Ridicat la cer

Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.

Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Şi-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, niţel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.

Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranţe,
Să-mi ţină cald ce zile-am, de vacanţe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.

V-aş lua de-acum de mână, căzători
Să fiţi, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceţi o redută,
Să stăm pe boltă alături... veşnic lucitori.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăsătură de pensulă

Sortez speranţe în culori multicolore
Şi gând, cu pensulă, îl întind în guaşe,
Să astup din ţesături negre apanaşe
Ce tot îngrop în abisuri, ramplisând amfore.

Aştept un infinit să mă destup şampanii,
Să îmi sparg bule craniul de atinsele ajunsuri,
Să-mi explodeze viaţă în plin de mii răspunsuri,
Ce-am întrebat mereu, mărşăluind campanii.

Mă denumesc răbdare, ce-o depăşesc cutumă,
Că parc-am oprit timp, ce-l ştiu că nu opreşte
Causticul, ce raclă sapă pân-o sfârşeşte,
Când spaţiul e deja plin de statuete-n humă.

Semnez în colţul ramei parcurs indescifrabil
Ce spânzură de un cui, înfipt până la floare,
Fără să spargă zid... tabloul oarecare
Ce poartă o lume în el, unic, irepetabil...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Vă blestem, să fiţi buni
Să aveţi binele parte.
De învăţaţi, să ştiţi "carte"...
Pe cei buni, să răzbuni.

Vă blestem, pururi tineri
Să iubiţi neîncetat.
Să trăiţi din iertat.
Miri să fiţi, veşnic, gineri.

Vă blestem, bunăstare
Să primiţi meritat.
Tot ce vreţi, să aveţi "dat"...
Din nimic, să fiţi "mare".

Să nu credeţi, blesteme.
Sunteţi, simpli produşi,
Îngeri... Terrei intruşi;
Sunteţi, fiinţe supreme!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cât de mult...

Pe câte zile-am făcut gaj
Cu cunoscuţi că-ţi sunt o slujbă
Cum lanţ la lama de o drujbă
Şi elicea la vapor, siaj?

Pe câte săptămâni să jur
Să-ţi fac o Lună de argint
Şi de-i eclipsă nu te mint
Că pot s-o trag de-o vrei pe-un şnur?

Pe câte luni să-ţi dau bărbatul
Ce-l am în mine un gamet;
De nouă nu-ţi ajung şi-i drept
C-amor nu-i scurtul sărutatul?

Pe câţi ani să-ţi promit credinţă
S-ajungă pân' la reînviere
Şi zâmbetul să ţi-l fac miere...
De dulce nu îţi ai cu putinţă?

Pe câte zeci de ani să-ţi fiu
Alături, sprijin să mă ai;
Să îţi pui cap pe braţ, să stai
Cu mine pân' nu mă mai ştiu?

Pe câte secole s-alerg
Să îţi trec numele pe boltă;
Din sori să-i adun o revoltă
În ceruri... de-ar vrea să te şterg?

Pe câte mii de ani să zbor
Să mă fac trup din piramide
Până când palme-ţi vei deschide;
Să pot să stau s-adorm, să mor?

Pe câte clipe adunate
Să le trăiesc în nano timp
De molecule de-anotimp...
Să faci din mine eternitate?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urât

La sticla lupei se măreşte urâtul
şi nu ne mai oprim să-l studiem
ca să-i descoperim frumosul...
este la fel cum lutul
modelat; din mâzgă-l recreem
în urne, să ne păstreze din cenuşă osul.
Cât de înşelător e totul!...
Când până şi oribilul-n extremă
-doar că-i atât de rar,
chiar de-i un pic otrăvitor- decoctul,
mai vindecă... Şi dându-i aerul de diademă
şi-njurătura-i tot... vocabular!?!

... Şi stăm, alături, împreună,
mult timp, până când ne încreţim
până şi inima; nu doar cornoşi
de riduri... Şi din jurământ, arvună
p-un inel, am învăţat chiar şi aşa să ne iubim
până la moarte... Ca urâţi frumoşi!
... Şi-atunci, oare frumos este
un ou, un pui, bunicul,
un trandafir, ciulinul,
postum-biografia, o poveste?!?:...
... Şi din cordon ombilical, buricul
e oare bucăţica mamei, el, sublimul???
Urâtul e frumos?...
... Cum mierea; care-i la un loc, cu ceara lumânării şi veninul?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti departe.

Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân*la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipe efemere...

Îmi plimb privirea sus pe cer,
Prin lanul stelelor ochioase,
Policandre luminoase,
Şi mă întreb, ca-n multe dăţi:
Unde eşti iubirea mea?
Unde îţi faci culcuş şi case?
Cât timp, să mai trag speranţă?
Că într-o zi vei fi a mea,
Soaţa bună, până la moarte,
În îmbrăţişări de stea.

