară, toarnă, şi ne spală, într-un neprevăzut!!!
Asfalt, pământ emană... un abur de furnal.

Stau mut de încântare, ca la un cal în tropot.
Picuri imenşi, se sparg, în extazic de masaj.
Ador, ce cântec dulce se înalţă lin, din ropot...
Mi-e dor de-o mare sumbră... visez pelerinaj.

Maşinile stropesc şi fâşie a petarde,
Exploziile curg şi se propagă în tunet,
Făclii răsar, se scurg, într-un ciudat de sunet;
Spectacolu-i complet, în apă totul arde...

Plec din oraşul tern şi cu umbrele strâmbe,
Cu tipi în jeepuri negre şi cu clădiri pompoase.
Mă duc la ţară; în câmp, natura nu se-ascunde...
E valuri grâul verde, se întorc ţărani, cu coase.

Un câine stoic stă, nu mişcă, dă un scutur,
E ud, cu urechi blegi, agale mă priveşte...
Intru în maşină ud, nu ştiu de ce mă bucur?!
Pe tablă-s pocnituri... "deluje" nu pridideşte.

Simt sufletul curat, de-ardoare aş vrea să plec,
Dar să nu pierd din cântec, de sunet şi lumină!
Căci uite un căruţaş- ce nu-i dotat hi tech-
Şi simte tot, la maxim; nu cum eu... în maşină?!

Şi fug nebun spre-o apă, ca să o văd crescând...
E toată învolburată de cafeniu, cu spumă...
Alerg apoi, nu stau, am gând de furibund;
Las totu-n urmă, fug, viteza e nebună!

Într-un târziu, ajung... ferice tot mai plouă.
Mă îndrept spre litoral, cobor desculţ pe plajă...
Privesc spre necuprins- la mare- parcă-i nouă;
Simt aerul sărat, sunt tot cuprins de vrajă.

Atras sunt de vâltoarea- cu încreţiri de alb-
Ce poartă în aspiraţii, traiecte nesfârşite.
Gândesc la cei pieriţi, cu corpul rece, dalb;
Mă întorc către maşină... cu lacrimi neoprite.

Îmi curg şiroaie multe, nici nu mai ştiu, de sunt...
Am gust sărat de lacrimi, cum marea învolburată...
Nu mai sunt un real, am devenit un gând...
Doar plâng în neştiinţă... Am inima plouată...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeu cenuşiu

De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri şi cu frunze,
Spălat cu ploi, de tot ce-avusem muze
Pe-ascunse... Că mă-ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic, timpul, anual
Mă păcălind că-i doar, moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

Mă pierd din mine, într-un melancolic,
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă, în culori de foi,
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieţi pierdute, sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură şi-i scurtă
În timp -mai scurt... de când eram copil-
Şi-i fără-ntors, mi-e veşnicul exil,
Cu apa vieţii... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins, în jocul recapitulării,
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minţii... De-a răpi clipe uitării.

Dar din păcate, tot, rămâne vis
-Fără întoarcere reală inapoi-
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viaţa-n compromis.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despărţirea de Eminescu

Cum să mă despart de tine
e-atât de trist în lume
scriu tăceri şi mi-e ruşine
dacă ele-mi zic pe nume

E aşa de trist în lume
frunză verde zău de toamnă
lumea asta-i doar pronume
verbele nimic nu-nseamnă

Frunză verde zău de toamnă
scriu tăceri şi mi-e ruşine
căci tristeţea e o doamnă
cum să o despart de tine

Totul este trist în lume
d(o)ar Poetul e-o minune

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (24 septembrie 2010)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme de toamnă

Poeme de brumă
Pe-a timpului humă –
Poeme de vise şi vers,
Gutui parfumate
De toamnă brumate
Din rod de lumină-am cules.

Frunze de jar...
O toamnă-amnar,
O toamnă, adesea, cu ploi,
Etern parfumată,
În gri colorată
Se scurge, se scurge în noi...

E toamnă de-acum,
Durere şi fum,
Purtând şi tristeţi şi tăceri,
E toamna din noi
Când desculţi, amândoi,
Căutăm amintirea de ieri.

Poeme de toamnă
Mereu mai amară,
Bătrâni reumatici şi goi,
E toamna în care
Se plânge, se moare
Copacii sunt trişti şi sunt goi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru, albastru...

