Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocaţi într-un delir ne jupuiesc, clienţi...
Şi casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o ţambră
Şi slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiţi pereţi!?!

Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ţi bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!

Şi biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coş, de ţeavă, pe-un şanţ, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ştampile, interviuri, şinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... şi multă programare...

Ca masochişti ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorinţe!
La popi plătim şi moartea, apa de spălat, colive, loc în ţintirime
Şi naşterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuinţe.

Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să ţină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinţi nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândreţe de faliţi

N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proştii lui, cu Prim...

Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util şi educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede şi n-am; ce-am handicap!?

M-ascund timid, cu teamă -din bunul simţ, ruşine-
De snobii narcisişti ce stăpânesc azi ţară
Şi mint, se mint pe ei, sau cred chiar –proştii- bine,
Gogoşi; c-am fi frumoşii, deştepţii!?... Ne declară!

Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-şi aleagă boii neduşi la şcoli, pungaşii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de ţară, făr' judecăţi?... Ei, laşii!?!

Şi cum de nu ne duce o bilă, zisă cap,
Să nu ne păcălim? Cum ne furăm căciula
Şi ţinem, tot morţiş, să fim la toate ţap
Zbanghiu, cu capul tare, ce împunge?... Dăm cu jula!?

Un continent întreg se luptă să ne urce
Pe un făgaş mai bun, să trăim mult mai bine,
Să fim minte deschisă şi om să se descurce!...
Nu să înglodăm de biruri poporul de... ovine!

Degeaba am înota, de ne înecăm la mal
Dând cu copita în bolul întins pentru mâncare...
Şi-n loc cu banii daţi, de-alţii, să fim pe val,
Noi ni-i furăm... Bandiţi, cu răspuns; "Cine? Care?"!

Suntem la fel în toate; ne dărâmăm oraşe
De vechile vestigii, ne punem beţe în roate!
Şi-o rablă de maşină ne lasă burţi golaşe;
C-o plătim greu de nouă, parc-ar fi "Plumb"?!... Se poate?

Profesori copiază, poliţia se împuşcă,
Ne omorâm cu medici! Parlamentarii dorm
Şi de-i trezeşti fac legi să ne golescă puşcă;
Ei proştii, mulţi la număr... ce-n cost să-i ţii e enorm!

Guvern nu-i să "guverne", se zgândăresc soluţii
Să-şi umple el saltele de bani, să nu înglodească,
Să-şi aibă somnul lin şi să se dea în discuţii
Că el dezvoltă ţara!? Nu prost... pus să muncească!?!

Până şi în sport ne pierdem orice câştig avut,
În ultima secundă ne băgăm singuri gol!
N-avem mândria sus, ne place mult "pierdut"...
Şi cum jocul e joc, la noi e doar un... rol!?!

Am îndoieli lugubre de-un viitor nesigur
Şi testul poligraf l-aş face întregii naţii;
Să ştiu de-om fi aşa, sau ne minţim –prefigur-
Şi ce ne-ar da alt test; "Inteligenţi... cotaţii"?

PS
Revin înspre început, spre a fi bine înţeles
Că nu-mi reneg origini; mocirla s-o curm, lupt!
Şi ca s-o pot curma, m-am dus, visând progres...
Deci cred că încă se poate!... de stârpiţi prost, corupt?!

Eu, sunt din cei ce-au "ouă"... La Caragiale am "supt"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constituţie

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moştenire
Ce-o simt c-o am în corp şi în simţire
Şi-am crez s-o întreţin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorinţă-n gând şi-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase şi-n conştiinţă
Cu grijă, responsabil de-a ma fiinţă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Şi nici nu vreau şi n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aş trăi-n sinucigaş
Sau aş avea-n rărunchi păcatul de ocnaş;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Şi sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleaşi gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca şi mine toţi s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust şi drept, să fim înalţi, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise şi mândrie.