Lunii pline nici nu-i pasă,
De-a mea crudă frământare
Şi îşi face încet cărare,
Printre stele vechi şi caste,
Ale nopţilor astrale.

Timpul toarce roluri multe...
Şi ne mângâie în vise,
Eu sub tâmple argintii
Descifrez enigme ascunse,
Ca să uit de ce mi-e dor,
Ca să uit că eşti un Ulise.
Ce-ar fi cerul fără stele?
Ce-ar fi omul fără vise?
Ce-ar fi munca fără sporuri,
Şi viaţa fără onoruri?
Ce-ar fi Terra fără oameni?
Şi Geneza fără valuri?
Ce-ar fi viaţa, fără moarte?
Ce e dincolo de toate?
Ce eşti Tu Divinitate?
Univers plin de iubire,
Univers plin de dreptate,
Cu rele în miez de noapte...
Sau nimicul, plin de toate?
Univers prea plin de şoapte,
Printre stele înflorate,
Când, îmi dai răspuns la toate?
Până atunci, clipe efemere,
Pace, în eternitate
Şi iubire pân la stele!

poezie de Valeria Mahok (10 iunie 2017)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Halucinaţie

Simt iar că mai îmi pierd din mine, ca într-o ablaţie
de proprietate,
mă las indus în pierderea de-a mea intimitate,
până la moarte aproape, de se cere, înamorat pân' la halucinaţie.

Nici nu mai ştiu de-mi mai păstrez conştiinţa, îs ca o epilepsie,
un spasm de gânduri, minte,
parcă curg iar înspre gol de noi pupile, în adânc fierbinte
şi moale mă revărs, tot stors, mă încânt de cea mai gravă maladie...

O fi posibil, cum se zice, dragoste să fie?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

S-a copleşit pământul
De-un reavăn de parfum,
E-o adiere vântul,
Sunt zâmbete pe drum.

E-un tril nestăpânit
De gingaşi zburători,
E-un zumzet de mierit
Prin alb omăt de flori.

E-o atingere suavă
De-un cald de pluş, de aer...
Un clopot bate-n slavă
Umplând inimii baier.

E corpul ca o sită
De pori deschişi extazic
Iar dragoste-s ispită
Şi gându-i iar afazic.

Se umple piept de zbor,
Se reînviu speranţe,
E rutul iar fior...
Necazuri iau vacanţe.

Imaşu-i plin de miei,
Se umple văz de verde
Şi moşii-s tinerei...
O lume-ntreagă fierbe!

E-o singură dorinţă
În lume... Să nu piară
În veci amor, credinţă...
... Căci primăvară-i iară...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ofertă de nou an

În clipa când în timp veţi trece
Vechea secundă cu alta-n nou,
Să ştiţi, voi lăsa gând s-aplece
Spre toţi de aici, voi fi ecou
La tot ce vă doriţi să fiţi
Cu-ai voştri dragi, să-i aveţi veşnic
La fel de sinceri caşti, lipiţi
Cu suflet, calzi cum facla-n sfeşnic...
Şi vă urez un an de roade în dragoste
Şi împlinire, cu corpul tânăr, fără tare
Şi bani de-aţi zice... "Pacoste!"
Vise împlinite, o încântare...

La toţi, mulţi ani şi la mai mare!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 decembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima noapte

În matinal sfârşit de vis
adulmecând aroma pernei,
te-am urmărit în fund de iris;
ţi-am căutat lucirea perlei.

Te caut în oglinda trează
în dimineţi ce îmi sunt goale
de suflet, ce se-nfricoşează
de nu pot cap să-ţi pun în poale.

De-am vrut să îmi ghicesc norocul,
te-am căutat în elixirul
străfundului desen, ce focul
cafelei ţi-a-ntregit profilul.

Te caut în amiaza mare
în orice chip... Să-ţi ascult glasul
mi-ascut auzul... Să-ţi simt pasul
mă-ngenunchiez pe-orice cărare.

Te caut în amurg pe boltă,
pe cerul mov cu licăriri;
cum bobul rar, sădit-recoltă,
te caut zâna-n povestiri.

Te regăsesc sleită-n somn
şi mă topesc în caldu-ţi trup;
un fir de dor ce-ating diform
de-o boare-n vis neîntrerupt.

Te ţin, m-agăţ cu disperare,
să-ţi fiu alături mângâiere;
vreau noapte doar de-acum, nu soare...
s-am hrana-ţi, de nectar şi miere.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solar

Ah, doamne cât de rece sunt;
o umbră mângâind pământ
cu talpa ce mă-nalţă-n zare
să-mi agăţ palmele de soare.

Şi cât sunt de neputincios;
nici însumi nu-mi dau cald, geros
rămân, nici lumânare
nu sunt, doar tânjesc soare.

Mi-am ascuns inima-n adânc;
să n-aibă frig în tremur strâng
şi ultimul pic de sudoare...
să-l am în arşiţa de soare.

