Ploaie de toamnă

Se picură gri, dând luciu de lac
Şi geamul de sticlă se pare a curge...
E timpul, de suflet, ce vara şi-o plânge
Şi păsări, arar, vor s-ascundă, se tac.

E tot nemişcat, doar crengi griul crapă,
Sau note, de stâlpi, portativ ţin de fire.
Doar umbre se ascund sub gluga de capă,
Ori cupluri se strâng, şi-umbrelind spovedire.

Se pierde şi gând în griul în tonuri,
Cu vise în diluţii, uitând început.
E tot un alb-negru, solo-n diapazonuri
Ce nici nu se aud... Un ecran de-un film mut!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rezon

O fi un noroc
c-am fost cazon,
nu-ndelungat;
doar un sezon
străjer de-un crez,
disciplinat...
un amorez
un pic baroc?!

O fi fost bine
c-am învăţat
fără o plăcere,
aproape-n silă,
m-am îmbătat
de dor sau milă...
vrând mângâiere,
de-un nu ştiu cine?

Aş vrea pardon
dac-am greşit;
dar cui să fac
o spovedire
c-am fost minţit
că scap de-un "drac"
de-o omenire
cu blazon?

Dreptatea-i "don"
şi-o fi corect
să nu fiu un eu,
tu doar să rişti
să fii un drept;
să nu exişti
fără tupeu
de dregător!?

... Doar simplu muritor...
e oare un rezon?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima ploaie

Muzele curg în picăturile de ploaie,
Căzând pe sticlă în mici, prelinse lupe,
Să caşte văzul simţului, să înmoaie
Sufletul, din de neatinsele-i redute.

Imaginea e în film alb-negru,
Ca o peliculă învechită în deformate strii,
Săltând gându-n eter în zbor peste tenebru...
Deasupra a ce-ntind palma, în lacrimi ude... Vii?

Se înşiruie răspunsuri în ropote mărunte
De-un vuiet perceptibil, cuvinte bănuite
În pipăit de tâmple cu de început cărunte...
Lângă o lamă în sânge, din vine dezlipite.

Un râu roşcat, de muze, se scurgând... istovite.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atrofieri de-un cânt de lebădă

Mi-e frică să mai nasc, că şi condamn la moarte
şi să aud, am teamă, că sunt multele... cerinţe,
iar mână ţin la ochi, urât să nu deşarte
şi-mi pun mănuşi s-am simţ, atrofiind silinţe
de atingeri, rău murdare... doar gust îmi stă pe limbă,
amar de atâtea frici, ce viaţa mi le plimbă.

Stupid, tot se termină de abia înspre jumătate,
peste, doar fiind un fel de extins, în privilegiu,
de-o întoarcere, din nou, la iar singurătate...
cum portativ de note; "do"-i cap... sfârşit, solfegiu.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar şi iar

Fiori îmi scurg pe un portativ imaginar,
Numai al meu, fără de note, van.
Mă pierd în sunet printre unde, meloman
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

Citesc cuvinte, de alţii puse literar
Pe muzica cu note... Îs anotist!
Mă-mpânzesc lacrimi, că nu-s un artist...
Doar mă gândesc la tine, iar şi iar.

Îmi scald privirea pe ecranul-far
Ce-mi pune-n fund de iris film;
Un altu-n care roluri ne lipim,
Când mă gândesc la tine, iar şi iar.

Sunt pe un traseu, un lung, tot mai avar,
În mers ce nu mi-l vreau, obositor,
Când totul nu-i; rămâne numai dor
Şi mă gândesc la tine, iar şi iar.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ogor

Câmpii de străbuni, cu spice de lacrimi
Muncite cu sârg, cu sudoare de avut,
E ogorul întins, războit printre patimi...
De zeci generaţii, l-au vrut... l-au pierdut.

E brunul mustos, apărut după ploi,
Ce naşte din boabe cotiledoane,
Sau griul, uscat şi crăpat de nevoi...
E sursa de pâine-a hrăni milioane.