Aşa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a ţării... ce-i şi-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu şi cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt şi n-accept discuţie,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Şi-am dor nespus să fiu la toţi comun ecou
În speranţa într-o sănătoasă constituţie.

Şi cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de şcoli, doar cu ambiţii,
Ce-ncearcă să-şi abroge singuri dreptul... Ei smintiţii
De politicieni cu circumstanţă-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoţie, mârşăvie, parşivie şi prostie... de-nvechită seminţie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţă?

De ce ne-am învăţat cu mâine
Simbolic, cum o nouă pâine;
Ca să trăim un neştiut
Făcut mult gând ş-un pic de lut?

Este-o amânare a datoriei
De-a face plinul farfuriei
Cu crez de multe idealuri...
Înecate în perpetuui valuri!

Cărăuşie-n fapt de carne
În modele lumea să răstoarne;
Ne purtăm măştile de bal
În falsul lumii... Teatral.

Ne clădim singuri în compuşi
Din alţi nefericiţi răpuşi,
Exultând forme de estet
Pe-un fals de fizic-epitet.

Ne fabricăm singuri repere
Neştiind ce etalonul cere;
Crezând că noi decidem mâine...
C-un hoit făcut la fel la câine!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultul impersonalităţii

Mă joc de-un timp şi eu de-a v-aţi ascunselea
în travestiul snob şi reguli nu respect,
tot mulţumit de mine; un prospect
într-una, chiar de-s circumspect,
ce nicidecum nu mă simt,... un hai-hui pe ici, pe colea.

E jocul cel mai practicat, la mare vogă,
de-a fi tot mai puţin reali; ascunzători
creându-ne-n "by self", cu nimb de impostori,
spărgând oglinzile din jur, nevăzători
cu ochii larg deschişi... luând des tupeu de togă.

Tot ne privim, pierduţi ca translucizii,
ne strângem mâna alene asenzorial,
paralizaţi în propriul gând, atemporal
la moartea, suferinţ-aproapelui... cu gând de bal,
fără să-i spunem adevărul... indiferent, perfizii.

Ce-i drept, preţuim timp mai mult, suntem avizi
de narcisism; vrem ode zilnice cu jind de înălţare
în orice, ne vrem tribuna de pe Strada Mare,
cu salve-n pas de marş şi capu-ntors, sublima adulare...
ţelul suprem ce ne-am creat, indestructibili... in divi, zi!

Şi suntem trepte bine definite-n scara vieţii;
chiar de mărunţi în vanitate, vrem discipoli
oricât de mici ar fi, îi vrem aşa ridicoli...
doar spate să-nconvoaie, să ne-nălţăm pomicoli,
să le luăm roadele... doar noi, descurcăreţii.

De când cuvântul ni s-a dat, i-am uitat sensul;
e doar o muzică - de e şi asta- un refren
cu ticluiri de înţeles alambicat, doar un antren
de formă, un balsam de adormit, oligofren,
căci scopul este unic, de un timp... pur personal... progresul.

Şi fiind aşa de-nalt, că nu-i nimic mai important
decât "înşine", nu mai e nicio barieră, nici macaz,
se taie-n sânge-n linii drepte, în viitor, fără obraz;
că nu se poartă, de nu-i gros, plezneşte la necaz
şi rişti să fii un "looser", mult prea personal... un diletant.

De aceea moda-i cultu' impersonalităţii;
nevinovat să nu cunoşti pe nimeni, toţi egali, străini,
doar de avantage putători, pornind de la găini,
trecând prin trăgători de sfori, judecători haini...
c-aşa se reuşeşte-n viaţa dinainte, de apoi... a potentalităţii,
magnific ridicată-n rang de tagma... iresponsabilităţii!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suprema mreajă

