Paradoxală inerție
Ades trăiesc
senzația stupidă
că mă irosesc;
tot trece timp pe lângă mine,
neprogramat,
nici cel puțin cât o omidă
să devin cocon, un fluture, albine...
Un handicapat!
Sunt ca un tâmp
infatuat,
pretins abilitat
să schimb ce-am adunat;
talent cu știință...
și mă complac
într-o ineptă neputință,
stând...
... pe banii mei,
căci "time is money",
ce-am învățat de la evrei
și spiritul e sensul hranei...
iară moneda-s eu
ce mă preling pe un culoar
ce l-am avut noroc de-antreu,
și ce nimic nu fac...
... buimac,
un pierde vară de hoinar
secundă de secundă,
când știu fără de dubiu
că sunt o carapace muribundă...
Și uite, nici acum n-am explodat... ca un Vezuviu?!?...
Ce seminție;
"sapiens"
lipsit de sens!
Câtă prostie,
câtă inepție, câtă inerție!?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre învățătură
- poezii despre știință
- poezii despre viață
- poezii despre talent
- poezii despre secunde
- poezii despre schimbare
- poezii despre prostie
- poezii despre paradox
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.