Privim frumuseţea de galben şi verde
Întinsă, din talpa de şină de tren.
Visăm peisajul, vederea se pierde
În gândul, din cântul de linii-n refren.

Se pare că totu-i aşa, de când timpul...
Nici gând, nu ne poartă, la bietul ţăran
Ce calcul de muncă-i la el, anotimpul;
Pământu-i e viaţa şi sursa de ban.

E-o lume nedreaptă, de false valori,
Ce pune-n pământ câte-un suflet de om
Ce rost, are munca-i, ca tu să nu mori...
Purtător el pe braţe, de poame de pom.

Îl vezi în comună, sfrijit, coasa-n spate,
Munceşte să lase avut, la odor.
Pământu-i la el, pentru morţi şi bucate...
Noapte-zi-i la arat, semănat, recoltat,
E ogor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pătând

Sunt parte din umbra eclipsei-nspre abisuri,
Ascund Univers, mare-s în perspectivă.
Profilu-am în pată înnegrind albe visuri
Din lumi neştiute alergând în derivă.

Mi-e sigur amprenta, lipită de tălpi;
Doar ea credincioasa umilă aplecată
Să mângâie-n vise aivealea dălbi
De-o Terra-n fiori ascunzându-se... fată.

E-o pată din mine veşmântu-mi de capă
Ce ascunde lumina-n mistere de gheţuri
Ce-n lacrimi picură în oceane de apă
Din piatră, uscatul, să-l facă verdeţuri.

Năluca diformă alungită sau strânsă
Stă, fuge, dispare, la pândă-i plângând;
C-o zi nu va fi, de-ntuneric pătrunsă...
Neant de model... neavând ce pătând!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâia întâlnire...

... atunci, te-am luat de mână şi a început să-mi tremure voce,
să-mi simt urechile calde şi inima tare să-mi bată, atroce
şi-am parcă un nod, în gât mi s-a pus, simt gura uscată,
n-am 'ndeajuns aer şi faţa îmi trece înspre palid, deodată,
iar în spate la stern, doar mai jos, doar un pic, simt mişcare
ca un zvâcnet şi mâinile îmi cad fără vlagă, corpul parcă mă doare,
până şi cap mi se-nfundă, cum nu mai e nici sunet, aşa dintr-odată,
iar lumea dispare, e doar umbre şi toată-i urâtă... nu mai are femeie, ori fată...
chiar de pare, nu-i vreo urgenţă, nici de-n seară târziu cu capul în poale
se mângăie vise de-un zbor nesfârşit într-o dragoste nouă, ce începe agale...
... cum să pot, peste timp să ţin nealterat atât rău, să-mi provoc neîncetat suferinţă...
ca şi în ziua dintâi, cum de lumea nu moare de dragoste multă... doar de iubire, dorinţă?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar... nă bădăioasă

Curge din nou puritatea, se-aşterne
Cum faţa de masă scrobită să-mbie
Şi voal de mireasă se lasă în trenă
Să spele cu cast peste ţarn-adormită
Lăsând doar scaieţi broderii ca pe perne
Şi-arbuşti pe vreun mal răsărit peste glie
Ce rupe sublim alb de fire-n gangrenă
Iţind negricioase din hula ameţită.

Pe vârfuri de ţambre jilave cu ciucur
De vată friantă se lasă din zbor
Un mic stol de vrăbii mereu în alertă,
Cu pene zburlindu-se-n pala de ger...
Turturele o pereche îşi fluieră-n flutur
Bătăi lungi de aripi cu griul de nori
Şi-un câine ca umbra-n desen pe-o copertă
Tot latră aiurea pe-un câmp de alb ceaier.

Se vede din fulgi răzvrătiţi într-o joacă
Frugal silueta de-un cal c-o căruţă
Ce alene se-ncumetă-n spuma de alb
C-un trup cu căciulă-nfundată pe faţă
Ce lasă fum de-abur ajuns promoroacă
Ce-i stă pe mustaţă -stând drept pe băncuţă
Cu biciul din negru întărit într-un dalb-
Şi-n spate o dâră din lină se-ncreaţă.