... tocmai am stat cu Dumnezeu de vorbă, aşa la o şuetă
şi m-a-ntrebat cum mă mai simt, ce vânt m-aduce, de mai e planetă,
cu de-alde ai mei; dacă se mai ocupă cu onoare, cinste, cu iubirea
de semeni, de alţii... altfel, dacă mai dau fără să ceară, mai crează fericirea,
iar bunătatea, ce-au primit-o-n dar, dacă o răspândesc, OM mai există
şi gândul nu-i doar scop de-a fi mai mult de sine... de suflet mai persistă,
să nască pururi puri urmaşi... să-i îngrijească precum şoimul mesager,
să ducă crez că LUMEA-i mică rău de tot, ca să-şi mai facă rău, e-un punct pe cer...
că-i este greu şi lui, cu atât neant, să ne mai poarte atâta grijă, deja ne-am făcut mari
şi nici pericol nu ne Paşte, căci ne-a dat El un fiu martir, să n-avem adversari...
şi-ntr-un final mi-a spus că pot să-l cred, să nu mă îndoiesc că ne vrea bine
sincer, nerăstălmăcit, iar dacă ură vrem, ne lasă-n plata sa şi nu mai intervine,
fiindcă aşa se spune; "nu poţi lumina ce-i clar, căci nu se vede raza, doar se simte
de o laşi să treacă, să dezgheţe frost, că întunericul se învinge doar cu... minte!"...
... aşa că i-am răspuns că-i totul precum vrea, că-s numai eu greşeala,
că nu credeam de fel c-ar fi totul perfect, mă închinând numai doar când boala,
sau nenorocul meu, în egoismul de-a fi cel ce reuşeşte, cere, chiar cerşeşte,
uitând că spirit spune; "dacă vrei să ai, nu cere, lasă-te pe tine, dăruieşte!"...
... şi-am rămas singur, pe neaşteptate, în noaptea lunei pline, stând pe plajă
cu ochi lucind spre apa ce se varsă-n cer... ce i se spune orizont... A fost o vrajă!...

... iară pe lanţul de la gât, în loc de cruciuliţă am un cuvânt, lucind ca diamantul... "mreajă"!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 noiembrie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manifest de voinţă, în replay

Să realizăm, pe "găşti", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din ştiut!

Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Şi competenţi să fim, pe-alese!

Să desfinţăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu ştiu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!

Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!

De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna şi promisiunea?
De ce s-avem delaţiunea
Doar de-a obţine interesul?

Străbuni, am cultivat ogor
Şi-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeţi politica... popor?

De ce ne-nscriem pe "partide";
Găşti programându-se-n orgii,
Mimându-şi ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?

De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înţelepţi" cu multe şcoli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-şi iau câştig muncind, nu-n... Stat?!?

De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în faţă... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Şi s-avem ţara apanaj???

Vă rog, vă conjur, fiţi din nou
Cum am avut bunici, părinţi;
Să fim, la rând, veneraţi sfinţi!
O generaţie.. erou!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Codul "noi"

Cu cât perfid clădim zisa "societate"
Din zoaiele murdare de creiere sărite
Din fixul de-un normal, trădat pentru ispite...
Ce unii le-au drept hrană pentr-o "întâietate"!?

Ni s-au creat iluzii din timp c-aşa se face,
Că n-are sens o lume de nu va fi "politic"...
În care nu-s deştepţi, meseriaşi... E atipic,
Făcut de hâde găşti, "partidele" rapace.

Şi şi-au creat o horă de false antagonii;
Să creadă orice prost că lupta e-un câştig!?
Nu pierdere de timp, de energii!... Un covrig,
Din care muşcă roată... Că-i joc de golănii!

Şi-au creat propriul "Stat", ca ei nimic să facă;
Să flecărească doar şi alţii să muncească!
Ei doar să încurce lume, iar ea -de-i să greşească-
Să dea tot ei porunci; "legile"... să desfacă!?

Şi legile nu-s oable, pe orice înţeles!
E-un cod nedescifrat, din încâlcitul vrut,
Ca om de rând anost, cu munca doar de scut,
Să n-aibă apărare... Că altu-i interes!

