Timpul, zidul dintre generaţii

Cerul a îngenuncheat în fântâna
din curtea bunicilor
braţele liniştii se încolăcesc
peste chipul uitat sub icoană
îmi pipăi obrajii
şi nicio dorinţă
doar iedera
de pe streşini
sărută cerul
confuz îmi privesc bătrâneţea
ca pe o amintire
şi plâng...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul, zidul dintre generaţii

Cerul a îngenuncheat în fântâna
de la casa bunicilor
liniştea se încolăceşte peste
chipul uitat sub icoană
îmi pipăi obrajii
de jur împrejur
nicio dorinţă
doar iedera
urcată
peste streşini
sărută cerul

confuz îmi privesc bătrâneţea
ca pe o amintire
şi plâng...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua iei

mă privesc în fântâna timpului
cerul răsturnat îmi desenează nimb în jurul
brazdelor semnând adânc obrajii
bunica
icoană în fereastra inimii
îmi cântăreşte gândul
ce ai ucis de te-ai sfinţit?
am ucis
bunico
toate iile pe care le-ai ţesut cu drag
la războiul acela rumegat acum de vreme
şi nu-ţi pot cinsti azi mâinile
cugetul
nu am niciuna la care să mă rog
ţi-ai brodat zilele in ele
şi le-ai dus cu tine
în odihnă
lăsând doar dorul

poezie de Gabriel Crăciunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind luna...

Încerc din nou să privesc la ea,
dar cerul e-norat şi eu nu mă satur,
stau în frig şi privesc ca la o stea,
dar ea nu a alta, e luna mea.
Inima mea îşi croieşte o dorinţă
pe care aş vrea să o şlefuiesc
gândul la tine îl am pe conştiinţă
şi nu aş vrea pe nimeni să rănesc.
În ochii mei văd acum orizontul
ş-acolo e cerul cuprins de răsărit,
dar cred că nu e acum momentul
se vede luna roşie ş-apoi iar cerul acoperit.
Afară ninge, zăpada pufoasă ma-nveselit,
chipul tău se vede din nou în răsărit
plin de zăpadă este învelit
şi gândul mă duce la locul unde am copilărit.

poezie de Eugenia Calancea (21 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

stau încotit peste fereastră
o linişte mereu îndatorată
îmi lunecă peste pleoape
şi nu pot
să asist la
urgenţele clipei
doar ploaia cu efectele ei zgomotoase
mă îmbie la taifas

ce negru e cerul şi
câtă disperare înspre deal...

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adânci ca bătrâneţea...

Nicio ploaie nu poate
să-ţi spele urmele de pe suflet
adânci ca bătrâneţea
şi nici nu poţi să ţi-le ascunzi
de cei care încă mai sunt
şi nici de cei care au fost
ploile spală doar
trupul şi sângele din rană
nu şi cicatricea ce ascunde un oftat şi pe Dumnezeu
ce se plimbă prin tine
cu ochii închişi

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de cea îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume (28 februarie 2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din inima mea a evadat o lacrimă

niciun simptom şi nicio durere

căzută în mine şi zdrobindu-se ca o piatră
liniştea imortalizează tot ceea ce am fost
ca un orb îmi pipăi cicatricea
şi mă strig încet
nu-mi răspunde nimeni
mai strig o dată şi încă o dată
din când în când îmi privesc neputinţa
ca pe o clonă de lut
orbul din mine se roagă lui Dumnezeu
o furtună de cuvinte nerostite
se înalţă înspre cer
iedera îmi acoperă văzul
printre jaluzele
o margine de soare
îmi loveşte obrazul
mă încumet să mă târăsc
într-un colţ
de sub umbra lămpii
un ticăit de ceas îmi tulbură tăcerea

e ultima insultă pe azi

o, doamne!
am lacrimi pe suflet şi sunt trist
mai lasă-mi câteva fărâme şi din ziua de mâine
ca să-mi pot pregăti sufletul...

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zori de zi

Plecată, noaptea cade peste văi:
uimire
/Pe semne cerul a aruncat-o afară/.

poezie de Teodor Dume din Adevărul din cuvinte (1985)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea e liberă şi independentă doar atât cât îi permite cerul.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea este liberă şi independentă doar atât cât îi permite cerul.

aforism de Teodor Dume din Colecţionarul de răni (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea este liberă şi independentă doar atât cât îi permite cerul.

aforism de Teodor Dume din Carte: Colecţionarul de răni. Editura: Pim/Iaşi, 2017
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu voi pleca la tata...

astăzi am mers mai mult
decât în toate zilele

venele sufocate de umbre
şi de multe alte lucruri
s-au încins
între timp mă gândesc
să scriu o scrisoare dar
nu ştiu cum să încep
ideile se detaşează
şi nu pot să inventez
nicio scuză
buzele îmi vibrează ca
aripa unui fluture prins în lumină

sunt multe lucruri pe care
vreau să le scriu
între două gânduri
cuvintele se transformă în toamnă
şi se rânduiesc adânc în mine