Se aude un vuiet arar când şi când
Şi ochii devin gelatină sub pleoape
Şi-ncet tot se creşte şi vânt, pudrăria,
Ce face tot alb de-un clăbuc cu săgeţi
Iar zgomotu-n aer se-ascute gemând
Pe gheaţa-i o sticlă pe fostele ape...
În făgaşuri 'ntre dune ornând sticlăria
Din ceaţa mânjindă răsar doi băieţi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul zilelor de-o vară

Când timpul vara şi-o sfârşeşte
Şi rece începe să devină,
Parcă te uită, se perimă...
De zile lungi ore îţi scuteşte.

Şi florile înspre fruct promise
În obraji şi părul ce-ţi mlădie,
Se pierd cum puf de păpădie
Şi-şi cern din nuanţele deschise.

Iar visul, lung de la început,
Aşa cum vara nesfârşită,
Tot o vacanţă-i, pierde aripă,
De zborul de atât trecut.

Iar de-s şi eu întreg, natură,
De ce nu pot să fiu iar vară,
Cum pomi de vârstă milenară...
Mobilă nu-s!... Nu-mi dau căldură?

Mă cer să fiu un vis de-o vară,
Mă fredonând cânt, ciocârlii,
Întins cum rodul de câmpii...
Să mă culeg mereu, iar, iară.

Oricum, voi fi cenuşă în holde
Rostogolit în pic de râuri,
Pegas, fără călări, nici frâuri...
Un gând... eternelor Isolde.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intemperie

Îmi tapează picurii, ca ropotu-n surdină
de mii de cai,
pe tabla de maşină...
într-un ploios, de-aproape început de mai.

Se unduiesc crengi brune cu înfrunziri verdatre
pe fondul gri
de-un cer, se revărsând bucate
multe, timpurii.

Asfaltu-i ca o smoală lisă, în multe lucii şi penumbre,
întins parcă cu o rolă
şchiopătând în tumbe,
printre rigole în alveolă.

Mai trece, arar, un câtecine, de pe la magazin din colţ,
c-o pungă mai mult goală,
sub o pânză, îi lucind bolţ,
şi c-un copil, ce-a sfârşit şcoală.

Mi se clăteşte parcă suflet, se toarnă gând în celuloid
de poze curse râu,
fără vreun rid,
lângă un lan de grâu...

... m-oprisem, după ce alergasem ploaie, să stau, uitat, tranchilizând
c-o liceană, toată fremătând...
pasager ieri, astăzi un gând
şi, aud şi acum suspin, fin geamăt...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma...

Mi-e dor de degete-ţi prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ţi din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.

Nu mai am aura de pui
Şi nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăţi, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.

N-aud iubirea-ţi în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...

Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparţin, eşti parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, eşti eu, a mea ma... ma

Visez cu ochi deschişi şi plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!

Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exişti
Eşti încă trupu-mi, mai persişti
În sânge-n gând, cât n-am murit...

Că n-am ştiut să te păstrez
Adorm sleit de remuşcare...
Uitasem: naşterea se moare!
Mă ierţi ma... ma, eternul crez...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

Ultim zbor de cules floare,
Îmbătări de polen, nectar
Şi-ac smuls din pântec, insectar;
Aşa din când în când se moare!

Cuib de ciocănitoare
Cu pui în pomul găunos
Ce hulă îl prăvale jos;
Aşa din când în când se moare!

De-abia născut ce stă-n picioare
Pe stepa-n răgnete arzând
În lins ce nu-i al mamei, blând;
Aşa din când în când se moare!

Doar dăruire-n aşteptare
Şi înşelat de suflet cast
Plângând de nenoroc nefast;
Aşa din când în când se moare!

Sublim amor cu violare
De vis şi trup pur neatins,
Cu gust amar de viaţă stins;
Aşa din când în când se moare!

O dragoste, când totul doare
Orbul rănit, ce nu o ştie
Şi singur stingere-şi îmbie;
Aşa din când în când se moare!