Şi s-a născut o lume parşiv "sofisticată",
În care cel ce "face", să dea pentru "ai lui"!?...
Pe leneşi, hoţi, să ţină!? "Să-şi pună pofta în cui!"
Cu noduri, înnodate... Şi nodu-s ceilalţi, ceată!

E totuşi cifrul simplu de ne învăţăm deştepţii
Să fim de-acum, să rupem firul, să-l facem laţ;
Să nu mai dăm, nici cereri să facem... numai braţ
Să folosim la muncă! S-avem "noi", înţelepţii!

Să tăiem rău demultul de când e, rădăcină,
Să nu mai plătim dări, singuri s-avem servicii;
Din calfe, din discipoli, din meşteri... Sacrificii
Să ni le facem "nouă"... Căci cifrul... e lumină!

Să punem hoţi la treabă şi leneşi, guralivii,
Iar de nu vor, să piară... Doar s-ajutăm firavii;
Neputincioşi, copii! Să ne apărăm ca bravii...
Ce-am fost la începuturi... Să fim "noi", exclusivii!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinema

Se joacă filmul meu
-n-am scris scenariul-
şi regizorul mi-este total necunoscut,
iar pe deasupra şi actorii-s o-ntâmplare,
c-apar aşa, fără planificare
pe-un platou
ce-i doar o parte din văzut,
în rest, nu am niciun control...
Ce-i de făcut,
că nu cunosc itinerariul
şi eu sunt principal erou,
cred eu...

Mă pierd, vizionându-mă
şi-s singur spectator,
căci e banal,
e-o pierdere continuă,
de conţinut
şi trebuie plătit biletu-ntregii săli
-ca să-i evit bankrupt-
şi-atunci mă caut de avut
şi e-nfiorător
că-n mod fatal
n-am buzunare, din proprie vină,
ruinându-mă...

... Şi n-am decât la piept mai multe cărţi de coli.

Epilog...
s-ar putea totuşi...
într-o filmotecă să se piardă
rola mea
şi într-o zi, o lume să mă plângă
ca pe-un fervent adorator de propriul rol,
un stoic ce-a bătut la multe uşi
şi ce dorea
pe-aproape să dezmiardă,
neştiind că inima-i nătângă,
sufletu-i e gol
... n-acceptă dialog...

E o-ntrerupere,
când s-a stins lumină
şi-ncepe virtualul de pe pânză
printr-o... "introducere"
de nou, nimic din ce era,
o rolă, derulând divină
ce-ncepe să se vânză...
şi devii... stea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deplâng

O naţiune, ţară, suntem mereu pe val,
Celebri-n Europa, prea bine cunoscuţi;
Am depăşit frontiere şi orice areal...
Nu-i seminţie-n lume, să nu fim des văzuţi.

Avem cutume multe, originale, brand;
Proxenetismul, furtul, viol şi tâlhărie.
Suntem de neîntrecut, într-un continu trend
Şi veşnic invocăm a noastră sărăcie.

Pe seculari nomazi, nu-i mai numim ţigani
-Cum lumea întreagă-i ştie şi nu-i peiorativ-
I-am avansat în rromi, descendenţi din r... romani?!
... Plini de năravuri multe şi lene, drept motiv.

Nici setea neîntreruptă -nu de cultură multă
De surogaturi tari, etilice miresme-
N-o recunoaştem plagă. E cultul de-o ocultă
De spirt de bărbăţie, băută, din aghiesme.

Ai noştri, vaşnici tineri, nu la Paris învaţă;
Mânjesc Spiru Haret, un nume demn de stimă...
Sunt diplomaţi... de genţi; jargonul îl înhaţă...
În muzică-s experţi; maneua e sublimă!?

Suntem o garanţie în creatori de taxă
-Ne batem cu "prostimea" de-un continent, întreagă-
Vânzând cu insistenţă noi dări, vrem nouă axă;
A furtului de bani şi tot furt ca să-l dreagă.

