Lilica

Când copilaşu-mi se lipeşte
Plăpând la sânul meu,
Şi-l port în braţe, şi-mi zâmbeşte,
Şi-l strâng, şi-l pup mereu;

Îmi pare-atunci că-s o tulpină
Ce-abia mai sta pe rădăcină,
Tot sughiţând după lumină
D-atâtea ierne-n şir,
Şi iată că-ntr-o zi cu soare,
Sosind o rază iubitoare,
Făcu din trestia ce moare
Să iasă trandafir:

Un copilaş ce se lipeşte
Plăpând la sânul meu,
Şi-l port în braţe, şi-mi zâmbeşte,
Şi-l strâng, şi-l pup mereu!

poezie clasică de Bogdan Petriceicu Hasdeu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum îşi usucă o blondă părul?

Şi-l taie şi-l pune pe calorifer.

întrebări şi răspunsuri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poet este singurul copil pe care nu şi-l doreşte să şi-l nască o mamă...

Nichita Stănescu în poemul: Ars poetica
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte

Iau cuvântul TU şi-l aşez deoparte
şi un adjectiv să te ţin aproape
zic să folosesc şi un predicat
să te animez, să nu stai culcat.
Iau cuvântul EU şi-l pun lânga tine
să formăm aşa pronume de sine.
Iată c-apăru pronumele NOI
ce ne sfătuieşte să fim amândoi.

poezie de Eugenia Neagu
Adăugat de Gina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geometrie de timp

Iau timpul ca pe un elastic
Şi-l întind poză, o cocă, plastic,
Îl subţiind, mai mult s-ajungă...
Să nu deşire, îi fac dungă.

Îl pliez bol, sfârşit s-ascundă,
Că el îmi bate orice secundă
Şi-l bat şi eu să-l fac să curgă
Lin, lent, cum un balet de-o murgă.

Din drojdie îl mai fac alcool,
Să umfle lipsă, piardă gol,
Îl strâng, într-un final, în mine...
Ce l-am avut tot; 's timpu-mi 'n sine!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu l-a creat pe om şi l-a dat în stăpânirea Timpului. Timpul îl creşte, îl educă, îl învaţă a vorbi, a scrie şi a citi, îl pune să muncească, îl bucură de succese şi-l întristează de eşecuri, îl îmbătrâneşte şi-l impune să părăsească această lume.

citat din Tudor Gorgos (6 iunie 2017)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăstarul

S-a deschis o nouă lucrare şi un nou altar
Şi Dumnezeu lucrează, sădeşte un nou vlăstar
O nouă putere cerească se ridică pe pământ
Sub autoritatea puternică a Duhului Sfânt.

Ploaia cerească îl udă adesea să crească în sus
Mlădiţa verde, lăstarul luminii, lăstarul lui Isus
Dacă-l vedeţi cât este de mic, de firav şi fragil
Dar şi ştiţi că Dumnezeu îl va creşte ca pe un copil.

Şi-l va întări şi-l va binecuvânta şi-l va face roditor
Şi-l va înmulţi, îl va curăţi şi-i va veni în ajutor.
Să nu dispreţuiţi acum începuturile cele slabe
Aşa este sămânţa, un fir când iese din boabe.

Un fir fragil ce trebuie păzit de vânt, de frig şi ocrotit
O lucrare ce se înalţă în lumină, în dragoste împletit
Ca să crească şi să-şi croiască prin viaţă menirea
O lucrare a Domnului Hristos ce aduce iubirea.

poezie de Constantin Sferciuc (9 august 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul deştept şi norocul

Când norocul îi surâde,
Îl priveşte şi-l aude
Şi-apoi, fără vorbă multă,
Îl urmează şi-l ascultă.
Spune-o vorbă înţeleaptă
Că norocul nu aşteaptă.

poezie de George Budoi din Cugetări versificate (29 iunie 2014)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de adolescentă

Energia-i e constantă,
Unitate, crez şi faptă,
Gândul bun şi-l împlineşte,
E-n el pus tot ce doreşte!
Ne-ncetat la dans prezentă,
Inimă de adolescentă.
Are o dragoste aparte...

Iată: harul şi-l împarte,
O făptură minunată,
Record nou dacă obţine,
Darul său o împlinire,
Atunci când are noroc,
Cu perechi pe primul loc,
Haru-i e împărtăşit,
Elegant, desăvârşit!

acrostih de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este viaţa?! Biet copac,
Ce-şi trage vlaga prin tulpină,
Până când anii-i vin de hac
Şi-l smulg cu tot cu rădăcină.

catren de Mihaela Banu (3 august 2020)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iată vin colindători

Iată, vin colindători,
florile dalbe,
Noaptea pe la cântători,
florile dalbe.

Şi ei vin mere, mereu,
florile dalbe,
Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe.

Şi-L aduc pe Dumnezeu
florile dalbe,
Să vă vă mântuie de rău
florile dalbe.

Inima să întărrească,
florile dalbe,
Oamenii să înfrăţească,
florile dalbe.

Că pe cer s-a arătat
florile dalbe,
Un luceafăr minunat
florile dalbe.

Noi vă zicem să trăiţi,
florile dalbe,
Întru mulţi ani fericiţi,
florile dalbe.

Şi ca pomii să-nfloriţi,
florile dalbe,
Şi ca ei să-mbătrâniţi,
florile dalbe.

folclor românesc
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toată pacea, liniştea, bunăstarea, siguranţa şi fericirea omului, atârnă într-un fir de legătură cu Creatorul său, fir pe care şi-l rupe singur prin nevegherea, încăpăţânarea sau nebunia sa şi rămâne trântit jos până ce Domnul îl ridică în bunătatea şi îndurarea Sa şi-l ancorează din nou în El.

