De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plâng

Să plâng... destinul meu pierdut?
Să plâng... uitarea ce mă doare?
Ascund cuvântul început
Şi plâng... ce rost oare mai are.

Să plâng... când totul s-ar sfârşi?
Să plâng... când inima îmi bate?
N-am crezut... credeam că-s împlinit...
Şi plâng... când alţii-mi râd în spate.

Să plâng... e starea mea umană,
Să plâng... e-un fenomen uitat.
Eu... n-am ales rasa umană,
Şi plâng... de zestrea ce mi-au dat.

Să plâng... mi-e totul împotrivă,
Să plâng... sunt cereri mai de preţ.
Eu... caut steaua mea divină,
Şi plâng... când totu-i un dispreţ.

Să plâng... curat şi fără teamă?
Să plâng... când ochii-mi s-au umflat?
Dar cine se chinuie... mă cheamă
Şi plâng... că tot ce-am scris nu am semnat.

Să plâng... mă regăsesc în vise,
Să plâng... că-s vise destrămate?
Mă simt străin pe lângă tine
Şi plâng... că timpul ne desparte.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am drept să nu...

N-am dreptul să nu ştiu de tine,
Lucid când păşesc şi-ajung iar la mine.
Când mint prin uitare beţia-mi totală,
Sublime iluzii ce ies la iveală.
N-am dreptul să nu-aştern în cuvinte,
Eternul de după şi cel dinainte.
Aşa cum e el - când zâmbetu-mi minte...
Aşa cum e el - doar acum,
şi-nainte.
N-am dreptul să nu strâng iubire-mi,
pe toată.
În rime uzate, în foi laolaltă,
În galbenul toamnei - cu suflet murdar,
de-atâta speranţă...
Renunţ la amar.
Lumina e dulce,
N-am dreptul să nu,
Să nu te privesc aşa cum eşti tu.
Aşa cum suntem - doar acum,
fiecare...
Departe de vise, aproape de Soare.

poezie de Tai Bu
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destul de puternică (Strong Enough)

Nu-mi trebuie dragoste ta,
Nu am nevoie de ceva,
Nu vreau minuni şi nu cerşesc,
Cuvinte dulci nu-mi trebuiesc.

E-aproape răsărit,
Nici un pic n-am dormit,
Dar ce contează dacă tu nu ştii ce am simţit.

Sunt puternică pentru despărţire,
Pentru a trăi de azi fără iubire,
Pentru a-mi putea stăpâni plânsul,
Pentru a-mi regla suflul şi pulsul,
N-am să întorc capul după tine
Când o să pleci de lângă mine.

Nu, nu mai e nimic de spus,
Respir adânc şi mă înec în plâns,
Atunci închid uşa după mine şi ies,
Merg în neştire, nu pot să mă opresc,
Sunt singură pe drum, nu văd nimic în jur,
Dar ştiu că nu trebuie să te ascult, ci să te uit,
Da, uite, nu mai plâng.
Nu întorc capul după tine, să te văd cum pleci,
Promit c-o să te scot din gând.

Câte-aş avea să-ţi spun, aş scrie o carte
Cu versuri de dragoste disperate,
Ştiu însă că nu înţelegi,
Aştepţi la uşă şi vrei să pleci,
Mi-s ochii rupţi de somn
Şi tot nu pot să dorm,
Dar ce-am pierdut poate nu e prea mult,
Trist şi adevărat, tu nu m-ai meritat,
De-aceea n-am să plâng, sunt tare şi-ţi spun:
Pleacă chiar acum!

Iadul să vină sau ale mării valuri,
De m-ar îneca departe,
Tot nu m-aş mai gândi la tine vreodată,
Te-am înţeles şi te-am iertat,
Rămâi cu bine-ţi spun,
Iubirea mea, drum bun,
Căci te cunosc de-acum,
Nu-mi pare rău că pleci
Şi n-am să plâng,
Sunt tare, negreşit,
Pentru-al nostru sfârşit
Şi n-am să plâng cu capu-n pernă-năbuşit.

cântec interpretat de Cher, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânesc

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră-mi pare,
Căci zi cu zi în ea zăresc
Un rid mai mult,
Un por mai mare,
Un păr mai sur,
Şi-un zâmbet trist,
Ironic,
Care
N-acceptă nici o resemnare...
Şi-mi pare rău că mai exist.

