Eu, pe din... afară
Am lecția de studiu despre un mine trup
Și mă revolt că nu-s stăpân pe al meu eu,
Cu tot bagaj ce-l am, că am un pedigreu
Și, cultivări de minte zilnic... neîntrerupt.
Răzbat din neant surprize neplăcute,
M-autosesisez de probe noi, uzate,
Ivite-n detrimentul meu, neașteptate,
Pe propriul meu avut... din eul meu făcute.
Deziluzoriu simt din suflet, ori din minte,
Ce sunt tot ale mele, sau mă înșel din nou,
Că n-am niciun control, cum coaja de pe ou...
Ce un "înăuntru''" o sparge... cum gloanțele pe ținte.
De n-am cum să decid, nici măcar pentru mine,
Nici chip, ce e în spate, nici sursa de la chip
Și-s doar o amuletă de-un norocos nisip...
Ce va reprinde formă din eu-mi... Cine-i "cine"?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre surprize neplăcute
Citate similare
Fără cuvinte
De n-am avea cuvântul,
N-ar mai fi scris, doar semne
De părți de trup sau sunet
Imperceptibil, tunet;
Limbaju-ar fi de lemne...
N-ar mai fi jurământul!
Cuvântul de n-ar fi,
N-ar fi nici oratorii,
N-ar exista minciună...
Lumea ar fi mai bună.
Doar mimi ar fi actorii...
Cântatul un "cri-cri"!
De n-am spune cuvinte,
N-ar fi cuvântători;
Spunând... fără să facă...
Iubire-ar fi săracă
În număr d-iubitori...
Nici cărți, nu ar fi... sfinte!
Cuvinte de n-am spune,
Ne-am da cu totul probe
Cu suflet, minte, trup...
Pământ am face stup,
Ura am arde-n sobe,
Calzi, dulci de-nțelepciune!
Cuvânt, parole, spuse
De n-ar fi, n-ar fi vers,
N-aș fi avut fantasme
În minte, nici orgasme...
Aș fi trecutul, șters!...
Nu m-ați citi... Iisuse!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Ansamblu, în căutare
De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
și trup și minte... îs desfăcut.
De neînțeles, sunt tot mai mult
regrete având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înșel, nu mai m-ascult!?
Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia adesea cer...
ca și cum nu mi-aș aparține.
Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
și nu mă văd! Oare o-i fi... cine?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mistic
Mi-am depășit deplin credința-n mine
Ce o gândeam că-i de nezdruncinat;
Cuvântu-i cel puțin... dezesperat
Când doar zadar e... mistic intervine.
Greu explicabil; n-am niciun control
Nici plan să fac, chiar dac-am mai făcut!...
Împiedicat mereu să-l execut
De convergențe din neant, fără vreun rol.
Nu sunt în niciun fel carieristic
Cu crez că totu-n viață-i avuția
Și vrutu-n viață-i tot... D-am inerția
De crez, în "trend", că sunt... Irealistic!
Mă am exemplul cel mai concludent,
Al involuției pe scara de uman;
Orice credință pare-se-i în van...
Sunt neîncetat erou de accident!
Sunt parte de-un întreg interactiv,
N-am prin predestinat nicio prerogativă;
Tot se decide hazardat... Inițiativă
E doar o farsă de-amăgit fară motiv.
Deci crez profund e doar eufemistic,
Că rezolvările dorite nu-s alese;
Depind d-inexorabile sensuri perverse
În haos controlat... de științele de mistic!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Confruntare cu sine
E timpul, sigur, relativ?
Eu mă consider neschimbat!
În minte, m-am maturizat...
Estetic, n-am niciun motiv!
În oglindă, zilnic mă privesc
Nu analitic, doar trecând
Din obicei. N-am niciun gând!
Sunt încântat, ori mă uimesc!?
Sunt neschimbat peste decenii
-Oricum puține, că-n total,
Sunt 7-8 de imortal-
Dar sunt convins, nu am vedenii!
Surprinzătoru-i o întâmplare
Când după ani de despărțire
Te întorci la loc de moștenire
Și ești în șoc, cazi în stupoare!...
Figuri întipărite-n minte
Sunt deformate într-un tipar...
Ce-am prevăzut, nu se dezminte;
Depindem toți de calendar...
Nici ce iubisem în liceu
Nu o revăd cu ochi de dor,
Nu o mai simt, nu mă-nfior...
Sunt trist, sunt dus, nu mai sunt eu.
"Back to the future" e real;
Privind la magazin în geam
Cu ochi cețoși mă-ntrezăream...
Einstein... e sigur, genial!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Exit...
M-am sculat, mort, într-o zi...