La noi şi Parlamentul, e de parlamentare
-Nu de condus o ţară- e vorbă şi injurii...
Se duc ca la spectacol, ce nu plătesc; e luare
De şpăgi... Sau stau să doarmă sau să-şi expună nurii.

Şi la dreptate facem, continu, brevetări;
Căci doar se ştie bine, justiţia e oarbă
Sau chioară la săraci, sătui de-mpovărări...
Căci, şmecherii sunt, EA!... Şi-aţi vrea, ea, să se toarnă???

Dăm lecţii de salarii, pe bani împrumutaţi,
La creatori de-nscrisuri şi cereri nesfârşite
-Ce-nvârt, ca la magie, zeci-mii de bugetaţi-
Făcându-şi singuri reguli şi pensii nesimţite!

Oh, ţară unicat -cu vot fără valoare,
Căci cel ales nu poate nimic ca să conducă-
Nişte senili numiţi, menţin urgentă stare;
Răstoarnă ierarhii, "crach" ţării ca s-aducă.

O tristă existenţă-ntr-o lume -unicatul,
Excepţie terestră de ţară- deveniţi
Fără de leac, negând, că noi suntem păcatul...
Perversităţi cu crez, de Dumnezeu sortiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ne eşti Isus comoară

TU NE EŞTI ISUS COMOARĂ

Cât de scump Isus ne eşti
Şi ce scumpă ţi-e privirea
Când pe braţe ne primeşti
Şi Duhul ne dăruieşti
De azi să trăim iubirea
Harul Tău şi fericirea

Doamne eşti comoară vie
Când prin Duhul ne pătrunzi
Şi ne faci în veşnicie
Să-ţi cântăm Isus Ţie
În Tine să ne ascunzi
Rugăciunii să răspunzi

Doamne fă-ne o lumină
Să-ţi fim veşnic slujitori
Mâna Ta ca să ne ţină
Să trăim fără de vină
În ai păcii sfinţi fiori
Toţi să-ţi fim ascultători

Căci vrem harul mântuirii
Inima să ne-o străbată
Pe cărările iubirii
Gustul scump al fericirii
Să-l simţim ca niciodată
Fără vină fără pată

Îţi cântăm Isus Fiinţa
Şi iubirea Ta aprinsă
Căci noi vrem în Tin" credinţa
Dragostea şi biruinţa
Şli vrem inima deschisă
Doar de Tine Doamne-nvinsă

Mire scump şi minunat
Ce viaţa ne-o oferi
Îţi vrem mila nencetat
Căci de Tine ne-ai legat
Vrem cereştile averi
Şi nu lumea de plăceri

Prinde-ne-n a Ta privire
Şi ne fă cum Tu voieşti
Prin har şi-n neprihănire
Să-ţi cântăm a Ta iubire
Pe braţe să ne primeşti
Chiar în slăvile cereşti
16 iulie 2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindiri... în cioburi

Mi-am scos din suflet la mezat
Cu gând să facă toţi la fel
Şi doar mă simt ostracizat
Mă pedepsind, fără vreun ţel.

N-am ascunzişuri de substanţă,
Trăiesc în limita ruşinii,
Am crez de minimă importanţă
La tot... Că-s parte omenirii.

Aştept cu sufletul la gură
-De când din naştere sunt parte-
S-avem aceeaşi aventură,
Că-n fond nimic nu ne desparte.

Dar nu-i răspunsul pe măsură,
E lumea toată mitomană...
Se practică ades "arsură"
Justificând-o "cleptomană"?...

Nu mai există eleganţă
Nici în purtări, nici în veşminte.
Am transformat furt în creanţă...
Pe păgubit; infam ce minte!?

Copiii-i creştem delicvenţi
Cu şcoli furând pe internet;
Naturii, cărţii-s repetenţi...
Cu note bune pe carnet!?!

Bunici din case de chirpici
Îi facem "nobili" de "castele";
Că totu-i scump... Ce preţuri mici...
Pentru closete-n trei pavele?!?