Se pleacă cer pe mare din picuri albăstrele
Pe boabe întunecând în albastru-nchis de vie,
Se revărsând prin vene, în pasta pe hârtie
De-un băieţel în bleu, cu palme mititele.

Sclipeşte ametist în raze subterane
Prin prismele de roci din râuri cristaline
Spre funduri de atoli de bleuri pur divine,
Până-n afund de gheţuri de-arctice canioane.

E tonul de-o planetă ce-şi are crez în Biblis,
Răsfrântă de milenii spre înaltul purităţii
Sălăşuind fulgi, duhuri, pe sfera libertăţii
Topită-n cristalinul pe albastrul dintr-un iris.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ion

Orfan, nici el nu ştie de-a avut vreun tată,
că nu-i trecut pe niciun buletin, o carte de identitate.
Nici maică-sa nu ştie, crede, cine-a fost odată,
că l-a uitat şi ea, l-a părăsit; i-a spus-o cu sinceritate!
Nu ştie nici precis traseul; parcă, ar fi fost adoptat
un timp, dar s-au debarasat, din nou, predat la şcoală specială...
şi culmea nu crede defel; n-ar fi nicicum alienat, handicapat,
că-i bine plin de el, ştie de toate, -doar mintea-i deseori o goală,
a meşterit ceva intuitiv- nu vrea decât să supravieţuiască
şi din cotloane scoate ce lui îi poate fi, sieşi, un avantaj,
chiar dacă minte, păcăleşte... trage mult, din greu, ca să trăiască
şi nu-i fidel; să lase baltă poate fură, câte-un pic, e-un "homo aliaj"!
E stors de mulţi, de vlagă, bun la toate; pe tractor, pe câmpuri,
slugă hainului de preot... un bun pentru orice, răsplătit, hm, arar,
cu mâinile tot înnegrite, groase, tăvălit prin gloduri, smârcuri...
şi dinţii şi-a pierdut de nespălaţi... poate genetic nici nu i-a avut pe inventar!?
Un răzvrătit -probabil în el rău, sau mistuit încet de soartă-
mai ieri un june, fără a şti cum trece timp, se scurge;
este-n doi poli acum şi tot, tot, aruncat din poartă-n poartă,
chiar dacă lumea e acum nouă! E tot Ion şi nu se plânge...

Cum iaz, ce nu va şti nicicând că urneşte piatra grea a morii... doar se curge, curge, curge, curge!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina ultimelor flori

Să fie vina toamnei ce ştiu că îi plăcea,
A razelor de Soare şi-a strălucirii lor
În trecerea prin norii ce par a le veghea
Căderea spre pământul de ele cerşetor?

Ori, poate-atâtea frunze ce cad, şi cad, şi mor,
Să fie vinovate şi gândul să-mi dezmierde
Cu amintiri din vremea când florile de dor
Priveau, cu duioşie, spre zări cuprinse-n verde.

Dar dacă-i vina zilei, dar dacă-i vinovat
Doar vântul ce înclină şi umple de fiori
O lume-n care toamna iubirea a lăsat
Ca ultimă lumină a ultimelor flori?

Nu ştiu de vină cine-i, dar e ceva lumesc
Şi-n visul meu apare, mai des decât oricând,
Spunându-mi că-i aproape, eu doar să-mi amintesc
De roza ce se-nalţă prin florile de gând.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E toamnă iar în frunze

e toamnă iar în frunze
în zbor de cocori
e toamnă până în suflet
şi în petale de flori
e toamnă în dimineţi argintii
în firul de iarbă pârjolit
e toamnă când nu mă ştii ce e visul
sau să mai crezi
când ziua parcă e roasă
şi cerul coboară pe la amiezi
de simţi cum te apasă
te apasă....

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă

Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veşnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!

Cu paşi plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viaţa, am înteles!
În tine, sunt toate nopţile de dragoste promise.

Te scuturi de speranţe şi le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniştea şi puritatea ce-o trăieşti,
Aduci în jurul tău doar iubire!

Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!

poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcerea cuvântului risipitor

Sculatu-s-a verdele din morţi
cu verde pre verde călcând
şi-au dat în muguri zăvoarele la porţi
să intre primăvara în cuvânt

Cu verde pre verde călcând
dau în floare paşii pe câmpie
un pas spre verde-i orice gând
cuvântul vine hăt din veşnicie

Tăcerea dă în floare pe hârtie
iar mugurii sunt parcă nişte porţi
pe unde primăvara ne îmbie
sculatu-s-a verdele din morţi

Cu verde pre verde călcând
iată primăvara iese din cuvânt

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând şi văpaie

dintr-un zid iese un câmp
la margine de zare
acolo sus în munţi
unde păşesc mioare
un păstor tace pe o piatră
frunzişul cade neîncetat în liniştea din vale
e seară iar
un clopot plânge printre gânduri uitate
o biserică cu turlele rezemate de cer
se închină spinii pe o cruce
ceasornicul mai bate o clipă
apoi tace, ora, ceasul bate şi bate
se scurge ceara din anvon în palme chinuite
se scutură în zare crinii
în cale plânge o apă
seara, mă întorc pe cărări
printre palide făpturi
stins, mă lovesc de ancestrale tăceri
prin păduri adormite
ochii nopţii încet se deschid în ţipătul clipei
pe drum sunt cruci şi visuri pierdute
mai trece un om, bătrăn trecător
sprijinit de gânduri bolnave
mai umblă un suflet prin crâng fără har sau habar
înalţ mâinile către cer
mai cade un strop de rouă pe tristul rozmarin
prin jar şi fum apar făpturi
şi noaptea curge rece
se stinge chipul ultimului gând în ape
eu plec spre soare răsare
paşii răsună în timp
sunt gând şi văpaie

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre iară toamnă

de-o vreme am început să văd prin lucruri
şi pe tine toamnă nevoită să vii nechemată,
prin sunarea ploii şi nădiejdea geamului
ce separă odaia de creanga-n vis aplecată.

ochilor culoare în urmă trist o să cânte -
în târziul unui clopot atârnat de fugita vară.
în păduri bocet de javre, lupte de vise amare,
pe geana drumului iar indispoziţii se cară.

prin tine toamnă m-aş pute salva închipuit
de ierburile rebele mâncătoare de mari tălpi;
sau de versetul mirosului de obraznic crin
privind mângâierea femeii cu ochii prea lămpi.

un an de zile, sarcastică trecere de când doar
abia m-am retras din imaginile tale prin nimeriri...
frunzele de arţar viforos şi acum mai scobesc faţă
şi sunt hotărât să mai adun aer de învelit amintiri.

popasuri gri şi apatii terestre pentru iară toamnă;
frigul şi-a deschis spre miazănoapte orfelinat
pentru flori solitare, flori în sonor cărunţit
ce nu par de-ajuns vremii fără cuprul naufragiat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul- Inima
Sunt copacul inimă
Ce-şi trage seva din adâncuri.
Primăvara,
Culori de catifea
Îmi înfloresc pe ramuri.
În adâncul fiinţei mele,
Cântec de iubire răsună.
Un cântec ce vieţuieşte
În sămânţa roadelor mele.
Dragostea lor, mătase diafană,
Îmi învăluie tulpina
Şi zboară odată cu fluturii
Şi cu petalele florilor,
Amestecându-se
Cu albastrul Curcubeului.
Din inima sacră a trunchiului meu,
Cresc frunze şi flori
Cu faţa către Dumnezeu.
O privire arunc în adâncuri,
În templul sufletului meu,
Unde un cântec de harpă s-aude,
Cântat de mâini nevăzute,
Un cântec închinat lui Dumnezeu.
Parfum amărui şi verde
Urcă pe Coloana Infinitului
Până sus, spre Albastru.
Mi se înfig rădăcinile în Ceruri,
Prelungindu-se până la stele.
Din ele cresc ramuri
Înmugurind spre soare.
Sunt acum,
Copacul - inimă
Cu rădăcinile în Cer
Şi ramurile în Pământ,
Cuprins de vârtejul ameţitor
Al vieţii…
Sunt un arc între Cer şi Pământ,
Precum Curcubeul este
Un arc prin care curge neîntrerupt
Viaţa, Iubirea, Speranţa...

citat din Floarea Carbune
Adăugat de Adina M. Neghirla
Comentează! | Votează! | Copiază!