Vocabular...

... arealul și timpul, pe care ne întindem fiecare amprentă,
sunt sigur dependente de bagajul limitat, purtat cuvinte în sine,
ce odată dacă s-au parcurs, ar fi, fără un alt izvor, epuizate,
s-ar duce orice orizont, apare un fel de neputință aparentă;
nu te mai satisface anturaj știut, plictisitor, unde nou nu mai intervine...
e simplu, lipsa de limbaj, un lapsus de comunicare devine sursă de alieri uzate...
straniu, pare-se că există, când promovăm de regulă un "arar",
o lume-individ, ce singurul se vrea, își omorând seamăn, din lipsă de... vocabular.

poezie de (3 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

De-a fir... a păr

Alunec, creștetul mi-e gară,
Sunt șine mii, lucioase, neîntrerupte...
Doar degetele fine, le-ar putea corupe,
Când le strecori, de-un gest... E cald afară!

Culori sunt câteva, dar multe tonuri,
- Miresme de asemeni, fără șir -
Sunt cum mătasea, din cocon cu galben fir
Încântător de moale, cu puteri oculte.

Sunt tot multiple, fine înțelesuri,
Pot fi și simț, protector, ornament,
Sunt și o lipsă... de-am picat în faliment...
Sunt venerat, sau sursă de eresuri.

Încă nu ești, și-ți sunt primordial,
O viață mă-ngrijești, te satisface,
Adesea singurul sunt, cel ce place...
Sunt un moștenitor de corp, un imortal!

Ca o înrămare de tablou, se poartă,
Îți sunt, portretului, un rond de peisaj,
Mă aflu-ntr-un perpetuu, mlădios, picaj...
Eu sunt, sublimul PĂR, o operă de artă!

poezie de (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Plecări contemporane

Când din contemporani îmi mor, e atât de straniu, ca o vrajă,
Ce-mi dă întâi regret, fior, apoi ca un delir, o mreajă,
Să știu ce-or fi găsit sublim, de s-au dus fără remușcare,
De parc-aș vrea să strig "... venim! Când trece cursa de plecare?...".

E ca o liniște suavă, după pieirea asumată,
Căci nu se-aude voce gravă, reproș, înspre o ființă vinovată...
E-o umilință fără seamăn și-o demnitate imortală,
Cum orice apropiat, un geamăn, ar fi plecat la o altă școală...

... Și nu-l mai știi, de-atunci, plecat rămâne pe vecie,
Doar poza minții-i în spelunci, pe-un raft, din scoarța cenușie...

E, azi, anunț că D. Patriciu, bogat, plecat e, făr' să vie...

poezie de (19 august 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Orizont

... ce limitat sunt
până și-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deșertul arid, crunt,
viață, ce-n fond e puține decenii
și nu-i știu sfârșit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs și oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Barbu

Psalm eretic

"nu voi duce lipsă de nimic
chiar dacă ar fi să umblu
prin valea umbrei morții
nu mă tem"

sunt esență nimicului
(odată numit însemnă că există)
așa cum negarea atrage energiile anume
nu am nevoie de îmbărbătare
decât atunci când nu voi mai semăna
a bărbat
pot și puterea aprinde
(indiferent cine mi-a dat-o)
să iubesc pur însă nu și simplu
(prefer complicat fiindcă nu înțeleg iubirea)
așa cum ochii nu se pot privi pe ei înșiși
iar temerea mea cea mai pregnantă
este lipsa temerii

nu voi duce lipsă de nimic
voi avea ăsta
din belșug
la capătul celălalt
(unde văd oasele mele vreascuri
în focul iubirii altora)

unicul, Enormul, știe toate astea
de asta te-a trimis mie
femeie

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închipuit real

Penumbrele-s fizic că Soare dă umbre
Și straniu lumina e sursa de sumbre,
Iar binele dat este-o sursă de rău
Ce stă să distrugă orice, lăsând hău.

Cuvânt nu ar fi fără a fi o tăcere,
Nimicu' e-un dar doar atunci când se cere
Și a cere-i refuzul sortit a nu fi...
Cum tații nu sunt, nefăcuți de copii.

În fond lumea toată n-ar fi de n-am fi
Și suntem o clipă cât ochi o clipi,
Căci tot e-o himeră, un caz de conștiință...
Creată de drag, nu eroare de-o știință.