Nu era nimeni, nici tu, nici copii,
Nici tunel de lumini nu a fost;
Este-un negru teribil, compost.
Nu mai simt, nu exist, nu respir,
Nările nu-mi miros elixir,
Inima, îmi stă, nu mai bate...
Nu mai am, nicio zi, nici etate.
Sunt inert, obosit d-energie,
Niciun rai nu-i, nimic, feerie...
Stau întins, sunt sleit, sunt absent;
Sunt plecat, vindecat, impotent.
Și m-apasă imensul de negru,
Lacrimi n-am, nu mai sunt un integru...
Gând nu e, neuronii sunt stinși;
Mi-am lăsat și dușmani, sunt învinși.
Lumea nici nu mai este- se pare...
De m-am dus, pentru mine, ea moare.
Sunt convins că materia-i moartă;
Nu mai vin ca să bat, la vreo poartă.
N-am probleme de mâine, în esență,
Mă dezic de orice, d-existență...
Sunt salvat în neant, în memorii;
Vă deplâng, ce-ați rămas... Muritorii!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Separare de întreg
Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!
Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?
În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!
Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!
Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.
În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!
În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!
Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.
Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mesaj inconturnabil
Mi s-a adus la cunoștință
că orice fac, orice credință,
oricât sunt de convențional,
n-am niciun viitor astral.
Oricum de viață sunt falit,
sunt programat pentru sfâșit
deși nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alții, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.
N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinți, nici pentru țară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...
De-un timp presimt că mă topesc,
mă tem! Ce tot vorbesc?... Sfârșesc!...
Eram ca toți, cuvinte goale,
mergeam la slujbe anuale
și agățam în cui icoane
cum prin birouri diafane
găsești la cei ce cred spășitul
la fel cum e sfințit cuțitul
cu care tai în carne vie...
mistificând o omenie!
Final nu mai e conveniență
-idee de inexistență-
devine crudul fapt real
transpus în fizicul mortal
și-ncep să mă privesc altfel,
îmi fac din amintiri un țel,
mă uit printre oglinzi și sticle
crezând că pozele multiple
m-ajută să mă tot țin minte
într-un album, printre morminte.
Am primit sol neașteptat
-că-s trup și suflet afectat
de-un rău ce-l credeam exclusiv
doar altora- fără motiv,
și mă pătrund gând endoscopic
în trupu-mi intim, microscopic,
îmi caut răul ce m-atacă
și vreau să-l rezonez... De pleacă
îmi jur să-mi port nespus de grijă,
să fiu Bing-Bang-ului... o schijă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mărturisire
Sunt oare
un plagiator,
un oarecare
neștiind
umbrind
de un sfumato
antecreații cum un Michelangelo...
dar fără un maestro,
din lipsa pe vecie d-un Verrocchio
"presto",
sau banal Pinnocchio...
n-am nici obârșii-n Sant-Angello
și orișicum
nu aveam cum?!...
Rămân
un simplu muritor
fără predecesor;
n-am copiat niciun Tacola
și niciun Eilmer cutezant
căzut,
pe nimeni n-am avut o preîncercare,
doar ezitant,
în singur mi-am creat un drum,
modest...
n-am nicio jenă să mă manifest
un bun
pentru consum,
un surogat de... Cola.
Dar sunt cu siguranță mai cinstit
decât titanul;
nu m-am autodefinit
sau proclamat
brevet universal...
sunt doar un biet vasal total lipsit de ipocrit,
îndepărtat de-al său egal...
cert însă sunt un unicat,
un fel de autodidact, nu literat,
sunt poeziei... curtezanul,
c-o mare diferență de talent
de-un Buonarotti
ce nu voi fi nicicând, nici printre copii...
Sunt doar un bun incipient!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copil încă
E ziua mea de-ncepător, ca-ntotdeauna;
tot mi se spune, de-altul, ce să fac,
debusolat,
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.
Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...
Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns;
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un "déjà vu"
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.
Doar e, se pare, o mare diferență; timpu' e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Afizic
Zile-am de sensibilitate
Când tânguiesc de frumusețe
Pierdut în impoderabilitate,
Ușor, doar fum, delicatețe.
Nici fulg nu sunt, doar șir de lacrimi
Cu gust sărat de val de mări
În unduiri pe-obraji de patimi
Ce spală tot cu timp, uitări.
Sunt doar o gheară de suspine
Ce-mi ține pieptul în "suspens";
N-am niciun sens, de în jur de mine...
Îs plecat fără prezent, un mers!...
