Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

De câte ori mă voi renaşte,
O să plâng tot ce-a dispărut;
Că nici Crăciun, An Nou, nici Paşte,
Nu mai m-au... Toate s-au trecut!

Să-mi fac, oricum ar fi, senin
Din zile, nopţi să am cu vise!
Plecat, să fiu un pelerin,
Să mă reîntorc prin uşi închise.

De câte ori mă voi renaşte
Voi sta cu mine, tot mai mult,
Atât de drag, de-a mă cunoaşte;
Doar eu cu gândul, ce-mi ascult...

Să-mi pun din inimă pe jar,
Să-i gust vechile sentimente
Şi din pupile să fac far;
Sa-mi dea lumini... incandescente.

... De atâtea ori, mă voi renaşte
Ca să văd suflete întâlnite;
Ce-n minte, ascunse, mă vor paşte
Pe veci... Şi-n oasele împietrite...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel de Paşte

Priviţi natura cum renaşte:
Gătitu-s-a cu haină nouă,
Dar nu vă îmbătaţi cu rouă,
Gândiţi-vă a recunoaşte

C-am implorat preasfinte moaşte
Când nu ploua. (Acum prea plouă!)
Priviţi natura cum renaşte:
Gătitu-s-a cu haina nouă.

Rugaţi-va până la Paşte
Spre cer cu mâinile-amândouă
S-avem pe masă miel şi ouă
Si-n sărăcia ce ne paşte,

Priviţi natura cum renaşte!

rondel de Liviu Sergiu Manolache din Flori de mătrăgună (2003)
Adăugat de Liviu Sergiu Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori...

Mă pierd zile la rând... cu capu-n nori!?
Privesc cu ochii goi chipuri prin sticlă
Şi-i strig în van; aivea nu se-aplică
De câte ori, de câte ori...

M-avânt cu gând d-elan în fiecare zori,
Trăiesc clipite de tumult de vis;
Sunt un torent de reuşite, nedescris
De câte ori, de câte ori...

M-afund în misticism ce-mi dă fiori
Cu închinări la ţeluri destrămate;
Invoc în van pe Dumnezeu la pietate
De câte ori, de câte ori...

Mă simt rănitul d-exterminatori
Şi-mi vreau răscumpărări de libertăţi şi bunuri
Furate de la viaţa-mi, cu mentalele străbunuri,
De câte ori, de câte ori...

Mă resemnez în cânt de coardă de viori
Înghesuit în mine, adâncul... Îmi deplâng
Destin de începuturi cu piciorul stâng
De câte ori, de câte ori..

De câte ori mă ştiu prin amintiri cu nori,
De câte ori mă văd plângând săruri de mare,
De câte ori am dăruit sau am primit o floare?!?...
De câte ori, de câte ori...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşit Paşte

Din tot ce am umanitate
Mă vărs ca sfânt, ce iarăşi naşte
Să fie doar de bun, dreptate,
În fiecare zi... Un Paşte.

Din tot ce am dar, hărăzit
Mă dăruiesc cu ce-aş cunoaşte,
Să pot vă fi ceva iubit,
Ce-am mai ales, mai pur... Un Paşte.

Din tot ce mi-aş dori şi mie
Cu gând măcar c-aşa renaşte
Speranţa, vi-o împart vă fie
Jurându-mă... Un sol, de Paşte.

Din tot ce vă va înfrunta
Cu rău, ce riscă să se caşte,
Să mă simţiţi alăturea,
Prieten... Cel eternul, Paşte.

Din imn iubirii, în primăvară
De cânt din iazul plin de broaşte,
Mă spăl de orice gând să doară
Pe orice seamăn, cel simt... Paşte.

Din zborul greu, din primul zbor
Ce leagă cer cu sol rădaşte,
Sunt uşor suflet plin de dor
Şi eu, un stol... Ce v-aduc Paşte.

Din tot ce-a lăsat Creator
Cu tot, ce ura ar vrea să împroaşte,
Să nu uitaţi e trecător
C-un spirit cast... Anual Paşte.

