Codul "noi"
Cu cât perfid clădim zisa "societate"
Din zoaiele murdare de creiere sărite
Din fixul de-un normal, trădat pentru ispite...
Ce unii le-au drept hrană pentr-o "întâietate"!?
Ni s-au creat iluzii din timp c-așa se face,
Că n-are sens o lume de nu va fi "politic"...
În care nu-s deștepți, meseriași... E atipic,
Făcut de hâde găști, "partidele" rapace.
Și și-au creat o horă de false antagonii;
Să creadă orice prost că lupta e-un câștig!?
Nu pierdere de timp, de energii!... Un covrig,
Din care mușcă roată... Că-i joc de golănii!
Și-au creat propriul "Stat", ca ei nimic să facă;
Să flecărească doar și alții să muncească!
Ei doar să încurce lume, iar ea -de-i să greșească-
Să dea tot ei porunci; "legile"... să desfacă!?
Și legile nu-s oable, pe orice înțeles!
E-un cod nedescifrat, din încâlcitul vrut,
Ca om de rând anost, cu munca doar de scut,
Să n-aibă apărare... Că altu-i interes!
Și s-a născut o lume parșiv "sofisticată",
În care cel ce "face", să dea pentru "ai lui"!?...
Pe leneși, hoți, să țină!? "Să-și pună pofta în cui!"
Cu noduri, înnodate... Și nodu-s ceilalți, ceată!
E totuși cifrul simplu de ne învățăm deștepții
Să fim de-acum, să rupem firul, să-l facem laț;
Să nu mai dăm, nici cereri să facem... numai braț
Să folosim la muncă! S-avem "noi", înțelepții!
Să tăiem rău demultul de când e, rădăcină,
Să nu mai plătim dări, singuri s-avem servicii;
Din calfe, din discipoli, din meșteri... Sacrificii
Să ni le facem "nouă"... Căci cifrul... e lumină!
Să punem hoți la treabă și leneși, guralivii,
Iar de nu vor, să piară... Doar s-ajutăm firavii;
Neputincioși, copii! Să ne apărăm ca bravii...
Ce-am fost la începuturi... Să fim "noi", exclusivii!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Doi sau al doilea...
De ce ne ducem viața-n doi
Căci unul singur ne-am născut?
Conceptu-a fost să fi putut
Totalu-ntreg, să-l facem noi.
Percepte ne-am creat, demonici.
"Singur", e acum nedumerire!?
Dăm vina pe nepotrivire
Parcă n-am ști că suntem unici!?
Cum ochii, brațe și plămâni
Gonade și suprarenale
Ne acuplăm să-nfruntăm lumi
Din emisfere cerebrale.
Bipezi cu-auz duplicitar
Nu ne-am creat la timp rezerve
Să fim un dublu unitar
S-avem un ego în conserve.
Ne imităm precum organe
Și ne-ncântăm în "simpatie".
Nu-s unul sigur din prostie!
... Sau fiind prea slabe, nu-s orfane?!?
E lumea oare-o slăbiciune
Învinsă de singurătate,
Iubirea doar deșertăciune
De-a imita o paritate?
Răspunsul este imperfectul
- Negatul cu "perfecțiunea"-
Nevrând să acceptăm defectul
De-a nu fi... top-creațiunea...
Vă las reflecția morală
Și plină de sinceritate
Că nu suntem ființa finală
Perfectă în simplicitate...,
Și temători, umilii, caștii
Să fim convinși că-n viitor
Vom fi înlocuiți din aștrii
De un alt... superior popor!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăind muncind...
Cu ce ne distanțăm de animale
De avem zilnic doar un scop;
Să ne-oferim simțuri anale
Mâncând?!... Putând visa în loc!
Planeta vinde totul "free",
De ce plătim mereu orice?
N-avem puterea, să stăm!... Vii
De ce-adunăm, muncim, de ce?
Facem din viață maraton
De la început pân' la sfârșit.
Trăim, perpetuu monoton...
Murim și nu știm ce-am găsit.
Ne pierdem clipe prețioase
Cosând, șofând, muncind din greu.
Pretinse ființe armonioase
De când n-ați fost, la Atheneu?
V-ați creat singuri un sistem
Să-aveți mai mult de oferit.
Ați și uitat de Bethleem...
Erați scăpați, v-ați răstignit!...
Dar nu-i deajuns un sacrificiu.
De-ați fi muncit doar prin iubire,
Făceați din muncă un artificiu
Căci câștigase-ți... nemurire!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Andrei... Gheorghe
Avem toți proprii Dumnezei,
Așa cum Dumnezeu ne are,
Dar parcă un rus, român, e-n stare
Să fi fost unic... Gheorghe Andrei!
N-a fost timp 'ndeajuns, lachei
-De ștoarfe, false din popor-
Să-și ia cu barda, cu topor
Ascuțit spirit... de-un Andrei!
Era, până mai ieri ce vrei
Din lumea sincer devotată
Să spună drept, cu judecată
Că-i doar un "fake"... țara lu' Andrei!
Există, să știți, porumbei
Ce duc mesaj d'eternitate
Că lume nu-i fără dreptate...
Spusă tăios, doar de-un Andrei!
Nu va mai fi ușor să iei
Adevăr pur în palme sparte
Și să-l arunci 'nspre fețe moarte...
Să stropești falșii... cum Andrei?!
De azi vor fi doar derbedei
Mai mulți, din adevăr să fure
Și, mai puțini onești să înjure
Meschini și hoți... Era Andrei!
Ce rară-i lumea de idei
Și va fi tot mai rar, mai rară
Să țină sincer la a mea țară,
Cum Gheorghe... Prenumit Andrei!
Mă închin la spirit de holtei
În gând și în fizic, în credință,
Cum încă îl am, Gheorghe, conștiință
De-un neam... Ce l-aș vrea tot, Andrei!!!
Te salutăm cu toții, ai mei...
Vă rog să-l plângem, 'n suflet grei!!!
In aeternum memoriam, Gheorghe... Andrei,
Un jurnalist, un om!!!... Sunt Zei?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 martie 2018)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru cei care vor să dezbată sistemul educațional românesc, aș vrea să lansez următoarea întrebare: Ce fel de parlamentari și politicieni a scos sistemul educațional românesc? Pentru că aproape toți sunt scoliți în sistemul românesc de educație, nu? Cine sunt cei care își asumă responsabilitatea pentru educația lor care acum se răsfrânge asupra noastră? Cine își asumă responsabilitatea pentru educația celor care votează parlamentarii și politicienii care au ajuns să ne decidă destinul prin legile pe care le-au dat așa cât i-a dus mintea și educația pe care o au? Cei care fac legile unei țări ar trebui să fie vârfurile unei societăți, tot ce are sistemul și societatea mai bun de oferit. Ce spune despre sistem calitatea "conducătorilor" noștri? Ce facem acum pentru a ne asigura ca generațiile ce vin sunt mai competente? Tăiem răul de la rădăcină? Facem o schimbare lentă? Facem o schimbare, de orice fel ar fi ea?
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp interzis
Hai, vino, e timpul să rupem din timp
bucăți prețioase și clipe de vis,
să-l facem să creadă că-i alt anotimp,
în care nimic nu mai e interzis.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Politica
O pretenție!... Că altfel lumea n-ar mai exista, de nu s-ar spune cum să fie,
ca și cum Creatorul sau Geneza însăși, totul, s-ar organiza dup-un patern;
un alter Dio, auto-atotpretins singular pol, spre-un unic mers?!? O profeție,
de care nu dispune-n fond, nu face parte din natură!... Impostoare, o blasfemie!
Un Univers întreg, cu tot, Pământul de la zero, e într-o trudă-nspre suprem, selecție
din care numai "Ei" sunt vârful, plus-valoare, gena dominantă punct cu punct?!? Sunt
lecție
de purul adevăr ce nu-l cunoaștem, doar îl declinăm controversați de neștiință
căcii ne-am născut noi proprii demoni, iute oportuni în vorbe de progres, fără
conștiință!
E Anticristul ce mereu îl căutăm, nebănuindu-ne confrați ce ni-i alegem în minciuna
ce-adulăm,
căci - incapabili fiind măcar să copiem "existul", să lăsăm simțuri, din văzut să
învățăm, să știm să ascultăm-
ne aruncăm printre urale de-adulaci goliți de minți!... Vrem numai interese
în termenul, ce-i cel mai scurt -pân' la sfârșitul nostru, nu al lor- purtaci de fesuri, fese!
Și-avem câteva mii de ani de dincolo de Christ de când tot bâjbâim
în negura unei credințe false -luată de asemenea din haite- pentru a "ști" cum să
trăim,
dar n-avem nici serenitatea simpl-a coloniei de furnici sau de termite
ca să-mpărțim lume pe muncă și pricepere, pe minți și brațe egale și neistovite.
Ne ducem blestem, singurii orbiți în vorbe ticluite, căci avem cuvânt
-imens păcat ce ni s-a dat pedeapsă, să ne-o facem singuri, merităm mormânt-
în loc, ca Uriașul -ce-i mulțimea- să se scuture, cât de inept ar fi, de paraziții
ce nu-s numai în van; îs pentru ei perverșii... își spunând "Iramplasabili! Sunt
meniții"!?!
Se năruie Planeta sub obolul scump plătit de-o seminție-n masochism
-dorindu-și cu ardoare răul confortabil decât noul-vechiul realism-
de-n școli producem proști; nu că ar fi! Că se vreau hoți... de lene,
cu gândul arivist.! Se prosternând gunoaielor politice din recesive gene!!!
Ce simplu-i doar să naștem totul nou, fără taboo-uri, geniali
cum suntem hărăziți de castul ADN; înlănțuiți tipar, universali,
făr-a fi sclavi la demoni, hoarde care-n crizele prostiei lor se tot repetă!
Să fim toții buni judecători, să recroim, să tundem, să clădim fără vorbaci... planetă!
... Să fie doar speță, o parodie, pasionată ca de-un Monopoly pentru "afaceri",
sau doar informator, spionul ros de intrigi, mefistofilul între "faceri";
un simplu angajat, nebunul de la Curte, de păcate cocârjat, artritic,
plecat să-i mângâiem cocoașa, așa pentru noroc, de-a nu-l avea... politic!?!
... Război să fie simbol; ca ce-i mai bun să poată triumfa și-n pace,
cu instrumente câștigate-n timp de creaturi supreme, nu rapace,
rămânând știința câștigată-n școli, de la părinți, inteligența, munca... să le-avem
nevoi!
Să rupem para-știința, alchimia, empirismul, fala oarbă și prostia... până-n viața de
apoi!!!
Scârnava ordură milenară, ce se crede eternă, s-o-nfundăm în groapa de gunoi,
fără regret! Doar măști sunt cei ce ni se par confrați! Ne sunt pieirea!... Doar par... noi!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furtul căciulii
Nu cred, nu știu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerșit știut, proverbial,
Ca și cum n-ar fi singur; el și mintea-i și-a lui mâna
Să-și aibă singur țara-n grijă... Să-nvețe ce-i cinstit, moral.
Tot vrem să fim ca alții, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloși, bornați "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuția, sursa... ce singuri ne-o furăm.
E cultul blestemat, cutume moștenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm și munca-i multe vorbe...
Căci toți vrem să fim șefi cu "multa" (multe școli) și salopeta... togă.
E-un bocet fals, sinistru, țara e-o rușine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce și cum, alții-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Și orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchiși minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veșnic căzătoare!
E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocați într-un delir ne jupuiesc, clienți...
Și casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o țambră
Și slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiți pereți!?!
Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ți bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!
Și biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coș, de țeavă, pe-un șanț, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ștampile, interviuri, șinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... și multă programare...
Ca masochiști ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorințe!
La popi plătim și moartea, apa de spălat, colive, loc în țintirime
Și nașterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuințe.
Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să țină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinți nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fi român
Că sunt român, o știu prea bine,
Căci sunt născut pe-acel pământ,
Dar chiar mai mult, și mult mai sfânt,
Ea, România s-a născut în mine.
A fi român nu-i doar un nume,
Nici România doar un loc,
A fi român e-un tainic foc,
Ce-l port cu mine oriunde-n lume.
A fi român nu e doar grai,
A fi român nu stă în straie,
Nici doar a ști corect a scrie,
A fi român e-un colț de rai,
Ce-l porți în suflet zi de zi,
Asta înseamnă a fi român,
Și știu c-așa o să rămân,
Oriunde-n lume voi trăi.
Că sunt român, da mă mândresc,
Căci Dumnezeu așa a vrut,
Să pună-n chipul meu de lut,
Și-un strop din tot ce-i românesc.
poezie de Marius Alexandru (martie 2024)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avem timp
Avem timp pentru toate. Să dormim,
să alergăm în dreapta și în stânga,
să regretăm ce-am greșit și să greșim din nou,
să-i judecăm pe alții și să ne absolvim pe noi înșine,
avem timp să citim și să scriem,
să corectăm ce-am scris, să regretăm ce-am scris,
avem timp să facem proiecte și să nu le respectăm,
avem timp să ne facem iluzii
și să răscolim prin cenușa lor mai târziu.
Avem timp pentru ambiții și boli,
să învinovățim destinul și amănuntele,
avem timp să privim norii, reclamele sau un accident oarecare,
avem timp să ne-alungăm întrebările,
să amânăm răspunsurile,
avem timp să sfărâmăm un vis și să-l reinventăm,
avem timp să ne facem prieteni, să-i pierdem,
avem timp să primim lecții și să le uităm după-aceea,
avem timp să primim daruri și să nu le-nțelegem.
Avem timp pentru toate.
Nu e timp pentru puțină tandrețe.
Când să facem și asta murim.
poezie celebră de Octavian Paler din Scrisori imaginare
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 18 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română.
Cartea "Vremea intrebarilor" de Octavian Paler este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Manifest de voință, în replay
Să realizăm, pe "găști", avut
Din meserii, bresle, profesii!
Politicii, să-i fim dispersii;
Să ne conducem din știut!
Să nu dăm vot din interese;
Pe Rege să-l avem, oh, pururi!
Să nu mai cheltuim pe "tururi"
Și competenți să fim, pe-alese!
Să desfințăm parlamentari
Ce ne fac legile-n prostie;
Impostori ce nu știu să scrie!...
Sfat noi să fim, din cărturari!
Intrigi să nu ne mai plătim;
Contradictoriu arbitrar,
Doar de-a fi "NU", fără habar...
Un tot întreg, din nou să fim!
De ce ne-ar trebui perversul,
Minciuna și promisiunea?
De ce s-avem delațiunea
Doar de-a obține interesul?
Străbuni, am cultivat ogor
Și-acum doar promiscuitate,
Făcând partizanerii... dreptate?!?
Credeți politica... popor?
De ce ne-nscriem pe "partide";
Găști programându-se-n orgii,
Mimându-și ideologii...
Le lepădând... de-i loc de-a vinde?
De ce nu vrem s-avem iar "Sfat
Din Înțelepți" cu multe școli,
Fără salarii... Benevoli;
Ce-și iau câștig muncind, nu-n... Stat?!?
De ce n-avem deloc curaj;
Ne vrem în față... pe la spate?!?
Nu putem fi integritate
Și s-avem țara apanaj???
Vă rog, vă conjur, fiți din nou
Cum am avut bunici, părinți;
Să fim, la rând, venerați sfinți!
O generație.. erou!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Impostura nulității "umane"
Avem o rasă în curs rapid de dispariție...
E omul, tocmai el -suprem în lanțul trofic-
În pierdere de sine, împins doar de-o ambiție
Să-și nege naturalul... "Selecția, e utopic!"!?
E-n contrasens naturii prostia să triumfe,
Că-i din născare urmă, sau lenea de-a învăța,
Ori și mai grav e-un cult; că multă, poat' să umfle,
Cum spuma de la supă și, să triumfe ea!?
Neadaptatul nu-i doar pui de om, copil,
Nu-i minus varianta, cel îndărătnic, bleg,
Nici cel pervers, ce joacă pe slabul, inabil...
Căci protejați se adună-n mulțimi... ce se aleg?!
S-a inventat școlitul, mecena și discipoli,
Dar s-a pierdut esența, tot multu' a câștigat
Pronând silința, cultul, în semne de ridicoli...
Că sunt puțini, atipici... însemnul de ratat!?
Nu vârful, nu elita, nu ele aleg drum,
Căi de urmat din știință, din inedit, talent.
Sunt snobii, de bun-simț, un demodat acum...
La modă-s hoți, parșivii, plagiator dement!?
Handicapatul, biet, nu își asumă soartă
Să-și pună mintea-n trup, să-și adapteze vis...
Dizgrațios își întinde defect, lenea deșartă
Pe străzi, ca să cerșească... incitând "interzis!"!
Tupeul, violența, instinctul animalic,
Sunt multele atuuri de pilde, reușite.
Pedepsele-s virtuți, instinctul canibalic
Nu sunt oprobiul public, sunt promovat... dorite!?
Democrația-i falsă, având singur criteriu
Că multul, el, domină, nu calitatea-n sine
Și, dăm, inerți, crezanță nedreptului imperiu
Creat cu bună-știință, că răul... e un bine?!?
E totu-n fond o lipsă, de-a face iarăși plinul,
A se repune-n coșul valorilor umane,
Plusul câștig de-o lume de-ași râuri destinul
Cu iscusința-n dar... divin să-ndrume vane!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 august 2016)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stat
Mi l-am dat scut de mine și din toți de-ai mei,
Făcut din multe bucățele zise o "autoritate"
Să-mi țină corpul drept, ascuns de rău și vanitate,
S-am, nu goală, un coif, de minte... leagăn să îl am, de zei.
E al meu să m-aibă, să-i fiu tot de la copil,
Apoi matur, e grija mea de sfântă bătrânețe....
În slujitor l-am construit un privitor neobosit, tot numai fețe,
Ochiul meu ager, larg deschis... unul pretins humanofil.
I-am pus și biciu-n palma întinsă, protectoare
S-atingă seamănu-mi de-un necinstit din când în când,
Să nu-mi distrugă cuibul rămas visul gol, flămând
Să nu ajung să strig în van la porți, la uși... că doare.
El, eu în fond, sunt sursa să-mi țin brâul-vămi,
Cu gândul viu al dragostei de mine, toți o țară
Și mă întind coardă, îs struna-n suflet de vioară
Să-mi sun o odă, imn mie... uniforma, toată-n catarămi.
Dar s-a învrăjbit cum fiii înspre părinți,
Uitând parșiv că un' la altu-i numai creatorul
Și din protector e-un tiran ce-mi mărginește azi și viitorul...
Doar o pedeapsă-i, cerșetor să-mi ia avutul, minți.
E o înhăitare în contra mea ca o sălbăticie,
O lene întinsă în areal, un lanț ce n-am creat
Să-mi lege mâinile, rupă picioare, să n-am Stat....
Că jilțu-i azi fără cunună, numai șapca e a lui... prostie....
E totul hâd, din profitori, puterea-n stat într-o... beție.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 august 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dregători
Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ținte știu nu pot s-ating;
Toți cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.
Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toți spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toți de vază!?!
Orice gândesc rămân perplex,
Căci școala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Și ești o parte din "Sed lex"?!?
La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deșertăciune;
E cum săgeta... ce-ți arunci!
Și culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovați;
Nici la copii nu mai sunt tați...
Doar paguba-i ce mai persistă!
Deci plățile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoți cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul
O formă de metabolism bazal,
Ce prin noroc e involuntar,
Se aplică în stadiul planetar...
E, zi de nopți, e universal.
E-o pierdere-n volum de viață,
E-un paradox de viu câștig,
E timp, din timp, ce-ai stat covrig
În pântecele... start de ață.
E-o descărcare de sublim
Cu eroi mascați cu alte fețe;
Fiori uitați, pot să te înghețe...
E-un thriller maxim, e un film.
E odihna sufletului, minții;
Ce pierzi din zi, trăiești în noapte,
N-ai ochi, nu-s vorbe, nu sunt șoapte...
E SOMNUL... ce-au etern părinții.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi dăm ajutor altora pentru a-i face să ne dea și ei în împrejurări asemănătoare; și aceste servicii pe care le facem lor sunt, la drept vorbind un bine pe care ni-l facem nouă înșine în mod anticipat.
citat clasic din La Rochefoucauld
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba franceză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Fr.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.Cartea "La Rochefoucauld Maxims Paperback" de La Rochefoucauld este disponibilă pentru comandă online la 28.99 lei.Statică reverie
Nu mai am niciun gând, nu știu ce-aș face, spune,
Golit de țel, de tot, mă irosesc în lene,
Nici inima-mi nu-mi bate, în artere... numai vene
Îmi recoltează simțuri, ce și ele ar apune.
Sunt parcă un inert, cuprins de-un scurs de vlagă,
Epuizat de-a face, rămas doar așteptare
Să se petreacă orice... oricum orice încercare
E-un gând, mereu rămas doar vrutul ce se roagă.
Aștept ca bila neagră -rămasă nemișcată,
Ce stă pe plușul verde să nu se încheie joc,
Sub abajur aprins, pâclit de fum- noroc,
Să cearnă etern, să fiu... și eu așa, odată...
La masa cea de taină, taina mea... a mea roată.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce?!
De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.
Cu ce drept să lăsăm noi părinții să plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.
Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că așa le e dat.
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...
P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
Să își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubit popor
Ar fi esență multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesență de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toți, să-i reînvii!
Este deștept poporu-mi și eu sunt doar fărâmă
Și-ncerc ca și pe mine să-l scot din greu, minciună!
Și-i cald și omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!
Profundu-i greu la văz, că acela ce muncește
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz spetește,
Să țină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură și să-și salveze țară?!
Și genii are, atleți, popor ce nu-i cântat,
Mințit că-i înțeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neștiind că-i va fi luat, parșiv; născut și mortul!?
Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân și fără stare
Și-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!
Nici bun de gură nu-i și i-au sărit doar țambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Și-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!
I-au luat povești, că zâne avea... și avea și Rege
Și hoții-mpălătiți din jilțuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-și facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de țigănie?!?
Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleșteul plin, popor să-și ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!
Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus și tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i ști... Și să-i dobori!
Din slaba-ți cârcă, otreapă să-i faci... legați cu sfori!!!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Este imposibil să studiezi un sistem al universului fără să studiezi omul. În același timp este imposibil să studiezi omul fără să studiezi universul. Omul este o imagine a lumii. El a fost creat chiar din legile care au creat ansamblul lumii. Dacă un om s-ar cunoaște și s-ar înțelege pe el însuși, ar cunoaște și ar înțelege întreaga lume; toate legile după care a fost si este guvernata lumea. Si invers, din studiul lumii și al legilor care o guvernează, el ar învăța și ar înțelege legile care il guvernează pe el însuși.
citat clasic din P.D. Ouspensky
Adăugat de Adriana Pleșca
Comentează! | Votează! | Copiază!
Contratimp
E contratimp între a vrea și a putea, a face,
Ce lasă gust amar de a pierde, de-a n-avea,
Când la îndemână stă noroc, dar pasă rea
Transformă orice reușită în ghinion rapace.
E contratimp în sunet, ce dă la fad culoare,
Plictisitor lung ton, ce naște în notă zveltă...
Cum galice povești, din mariaj cu celtă,
Își lasă un parfum de-un antic, tot candoare.
E contratimp orgoliul, nepriceput, prostia,
Când nu se vrea, ori nulul doar știe oponență,
De dragul de-a fi nu la orice competență...
E întârzierea minții, ce-și face apologia.
E contratimp futilul, când doar fugar amână
Plăcerea, pentr-o clipă, speranțele tenace
Ce într-un târziu lucesc, din nou, din vechi opace...
Se reînnoind cum timp, ce întorci... cum ceas la mână.
Mă întreb; îs contratimp, ori timp... O să-mi rămână?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!