Ochi plânşi înălţaţi la altare
Cu semn întretăiat de mână
Ce-şi pierde pereche-n ţărână;
Aşa din când în când se moare!

Părinţii duşi rămaşi o boare
De-o lumânare aprinsă arar
Ce plâng şi-acum şi n-ai habar;
Aşa din când în când se moare!

Îi-este ultim apus de soare,
Noapte eternă stând să-nceapă
Fără de gând că zori nu crapă;
Aşa din când în când se moare!

Când nu mai e nimic, uitare,
Mai mult decât de trup prezenţă,
Nici gând de urmă, de esenţă...
Aşa din când în când se moare!

Totu-i o apă trecătoare
Ce spală timp de umbre duse
Ce nici n-au fost de n-ar fi spuse...
Aşa din când în când se moare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perluţă (?) mondenă

Înţepături în crusta bej-albă-gri lucind
Subţire ca o tijă de papură din grind,
Cu păr galben-nisip în buclă, peste guler,
În mâna înmănuşată ce-are un afiş cu "Shuller"
C-o inimă aprinsă de roşu peste-un "love"...
Stă-n banda dinspre gard la cursa "Green" cu mov...
... Şi-n zâmbet exploziv ea încântă ger de crapă
La văz de-un chip de Elvis frumos şi fără capă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploie de amurg

Se face seară, aud afară ploaie
Ce se prelinge peste mine în singurătatea din odaie.
Mă uit la sticla de la geam cum picurii se-adună
Şi caut să te-ajung şi nu te văd... Nu este nicio lună...

Am doar crâmpeie de un zâmbet cu ochi calzi,
Căprui, în luciu... Ţi-aş da din ploaia mea de-amor ca să te scalzi
Şi simt un iz ieşit de nu ştiu unde;
E al tău... Se spune că de ploaie şi miresmele-s talaz, pot să inunde.

Silicele topit neuniform dă voalul de-un topaz;
Nu-i geamul spart, dar simt doi picuri pe obraz...
Te-nchipui visătoare-n patul alb, gând dus, citind o carte...
Tot plouă şi nu-i pod aşa de lung şi eşti aşa departe, de departe, de departe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traseu

... s-a hotărât tot într-o zi,
fără să fiu întrebat, că nici nu aş fi putut fi,
să mă fac dintr-o întâlnire ou,
apoi să fiu o mură-ncet, încet erou
de-o aventură; să stau într-un marsupiu-nchis
în cineva, foarte de-al meu, un fel de ieri promis,
cerut se pare şi la Dumnezeu; dar, de la sfânt,
aşa cum timpu-a demonstrat... Un sunt
scos la lumină, rău de tot plângând,
împins într-un ieşind-intrând,
ca pe un tobogan alunecos,
ce-am început să-l urc de jos,
tot încercând să mă agăţ,
de pot, de-un neştiut, aşa de-un apărut în cale, un băţ...

(Ce obositor!
Atâta trudă ca să pot să mă-ntreţin, doar să nu mor!?)

... şi-am stat mereu cu capu-n jos, n-am văzut tot
şi-ntr-una mă întreb de pot, oare mai pot,
sau doar o să mă fac cocon,
o crizalidă sau un avorton;
să-mi fi ales -de-aş fi putut- singur traseul...
Dar nu; nici eu nu v-aş fi cunoscut.... şi nici voi mie, Eul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada uitării

Liane întinse, pârlogind mărăcinoase,
De muri cu volbure ce prind în verzi cătuşe
Pas cercetaş de vremi din firi apuse,
Printre strâmbaşi puiandrii în ramuri des golaşe.

Înalte crengi ţâfnoase în trunchiuri vechi de pruni
Ştiuţi doar după coaja-n lucii foi, crăpândă,
Din care ţepi alungi se-ntrepătrund s-ascundă
Firave frunze-n vârfuri spre cerul cu lăstuni.