Din poate un pic de îndoială
Ce tot mi-o înfrâng, că sunt şi moaşte,
Mă rog acum cu tot, sfială,
Mă iartă Doamne! O să cred... Paşte.

Din tot ce şi Hristos trăita
Şi a îndurat făr' să demaşte,
Să învăţaţi că rău, ispita
Se vindecă... Într-un iz de Paşte...

Din tot ce lume a tot iertat,
Înţelegerea de-a recunoaşte,
Mă luaţi zălog cât vă sunt leat,
Cum pe-un Iisus Hristos... De-un Paşte!

Reînviu, sunt viu într-atâtea aştre...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte 2012

Memoriile de-un neam, ferice-n rămas treze
Sub mâlul mocirlit de orăcăit de broaşte, hoaşte
Râind juma' de secol pe suflete viteze,
Mijesc din nou cum mielul, ce-i pur şi alb, de Paşte.

Câtă credinţă a fost în noi, bunici şi mame
Să ţină firu-ntins pe hău ce sta să caşte,
Să-nfrângă minţi bolânde, visul să nu destrame
Şi să fim azi iar pui de-o zi, de-un ou de Paşte.

Sângele-n roşu vin de har împărtăşeşte
Cum şi alcool din clocot se-nalţă dintre boaşte
Să lase zbor spre ceruri cu înger ce păşeşte
Din fiecare noi, în răstigniri de Paşte.

Ieşiţi în mai puţini de omăt şi ger abrupt,
Ne ningem parfumaţi de dorul de-a renaşte
Cum flori cad în petale să lase loc de fruct
Şi în genunchi, covor ne facem iarăşi, Paşte.

Şi din arar uitat aprindem lumânare
Către cei ce au fost şi le suntem noi moaşte
Din osul lor de vechi ce ne-a lăsat cărare
Să ştim novici că drumul ne poartă-n etern Paşte.

Să fim, am vrea cu toţii, Hristoşii răbdători,
Să dăm din ce-am primit, ştiind bine că ne paşte
O zi când ne vom trece... Măcar să fim fiori
În gânduri ce vor fi de secole iar Paşte.

E poate simbol doar, ce-ngenunchează o lume
Să celebreze sfânt, dorind frumos de-a naşte
Cu castul de iertare, de dragoste antume
Ce în postum vor trece, cu noi... şi-alţi noi, de Paşte.........

PS
Mă minunez în gând, am inima o dană
Cu porţi cât de-o ecluză râvnind vapoare vaşte
Cu mii şi mii de oameni ce-au ura, de duşmană...
Şi ce-i aştept prieteni... cum voi, o zi de Paşte!

Joyeuses Pâques, Happy Eastern, Paşte fericit!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre sfârşitul lumii

Când va fi sfârşitul lumii
Nu vor mai zbura lăstunii.
Soarele din cer dispare,
Nici luna nu mai apare.

Pământul se dezintegrează,
Universul îl reciclează,
Altă planetă apare,
Altă lună şi alt soare.

Lumea din nou va renaşte
Cu alt Isus şi alt Paşte.
Vom avea alt Dumnezeu,
Nimeni nu va fi ateu.

Un alt cer noi vom privi,
Lacrimi nu vom risipi,
Că vom trăi zi şi noapte
Fără să gândim la moarte.

Şi atunci, ca şi acum
Totul se va face scrum.
Alternanţa alternează
Şi altă lume urmează.

