Îmbrăcat suflet

Am sufletul îmbrăcat cu iedera timpului;
Nu mă mai văd dintr-atâta verdeaţă
Ce se ţine de mine fără trecerea anotimpului
Să-mi păstreze o faţadă de nou, de dulceaţă.

Îmi deschid din oblonu-n fereastra de-oglinzi
Şi mă uit să pătrund luciul sticlei de-argint
Cum cometa trecândă vrei cu mintea s-o prinzi,
S-opreşti din distrugerea-i, de-alergat se pierind.

În colţul privirii-mi zăresc chip tot la fel
Ce-l transpun peste praf ce din mine-am desprins
Şi în ramă l-aşez, fostul eu adorat băieţel
Se topind în obrajii de-ado' cu iubirea aprins.

Privesc holograma ce-mi vine prosteşte s-o plâng
Şi-am căldura încă din sticla ce rază-mi trimite;
Mi-ating faţa cu mâna şi-n inimă simt că mă strâng
Un amar de amintiri, tot mai grele, tot mai multe primite.

Doar iedera casei e la fel, doar de verde-i mai deasă
Şi urcă pe mine, mă mângâie, m-atinge pe piele
Şi-ncet, încet creşte, se strânge, de drag nu mă lasă...
E picul din suflet prelinsu-n afară, mă păzeşte de rele!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râs

E timpul meu să râd, să fiu iar vesel
Chiar fără de motiv, doar pentru tonic
Să-mi fac mintea cu suflet tot armonic
Şi inimii, de-are necaz, să îi zic... lese-l.

Să simt că fruntea descreţeşte-adâncuri,
Că ochi-mi sunt lucioşi, se sparg în stele
Şi dinţi umbriţi scot albul de sub piele
De buze se-aninând de colţuri, din rărunchiuri.

Trup să-mi tresalte-n zvâcnete, avalanşe,
Poate şi lacrimi să îmi dea de-atâta bine
Şi să mă-ngenunchiez, mă prăvălesc pe vine...
Din poze, instantanee pereţii să-mi fac planşe.

Şi glasul cu inflexiuni în descărcări promise
Doar să irumpă-n hohote-unicat, să m-umple;
Să simt că nu mai pot -fragil ferice în tâmple-
De atâta râs, de OM... Singur ce-o fac... şi-n vise!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu carul... alegoric

Vreau să pătrund intim, în tine gând să înmoi,
Să mă pliez, din dur să mă îndoi,
Să plecăm umezi amândoi până la lacrimi,
Fără a spune din secrete... plini de patimi.

Vreau din atingere din trupu-mi să-mi răscoli
De atâta nou dorit mister, ce altul ştie
Şi, plictisit.... de-a ta savoare nu reînvie,
Uitând dorinţele... atracţia de poli.

Vreau să mă satur fără pudic de dezmăţ,
Să mă curg ape învolburate de gheizer,
Să te inund până a durea, plăceri, răsfăţ,
Să mă vrei iar... înamorat cu cazier.

Vreau să plec beat de atâta vis înfăptuit
Cu gol de tine, toată tremur împlinit
Şi din ascuns să-l văd din nou când îmi lipseşte...
Să-ntind doar mâna... Eşti sinapsa ce-mi lipeşte...

... Atât de mult pe dor, ce-l simţi şi ce tot creşte, creşte, creşte...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-mi rup din buze