închid ochii şi respir
din plămâni ies aripi
nimic din ce-am văzut
nu există
nici tata şi totuşi
vreau să-i scriu
cerul şi-a rupt din margini
poteca e tot mai strâmtă
în oraşul din mine
nu mai suflă nici vântul
aerul trece dintr-o tăcere în alta
dar aştept până se termină toamna

e destul de lungă

tac şi mă uit
timpul muşcă din marginile trupului
ca dintr-o halcă sfâşiată
oricum nu mai contează
e târziu
sfârtec un gând şi
despic senzaţii
neputinţa de a scrie
mă face să las un mesaj
pentru singura parte care
lipseşte

nimic mai trist decât timpul oprit
între mâinile mele de copil

cuprind cerul
şi supus
pentru o clipă
tac
ca într-un joc
să nu-l trezesc pe tata
ştiu că mă simte

în urmă vin liniştile şoptind umbrei
doar în pieptul toamnei
respiră un greier

se aude

nu-mi pot opri teama
e prea mult pentru o zi în care
am uitat suferinţa
în mine
mă opresc pentru o clipă
şi privesc o icoană

emoţia intră adânc
mă chircesc şi ţip
până se sparge umbra

eu voi pleca la tata
*
(text din volumul: moartea, un fluture alb. Autor: Teodor Dume)

poezie de Teodor Dume (februarie 2022)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocalipsa, ca un vin spumant

cresc umbre şopârle şi peşti piranha
carnea supurează
îngerii plâng
peste crucile gârbovite de timp
cerul rupt în bucăţi
văduvit de lumină şi zbor
miroase a hoit
durerea înghite totul
până şi imaginea în care
am trăit

ştiu că nu vă pasă

lăcomia e ca un vin spumant
spală setea şi schimbă traiectorii

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea sfredeleşte lacom, nu doare dar mă sting

poate că e prima oară când
mă gândesc la moarte
o văd frumoasă
ca o înălţare
ca un zbor
fără lumină
dinspre primăvară către toamnă
şi invers...

strâng în braţe copilăria
în labirintul dintre ani
mama brodează linişti
tata
plecat şi el
caută înţelesurile cerului
în jurul meu strănepoţii
construiesc drumuri şi castele de nisip
doar iedera urcată peste horn
sufocă păianjenul crescut din fântână

cum cerul acoperă zarea
sufletul mi se umple de oameni

dar ce folos...

(nimic nu se termină
fără un alt început
însă la capăt e o pârtie
care duce înspre alt timp)

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă ipostază

mamei plecată în lumea fără timp

copilul din mine agită cerul şi plânge
cu mâinile lui desenează pe cer
un Dumnezeu tânăr
există o relaţie între ei
de parcă s-ar şti
de undeva
iată îi spune copilul
ţi-am desenat un măr
jumătatea cea mare ţi-o dau ţie
cealaltă o păstrez pentru mama
să-i spui lucrul ăsta
şi să-i mai spui că tata s-a dus
într-o dimineaţă devreme în pădure
după vreascuri şi nu s-a mai întors
hornul de la casă a căzut
peste iedera urcată până la cer
cireşii au privirile pline cu flori
poarta se zgâlţâie în balamaua
ruptă de anul trecut
duminică
bătrânele satului
cu mâinile sorojite de vreme
au îngenuncheat lângă altar
clopotul a bătut în dungă

s-a dus şi mătuşa...

anul ăsta nu vom împodobi bradul
să-i spui că răsăritul caută pământul
şi-l ţin aproape de piept
pentru ziua în care
ne vom întâlni...

să-i spui şi asta
înlăuntrul meu se face târziu
contaminez spaţiul dintre mine şi cer
nu mai pot rămâne aici
nu mai pot privi îndărătul zilei
ochii mei sunt plecaţi să caute înţelesuri
cerul e cusut pe la margini cu lacrimi

împing durerea printre rugăminţi
şi aştept...

poezie de Teodor Dume (2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigătul de ajutor devine confuz doar atunci când suferinţa nu vine din interiorul tău.

aforism de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi netemători

Cu ochi netemători privesc cerul,
El zâmbeşte, se sprijină pe arbori vechi,
Sunt fraţii mei, străbunii mei,
De mult nu mai fugim prin lume,
Bem doar nectar albastru,
Iar de iubit, cu vântul ne iubim,
Iubiţii se sărută pentru noi,
Copiii râd cu noi fără să ştie,
Că existăm nu-i nicio îndoială,
Auzi cum bate inima în toate
şi în iarbă şi în cărăbuşi de aur.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut

Sărută cerul iarăşi dimineaţa.
Sărută ochii, rozele şi gheaţa
din viaţa plină de "te iubesc"
şoptit incet, căci, doar trăiesc...

Sărută marea un trecător necunoscut.
Sărută dorul şi-un oftat tăcut
din pieptul unei nopţi de vară
uitată-n briza rece şi amară.

Sărută soarele caldele umbre.
Sărută inimi de mătase şi mistere sumbre
din vinul vieţii ce se scurge-n agonie
şi-al tinereţii pierdute pe vecie.

poezie de Daniela Fărtăiş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E destul să privesc cerul (într-o noapte cu stele fără lună) şi braţele îmi cad în jos de neputinţă, de tristeţe. Dacă oamenii ar privi mai des cerul şi foarte atent, ar muri de disperare şi umilinţă. Putem trăi fiindcă îl uităm. Nu ne întristează numai; ne înspăimântă, ne înnebuneşte, ne sfâşie.

citat clasic din Eugene Ionesco
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!