Din timp în timp vom tot renaşte,
Altă lume vom cunoaşte.
Deşi ne vine iar sfârşitul
Tot n-atingem infinitul.

poezie de Dumitru Delcă (10 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul gol

e tot spre a muri a mă renaşte
pe-acest Pământ ce n-are-n veci vertebre
lumini cu viaţa învelind tenebre
din astăzi mâine coborând în moaşte

în alergări de timp spre zări funebre
mi-e-n cuget năzuirea de-a cunoaşte
în vis din flori corole să-mi demaşte
prin omeneşti şi trecătoare febre

şi arbori sunt, ce umbrelor condamne-i,
pe-afară plumbul vine rostogol
de sub sisifica rostire-a toamnei

zadarnic dau de Tine blând ocol,
puţinul Tău de vin de-n sânge Doamne-i
mai mult de-i dres în minte-i dracul gol

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Dormamu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar floarea

Când floarea îşi pierde petale şi moare,
Nu piere, de sine se înfructă.
Îşi dă timp sămânţă, îşi dedase şi miere
Şi atâta parfum... frumuseţea ce-a suptă.

Se adulmecă singură floarea, pe ierburi se culcă,
Se închide în sine-şi, îşi dăruie seva şi carne.
Din ram se coboară, odată cu frunze ce cad, nu mai urcă...
Se împrăştie toată la lume... vrea vis de-a renaşte să toarne.

Alungă tristeţea de moarte, aminteşte de naştere într-una,
Se rupe pe sine, să încânte în buchet cu candoarea
Cui se dă-n sacrificiu. Nu-i ea ţel, chiar de vază-i, nu-i zâna,
Stăpâna... E dorul în fond; c-a renaşte din scrum, doar ea ştie, ea floarea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De parcă...

Timpul trece pe lângă mine
de parcă nu m-ar cunoaşte,
cu fiecare secundă renaşte
iar eu mor câte puţin... În fine,

părem captivaţi de romanul
căruia îi ştim deja ultima filă,
uşor panicaţi, c-o faţă umilă,
să dăm, vrem cu ursita, cu banul

Anii i-am risipit, nabab, aiure
făcând zile din bahice nopţi,
la minte om fi fost mai necopţi
dând foc pentr-un pom la pădure

Câte proiecte amânate sine die,
ignorând, periodic, scadenţa
Timpul măsoară la orgă cadenţa,
mă-neacă, în naos, fum de tămâie...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aştepţi sau poate inima ţi-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e preţuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Şi-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viaţa mea!

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşte

Ce componentă universală suntem
Să ne compunem singuri din trasee
Ce pavoazăm, ce le-am deschis cu cheie
Ş-apoi păşim spăşiţi, pe ce-am creat, cu ce ne mintem.

Ne-avem în luptă surdă cu hazard
Ce vrem să-l stăpânim făr-al cunoaşte;
Si-aşa ne-am dat la suflet, Crăciun, Paşte...
Să nu fim bila dintr-un joc de biliard.

Suntem supremi în vise ce traducem
Într-un real, ce-l fabricăm cu forţe proprii;
Noi suntem singurii, se pare, interlopii
Să preschimbăm sfârşit, eternul să-l inducem.

Miraju-i maxim, ne-ntrupăm doar "fizici"
Uitând, morala, sufletul, de-a naşte...
Ne căutând, două milenii-n urmă, într-un Paşte
Ce-l venerăm umili, nefiind încă amnezici.

Mă-ntreb ades de ce-avem referinţă
Trecutul, recitind Sofocle, Aristotel...
Ce evoluţii suntem, de ne-am schimbat ţel?
Demni suntem oare d-un Christos şi d-o credinţă?

Eu uit de mine-n fiecare primăvară...
Chiar de-ntrebări îmi pun, mă las purtat
Pe un parfum de flori şi de tămâie, înălţat
D-un har, creat de mult, de mult, odinioară.

Regret amar că-ncet timp nu-i la fel
La înviere; hoarde ades de circumstanţă
Se duc într-o cutumă, vide de substanţă...
Nu cum bunica... m-aşeza-n genunchi de mititel.

Tot sper trecut, credinţă, oameni... Vor renaşte
Să fie iarăşi ca un ciclu nesfârşit, iar o Mesie
Să reîntregească suflete hidoase într-o Tiopie?...
Să fie lumea o smerenie într-o zi de Paşte???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă primăvară

Renaşte primăvara iar în mine
Şi mă-nnoieşte pentru-a câta oară!
E-un suflu de-nviere‎ ce revine,
E-acea speranţă ce nu vrea să moară.