Ne-auto sur-evaluăm;
Ne credem pe aceeaşi scară
C-o Europă ce-o furăm,
Cerând egal... după o vară?!

Ne credem în telenovele,
Drogaţi de poveşti imbecile;
Ne vrem ţiganii în favele
La alţii... Iar la noi în vile?!

O şansă că n-avem căciuli
De gaj, să ni le furăm sânguri
Mândrindu-ne c-avem moguli
Şi unguri ce ne vând pe... crânguri??

D-etnii doar noi avem partide
-Mimând comunităţi culturale-
Să câştigăm voturi perfide...
Punând îmbogăţiri la cale??

Ne creştem tineret partinic
La fel de fals, pe vorbe goale;
Să nu ne pierdem din empiric...
Călcând din străchini în noi... oale!

În mai puţin de 15 ani
Ne-am readus la calitate;
Suntem cei mai bogaţi profani,
Maeştrii-n in... egalitate...

Citim jurnale de scandal
De VIP-uri pline doar de ţâţe,
TV-uri "0" triumfal;
Cânt, vorbe-n "play back", minţi "Tărâţe..."

Să luăm fonduri europene
Facem planuri biblioteci
De consultanţe pe-orice teme
Şi drept la cei sub 40?!?

Ce pot să fac eu, singur unul,
C-o aşa pleiadă de aquis-uri,
Când văd că-s unicul, nebunul
Plin de năduf... printre rachiuri?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sex free...

Mi-aş dori un harem,
E-un păcat monogam!
Cel puţin un bigam
De ocazie... barem.

Viaţa-i un val-vârtej,
Ziua-i una... odată;
La băiat şi la fată,
Totul trece prin vrej.

Să te înfrupţi cu nesaţ,
Să ai măcar amintiri
De nebune porniri;
Nu doar trasul pe maţ.

Reciproc e extazul,
Totul nu-i neuron.
Creştem om, din hormon...
Să schimbăm des macazul!

Ce-i plimbatul de mână?
Nu e timp de pierdut!
Tot ce-i zis... şi făcut,
Lăsaţi soare şi lună!

Suntem plini de dorinţi,
Ne ferim să le spunem...
Pierdem timp... "să ne-o punem"!...
Suntem mult prea cuminţi.

Omenirea-i bolnavă
De snobismul ascuns...
Îşi doreşte "pătruns",
Dragoste!... Vrea otravă!

Suntem, aşa cum suntem,
Avem tot la vedere,
Ne ferim, de se cere...
Şi când vrem, nu putem.

Ne minţim stând în pat,
Nu-i curaj să ne-o spunem...
Cu alţii vrem "să ne-o punem"...
Sau pe alta "s-o fac"...!

Ne minţim sentimente
De perverşi sexuali...
Ne gândim "liberali"
Trăim "regula... mente".

Suntem handicapaţi
Din reţineri stupide.
Indivizi, individe...
Vă conjur... totul daţi!

Recunoaşteţi natura,
Dogme, naibii lăsaţi.
Obiceiuri schimbaţi...
Şi trăiţi... AVENTURA!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repere

Trăiesc imperceptibil doar printre puncte de reper
ce mi se dau încă; multe primite, neîntrebat de le prefer.
Nu am ştiut nimic -şi-i despre mine- şi niciodată nu voi şti
cum m-am născut, când am ieşit, intrat, venit şi nici când voi muri...

Nici cel puţin de cât de bun am fost nu ştiu... sau cât de rău;
n-am calitatea să mă judec singur, altul mi-e călău.
Nu ştiu, oricât m-am pregătit -şi cât m-am pregătit- de-am competenţă...
Până şi-n dragoste cutume mi s-au dat... Şi mi s-a luat din existenţă.

Mă uit pe cer 'ntr-o noapte, asta, într-o primăvară, după ploaie;
ce neînsemnat sunt, nici măcar un punct, nici cel puţin un licărit-văpaie...
Ce mult aş fi dat totul, m-aş fi dat pentru-a mă şti, pentr-o părere,
să ştiu mult peste timp, cândva, de voi fi parte din repere?...