Oi fi închipuire... Un act de voință?

poezie de (4 august 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Autognoscism

Dacă mă port, de când mă știu, fără a mă fi pierdut,
De ce nu văd, de unul singur, că nu mai sunt ce-am fost
Clipă de clipă, nu-n final, un de nerecunoscut,
Când alții spun "a, tu erai?..."... O vorbă fără rost!

Și dacă tot mă recunosc, că tot din "eu" m-aș trage,
De ce și ceilalți, tot la fel, nu-și recunosc util
Și tocmai când știut se-adună știutele-s mai drage...
La rându-le-și reneagă seamăn, uitând de ei... abil!

E deci motiv că ignorare-i mai abitir prezența
-la cei ce-au adunat și știință și practici stăpânesc-
Și dați de-o parte, ca apoi să le invoce absența...
Ipocrizia moștenită, de toți, un rău... obștesc!

poezie de (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel AurelianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există o profunzime a minții pe care trebuie să o atingem. Nu există decât o vacuitate imaculată. Nu există interior, exterior, suprafață sau adâncime. Nu ai unde să te duci. Oriunde te-ai duce, e tot aici. Privește în jur, spune care sunt limitele acestui moment. Cum îl măsori? După lungime, lățime, grosime? Acest moment prezent nu are nimic de-a face cu timpul sau cu profunzimea. E foarte simplu. Vei râde când îți vei da seama cât de simplu este. Oamenii petrec 30 de ani în peșteri doar ca să descopere că sunt ei înșiși, Sinele lor. Acest A FI este aici și acum. E ca și cum ți-ai căuta ochelarii în timp ce îi porți. Orice ai face, oriunde ai fi, ești mereu în această Sursă.

citat din
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton ponderat

Distribuie

Singularitate

... de m-aș întoarce înapoi -întâi cu gândul
că-i singurul ce sigur numai mie-mi aparține
și doar apoi și trup mi-aș duce la-nceput
dintr-o celulă, să fim doi-
aș ști înainte tot ce intervine
și aș răspunde vajnic "am știut"
la "întâmplări" ce vor veni cu rândul...
cum nasc ciupercile din calde ploi.

... poate-aș fi fost mai ști, oștean lui Hamilcar
sau de la Hanibal arcaș aș fi fost la Canae
-c-obârșiile se tot pierd, pierd din săpături
de lut îngemănat- cu scris-scrijelituri;
dacă erau pe-atunci sau mai devreme
când nu era nici roată și nici car
și țara, neam erau văpaie
iar fals, minciuni, hoție, n-apucaseră să-ntreme...

... că simt din când în când cum am fost ars pe rug
și nu știu cine-mi dă nici gust de răzbunare
ce-o amestec plăsmuind cu jurăminte
de fidelitate
ce le-am trecut ca piatra de-ncercare
și m-am ales dintre străbuni cuminte,
așa cum voi rămâne; voi lăsa-n posteritate
înlănțuiri solide, acumulate, prinse ca de-un drug...

... poate-mi va fi mult mai ușor să-mi cunosc viitorul,
că mi-l fac singur de trăiesc un sputnic
tentat numai de firul de mesaj
ce-l curg printre crevase cenușii
după cum suflet îmi dictează corpului, cărăușindu-și rolul;
cu cine să m-așez la masa unui picnic,
să evit desele propuneri de tovărășii
că-oricât aș fi fidel gregar, de la-nceput pân' la sfârșit sunt propriu-mi anturaj!

poezie de (20 ianuarie 2012)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Imaginație...

... e scaunul, în întuneric,
cu un umăr gol
și plinu-i s-a golit
de-o faclă mistuindă-n trecere,
cum timpul fără întoarcere,
odată încântător, feeric...
când dispare actorul, diva de pe rol
și lasă totul un deșert, în pieptul celui rămas pustiit
cu ochii-n pâcla de-o penumbră...
scânteia nu mai este, ea ce-aprindea focul
și s-ar renaște -ce se-ncearcă să rămână veșnic sumbră-
când o lumină vie apare, strălucind să-și reia locul...
halou, ce-i scaunul șezând într-un încânt, imaginație,
ca într-o prostrație.

poezie de (12 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice rațiune
Ce-și pierde firu' a nu știu câta oară
Până la, până la boală, afecțiune.