Ioan Hapca în Diverse gânduri, reflecţii, sfaturi şi poveţe în slujba unei vieţi cu scop
Adăugat de Narcis Lazarescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele ei

rostit în fiecare zi cu
încăpăţânarea îndrăgostitului
l-a învăţat aşa de bine
încât şi-l aminteşte şi
şi
şi noaptea e-n stare să ţi-l zică
când este hipnotizat de luna
plină de culoare galben hepatic
ştie numele şi-l pronunţă
deşi
deşi-i provoacă o durere atroce
ştie că a rămas cu buzele umflate
de la ultimul sărut dat cu
patima unui om nenorocit
de iubirea iraţională
numele ei îi vine în minte
când îi vede fotografia
pe care o păstrează în
în
în buzunarul de la piept
lângă cardul bancar cu pinul uitat
acolo zâmbeşte graţios

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragă, eu nu ştiu ce iubire e aia care poate să renunţe... Adică, ori îl iubeşti, şi-l iubeşti cu defecte cu tot, ori nu-l iubeşti, şi nu-l iubeşti cu calităţi cu tot. Când iubeşti pe cineva, nu-ţi mai faci probleme; îl iubeşti şi-l duci în iubire.

Teofil Părăian în Din ospăţul credinţei (2007)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimă de adolescentă

Energia-i e constantă
Unitate-n gând şi faptă
Gândul bun şi-l împlineşte,
E-n el pus tot ce doreşte.
Neîncetat la dans prezentă,
Inima de adolescentă
Are o dragoste aparte.

Iat-o, harul şi-l împarte
O făptură minunată!
Record nou dacă obţine,
Darul său e împlinire
Atunci când are noroc
Cu perechi pe primul loc.
Haru-i e împărtăşit
Elegant desăvârşit!

acrostih de Constantin Iordache din Gânduri în patru rânduri – de 8 martie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună –
Să-l încălzească mama, să adoarmă –
Noapte bună!

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un porumbel

Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Şi-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!...
Vin valuri mari şi-n stâncă se lovesc, şi lui i-e frică,
Şi trist îşi ascunde capul, şi-aripile-şi ridică
Când stropii săriţi din valuri pe pene-i cad şi-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!...
Ci iată-o porumbiţă că-n zbor zorit soseşte:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipseşte.
Şi-i lângă el acuma şi-l ciuguleşte dulce
Să-i treacă spaima şi-apoi să meargă să şi-l culce.
Şi-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-

Noapte bună!...

poezie celebră de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harul împărtăşit

Energia-i e constantă
Unitate-n gând şi faptă.
Gândul bun şi-l împlineşte
E-n el pus tot ce-şi doreşte!
Ne-ncetat la dans prezentă
Inimă de-adolescentă
Are-o dragoste aparte.

Iat-o, harul şi-l împarte
O făptură minunată!
Record nou dacă obţine,
Darul său e împlinire.
Atunci când are noroc
Cu perechi pe primul loc
Haru-i e împărtăşit
Elegant, desăvârşit!

acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anacreontică

Odată Cupidon printre bobocii de flori
Zburda, sorbind rozele cu miresmele lor.
Şi o roză-i plăcu, străluciri în culoare având.
Curios şi timid, vru s-o ştie-ndeajuns,
Însă floarea-l răni cu un ghimpe ascuns:
Cupidon îşi luă zborul plângând.
Peste deget îşi suflă, şi-l suge, şi-l apasă,
Dar zadarnic! Atunci la zeiţa frumoasă
Se duse, Bosumflat:- "Iubirea mea de flori s-a isprăvit!"
Şi Venus surâzând îi zise:-Te-mpotriveşti.
Copil frumos ca ele, tu însuţi chinuieşti,
Trimiţi săgeţi în inimi şi totuşi eşti iubit!"

poezie celebră de Iulia Hasdeu (septembrie 1885), traducere de Victoria Ana Tăuşan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuib de nelinişti

În culcuşul de nelinişti plouă cu bucăţi din Rai,
Când cu şuierat de şarpe, când cu moartea în alb strai,
Şi credeam că Paradisul este doar un râu cu miere...
Şi mă zvârcol ca pe cuie, ca ofrandă, ca-n tăiere.

Corbul râvnitor la trupu-mi mă pândeşte ca hulpav,
Se roteşte pe deasupra-mi de flămând sau din nărav,
Şi m-afund, m-adun din resturi şi mă strâng să intru-n mine,
Cu suspinul şi cu spaima ce mă-mpung să mă termine.

Aţipesc de istovită şi visez cum pruncul meu,
Care-i chinuit de-o boală... strigă către Dumnezeu
Că un iad îl ţine-n laţuri şi-l sufocă, şi-l sugrumă,
Când mireasă în strai negru, neputinţa mă consumă...

Şi tresar, alung paloarea ce o capăt în nesomn,
Nu mai dorm, mă tem că visul mă va nimici prin somn.

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luă hainele ce-i dete boierul şi se întoarse la stăpânul său. După ce îl îmbrăcă şi-l învăţă cum să se poarte la boierul, plecă cu dânsul. Ajungând, îi ieşi boierul înainte şi-l priimi cu toată cinstea. Când fură în casă, Mătăhuz împărat se tot uita pe dânsul. Oamenii casei începură să şopoiască şi să-şi dea coate, zicând: ori că este prea fudul acest Mătăhuz împărat, sau că este prost.

Petre Ispirescu în Cotoşman năzdrăvanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!