Privesc la tine, dragul meu,
Şi-mi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta, iubite,
Cu adierea vântului hoinar.
Cu-acest sărut doresc să-nchizi
O Lună albă, în ochii tăi de cobalt,
Ce-mi sunt dulceaţa clipelor de-acum,
Pline de dragoste, şi multă aşteptare.
Privesc la tine cu sufletul deschis,
Din el am tot făcut poteci şi poduri,
Să te primesc în mine ceas de ceas
Cu toate ploile din umeri şi din paşi.
În mine vreau să strâng tot ce aduni
Să pot gusta cu ochii cerul şi privirea
O altă lume ce te strânge azi în ea
Cu Soarele ce mă doreşte... singură şi tristă.
Îmi rup din buze zâmbetul amar
Să treacă blând pe gura ta... şi astăzi
Să te sărute cu-adevărul scos din fire
În care ţin iubirea mea, şi dorul ce te strigă.
Din mine rup fărâme de tăceri
Din buze las să cadă lacrimi şi suspine
Cu toate mă aşez în faţa ta prin gând
Să mă adormi când simţi a mea durere.
Să mă adormi cât ţine viaţa
De nu m-adună Luna din poteci
Să mă ridice într-o noapte pentru tine
Să mă trezesc a doua zi pe perna ta.
Să mă adormi, de nu ajung la tine,
Cu gândul şi cu a ta inimă de înger
Să nu simt paşii Timpului prin mine
Trecând fără sărutul şi îmbrăţişarea ta.
Să nu mă sape Timpul ca şi plugul
Să nu îmbătrânesc în dor şi aşteptări
Să nu mă treacă Soarele şi Luna
În lumea drepţilor... cu zâmbetul amar.

poezie de Adelina Cojocaru (26 februarie 2019)
Adăugat de Cojocaru Adelina-(Noapte Argintie)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-eşti simţuri

Mi-e foame de tine cum macul din lan,
Ce-şi trage culoarea din verdele crud,
Să spargă din soare, din galbenul ud
Şi-n sânge petală să-mi mângâie alean.

Mi-e sete să sorb spuma crestelor valuri,
Ce-mi bat, pustiind corp, fărâma-n nisipuri,
Golindu-mă-n nud, de nu-ţi simt printre picuri,
Din aburul cald, netezindu-mi din maluri.

Mi-e izul tău fin în narine, rupestre
Culori nestemate, pictând chip ce ai.
Te inspir nesfârşit, că te-aş pierde, alai
Din tu, numai tu, şir de zâne pedestre.

Mi-e văzul pâclit de aşteptarea orbindă
Privind amintiri, ce mi-au ars cristaline
Din luciul de perlă al pielii de tine...
Sunt doar o retină de argintu-ţi oglindă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut doar câte un părinte

Am trecut astăzi iar pe-unde m-am născut;
Fugar, pe lângă casă şi am un nod în gât...
S-au prăvălit pe sufletul ce-l am, ce-i numai unul,
Talazuri de-amintiri torente, cu duiumul.

Că am aşa cum toţi, din lumea-ntreagă, o mamă
Şi doar un singur tată; le-am făcut ieri pomană
Şi-i plâng de unul singur, că n-are cine altul
Şi mi-e un dor nebun... Şi doar privesc înaltul!

Ah, Doamne, înţelegi că eşti la fel, tot unul,
Că sunt pierdut şi mintea mi-e goală cum nebunul
Ce tot crede-n reluare; multiple reîncarnări,
Strigând în van visând, răspuns în alinări...

M-arunc din azi pe-ecranul ce-l port pe emisferă
Şi-ntorc rola de film uzat, o efemeră
De calde chipuri scrise codificat în sânge
Şi mintea-mi s-a oprit... Un cerc pe tâmple strânge!

Sunt un şuvoi de dor şi nespusă durere
Ascunsă, că nu-i nimeni să-ntrebe şi mi-ar cere
Să-mi descarc timp -ce l-am- implementat în cărnuri
Cum tatuaje adânci... Nici oasele n-am ţărmuri!...

Mă mângâie cuvinte recunoscute, line
Şi simt atingeri molcome, înecuri în suspine
De despărţiri, ce-acum regret că-s adunate,
Le calculând pierdute, din mine... Eternitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iedera

Nu iedera târândă se înalţă,
Ea demnă e, purtând de la-nceput,
Tulburătoarea şansă ce te-nalţă
Cu sprijin ferm al zidului de lut.

Fasolea cea banală e proptită
Să urce pe-un arac deasupra sa,
Privind spre târâtoare fandosită
Că vrejul ei se-ndreaptă spre o stea.

Păstaia, pe toiagul abundenţei,
Se lăfăie cu mare aroganţă
Ea crede cu puterea descendenţei
Că este nobil snob cu importanţă.

Da, iedera umbreşte câte-o casă,
Dar are-n mintea ei un ideal,
E alpinista rece, curajoasă,
Ce urcă stânca sură ca pe-un deal.