Îmbătrânesc!...
Şi tinereţea
N-am cunoscut-o niciodată.
Când cei de vârsta mea
Jucau,
Cântau
Şi se înveseleau,
Eu eram mamă,
Eram tată,
Luptam din greu pentr-o bucată
De pâine,
Pentru azi şi mâine.
Îmbătrânesc!..
Şi ce-i iubirea?
Eu n-am ştiut-o niciodată;
Că niciodată n-am iubit,
Când prea iubit-am fost de-oricare...
Ca piatra, piatră-mi rămânea
Şi sufletul şi inima
La orişice chemare.

Îmbătrânesc!...
Şi tot mereu mă-ntreb: La ce mă chinui oare?
Ce ceas ferice,
Ce zi mare
Putea-va fi o sărbătoare
Şi pentru mine?
Care soare
Putea-va timpul nencălzit de nici o rază
Să-ncălzească?
Ce flacără ar fi în stare
S-aprind-o inimă în care
Au îngheţat atâtea simţuri
D-atâtea ierne grele, rele.

Îmbătrânesc!...
Şi zi cu zi oglinda tot mai neagră mi se pare...
Căci văd cum sufletu-mi zdrobit
Se stinge zi cu zi cum moare...
Şi mă întreb: la ce-am trăit?
Când n-am făcut decât atât:
Să plâng, să plâng, să plâng întruna,
Să plâng, să uit şi-apoi să iert.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere... de propriu

... surprinzător, un necunoscut din mine a apărut, azi, pe întinsu' timp o plajă,
topită pe-un celuloid de rolă ce începe într-un obscur, cert negativ,
ce îşi aşteaptă impresionare, un developat dintre revelatoarele de-o unicată vrajă,
în poze multidimensionale, întinse o filmotecă, ce încep s-o simt pe undeva, din mine obiectiv...

... m-am trezit brusc, înspre ora şapte, aproape în ţipete, fără de dinţi, mic şi golaş,
fără de păr, ce nici nu mai contează, s-a văzut că pică, grav însă, fără de nicio minte,
într-un fel de cald, de înconjur de palme mângâind, mă pipăind bucăţi, pe ruşinos panaş,
ce-mi pare a fi, că ştiu acum că-i sex, dar şi ades pe frunte, mi se tot spunând un neînţeles să fiu cuminte...

... sunt, culmea, obosit de viaţă, ce se pare că-i a mea şi doar începe, îs multe, multe ore
şi-o dorm, o sorb din sâni ce-mi vor fi mamă, ce-o cunosc acum, jumatea ce mă doare, doare,
rămasă într-o sticluţă o lacrimă uscată ca o pată, mată, alburie, de-ochi pierduţi pe mine să m-asculte,
parcă aş fi ştiut ceva să zic... mă îmbie şi bărbatul zâmbind larg, ce ne-a adus la amândoi o floare...

... este, se pare, prima zi, când lume multă-i adunată, nici nu ştiu de ce doar pentru mine... dăinui-va oare, oare?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu acum

ar fi trebuit să plâng
dar nu acum
căci nu am lacrimi

ar fi trebuit să beau
dar nu acum
căci n-am de unde

ar fi trebui s-aştep
dar nu acum
căci nu am loc

ar fi trebuit să-ţi fiu
dar nu acum
căci nu sunt eu

ar fi trebuit mai mult
dar nu acum
căci e puţin

ar fi trebuit un zâmbet
dar nu acum
căci sunt doar ploi

ar fi trebuit o zi
dar nu acum
căci este noapte

ar fi trebuit să stai
dar nu acum
căci ai plecat

ar fi trebuit să plec
dar nu acum
căci stau pe loc

ar fi trebuit odihnă
dar nu acum
căci sunt grăbit

ar fi trebuit ceva
dar nu acum
căci n-am nimic.

poezie de Valentin Chircă
Adăugat de Cucuiul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii... alţii

... unii spun c-ai plecat,
alţii râd c-ai venit
ceilalţi zic - te-au uitat,
restul strigă - nimic
nu mai e din ce-a fost,
nu mai sunt amintiri
a rămas doar un gol,
înrămat în priviri

uni spun - te-au iubit,
alţii strigă că nu
unii mint că pe tine,
alţii plâng - cică tu...
numai eu ştiu prea bine
că n-ai fost un delir
deşi mulţi alde mine
te-au tratat cu sictir

unii spun – vei veni,
alţii plâng – niciodată
unii strigă cică-i chin,
ura asta curată
numai eu ştiu prea bine
că oricum vei veni
şi golgota din mine
numai tu vei iubi...

poezie de Iurie Osoianu (3 aprilie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăcrămioarele nu plâng

Lăcrămioarele nu plâng
Când petalele îşi frâng,
Doar suspină şi... atât
Şi rămân cu nodu-n gât.