Renaşte primăvara ‎iar în mine
Şi-ncet topeşte lespezile gheţii,
‎Mă-nvăluie lumina şi mi-e bine,
Simt calda-mbrăţişare a vieţii.

Renaşte-n mine iarăşi primăvara,
‎De cânt şi ciripit tresaltă zorii,
‎Un greier slab îşi ţârâie vioara,
Sub curcubeu se împăcară norii.

Renaşte primăvara iar în mine,
Nevinovaţi, pe pajişti, zburdă mieii,
Doineşte lin zefirul pe coline
Şi mă îmbie la visare teii.

Vreau verdele să-mi bucure privirea,
Să uit de valea tristă, cenuşie‎,
‎Dar mă grăbesc să-mi împlinesc menirea:
‎Din muguri să-nfrunzesc cu gingăşie,

‎Să-mbobocesc o floare albă-aleasă
Şi să-nfloresc la marea sărbătoare,
‎Când îmbrăca-voi haină de mireasă,
În primăvara cea netrecătoare.

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Anotimpuri (23 martie 2020)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din jarul cenuşii renaşte

Prin noapte trec tremurătoare stele
Ce luminează diafan zenitul
Să-mi pară mai aproape infinitul,
Ca eu să pot urca uşor la ele.

De-aş şti că va veni cândva sfârşitul
Din lume să dispară toate cele,
Aş pune păsări albe-n rămurele
Ca să vestească grabnic răsăritul.

Din al cenuşi jar mai pot renaşte
Scântei pe care singur Demiurgul
Le poate dezlega ori recunoaşte.

Din pustiiri El va culege moaşte
Însufleţite-n viaţă cu divinul,
Iar tot ce mişcă luptă cu destinul.

sonet de Ioan Friciu (2019)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatăl nostru

nu e rău fără bine şi nimic fără tot
şi nici zile senine fără - of, nu mai pot
nu e alb fără negru nici zăpezi fără ploi
şi nici haos integru şi nici voi fără noi

nu există iubire fără chinuri şi dor
nici nu poţi nemurire semăna pe ogor
tot ce trece se trece din deşert în abis
ca căldura în rece şi ca somnul din vis

nu se poate opri nici o clipă pe loc
şi nici omul feri între ape şi foc
tot ce vine de sus se aşterne pe jos
şi la câte s-au spus şi la câte s-au scos

stai de strajă mereu între spaţiu şi timp
când la soarele tău când la propriul nimb
şi mai stai aşteptând resemnări de destin
între propriul gând şi azurul senin

că vor trece în zbor miriade de ani
prin galactici ce mor şi ne lasă orfani
Universul din tine în rafale de jet
cu viteză luminii se va stinge încet

va rămâne doar vid şi nimic în nimic
nici solid nici lichid şi nici mare nici mic
vei rămâne doar tu şi cu tine doar eu
între da şi-ntre nu - Tatăl tău, Tatăl meu...

poezie de Iurie Osoianu (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaştere

Aş renaşte doar din tine să am sângele nebun
Să te simt cum curgi în mine ca o lumânare arsă
Te-aş iubi până la lacrimi chiar de-ai fi un greu taifun
Să nu ştiu nimic de tine, versul să îmi fie casă.

Aş renaşte dintr-un vers să-ţi fiu muza ce te-mbie
La o mie de păcate săvârşite-n miezul nopţii
Să te chem şi să te-alung în abis o veşnicie
Printre demonii din umbră, ce zâmbesc şăgalnic sorţii.

Aş renaşte poate mâine dintr-a ta inimă mută
Să simt nebunia-ţi dulce cum tresaltă peste sâni
Aş străbate chiar şi Cerul să fiu martoră la nuntă
Cum a cui? A doi nebuni ce-i fac jurăminte Lunii.