Cu degetele toate încordate
În micile firide din granit,
Neant pândind din faţă şi din spate
Şi suspendată-n timp fără sfârşit,

Doar iedera mai poate să se-nalţe
În lumea asta plină de araci...
Rămâne lut pe talpă să o-ncalţe
Şi-n vrejuri de fasole să n-o-mbraci...

poezie de Gigi Stanciu
Adăugat de Gigi Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, pe din... afară

Am lecţia de studiu despre un mine trup
Şi mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Şi, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.

Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neaşteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.

Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înşel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanţele pe ţinte.

De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Şi-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, zidul dintre generaţii

Cerul a îngenuncheat în fântâna
de la casa bunicilor
liniştea se încolăceşte peste
chipul uitat sub icoană
îmi pipăi obrajii
de jur împrejur
nicio dorinţă
doar iedera
urcată
peste streşini
sărută cerul

confuz îmi privesc bătrâneţea
ca pe o amintire
şi plâng...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am multe bucurii

Zâmbeşte soarele în dimineţi la mine
Lumina lui pătrunde-n al meu gând
Făcându-mi zilele uşoare şi senine
Şi trecerea frumoasă pe acest pământ

Prin raza lui trimite stropi de fericire
Din-naltul cer albastru sclipitor
Făcându-mi viaţa plină de iubire
O viaţă ce-o trăiesc fără de nor

Şi viaţa-mi-e ca fulgul de uşoară
Nu am nimic astăzi de regretat
Şi orice zi o văd ca prima oară
Când soarele pe cer mi-a luminat

Când norii se adună peste viaţă
Nu mă pot plânge, sunt acelaşi eu
Căci ştiu că undeva în dimineaţă
O rază-mi va trimite Dumnezeu

Am raze-n gând în inimă pe faţă
Am multe bucurii ce-mi uşureză paşii
N-am bogăţii dar n-am trecut prin viaţă
Să-mi fac de râs la asfinţitul meu urmaşii

poezie de Vasile Tudorache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aştern gândul

Uite cum s-aşterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aştern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.

Vreau s-aştern tot dorul din mine
ce de mult el nu mă lasă,
în suflet multe suferinţi mă ţine
ce-mi fac ziua nebuloasă.

Afară păşind din nou prin rouă
simt ierburile reci şi fine
şi-n inimă-ncepe să plouă
că frigul eu îl simt în vine.

Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
şi zboară ca un fulg de pană
ca s-ajungă din nou la tine.

poezie de Eugenia Calancea (24 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea pe bucăţele

Cu orice moarte, a altuia, din mine se tot moare,
În gânduri, amintiri, palpabil, vise spuse, chiar iubiri;
Rămâne un vid, cum golul în stomac şi-n mintea schizofrenic...
Nu mai e timp s-anini pe-un spaţiu! Numai remuşcare
Apare brusc, tardiv pierzi zilnic contur firii,
Ce-o mutilezi în conuri de retină, în nodul frenic.

Se pierde din ce e, ce-ai adunat cu tine, ce-ai,
Lăsând încet, încet, un fluviu cumulat în amnezie,
Căci cei ce pier, te ştiu, te iau fărâme, pleci,
Eşti tot mai rar în vorbele-n eter; doar "vai,
Pe unde-o fi şi el, nu l-am zărit de mult, de-o veşnicie"...
Se strânge cercul pân-a fi doar "mine", te tot treci.

În straniu paradox te izolezi, cu ştiinţă, n-ai repere,
Că nu mai e punct, sprijin, glume nu-s la fel, nici drame
Şi trena-n urma nemişcării reci e tot mai scurtă, introvertită
În resemnare surdă, lacrimi seci... Îţi pierzi avere,
C-o dai -şi-ai alergat-o o viaţă- vrei doar ceva drame,
Atât cât să-ţi faci ultimul voiaj, fără împrumut... că lumea-i oropsită!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 octombrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, zidul dintre generaţii

Cerul a îngenuncheat în fântâna
din curtea bunicilor
braţele liniştii se încolăcesc
peste chipul uitat sub icoană
îmi pipăi obrajii
şi nicio dorinţă
doar iedera
de pe streşini
sărută cerul
confuz îmi privesc bătrâneţea
ca pe o amintire
şi plâng...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru

În ploaia rece de afară
o siluetă se strecoară
în întunericul cărbune,
fără cuvinte, paşi să sune...
e doar un abur de respir,
o pâclă stinsă într-un fir
topindu-se s-albească negrul
de-o clipă, răsfirând tenebrul
mocnit, întins în aer, cer
fără de lună, stele, în ger
stând sloi inertul să se crape
de corpul strâns, adus să scape
tăindu-şi rar, încet, alene,
drumeag pe aleea de dughene
fără de bec, doar pâlpâiri
de lemne arse şi icniri
de spart buşteni la luciul lamei,
cu gând la caldul sobei, zamei
din tuciul negru bolbotind,
aprins de ochi avizi ce-ntind
cu dor nestins de-mbucătură
ce-a şi uitat de gust, de gură...
Şi doar în zare-o luminiţă
răzbate, creşte-ncet pestriţă,
se împărţind în două lucii
ce cresc, se trec de semnul crucii
de-un chip de tânără-bătrână
sclipind în far cu chip de lună...
Şi-i dus şi sfârâit de roţi
pe drum pustiu pavat de porţi
şi-n liniştea de-un câmp de ţară
se stinge-o muzică, uşoară
şi roşu sânge-n dâre piere...
A fost un licăr de-adiere...

O fi la fel la reînviere?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

trupul minţii încercă-n zadar şi-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi şi-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din ţărână-n vers amar să pună
ştiu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
şi simt în oase frigul dureri iubirii şi-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieţii prin neguri şi-n alergare de vis nefastă
ştiu că papirusuri de timp scot umiliţele din inima mea şi-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viaţa noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru şi văd că luna rade-n roşu însâgerată
ştiu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalţă

când în braţe cuprind puternic dor şi-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopţi de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viaţă
când vreau prin nor alb pe cer să agăţ cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău şi nu mai vreau în mine şi-n tine-n veci, să plouă

poezie de Viorel Muha (mai 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neomenesc, sentimente

Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Şi marea oare ce-o simţi când nu mai poate atinge trupuri?
Oraşul cum de nu se plânge, când în vacanţe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?

Şi parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheaţă, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!

Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecăciune

Ne forţăm minţi de morţi s-avem o detaşare,
Să nu ne năpădească zeci, mii de amintiri,
Când nod se pune în gât şi-ochi plini de licăriri
Ne scutură din suflet, pierdut pe-un timp cărare.

E-un semn venit oricum, ajuns prin nu ştii cine,
Ce-şi caută la rându-i o strângere de mână
Când lumânare nu-i, s-a stins pe piatra-n humă
Uitată printre lespezi, sub pas ce nu mai vine.

E ca o despărţire de drag, numai în gând
Ce-l vrei rămas alături o vie hologramă
Şi te cutremuri tot de chip în rece ramă...
Parcă-i un soi de teamă c-atingi un neavând.

E timp să te aduni din urmele lăsate,
Să îţi pliezi genunchi, să stai pe sol de trup
Ce zace ostoit de doruri, ce-anii-l rup...
Şi să laşi curs de lacrimi în hohot revărsate...

S-adăpi din tine un fir, ce pân' la os străbate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea-i într-o rază

Iubirea mea-i într-o rază pe buzele tale
şi tu n-o vezi,
îi simţi doar căldura ademenitoare
cum îţi urcă prin sânge.

Palmele noastre cuprind lumina
ca pe o sferă de bucurie în ochii
ce privesc în suflet întruparea întregului
din care curge unduind viaţa.

Când mă vrei, desprinde-ţi sentimentele
ce aşteaptă-n odăile inimii dezlegarea
limbii de foc din cuvintele nespuse
aflate dincolo de zăbrele.

Tu ştii, fără mine lacrimile cristalizează
pe obrajii tăi de piersică coaptă,
eu te simt cum respiri în fiecare femeie
şi te aduc pătimaş în trup.

Sarea îngheaţă sub tălpile tale
pe urechea pământului,
în aerul tău mă îmbrac în dragoste
şi dragostea se îmbracă cu mine.

Prin mâneci îmi zboară liber păsările
în pieptul meu sunt cuiburile lor
la care întotdeauna se întorc repede
să-şi crească nestingherite puii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!