Dar n-are rost să m-amăgesc, în fond sunt două emisfere
ce greu, ce greu le-am câştigat şi-s primele ce-mi pierd, cele mai efemere.
Noroc că singur mi-am fantomele de libertate, mă strecor citindu-mi ere
ce-am moştenit şi-aşa-mi mai prelungesc pulsaţii de pulsar, în lungile-mi artere..

... Mă-ntind un scurt popas, parcurs de suflet nevăzut ce-i la vedere,
încorsetat printre piroane, răstignit pe-o cruce sângerândă de repere...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singuri împreună

Ca simbioză, glumă biologică deşartă,
Da!... Poate pentru avantajul reciproc,
Dar nu! Fidelitatea este moartă;
E numai o iluzie consensuală, e un joc.

... Sau niciun joc, e adevărul pur
De-a fi mimetici de devotament
Unul spre altul, tur contra retur...
În niciun caz pe motivaţie de sentiment.

Apropierea nu-i o garanţie,
Nici fizicul, nici gândul nu sunt paralele;
La om, e-o genă recesivă-n seminţie...
Superiori în univers; promiţători de stele.

Ah, cum ne prăduim pe-ascuns de omenie
Purtându-ne în fond ascunse uri,
Dorind la alt, ce nu vrem nouă să ne fie...
Suntem săraci interior, doar umpluturi!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În bezna tunelului

Demult, am urcat într-un tren, fără vagoane,...
Era pentru prima data când urcam într-un tren
M-am urcat în primul tren din gara vieţii mele
Ciudat, nimeni nu ştia ce destinaţie are, nici eu
Mergea încet la început, şinele erau de vină,

Tot timpul, am stat cu ochii pe geam,
Am văzut tot ce se putea vedea...
Sate, comune, oraşe, spitale, şcoli, biserici...
Am văzut mai multe biserici decât şcoli şi spitale,
Şi multe umbre cu chipuri de oameni,

Am văzut mai multe oraşe decât sate,
De fapt am văzut sate cu pretenţii de oraş
Ce bine că luasem trenul, nu erau autostrăzi
De ce? Nu vrem, nu avem nevoie, nu ne trebuie,
Mai bine cu trenul, cine să mai fure?

Am vrut să sar din tren, să o iau pe jos înaintea lui,
Am vrut să împrumut nişte aripi, să zbor!
Încotro să mai zbori în zilele de azi?
Nici orizontul nu se mai vede de atâta nepăsare
M-am răzgândit, era prea multă rugină..., pe aripi

După un timp, trenul a intrat într-un tunel,
Oare urma să iasă curând din el?
Mi-a fost teamă, de când am urcat în tren,
Nu ştiam, cât de lung e tunelul în care intrasem,
Nu se vedea nicio lumină, la capătul lui

Era un tunel în care intrai, dar nu ştiai când ieşi
Şi dacă în tunel s-ar fi produs o catastrofă?
Unde am fi mers să ne vindecăm rănile?
Spitale nu avem, la biserică nu mergi să te vindeci
Să mergi toată viaţa prin tunel? E dezolant!

Mergeam prin tunel de o viaţă şi tot întuneric era,
N-am cunoscut pe nimeni în trenul acesta
Oare care era staţia terminus şi când avea să fie?
Mai bine aş fi tras semnalul de alarmă!
Nu poţi să-nvingi destinul, nu poţi să-l deraiezi

Trecuse atâta timp, de când urcasem în tren,
Era înfiorător de întuneric, şi trenul, tot mai mergea
Aş fi putut să sar din acest tren, al întunericului,
Mi-era teamă să nu-mi fracturez sufletul
Pierdusem atâta timp mergând prin tunel,

Când am urcat în tren eram tânăr, acum...
Parcă a trecut o veşnicie, este frustrant,
Să te urci într-un tren fără destinaţie,
Să nu cunoşti pe nimeni de care să-ţi aminteşti,
Şi să rămâi toată viaţa... în bezna tunelului...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi... de-o vârstă

Oh, blegi ce sunteţi
De nici nu vedeţi;
Tinereţea-i calculată...
Nu-nsă după dată!?