... Fără de pași, tot o plutire,
Ce-o țin, m-agăț de ea, n-o las
Și-o pierd, că timp n-am... Amăgire
Sunt tot... Produsul de-un impas!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alegeri neînțelese
Oi fi iubind cu atâta nostalgie marea,
că sunt atât de mult făcut din apă
și-oi fi dorind atât de albastrul cerul, zarea,
că nici nu-s corp, doar gânduri pe undeva, pe-o mapă?
Oi fi redus în ambiții, n-am, trăiesc trecut,
că nu mă simt în noi veniți, mă caut ieri?
Doar vreau s-alerg, să fug în timp, nu vreau avut
și minte n-am... de trec aiurea ierni și veri!?
Oi fi greșit alegeri multe, cin' le-a vrut;
Iubita, alta, a fost de mamă și alți copii?...
Și în loc de-o țară, cu alta-n schimb m-am renăscut?
Poate născând, mai multe dăți... pururi voi fi???
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Incontrolabil
Ce programare curioasă;
să fac copii
care plecând de-acasă
vor să nu-i mai știi!?
Ce programare curioasă;
să îmi propun argumentat ceva
ce nu pot face -ah cum viața-i ofticoasă-
de altul nu ar exista!?
Ce programare curioasă;
să n-am nicicum habar de mine,
nici de la nașterea-mi pompoasă
și nici când "exit" intervine!?
Ce programare curioasă;
să fiu... și fără vreun control
să nu pot eu să-mi modelez carcasă...
Să fiu ca un actor în piele, fără rol!?
Ce programare curioasă;
să plec, să strâng, să uit ușor de tot,
să n-am niciun habar de casă
și-ntr-un final să fiu ca la-nceput... Ne... tot!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ma...
Mi-e dor de degete-ți prin păr
Tentaculându-mi amintiri...
Revăd căldura-ți din priviri
Resimt sărut pe-obraz... Mă dor.
Nu mai am aura de pui
Și nici nu mai am cui mă plânge
Micime, răutăți, nu-mi frânge;
Stau aninat, uitat, de-un cui.
N-aud iubirea-ți în cuvinte,
N-am sfat de suflet, sunt pierdut...
Mi-e rău să spun că te-am avut,
Urăsc doar să-mi aduc aminte...
Sunt jumătate tu, îs "ea"
Noroc că te-aparțin, ești parte
Ce nici vecia nu desparte
Ce sunt, ești eu, a mea ma... ma
Visez cu ochi deschiși și plâng
C-am rămas singur, n-am cui spune
De-al meu necaz, n-ascultă lume
Că n-am nici bucurii să strâng!
Dar să n-ai frică, n-ai pierit,
Căci timpul vrea să mai exiști
Ești încă trupu-mi, mai persiști
În sânge-n gând, cât n-am murit...
Că n-am știut să te păstrez
Adorm sleit de remușcare...
Uitasem: nașterea se moare!
Mă ierți ma... ma, eternul crez...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ipostază
Sunt punctul de miră în hazard cu întâmplare, știut, neștiut doar de mine,
Că nu pot s-ascult doar pe alții, ce nu-s eu și nu mă știu cine-s, ce vreau,
Iar mintea mi-ar spune să cred că nimic nu se-ntâmplă, îs cu toate destine!?...
Și nu cred un bob; nu se poate să fie un înscris, cuvânt cu... cuvântul, pe șleau!
Și cin' l-ar fi scris și nici rostul nu-l văd dacă îmi e dedicat și nu-l știu,
Timpu-mi pierd -neștiut cât îl am- doar să fac retușări și obiecții,
Ce nu-s acceptate chiar de-s bun din alți răi; e mereu prea târziu
Și rănile-mi curg, se deschid neîncetat. Prevenit nici nu sunt... de infecții!
Ce simplu-i de spus necunoașterii crase, când nu e răspuns ce-i un "dat"
Ca egal să nu fie, nici pe-aproape egal! Matematica-i farsa neștiinței;
Căci sunt din mulțime și reguli ar fi -doar nici capul nu-l am... la pătrat-
Nu să n-am rezolvări, să n-ajung la soluții, să fac semnu' egal... neputinței!
Și atunci rolul îmi joc, cum sunt sigur deja că și voi tot la fel l-ați jucat;
Personaj duplicat -unul singur cu mine și-altul scenic, sau doar stând la masă-
Prefăcându-mă însumi stăpân pe-al meu eu... subiectul ce-l știu blestemat,
C-ar fi, el, reușit tot, cu har.... Nu golul sub piele, sub osul din piept... O tabula rasă!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă tem
Mă tem că nici popor n-ajunge
Să învingă șleahta de tâlhari
Precum haiducii, pe cai mari...
Și care pot pe neam înfrânge!
Mă tem c-am pe-undeva, înăuntru
-În ce-i istoria trecută-
O rădăcină înfipt-neruptă...