Ades, adesea cioate sau cioturi, buturugi,
În putrezire brună cu lucii în caramel,
Sunt mărturii furtunii, sau cozilor de oţel
Ce în avânt sălbatec nu s-au pliat nici rugii.

Arar, de-o palmă înguste, şerpuiesc rectilinii
Dâre de-un bej deschis printre cremoase gloduri,
Ce duc spre-un gard de crăci legat nuiele-n noduri
Şi move zbârcituri sunt rod ascuns luminii...

... Şi uitării hominide ce-a strâns claustrofobic
Cu gând hapsân de poame, jurându-le îngrijire;
Puieţi crescuţi în pomi, coloane de îndârjire...
Cum armie în divizii linşată anaerobic.

Hăţisul scrijeleşte se năpustind grămadă,
Lăsând albicios urme pe piele, roşu-n carne,
Pedepsind pe intrus; agaţă să-l răstoarne...
Că un suflet e-n pieril, se răstignind... livadă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic început de vară

E toamnă-n început de vară, cu ceru' aproape în umbre gri cu alb
Şi doar arar cu câte un franjurat de azur, ce-n tonuri vânăt se topeşte
Cu ropot în şiroi, plesnind pământ, torent spălând asfalt în spume dalb
Într-un amestec rece cu pluş cald, sub câte-o rază, ce ochiul o zăreşte...

E bolta un ocean de adâncuri sumbre, înalte, stând să se prăvale
Doar după o boare de dogoare, se începând cu o caldă, fină adiere
Şi apoi cu o rafală de niciunde, purtând multul praf din deal la vale;
Cu rupt de crengi de frunze verzi, zgomot de table... rugi, priere.

Răzbate parcă-n haos voce în iureşul de voci în vânt printre şuvoaie
Şi multe muşte în roi apar ca dintr-un stup, libidinoase în atingeri...
Începe iar să curgă cer; pământ se face o apă din ocean, din ploaie
Ce ţine, ţine... Apoi albastrul clar, curat, răzbate vânătu-n împingeri...

... Doar pasager, că răzbunarea vine scurt, e fără leac, neîncetată....
Dispare raza stăbătândă; o pâclă albită e bleul, gri din nou se colorează,
Lăsând şuvoaie în dâră depresivă, în piept, mintea o făcând înceată...
O fi în fond un semn că totul e nesigur; natura încă-n lume-i trează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De n-ar fi

De n-ar fi gând
ascuns în vis,
îl implorând
real-promis,
ar fi deşart,
farmec în lipsă,
final din start,
soare-n eclipsă,
ar fi doar noapte,
n-ar fi ţel,
n-ar mai fi şoapte...
De n-ar fi el,
n-ar fi nici ea,
ar fi un leş
iubirea, ea,
totu-am da greş...
n-ar fi simţiri.
De n-ar fi, fire,
n-ar fi iubiri
nici omenire!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adam şi... Anda

Sub pleoape o strâng şi mult aş da
S-am chipu' angelic, alb, perlat,
Tăiat precis, fin, scump carat,
Sclipind ca diamantu'... o Anda.

Pe dinţi îmi simt buze, ce n-am,
Ca de-un desen de Botticelli;
Suav, molcom, dând fiori pielii,
Să muşc uşor macul de... o Adam.

Şi mintea-mi s-ar împintena
De simetria infinită,
Cum pânza proaspăt zugrăvită
De-o lume, ce-ar picta-o... o Anda.

Picuri mi-s cristalinul geam,
Privind, dus, către corp fuior
Şi gând mijind de amor, de dor,
Spre undele-i, coapse de... o Adam.

E şi arta altfel, pe un ecran;
E spirit, dans, gust de-a cânta,
Dezlănţuindu-se; Anda
Încântând simţ, lumi de-o... Adam.

Dorinţă-i şi mister! E a ta,
În vis, nopţi, câte-un pic, un dram,
Tot căutând, de mult; o Adam,
Serafic, ce-i şi-o Evă... o Anda.

Dedicat ei, ca şi Elizei, Sanda...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!