Este un multiplu,
În fond e un ciclu;
Cifre-n repetare...
Prin acumulare!

Veşnic întrebaţi,
Vă tot prezentaţi
Eterni douăzeci...
Tineri şi zev-zeci!?...

... De-un apelativ
În repetat motiv,
Că-n fond patruzeci
Este un... doi zev-zeci!...

Doar e fără zev-ul
Ce-i probabil nervul
Nebuniei pure...
Doar dublu imature?!

La fel şaizeci,
Timpul când petreci
Triplu ca-nainte...
Mai mult prin cuvinte!...

... Căci faptele-n sine,
Dacă sunt de bine,
Trebuie expuse...
Vii... sau presupuse!?

Cu optzeci e la fel
Pe-acelaşi model;
Este-n fond un patru,
Ori douăzeci... leatul...

... Summum de vigoare
Cu albul de floare
Şi cu ram toiag
... Dinţi căzuţi şirag!

Ca cireaşa-i suta
Ce-ncheie disputa;
Fapte, vorbe multe...
Dar cin' să le-asculte?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avocat... etno

Banii-s înainte, ca-n curvie;
Trăieşte din ticăloşie!
Egal i-e de câştigi sau pierzi,
Căci are punga, să-i dezmierzi.

Îţi spune, la cât ceri, să dai,
La cap cât trebuie să sai!...
Pierderea-i notorietate;
Tărie în perversitate!

Cu-ardoare multă se implică;
Alegerea-i e-n politică
Mai abitir ca orişicine
Cu furtu-n sângele-i, din vine!

E sigur c-apără minciună,
Veşnic cu etica-n ranchiună.
La orbi le ţine pledoarii...
Justiţiabil... de hoţii!

Îi proslăvim -un anacronic-
Zidind minciun-arhitectonic
Cu rezistenţă la seisme,
Îmbârligaţi cu toţi în schisme...

Unica breaslă imorală,
Ce proşti, o credem imortală,
Neştiind să ne facem dreptate...
Uitându-ne autoritate!?!

Ne purtăm singurii păcat
Cu crez stupid în avocat
Şi-n gaşca lui, o eretică;
Păgâna lumii-n... politică.

Că-s singuri fără jurământ,
Avizi de-avuturi, de pământ,
"Oneşti", jurând că nu ei fură...
Că nu pun mâna... dau din gură!?

Nărav e-n sânge, gust de-a vinde,
Mai mult, el totul ar pretinde;
N-are scrupul... nu-i scrupulos...
Ţel îi e să-ţi stoarcă os... de ros.

Pierzarea ta-i câştigul lui.
Recurge în apel, să sui
În horă cu judecători;
Dosar legat, cu multe... sfori!

V-atacă văz cu robe negre,
Înconjurat fălos, de pegre,
Se răţoieste la confrate...
Te lasă, dacă-i dă o parte!

E ţara Pontei cu găina
Ce crede că Năstase-i... "prima"
Cu ouă şi că-i numai el
Mie şi ţie, avocăţel.

'n final, vedeţi în viitor!
Faceţi dreptatea voi, popor?
C-aleşii i-aţi numit tot voi;
Stampila le punând, la boi...

... Că legile au o raţiune
De-un parlament; înşelăciune
De avocaţi, toţi, făr' de şcoală,
Stând tolăniţi, să umple sală...

... Să n-avem altă haită-n loc,
Sortiţi doar lor, fără noroc;
O turmă de ciobani mişei
Cu alţi măgari, tot dintre ei!...

Întoarceţi timpu-la-nţelepţi,
C-aţi avut "Sfatul de Deştepţi"!
Strângeţi iar mână de la mână...
Refaceţi ţara, iar, stră... bună!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!