Într-un vampir, la neam, lăuntru.......
Mă tem și de-alde ce-s pe stradă,
Că nu le știu hidosul gând,
Nu-i știu pe ce orgii îs stând
Și când pot răbufni-n paradă!?
Mă tem, de ce-am ales, sau nu,
Că n-am ce face, e totuna!
Oricum se schimbă-ntr-un, într-una,
La fel... Cum n-ai mai știi de "TU"!
Mă tem al dracului, de tot,
De ce mi s-a promis degeaba!
Mă tem, că încet devine graba
Și, zâmbet poate fi netot!
Mă tem că drept, se minte strâmb
Și, prostul trece de deștept...
Și-s așa mulți, să-i iau în piept...
Și ei în piept mi-nfig carâmb!
Mă tem că tot ce-am câștigat
Din toți de-ai mei, ce au pierit,
Parcă n-a fost, s-a risipit...
Și sânge n-am, l-am tot vărsat!
Mă tem pentru că eu n-am gură,
Șansa să țipe, ce-au tot hoții...
Și mi-au luat vis și, eu, nepoții
N-o s-avem nici de bătătură!
Mă tem până și de ai mei,
Că-s creduli rău, n-au vigilență,
Sau gaură-i inteligență...
Ori, sunt și ei, tot derbedei?!
Mă tem, mă tem chiar și de mine,
C-am tot crezut în tot ce fac,
Dar am greșit și eu și, tac...
Că oricum n-am glas, nici sânge-n vine!
Mă tem că Dumnezeu mă lasă
Singur și, sunt cu mâna goală!
Dar, o să mă fac iad, cu smoală...
Și Drac, să-i pescuiesc în plasă!...
Pân' n-or mai ști de ei, de casă!
Că oricum sunt morți și, groapa-i rasă!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultim regret... de debut
Am teama veșnică; aceea de a nu fi urât la moarte
Căci este ultima mea poză în anticamera retinei
Cu negrul ce se-ncepe-n ciclul ce definitiv mă va desparte
De mine însumi, trup și gând, făr-a mai ști de ce-mi revine...
Simt straniul sentiment frustrant de-a nu avea niciun control;
Să-mi așez părul în oglindă, singur să îmi aleg parfumul
Să-mbălsămez tot anturajul, când mi se ia și ultimul rol
Și nu mai pot nimic decide... cum să mă îmbrac și s-aleg drumul...
Nu pot nici trist să fiu, să plâng și-aș fi cel mai îndreptățit
Și nici căldura n-o mai am -și cât de cald eram la atins-
Iar florile ce miroseam nu-mi vor mai colora dormit;
Etern de-acum -indiferent cum nu-mi plăcea- de toți desprins!
Mă rog să n-am multe păcate, să fiu povară de iertări!
Mi-e greu s-accept să îmi fiu eul făr-a mai fi și-ncă să fiu,
S-oblig așa doar de cutumă, timid ce-am fost, reci sărutări
Ce nu le cer, căci n-am cerut... Aș vrea, când mort să fiu tot viu!...
PS
... Cum nici la nașterea-mi ce-am fost... și nu puteam să interviu!...
Deci nașterea și moartea-mi sunt debut de-a fi, nu fi... Și-mi scriu!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima dată...
n-am nici tată nici mamă n-am nici soră nici frate
am doar vreme de-o seamă cu nimic și cu toate
n-am nici mamă nici tată n-am nici frate nici soră
doar o notă uitată-n suita de horă
n-am nici soră nici frate n-am nici tată nici mamă
nici noroc nici dreptate nici curaj și nici teamă
n-am nici frate nici soră n-am nici mamă nici tată
dar mai am înc-o oră pentr-o ultimă dată...
poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minunat
Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimțiri mă scrijelesc
Și mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neștiut... Mi-e leac, mă oblojesc!
E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred și sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Și mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!
Și tot eu plămădesc ce vreau, că știu a vrea
Și-atât perfect pot face chiar neînvățat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris și l-a lipit?... Și când s-a întâmplat?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Chipul
Privesc prin ploaia toamnei și nu văd
nici stropi, nici ramuri ude sau ceva
ce să m-atragă, să nu pot vedea
gravat pe-un gând un chip ce-l tot revăd;
E-o noapte înstelată și privesc,
ascuns în umbra clipelor pustii,
spre bolta-n care, printre stele mii,
e luna cu profilul ce-l iubesc.
E peste tot în jurul meu. Decid
că ochii sunt de vină. Îi închid,
iar gândul ce m-apasă îl alung.
Sub pleoapele închise îmi ajung
imagini ce, pe-o boltă, se divid
în stele ce formează -un chip candid.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!