Aş renaşte mai mereu din al gândului poem
Să mai simt odată Cerul coborât în pieptul meu
Numai tu îmi ştii păcatul de a-ţi fi un crunt blestem
Care arde trup şi suflet, până-n Cer la Dumnezeu.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea Phoenix

Renaşte, tainic, din cuvinte,
Sub cerul falnic, înstelat,
Poetul este stat în... stat,
La interval de două chinte.

Şi-i animat de simţăminte,
Adesea greu de egalat,
Renaşte, tainic, din cuvinte,
Buimac, suav şi siderat...

Şi înlăuntru-i exilat,
În simptomatica-i sorginte,
Poetu-acela făr' de minte,
Fiind de-Apollo posedat,

Renaşte, tainic, din cuvinte.

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Definiţie

Se găsesc 23 de adolescenţi,
Nici prea înalţi, nici prea scunzi,
Nici prea răi, nici prea cuminţi,
Nici prea slabi, nici prea activi,
Nici prea responsabili -
Asta dăunează grav sănătăţii!
Se adaugă 34 de ore pe săptămână -
De 4 ori câte 7 şi o zi de 6 -
Din care rămân doar...
Shhh!
Se mai sparge câte un geam,
Se mai trânteşte câte o uşă,
Se mai aruncă cu câte o cretă,
În fine!
Apoi se obţine câte un rezultat
Pe la câte o olimpiadă,
Niciodată pe măsura aşteptărilor,
Se mai ia câte o notă de trecere
În lucrare,
Apoi se mai face şi câte ceva bun,
Doar tre’ să existe un echilibru în toate!

Dar dacă-i vezi dincolo de aparenţă,
Vei observa 23 de suflete,
Nici prea mari, nici prea mici,
Nici prea tari, nici prea slabe,
Nici prea optimiste, nici prea pesimiste,
Însă pline de zâmbete rotunde
(Care uneori apar şi-n timpul orei…)
Şi de speranţa că vor găsi la şcoală
Sprijinul, imboldul şi puterea de a
Intra în vârtejul vieţii,
Prietenii de suflet, dar şi reperele
De care au nevoie.
E, şi-n timpul orei
Dacă se mai aude câte un bip,
Sau dacă se mai uită melancolici
Pe fereastră,
Ori dacă pe chip le-a mai apărut
Câte un coş
E clar: sunt îndrăgostiţi
Sau şi-o doresc;
Înlăuntrul lor se poartă războaie
Mai grele decât vor ei s-o arate.
Ei, ar mai fi multe de amintit.
Ca să rezum voi spune
Că totul trebuia
Să poarte un nume,
Aşa că i s-a spus
Clasa a X-a A!

poezie de Rucsandra Rizescu
Adăugat de Rucsandra Rizescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gara

Eu încă nu mi-am găsit gara;
Hălăduiesc tot mai acerb,
Îmi strâng avid la piept comoara
De vise-ntr-un buchet superb!

Nu, n-am să mă abat din drum,
Până la oaza mea minune,
Până n-oi arde pân' la scrum
Şi eu şi vise-om fi tăciune!

Nici nu mă plâng de drumul greu,
Nici de nămeţii-nalţi din cale;
De m-aş opri, n-aş mai fi eu,
M-aş îneca-n adâncă jale!

Voi, cei ce-mi puneţi beţe-n roate,
Penibil e-al vostru efort;
Am s-ajung şi pe brânci, pe coate,
Căci nu mă dau bătut nici mort!

Pseudoiubiri trecătoare
M-au tot somat să mă opresc,
Cu otrăvuri ucigătoare
M-au făcut să uit că trăiesc!

Sufletul nu mi-e pângărit:
Am lăsat relele la uşă;
Chiar de-a fost deseori rănit,
El va renaşte din cenuşă!

Vouă nimic n-am să vă cer,
Ne-am intersectat într-o doară;
Chiar de-o fi s-o caut şi-n cer,
Undeva, am şi eu o gară!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!