Își uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ți știe
Plecat... pleacă și el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veșnicie.

Se dă până și timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învață
De nu-ți simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ție dat, pe viață.

poezie de (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

... De-apoi

Viața de-apoi sigur există
Prin gând, cuvinte de urmași
Ce fac că EUL îți persistă,
Dar nu participi tu... Îl lași.

De-abia atunci ești... spiritual,
Nepreocupat de existență,
Subiect, obiectiv, total
Sclipitor, tocmai prin absență.

Și nu mai plictisești defel,
Căci doar arar ești, amintire
În scris; "DECES" în carnețel...
Util la act de moștenire.

Noroc că totul e o roată,
Cât Universul sau Planetă,
În care amintiri se-ngroapă
În același ton vechi, de flașnetă.

Și tot n-ajunge, chiar de știm
Să fim mai respectuoși, mai buni,
Când sigur e că toți murim;
Și genii și săraci, nebuni.

Deci de-i-nainte-i și-napoi,
Căci niciodată nu-i final;
După sfârșit e start și toi...
Ultimul act... e teatral!

poezie de (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Involuntară irosire

Am adesea sentimentul că pierd din mine
ce-i sunt,
nu fac nimic important
și știu și-mi vine
să urlu de necaz, mă-ncrunt,
dar sunt așa de ezitant
de neputință,
că niciun ajutor nu intervine,
iar rugămințile, cu sau fără de credință,
nu aduc niciun bine...
și se repetă, sau mai grav persistă
alunecarea-ntr-un abis
și nu spun nimănui, de prea multă rușine,
c-așa sunt educat;
fără tupeu, modest pe calitățile din listă,
să nu fac compromis
chiar dac-alerg în paralel pe șine
în mers accelerat
știind că nicio gară nu există,
sau nu-s primit... la mine e rasistă!
Și-acum,
deși convingerea o am, de fără șarm,
de complicat,
de fără de talent,
mă încăpățânez pe-același drum...
și c-am un pic de armată, nu dezarm
neîncetat,
latent
mă pierd involuntar, mă irosind... un impotent.

poezie de (28 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Sinucigașul (In memoriam, pentru Mădălina Manole)

Cumul, de strigăte în timp, neauzite,
De suferințe, fără de ieșire
În talazul minții, diabolic în iuțire...
Cu prăvăliri, haotice-n simțiri zdrobite.

E lipsă de suport de ambient,
Cu rezultat fatal, în consecințe
Și false rezolvări, de suferințe...
Sfârșit, prin anacronic accident.

E lipsa crasă de comunicare,
Ce ar spăla, reziduri de eșec
Păstrate-n sumbra capă, de "eveque";
Pe-ascuns exorcizată... în condamnare.

Vina-i acelui ce nu moare,
Ce este partener, amic, părinte...
Indiferentul, făr' de har, ce minte...
Ei niciodată, nu au vină, de întâmplare.

Trăim, printre conștiințe-n deficit...
În egoism, ne exersăm demonul.
Suntem absenți, la lecția în care omul
Ne este seamăn... și-l tratăm învinuit.

Sinucigașul, este o ultimă strigare,
Ecou așteaptă dintr-o lume strâmbă
Să-i fie salvator, să poată, s-o înfrângă...
E-n disperarea-i ultimă... să nu se mai omoare.

poezie de (14 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Cursă mortală

Nu înțeleg de unde atâta grabă, de ce se-aleargă ca nebun,
Că toți ajungem, toți deodată, în aceeași zi la sfânt Crăciun
Și graba însăși, ea în sine, ne este sigur defavoare,
Că-n fond ce trece, an, zi, oră, e mai aproape de "se moare".

Dar straniu însă și inert de stai și, timpul îl lași să treacă,
Este tot una, sau mai rău, nu vezi că ce-a venit doar pleacă
Fără vreun rost și-o să regreți -ce-ai început deja să faci-
Orice pierdut de tac sau tic când o să-l strigi, n-o să poți... taci.