Când petalele îşi frâng,
Lăcrămioarele îşi strâng
Frunzele, c-un gest nătâng,
Doar atât, ele nu plâng!

Doar suspină şi... atât
Şi privesc nehotărât
Cum, pe cer, trecând, un nor
Lăcrimează-n locul lor!

Şi rămân cu nodu-n gât...
Dar mai bine-aşa, decât,
Să se lamenteze când
Îşi văd florile zburând...

Lăcrămioarele nu plâng,
Se retrag sfioase-n crâng...
Cu mirosul lor dulceag,
Te aşteaptă, te atrag,

Albe, pure, renăscând,
An de an şi rând pe rând...

poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uscate lacrimi

Când mă mai plâng,
Mi se ciupesc din strune,
Întinse, aproape a rupe, bune
Cât încă nu mă frâng.

Când mă despart,
E ca şi un ecou,
Ce se întoarce afazat...
Târziu şi deformat de hău.

Când încă mai visez,
Sunt ca un curcubeu
Plin de culoare; crez
De-un arc, pe-un defileu.

Când plâns şi el dispare,
S-a dus şi strigăt, strună,
Culoare... pe uscat se moare...
Cum o pădure, asecând arid, sub dună.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă profană

Stăpâna mea, învaţă-mă să plâng,
Aşa cum până astăzi n-am plâns încă ―
Să plâng, dar să nu mă mai frâng
Ca Prometeu, legat de stâncă...

Să plâng şi eu ca biblicul Adam
Gonit de Dumnezeu din Paradis,
În clipa când, cu Eva, ne trudeam
Să descifrăm întâiul nostru vis...

Învaţă-mă să-mi plâng ca Boabdil
Grenada vieţii mele din trecut,
Pierdută-n clipa când ― un biet copil ―
Mi-o apăram cu-o suliţă şi-un scut...

Şi dacă-n viaţă n-am putut citi
Ce-i încrustat pe fruntea tuturor,
Ca şi Hamlet, "A fi sau nu a fi?...",
Stăpâna mea, învaţă-mă să mor!...

poezie celebră de Ion Minulescu din revista Fundaţiilor Regale - 1 iunie 1942
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rostogolire spre cer

Tu
niciodată nu ştii
cât mi-e de greu în fiecare noapte
cât de banal
ca un scrum de ţigară

niciodată nu vei şti
cât de mult mi-am dorit să-ţi pot scrie
măcar un vers
despre frunzele care au rămas din ultima
toamnă

aş fi vrut să am timp
să pun coperţi iubirii noastre
să-ţi vorbesc despre ploi
dar ştiu că versurile şi mâinile acestea reci
nu vor putea niciodată să te mângâie

am să cobor peste ape şi undeva
aproape de liniştea zăpezilor
am să mă rostogolesc spre cer
peste tăcere

acum
îmi vine să râd
e ca şi cum te-aş invita să-mi vezi
un pic din moarte
nu e simplu
am să plâng într-una de frig
n-am să ştiu ce să fac cu umbrele mele
cu răbdarea şi credinţa mea
n-am să ştiu să umblu
hai-hui
prin gândurile tale

îmi va fi sete
am să stau pe marginea drumului
n-am să înţeleg nimic
am să-mi asfixiez pe rând toate visele
de frică să nu mi le ia cineva
am să le ucid
voi desena cu fum
un sfârşit
peste o mie de gânduri, o mie de ape

voi muri frumos
fără să ştiu de ce
pe noi
Dumnezeu ne-a adunat
greşit

poezie de Mădălina Maroga
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai există bine... Ma fille n'est plus pour toujours

Când nu te mai aud, n-aud nimic de tine,
Ecoul de pas fin, "Alooo... Ça va?" chaque jour
Şi, n-am speranţa trează că vei mai face un tur
Să te revăd, nu mai... Nu mai există bine.

Când ştiu că nu mai treci uitându-te de sine
Doar să aduci "bonheur" cu zâmbetul angelic,
Să bucuri omenirea cu sufletu-ţi feeric,
Nu mai am ce-aştepta... Nu mai există bine.

Când îmi răsună-n minte clinchete de râs fine
Şi întrebarea dragă "Comment ça va papa?",
Nici nu mai sunt întreg, doar un hidos ceva
Fără nimic uman... Nu mai există bine.

Când niciun miez de noapte nu mă întreb iar cine
Mă sună cu speranţa de ajutor deşartă
Să-i vin în ajutor, s-o descleştez din soartă
Şi n-am făcut nimic... Nu mai există bine.

Când îmi privesc lung braţe cu sângele în vine
Şi ştiu că rău departe peste-un ocean te-am dus
Şi ai rămas stingheră, un trup mignon de fus,
Fără să-ţi fiu un sprijin... Nu mai există bine.

Când sunt doar o cascadă de ropot, lacrimi fine,
De când nevrut mă scol şi până-n noaptea goală
Fără să ştiu că pot să-ţi mângâi cap în poală,
Nu pot să mai exist... Nu mai există bine.

Când m-ai avertizat cu "V-aţi pierdut de mine!"
La Radio-Vacanţa, doar la trei ani, pe plajă
Cu Pepsi-n palma fină şi mâna-n şold, o vrajă
Mă prinde, mă sfârşeşte... Nu mai există bine.

Simona mea, Ionela să ştii că tata vine,
O moarte să te caut, alături iar să-ţi fiu,
Că linişte s-a dus, aievea-s, nu sunt viu,
Un ambulant nebun... Nu mai există bine....

Mi-e un dor distrugător, sunt mort de drag de tine...........
18.05.2020
— cu Simona Radulescu.

rugăciune pentru copii de Daniel Aurelian Rădulescu din Clip'uri dinspre mine (18 mai 2020)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul vieţii de apoi

Nu ştiu de-i simplă revelaţie,
Dar am aflat ce-i nemurirea
Sau viaţa de apoi; când firea
Dispare... O elucubraţie!

M-afund în fizică şi legi
Ce n-am crezut, n-am înţeles
Din bănci de şcoli... N-am de ales;
Mă supun lor!... De mă-nţelegi?!?

... Aleg doar una, că-mi dă girul
Răspunsului ce-l am acum
La mijloc, spre sfârşit de drum
Din mers în halte, urmând firul...

... Căci stau ades cu morţi la masă;
I-ating, îi ascult, cu ei râd, plâng
Cu ochi deschişi, sau strânşi... mă strâng
Din tot pe unde-am fost, de-acasă.

Şi-s în acelaşi timp teluric
Prezent, pierdut în melancolic
Fără de drog; sunt treaz-alcoolic,
Un endomorf... Sunt barbituric!

Sunt sigur punct de chintezenţă
De-atom palpabil cu neant
Tăiat faţete-n diamant
Sclipind frugal... de-o existenţă.

Dar tot eu sunt la braţ cu morţi;
Deci sunt şi ei, dacă-i am eu...
Sunt partea mea de pedigreu...
Plecaţi prin tragere la sorţi.

De sunt şi-aici şi sunt şi-acolo
Şi ei de-acolo sunt aici!
Convingeţi-vă scumpi amici,
C-o fi ceva, de-aici... dincolo!

... Căci ce-n memorie aduci,
Ce-i ce-s chemaţi, trebuie să vină!
Real-prezent cu mort se-mbină...
"Apoi", e-n fond "odată", "atunci"!

Îmi mângâi bunul meu prieten,
Un câine ce-ar vrea să-mi vorbească;
N-oi fi tot eu, de azi pe mâine,
Întors din cripta strămoşească?...

Nici nu mai ştiu! Ştiu alţi de mine?
Le sunt alături, cum i-am eu?
Sau ei sunt vii şi mort sunt eu?...
Sunt eu plecatul? Vin din mâine?

Cred mai curând că suntem toţi
Când adunaţi un tot, când vid;
Cunoscuţi, din nimic stupid
Plecând... Şi iar bătând la porţi!

Şi-aşa mă ard din scoarţă-n lavă
Sau zbor, expir de bioxid.
M-adun din praf, ard coroziv...
Sunt gaz, lichid, sunt dur, otravă!

Şi-am dorul pur, neprihănit
Să mă preling în gând alături
De-aniversări; făclii pe torturi...
Plecat... îs muritor sosit!

Mă dezmembrez pe zi ce trece;
Deja-m umplut Pământ de mine
În particule. Sunt facsimile,
Mă restrângând în vers... De-oi trece?!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază

Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, ştiut, neştiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alţii, ce nu-s eu şi nu mă ştiu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Şi nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe şleau!

Şi cin' l-ar fi scris şi nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat şi nu-l ştiu,
Timpu-mi pierd -neştiut cât îl am- doar să fac retuşări şi obiecţii,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alţi răi; e mereu prea târziu
Şi rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecţii!

Ce simplu-i de spus necunoaşterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neştiinţei;
Căci sunt din mulţime şi reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluţii, să fac semnu' egal... neputinţei!

Şi atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că şi voi tot la fel l-aţi jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine şi-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l ştiu blestemat,
C-ar fi, el, reuşit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spovedanie

Sunt generaţia salutului pe stradă
Şi îmi dau locul altora în tramvai,
Sau mâna la bătrân ce stă să cadă...
Sar iute-n ajutor la strigătul de "Vai!".

Mă închin cu frica sfântă să fac rău,
Dar judec popii şarlatani şi avari!
Nu uit c-am jurat ţării, s-o apăr, la Bacău...
Mi-am educat copiii; nu-s doar mari!

M-am străduit cu sârg să fac o şcoală
Şi m-am dedat leal să împart ştiutul.
Am iubit sincer, suferind până la boală...
Şi n-am vreo frică să-mi scriu zilele, trecutul.

Respect contractul strânsului de mână
Şi nu mă mint nici singur, eu, pe mine.
Dau sângele ce-l am curgând în vână
Şi plâng năpăstuiţii când mi-e bine!

Sunt un fidel, la cinste sunt statornic
Şi ţin ascunse proprii suferinţe.
Mă dărui tot aproapelui, sunt dornic
Să îi împart vise... ce-mi devin dorinţe.

Sunt melancolic, am iubite nostalgii;
Nu pot uita nicicând pe-ai mei, părinţii.
Plâng simţuri ce-s sublime în melodii...
Şi amintirile de oameni îmi sunt sfinţii.

Mă las pe mine să dau câinelui o pâine
Şi ţin cu suflet la prietenii de-o viaţă.
Mă încrâncen crez, c-aşa va fi un mâine;
Un pic din ce-s... când cald, voi fi de gheaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miel

peste ceva timp va fi ieri,
din nou,
a trecut Paşte, am mai mâncat un ou,
am dat crez iar la învieri.

port în imagine pe mielul-sacrificiu,
din care muşc...
parcă mă împuşc
când ştiu că n-a clintit la ultimul supliciu.

nu mă mai plâng, că mă tot trec,
căci nu sunt cast;
omor pentru al meu fast,
doar să petrec.

de ce mă-nchin atunci,
cerşesc credinţă
că sunt mai bun... copia de fiinţă,
cu-i mă aseamăn... şi-omor altora, prunci.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe

de ce mereu mergând pe drum
vorbesc tăcând şi plâng în gând
de ce lacrimi curg dar nu ajung
să stingă durerea unui om
de ce nu tac când pot să plâng
de ce-aş vorbi când atunci când zac
de ce doar zac pe cripta vieţii
aici nimeni nu trece
e frig şi e atât de rece
doar moartea petrece
nu ştiu cine sunt
de ce sunt
dacă mai sunt
doar merg şi plâng
şi uneori întreb în gând
dar oare până când...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, cea a nimănui...

Îmi aparţin doar mie, nu sunt a nimănui
Puterea mea e-n mine şi nu în altă parte
Degeaba strig spre cerul care-i al nu ştiu cui
Degeaba vreau răspunsuri din pagină de carte

Nu vreau să-mi plâng de milă deşi o fac mereu
Căci viaţa asta-i scurtă şi sigur n-am să pot
S-o cumpăr azi cu banii murdari din jurul meu
Şi nici cu diamante sau chiar aurul tot

Nu ştiu de unde vin şi nu voi şti vreodată
Căci sunt a nimănui, nici chiar a mea nu sunt
De mâna ieri ţi-am strâns-o credeam că niciodată
Nu vei avea puterea să mă răneşti prea crunt

Tot răscolind prin gânduri găsesc o groapă-n care
M-ai aruncat zâmbindu-mi de parc-am fost gunoi
Uitat-ai tu deodată c-ai stat la masa-mi mare,
De ce acum mă târâi prin lacrimi şi noroi?

Iertat să fii de mine, eu, cea a nimănui
Şi-n clipa cea din urmă, să uiţi c-am existat,
Aşa cum ştii că totul are un loc al lui
În viaţa asta care pe toţi ne-a acceptat...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!