Fac cald şi eu un pic din mine
doar cât să fiu la altul bine,
să-l am şi eu la rând; când doare
o mână caldă să-mi dea, soare.

Mă minunez pe zi ce trece
-când cunosc ger, eternul rece-
cum poate un infinit răcoare
să-l facă cald, o pată, soare?!

... O zi, ca mine el va fi rece, oare?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vibraţia sufletului

Eu preţuiesc dreptatea
După cele ce am vorbit
Să îţi spun ce am preţuit
Iubirea şi deşteptarea

Sufletul din noi răbdarea
Cerul când e plin de stele
Vântul ce a duce mistere
Toaca strigă sărbătoarea

Distanţa pământ şi soare
Cel ce ştie să iubească
Pe semeni să-i preţuiască
Iubind raza cea de soare

Tainica iubire inimă mare
Vibraţia suflet cu galaxia
Îmi alină sufletul bucuria
Iubirea-i mare lună şi soare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămânem în casă

avem puterea de a reinventa
aroma timpului de ieri

azi stăm acasă
să dăruim iubire celor dragi
chiar dacă nu ştim
cât timp ar trebui să treacă
până să plece răul

da azi stăm acasă
cu sufletul si gândul
înspre lumini

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas mare pentru un om foarte mic

în 69 când neil
armstrong încerca primele jocuri de gleznă
pe lună eu aveam 9 ani şi obişnuiam
să intru sub masa din sufragerie
să pun
culcat pe spate picioarele pe un scaun
să cred
că mă aflu cu totul în spaţiu
să văd
furişat sub tăblia mesei-capsulă
spaţială stele şi stele şi stele
să pun
şi eu piciorul pe luna ce-o decupasem
cu greu din coperta rigidă a blocului de desen
plin şi el cu astronauţi
vehicule spaţiale galaxii şi sisteme
solare şi pline
de lumini, cum erau
şi anii mei de atunci

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbujorare

Salut, ce faci bujor de buze
Ce laşi plin de culori să curgă
Cum tiara de rubini Habsburgă
Pe fruntea ce-ai încântătoare!?

Alo, răspunde-mi la salut,
Să nu mă laşi privirea întinsă,
Cu inima de gheaţă ninsă
Visând la buze de sărut!

Bună, îţi strig timid, tăcut,
Aproape suflet să-mi pleznească
Că tot adun un început
Să-ţi mângâi şoapta îngerească!

Sărut, mă fac cum zi din Soare
S-ating tot ce ai labirinte,
Să-ţi fiu o floare la picioare
Mereu... până mi-oi pierde minte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din adâncul inimii mele zdorbite

"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam şti
Că o să-mi fie atât de dor?

Singurătatea acum o simt,
Mă goleşte pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?

Şi tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristeţea din lacrimi,
Toate suspinele din speranţe;

Ai ştiut măcar
Că încă îţi simt lipsa într-un fel?

Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aş vrea să le ştii,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;

În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...

poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat discret

În sufletul adânc şi a inimii văpaie
Mă arde-un dor nebun, care mă-nconvoaie
El stăruie cu drag în ochii mei căprui
Atunci când e de faţă, dar mai ales când nu-i.

E un bărbat frumos, misterios, discret,
E greu să îl descriu şi să-i fac un portret,
E un bărbat sensibil ce-şi merită din plin
Statutul de şarmant, privire de felin

Şi fără să-mi dau seama, mă pomenesc mereu
Că-l pun în vârf ades, ca un real trofeu.
Ce cauţi tu aici, în viaţa mea, străine?
Umblând nestingherit prin vise şi suspine?

De ce îmi tulburi noaptea şi-mi furi seninătatea
Vrei să mă râdă lumea şi toată societatea?
Departe stai de mine, de visul meu secret
Şi fii ca până acum, fii un bărbat discret!

Te-aş săruta cu patos, cu dragoste şi dor,
M-aş afunda în tine, să simt al tău fior
Şi te-aş iubi-neştire, că tot m-ai provocat
Aş vrea să am tăria să nu intru-n păcat

Rămâi pe mai departe, bărbat de calitate,
Deştept şi enigmatic, în dulcea realitate
Şi eu promit solemn să te iubesc o viaţă,
Din inimă să-mi fac o mare fortăreaţă.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întins în iarbă, cu faţa în sus, priveam cerul. Cerul senin al zorilor de zi, însângerat la orizont de razele unui Soare îmbătrânit, aproape fără de viaţă. Contemplarea aceasta îmi făcea bine, mă liniştea şi îmi dădea forţe noi. Aşa am început să mă simt mai uşor, eliberat de tristeţea şi de coşmarul existenţei mele confuze de până atunci. Aşa am început să mă simt din nou demn, puternic, liber, şi am ştiut că puteam începe de-acum o nouă viaţă, viaţa mea cea adevărată, o viaţă de om.

Constantin Cubleşan în Iarba cerului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!