E masochistic firul vieții, ce ți-o petreci te pedepsind
Să te spetești să înveți ceva ca s-o duci bine... tot muncind,
Să faci copii, la fel ca tine, să-i crești să nu te recunoască...
"C-ai fost dator", i-ai luat pe credit, nu știi că o să-i doară-n... bască.

... Ce-o vor purta și ei la rând, neștiind că-i sunt doar purtători
Și așa se trece o omenire 'n neștiutori de atâtea ori,
De atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori, de atâtea ori...

poezie de (14 iulie 2014)
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nelimitat...

... sunt un dezorientat,
din fericire,
de atâtea gânduri fără limită;
pot plana nevăzutul,
ce-l ador ca pe orice nu ai,
când nu mai există niciun întâmplat,
un fel de împuternicire,
de nu știu care oferită
și doar mă folosesc de împrumutul
de-o viață, ce și tu tot la fel o ai... s-o porți un pic și-apoi s-o dai.

poezie de (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

La întâmplare

Pe firul dintre ani se înșiră apusuri, multe răsăriri
neînsemnate, curs în treceri ce par eterne, un șirag
plin de mărgele, un rotund ca un atol, purtat cu drag
pe oceanul ce corali hrănește... și-i groapa, tot el, la pieiri.

Este beția existenței, ce cont de face, ar da frică
cum diagnosticul de-o boală ar pune eul în peril
și neștiutul e mai sigur decât ascunsul cert, abil...
poate de aceea Creatorul lasă incert, când termen pică...

Totul nu are precizare, e doar cherem de întâmplător
și cum nu-i leac la întâmplare, e tot știut necunoscut,
ori poate calendar există, fără sfârșit și început...
doar numere și nume puse, fără atestat de autor?!?

poezie de (28 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 3 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Verticalitatea...

... umană,
unicitate,
este principala calitate
din care derivă cea mai încântătoare
trăsătură;
altruismul
de a lăsa cât mai mult spațiu în jur
confraților...
... iar aplecarea, culcatul fiind în toate situațiile
o uitare de sine,
egoismul nu apare
decât dacă ne culcăm
când pe o ureche,
când pe cealaltă...
pentru a nu-i mai auzi pe ceilalți.

poezie de (6 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Uni... vers

Ce mult mi-aș vrea, mai mult decât orice,
Să știu c-o să mă știu știut un altceva, altfel
De-un fost ex-Terra-om ce-ar provoca de ce
Doar pentru c-ar fi fost un singular... nițel.

... În viață nu se știe de orișicare șters,
Dar cel puțin cuvânt de-un unic, uni... vers...
Prin care aș fi trecut odată în pas de mers!

poezie de (11 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Viață

Aiurea-i spus "și-a pierdut viață";
Ca și cum iar s-ar regăsi
Sau căutată iar ar fi,
Din nou, cum berea de la gheață.

Sau nu-i, că noi n-o avem
Cum ea există și ne poartă
'ntre două stații-n mers la toartă
Luând iar pe alt' la recviem.

Și-atunci e EA ce ne-aparține
Sau noi îi suntem chiriași,
Fără contract de timp? Slujbași,
Neștiind când pleacă, nici când vine!?!

E un imens bazin de picuri
Topiți din norul unde nasc
În efemer parcurs... E-un teasc
De boabe-n vinul plin de licuri.

E apa-n ciclu sau nisip
Din picuri, fire sfărâmate,
Unite-n roci, de vânt purtate...
Suntem doar cărți de joc... Cu chip!

poezie de (14 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Final

Un tot de scurgeri necontabilizate
Din frică, pe ascuns, sau neștiință...
Nu sunt fără de cont și fără "date";
Irefutabile-s de-o viitoare... neputință!

Chiar risc de nu-i, a fost, sau sigur este,
Totul începe cert și măsurabil...
Prin muncă-l definești indubitabil
Trecut, adăugat în lada genelor de zestre.

Un taboo creem cu mintea ce ne-o stoarcem;
Că doar refuzu-oprește evoluții,
Uitând de timpul, singur veșnic cu soluții
Și linia de start, un "finish" unde... întoarcem.

Indiferent ce-i, spirit, vis, real...
Toate-au un trend, este o scară-n "V";
N-a fost, posibil e, a fost și nu mai e...
Epuizantul maraton, ce-alergi, către FINAL!

poezie de (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian RădulescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook