Constituție
De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.
Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.
Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.
Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.
Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie.
Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în fărdelege.
De neclintit sunt și n-accept discuție,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.
Și cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanță-atenuantă-n nebunie...
Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie... de-nvechită seminție!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Te vreau acum
Cum fosforul luminiscent pe negrul drum
Să nu mă pierd pe căi nevrut greșite,
Cum orb sub pleoape are sclipiri nădăjduite,
Te vreau acum, acum, acum.
Secătuit de-arșiță pân' la scrum,
Într-un deșert din mine, caut tau de munte
Și nicio oază nu-mi ajunge chiar de-s multe...
Te vreau acum, acum, acum.
Când singur, dacă sunt, nu sunt nicicum,
Doar ochi de sticlă-n translucid îi pierd
Tot căutând un ultim de dezmierd...
Te vreau acum, acum, acum.
Când și-aeru-n cuvinte mi-l sugrum
Din piept ce mi se-oprește când te văd,
Mi-ești lațul retezat scăpat de eșafod...
Te vreau acum, acum, acum.
Și-am încă gust de lume să o îndrum,
În juru-mi să mi-o fac inel, corolă,
Să-ți fiu cadoul de polen, nectar... O benevolă
Te vreau acum, acum, acum.
Te vreau, căci cred că de pleci oarecum,
Aș fi cum trenul într-o gară fără șine;
Prelung și gol, stând cu biletu-n mână cu tăiate vine...
Te vreau acum, acum, acum.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță nespusă sau... Daniel
Te vreau în poza de hublou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ți fiu etern, în zbor, erou
Te vreau mereu, te vreau din nou...
Să-ți dau planajul de condor
Te vreau mereu, te vreau cu dor
Picaj de ai, în loc să-ți mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...
Să-ți fiu cuvântul numai eu
Te vreau cu dor, te vreau mereu
Să-ți fiu culoare-n curcubeu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Veșnic iubitul de liceu
Te vreau cu dor, te vreau mereu...
Să te iubesc și-apoi să mor
Te vreau mereu, te vreau cu dor...
Du-mă la ochi să-ți fiu o geană
Edith, Simona, Love, Ioană
Sau scrum din sufletu-ți rimel
De-amor... Scris, nume; "Daniel"...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Concluzie
Nici n-am știut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Și zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.
Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l țineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.
N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanț ce-i spunem ADN-eu
Și-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpânește, nu sunt eu!
Înseamnă, în fond; cu toți ne naștem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Mințiți c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic țintuiți, ca niște jagardele!
Mă uit cu detașare; mă privesc
Și-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?
Aș vrea, cel puțin la sfârșit, să știu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aș fi eroare și nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebați la fel? Sau pot să vă... descos?"
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oh țară...
Ce păcat că mă trag, azi, din țara rușinii
Și-i păcat reciproc, că și ea m-a pierdut...
Și-o respect, că mi-e cuibul, de loc al venirii
Drept tărâm... Ce credeam fericit început!
Și-a mânjit plai de vis, de ambiții deșerte
-Jucând rol de-un popor, ce-și pretinde valoare-
Ce răsare-n mirosul de hoituri dejecte
Cu tărie de moț... Atotprovocatoare!
Ce păcat că mă supăr pe-un loc, de pământ
Fără viață, conștiință, rușine, credință...
Și mă plâng, că n-am cui, ca și alții înfrânt,
De-o izbeliște sumbră... În vid de conștiință.
Unde-mi sunt și părinții, prietenii lor,
Ce mi-au dat din bun-simț, gustul fin al valorii?
Ce păcat de imensul nedrept!... Muritor,
Mi-aș dori să reînviu... Frumusețea splendorii!
Tot mai sunt pionierul, pitic, patriot
Și nu vreau, decât singur, să-mi cer libertate;
Din bunici la părinți, s-o redau la nepot...
Sunt român gând și sânge... Pentr-o eternitate!
Deci îmi iartă, tu țară, îmi iartă popor,
Judecata-mi spre cei ce-au drept simbol..."golan",
Ce-au furat un drapel și-au lăsat un cotor
... Ce-i din os de străbuni... Pentru ei un ciolan!?!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ofrandă... sau... Blestem
Numai mie să-mi fie destin
Să nu pot să mă înalț peste chin?
Ce-i blestem ca la gând de festin
Să nu pot să mă bucur, să închin!
Oh, ce sincer gândesc să fiu bun.
În abstractul memoriei drum
Mă dezvălui, nu mint nicidecum;
Caut bine să fac și să spun.
Rugăciunea o zic din rărunchi
Spre copii, la părinți sau spre unchi,
Din convingere pură de trunchi
Ce mă trag eu; purtătorul de junghi.
Îmi iubesc cei prieteni ce-mi sunt
Și copiii exilați pe pământ.
Tac sfios la dușman înjurând,
Nu urăsc nici satanic de gând.
Sunt plecat spre iubire nespus
Dar timid mă feresc de intrus.
Carapace de om nepătruns
Stau în mine, pândesc în ascuns.
Paradoxul divin mă înspăimântă!
Gând de omor port eu celei ce cântă?
Când mă închin, machiavelic de gând
Mă tortură în ateu, înjurând.
La cuvinte ce aleg ca să spun
Stă ascunsul nespus de nebun
Ce-mi transformă bun gândul străbun
În rușini de dorit să răzbun.
Nu-s aiurea; controlu-i perfect
Dar nu știu ce-i destin, ce-i defect?
Cine îmi tulbură gând în infect?
Cum se poate? Mă port în "deject"!?
În dorință răzbat, reușesc,
Dar n- am timp să opresc, să spășesc.
Meditație aș face, o doresc
Și de-s Diavol? O, doamne plătesc.
Poate sunt doar o clonă pierdut
De planetă demult din trecut,
Cu mesaj odios nevăzut
De la spirit astral dispărut.
De-i așa să devin amuletă!
Vreau să joc, să pierd tot la ruletă.
Singuratic, sărac, mă delectă
Doar să pier; salvator... de planetă.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvinte nespuse
Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în fața Ta.
Aș vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din ființa mea.
Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc și văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.
Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzlețe și neînțelese.
Nici în mine să sădești un dor, să mă dori
În freamăt și-n cuvinte nespuse.
Nu mai vreau doar sa te vreau
Și-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ți fiu trunchi și tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înflorește din mine.
Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoțești doar prin vise.
Prin nopți și prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ce...
... mă nasc nud, orb aproape și doar plâng, plâng, plâng,
parcă știu dinainte, fără nimic să știu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
și n-am minte deloc, nu știu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos și doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăț, că mă mângâie palme și noapte și zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înțeleg mai nimic, mi se spune c-așa tot va fi, tot va fi
și se pare că vreau, mă răsfăț căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinți și mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toții la fel, tot la fel
ca și mine un nud, orb aproape, ce plâng după același model, ce model
imperfect și cum minte n-am, cum, cum de naște din bun orișice, orișice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Separare de întreg
Îmi iau încetinel bagajele din mine
Și-ncep cu gânduri, minte cât mai e;
Transfer în vise întrebările "de ce?"
La care n-am răspuns... Și-i tot mai rău, nu-i bine!
Încerc să-mi caut gazdă primitoare
Că n-am ajuns să-mi iau proprietate;
Nu știu nici plata cum se face-n... vietate?
Nici cost nu știu de-i nou, sau bună... stare!?
În timpul scurt ce l-am doar preaviz
Nu știu nici data, nici condiții de contract
Și tot joc piesa-n recuzită act cu act,
Fără rol scris să-nvăț... Un joc de quiz!
Împlânt din simțuri ce-ncă țin trezite
În "josul" tot mai slab ce mă purta zburând,
Ce-ncearcă să mă-nșele se-ngropând
Perfid, tot mai bolând... Materii putrezite!
Întunecat fără de gând nici minte, duse,
Mai las un pic de simțuri, ce-s mai multe,
Să știu încă de mine, să-ntind punte
Să nu mă pierd de tot de oasele... răpuse.
În ultimă instanță suflet o să-mi mut,
Ce-s EU până la urmă, singurul cert viu
Ce-aș putea fi ca și-alții nul, pustiu
Dar încă m-am; sunt propriul meu avut!
În cursa care sunt și-alerg și-s îngrădit
Și m-am iubit și-am fost rănit, mi s-a frânt rază;
Îmi las dorințe, locuri, o cernită emfază
Și mă restrâng idilic... din prozaic devin mit!
Îmi rescriu lanțul de-ntâmplări iar neștiute
Dar cu un dram din altele ratate;
Sunt iar fuior, o boare-n fum de libertate
Fugit din corp... ce-l văd se cățărând pe stâncile abrupte.
Îngheț, irig din apa-mi și mi-aștept golit
De timp; ascult un semn de-a fi din nou
O pensulă-n culoare pe-un pânzit tablou...
Crezând c-o zi voi fi un fir de savaot!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau
Nu vreau să cred ce crede orice sceptic
Și nici să pot ce poate orice prost,
Cu bani sau alt material sintetic
Și nici să știu știința pe derost.
Nu vreau să am ce are toată lumea
Și nici legilor ei nu mă supun,
Nici nu-mi înalț spre lume rugăciunea,
Ci numai către Dumnezeu Cel Bun.
Nu vreau să fac ce trebuie de-a sila
Și nici să fiu doar numitor comun.
Nu mă intrigă furia, nici mila
Și nici nu seamăn ce nu pot să adun.
Nu vreau să fiu simpatic și cuminte
Și-n sine să nutresc un gând murdar.
Spun ce-am în gând, în inimă și-n minte,
Politicos, dar nu protocolar.
Nu vreau o stea pe frunte arborată
Și nici mărire mie în prezent,
Doar în poveștile cu,, A fost odată ''
Să fiu vreun an-lumină imergent.
poezie de Ovidiu Vasile din Roata cu hamsteri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aspirație
Inspir, tot inspir, tot văzduhu-l inspir,
Ca să-mi umplu torace de saci aerieni.
Mă-nalț, tot mă-nalț, în înalt de Zefir...
Oasele îmi sunt goale, nu vă vreau pământeni.
N-am pene, n-am puf, sunt balon de săpun,
Mi-a rămas doar curatul, de suflet spălat...
Mă îndrept spre liman, spre planeta Neptun;
Am un dor de-un albastru total, azotat...
Nu mă vreau putrezire de suflet pierdut
Căci am alte idei, nu fac parte din voi;
Sunt mai pur, mult mai pur și țintesc absolut...
De mă vreți înapoi, vă revin în strigoi.
Este-un greu pe Pământ și îl faceți mai greu,
Sunteți huma și lutul sau cernoziom...
Eu îmi vreau ușurința, planarea de zeu;
Nu de trup am nevoie, doar de ergii de-atom.
De-aș putea, aș purta doar axoni, neuroni,
Căci ce-i timp petrecut, este în ei experiență.
Las trăitul meschin și ambiții, și hormoni...
Căci oricum în neant, nu sunt trup, îs existență...
... În esență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Numai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Numai vrea să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Numai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Numai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Nu mai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renunțare și dorință
Nu mai vreau ca să trăiesc în fum,
Vreau în viață să-mi aleg alt drum.
Nu mai vreau să rătăcesc în ceață,
Vreau să-mi construiesc o nouă viață.
Nu vreau să trăiesc doar în minciună,
Vreau adevărul să poarte o cunună.
Nu vreau ca întunericul să mă sperie,
Vreau să primesc lumină, puzderie.
Nu vreau să mă stăpânească plânsetul,
Vreau să-mi lumineze fața, zâmbetul.
Nu vreau privirea să-mi fie-ntunecată,
O vreau senină, de grijile lumii scăpată.
Ajunge! De prea mult rău mi s-a scârbit.
Vreau binele să fie de toți oamenii primit.
Vreau de-acuma un soare nou să răsară
Și-n viața mea să fie veșnic primăvară!
poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 6 comentarii până acum.
Textul original este scris în limba română."Lose control"
Mă uneltește subconștiința
Ce-o am mereu alternativă
În timp real; îmi ia putința...
Nu pot fi doi deopotrivă!
Sunt veșnic chinuit de dublu
-Nu alter ego de nebun
Rătăcitor, mereu în sumbru-
Am veșnic glas de rău, la bun.
Chiar de mă-nchin cu gând pios,
Apare ateul din neant
Cu gând corupt d-evlavios...
Mă chinuie halucinant.
Singur îmi fac metemorfoză
Din aluatul ce-mi mixez;
Cu-adânc de crez îmi fac hipnoză...
Cumulurile-mi protejez.
Mă-ntreb de suntem toți la fel
Și-n diferență avem vreun rol;
De-a fi stăpân de corp, de țel,
Sau de-a ceda... "in lose control"?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutați doar Adevărul
Oile Mele ascultă glasul Meu
Și ele vin azi după Mine
Oricât e drumul lor de greu
Se luptă toate azi mereu
Doar Mie să mi se închine
Pe munți pe dealuri și-n păduri
Aleargă oile-n pășune
De vrei cu Mine să te bucuri
Nu doar de formă și-n frânturi
Ci doar Cuvântul Sfânt cum spune
Oile Mele-mi ascultă glasul
Și-n pace pasc în urma Mea
Ținând cu Mine toate pasul
Odihna-n sine și popasul
Și vremea când este mai grea
Căci Eu de grijă azi le port
Ca să trăiască-n sfințenie
Și-n veșnicie cum socot
Privind spre ceruri peste tot
S-ajungă toate-n veșnicie
Căci Eu sunt Calea și Viața
Și harul sfânt al vieții noi
Și lor Eu îmi descopăr fața
Ca să topesc din ele gheața
Le vreau pe toate-a Mele oi
Căci Eu doar Adevărul sânt
Lumina Sfântă pe cărare
Și sunt al vieții viu Cuvânt
Trimis de Tatăl Meu Cel Sfânt
S-aduc viață și-ndurare
Lumina oamenii s-o vadă
Cum luce sus în Univers
În Tatăl Sfânt să se încreadă
Pe Calea Mea cu toți să meargă
Căci Eu de-a pururi i-am ales
De aceea Eu vă sfătuiesc
Să căutați doar Adevărul
Eu Însumi ca să vă cresc
La sânul Meu să vă primesc
Și să vă fiu de-a pururi țelul
Trăiți de azi neprihănirea
Și pacea sfânt-o căutați
S-aveți în Mine dar iubirea
Și-n ceruri sus toți moștenirea
Căci îmi sunteți surori și frați
Țineți dar dreaptă azi cărarea
Trăind Cuvântul viu și Sfânt
S-aveți parte de-ndurarea
De mila sfântă și iertarea
Acea descrisă în Cuvânt
Veniți veniți acum la ape
Și vin și lapte cumpărați
De Mine voi să fiți aproape
Și Duhul Sfânt să vă adape
Cu El fiind dar botezați
Căci Eu sunt Domn și Dumnezeu
Scriptura Sfântă cum descrie
Să împliniți mereu mereu
Chiar de uneori vă este greu
Cuvântul Cel din veșnicie
Veniți acum la apa vie
Scriptura Sfântă dar vă cheamă
Căci Eu vă vreau în veșnicie
Vă dau și har și Pâinea vie
Luați Cuvântul Sfânt în seamă
Căci Mirele cel Sfânt revine
Pe nori El Însuși să vă ia
În ceruri sus în slăvi divine
Credința sfântă doar vă ține
Ca voi să fiți mireasa Sa
10-10-2019 mănăștur
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Reverență
Simt că nu-s vrut, pentru prezență,
Plictisitor, un emul poate,
Pierdut 'ntr-atâta dat din coate...
E timp să fac o reverență!
Nu-i important har, competență,
Că peste tot familii-s, triburi,
Haite feroce; cor de triluri
Se înalță afon... Vreau reverență!
E ca la școală; nu-i absență,
Că nu-i vreun bai, totul se-ascunde
De ai talent de-a nu răspunde,
Ce nici nu știi... Dai, reverență.
Toți, peste tot își dau licență,
Ca-ntr-o prostie aliterată,
Își diplomând titlu-n erată,
Fără vreun gând de... reverență?!
Căci cum poți să nu ai clemență,
Când tot se minte; titluri, nume
D-experți mistificanți, anume
Reciproci toți, în reverență....
Totu-i într-o efervescență;
Potență-n fals, furt de valoare,
Într-o cadență îngrozitoare
Decadență, deci nu reverență!
Speranța-i încă la decență;
Eminența s-aibă iar cătare,
Cum fluorescența-i bob din floare
Și pom dă fruct... cu reverență!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau
Nu vreau să cântăresc ceva acum
din ce-a fost bun sau rău sau nu a fost,
căci nu vreau viața să-mi măsor precum
acei ce cred că totul are-un cost.
Nu vreau să-mi fie teamă că ceva
din echilibrul vieții n-a fost bun
și m-a-nclinat, ca drept să nu pot sta
când judecății am să mă supun.
Nu vreau nici să compar, nici să măsor
o faptă sau un gând sau chiar un vis
din tot ce-a fost, cu dor sau fără dor,
din ce-am înfăptuit sau am promis.
De ce nu vreau? E doar un amănunt:
când toate-s pe un umăr, doare crunt.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Mereu, mereu mă cert în gând
că treaba mea nu e să spun
ceea ce văd și le aud,
ceea ce-n lume e oricum.
E clar că trebuie s-observ,
să-mi fac în cap o analiză,
fără concluzii, fără sens,
fără părerea mea confuză.
Nu-s Dumnezeu și nici nu vreau
să scot păreri la suprafață,
vreau să îi las pe toți să vadă
o simplitate complicată.
Mereu, mereu mă știu gândind
și-n capul meu toate pătrund
și le sucesc pe toate-n gând.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Crez... laic
Am crezuri proprii, al meu intim,
Clădit din tatonări un cert;
Că discul nu-i nicicum concert
Și propriul viitor nu-l știm!
Nu cred în măști de carnaval,
Sau nu comunic, de nu-i chip.
N-am dialog stereotip...
Pretind un ochi în ochi, verbal.
Nu cumpăr lucru nevăzut,
Căci am orori de ascunzători;
Privirea-mi dă miros de flori
Și evitări sunt semn de furt!
Nu cred în false controverse
-Și, mai puțin, de n-am dat ghes-
Ce-s doar isteric înțeles
De-a face "da"-urile inverse.
Mă simt profund debusolat
Când fără a cere, îs debitor
Și hăituit apărător,
Devin perpetuul vinovat...
Se pare, am dreptul meu suprem
Să-mi aleg fel de-a fi, unic,
Iar dragoste, sau inamic,
Mă iau cum sunt... al lor totem!
N-aștept și, nu dau recompense,
Convins că datul nu se cere
Și-i doar infimul, din avere...
Alesul, din prea mult, cu pense.
Nu dau năvală, stoic stau
Pe malul vieții, un pescar,
Să prind doar ce mi-e dat de dar...
Și nu-l țin, returnez ce iau...
E-un pic din crezul meu, ce vreau!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iulie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Supra... viețuirea
Pare-a fi doar un plus superlativ
Paradoxal, un academic acceptat;
Ca și cum ființa-i pleonasm la "existat"
Și dorul de-a trăi etern, un laitmotiv.
Nu știu ce-i să trăiești peste trăit,
Dar am în scoarță, în oase un înscris
Să-mi păstrez eu-l fizic... Interzis
Să-mi rup din lanțul de destin ce mi-e voit.
Am zis destin, necunoscutei "X"
Ce-o dau monedă schimbului "nu știu"
Mereu după se-ntâmplă... un prea târziu;
Doar arogant să demonstrez că "știu, la fix".
Mă-ntorc la termen; "peste viețuire"...
Ca și cum moarte-ar fi peste-a nu fi
Și nu cred iotă că n-am cum a potrivi
Mesaj ce n-am de la străbuni... de retrăire.
Sau poate-i simbolul despre voință
Când singură întrece crud eșec;
Așa cum devii pește după-nec
Sau criminal ce ucide din credință...
Ori o fi gustul puritan de-a nu ceda
Ce-oricum nu ai pentru că "ea" în fond ești "tu"-ul;
Un cărăuș, nu viața... ci doar sufletul
Ce-ar fi real... sau un mister sau altceva...
E sigur la bărbat prin compromisuri,
Neexistând opreliști, nici convenții...
Capabil de-a lupta cu-extrapotenții;
De-aș mânca seamăn ca să-și facă proprii visuri.
Imprevizibil nu-i la fel și la femeie,
Stăpâna regulei că mereu se descurcă...
Și-o face o viață, unde pe-alții-i duce-n cârcă,
Chiar piere-n loc de-a eluda principii-cheie.
E sigur un colos de peste poate,
Când pare că nu poți, că e sfârșit,
Când nu-i nimic, nici timp, ești doar un mit
Ce ții să-l treci de hop, să-l scoți din moarte...
În fapt acum remarc ce e sinucigașul;
Nici vorbă de renunț, nu-i existență,
Că-n fond nu-i aparține ce-i esență...
Un purtător poverii ce și-o curmă, lașul.
PS.
... Să cred că-n fond suntem cu toți poveri
Frugale, purtând suflete-n mesaj;
Țintit traseu pentr-un prestabilit bagaj...
Mediatori?... "Viețuitori" supra-stingheri?!...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!