Oglindiri... în cioburi

Mi-am scos din suflet la mezat
Cu gând să facă toţi la fel
Şi doar mă simt ostracizat
Mă pedepsind, fără vreun ţel.

N-am ascunzişuri de substanţă,
Trăiesc în limita ruşinii,
Am crez de minimă importanţă
La tot... Că-s parte omenirii.

Aştept cu sufletul la gură
-De când din naştere sunt parte-
S-avem aceeaşi aventură,
Că-n fond nimic nu ne desparte.

Dar nu-i răspunsul pe măsură,
E lumea toată mitomană...
Se practică ades "arsură"
Justificând-o "cleptomană"?...

Nu mai există eleganţă
Nici în purtări, nici în veşminte.
Am transformat furt în creanţă...
Pe păgubit; infam ce minte!?

Copiii-i creştem delicvenţi
Cu şcoli furând pe internet;
Naturii, cărţii-s repetenţi...
Cu note bune pe carnet!?!

Bunici din case de chirpici
Îi facem "nobili" de "castele";
Că totu-i scump... Ce preţuri mici...
Pentru closete-n trei pavele?!?

Ne-auto sur-evaluăm;
Ne credem pe aceeaşi scară
C-o Europă ce-o furăm,
Cerând egal... după o vară?!

Ne credem în telenovele,
Drogaţi de poveşti imbecile;
Ne vrem ţiganii în favele
La alţii... Iar la noi în vile?!

O şansă că n-avem căciuli
De gaj, să ni le furăm sânguri
Mândrindu-ne c-avem moguli
Şi unguri ce ne vând pe... crânguri??

D-etnii doar noi avem partide
-Mimând comunităţi culturale-
Să câştigăm voturi perfide...
Punând îmbogăţiri la cale??

Ne creştem tineret partinic
La fel de fals, pe vorbe goale;
Să nu ne pierdem din empiric...
Călcând din străchini în noi... oale!

În mai puţin de 15 ani
Ne-am readus la calitate;
Suntem cei mai bogaţi profani,
Maeştrii-n in... egalitate...

Citim jurnale de scandal
De VIP-uri pline doar de ţâţe,
TV-uri "0" triumfal;
Cânt, vorbe-n "play back", minţi "Tărâţe..."

Să luăm fonduri europene
Facem planuri biblioteci
De consultanţe pe-orice teme
Şi drept la cei sub 40?!?

Ce pot să fac eu, singur unul,
C-o aşa pleiadă de aquis-uri,
Când văd că-s unicul, nebunul
Plin de năduf... printre rachiuri?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fior de Ionuţ sau bileţel de adio nescris

Mă exprim greu că-s doar un început de om
Şi încerc să mă prezint, că-s neştiut de-o lume,
De voi ce nu m-aţi vrut să cresc cum creşteţi pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf şi-un nume.

Sunt mic şi blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Şi n-am ştiut, neşcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.

Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Şi-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinţi, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur şi ea roată.

De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -şi chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neştiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.

Mă uit în jos la voi din sufletul meu mic
Cum sunteţi imaturi şi vă deplâng pe toţi
Căci păcălind cu parcuri, oraşe, vis un pic,
Mi-aţi lăsat trupu-n junglă şi-un viitor de hoţi.

Mi s-au spus sus aici ce nu ştiam să spun,
De către cineva ce-şi zice că-i arhanghel...
Cuvinte dificile de pronunţat; că-s bun
Şi că-s primit pe-o cruce, eu, Ionuţ Cosmin Anghel!

PS
Pentru Ionuţ, muşcat până la moarte de nepăsare pe 2 septembrie 2013!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mintale ipostaze

Am tras, ca pe-o perdea, din cerul
Ce nu-i albastru, îl văd doar eu
Aşa sublim; un bleu, cum gerul,
Din nea, prin prisma-i curcubeu.

Mă simt uşor în primăvară,
Sau când iubesc şi sunt iubit
Şi tot mi-e greu, ca întâia oară,
Ce ades, arar, sunt amăgit.

Am izuri fine în narine,
De văd frumos în depărtare
Şi-n muzică mă încânt de bine,
Iar marea, am vis... la gust de sare.

Sunt pielea toată un fior,
Când suflet cald mi-e de încântare
Şi doar mai am un singur dor,
Când zi de zi, alt dor apare...

Erou mă cred, o aventură
Şi-s neştiut, 'ncrezut în fraze;
Ca şi alţii-n crez că-s de-anvergură...
Şi-s doar... mintale ipostaze!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

Mă uit cu detaşare; mă privesc
Şi-am dor nebun să fiu din nou cum vreau...
Câtă prostie am putut s-agonisesc
Crezând că numai eu decid ce iau, ce dau!?

Aş vrea, cel puţin la sfârşit, să ştiu
Ce rost aveam; că totu-i cu folos,
Altfel aş fi eroare şi nu-s singur, de-s să fiu...
Vă-ntreb; "Vă întrebaţi la fel? Sau pot să vă... descos?"

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat

E cred, o lipsă de atenţie fatală
cu consecinţă psihică, carnală;
o bine meritată pedepsire,
a lipsei interesului... în omenire.

Ne procreem, făr' să premedităm dezastrul
-necontrolaţi în furii, cum când epigastrul
anunţă angina şi n-avem reacţii-
ignorând că nitroglicerina-i leac, dar şi explozia... în fracţii.

Ne creştem ego-ul printre vecini,
nu pedepsim copii crezându-ne divini,
minţindu-ne c-avem şi respectăm credinţă;
ce-o exersăm în moarte, în suferinţă.

Oh, cultivăm în mii de ani diversul
în cult, inoculăm familial... perversul;
pedeapsă dăm la ce nu ne-aparţine,
prin uneltiri... nevinovaţilor de vine.

Ne-am împărţit pe clanuri, hoarde şi partide,
religii, secte, naţiuni, organizări perfide,
în tabere de execuţii ne-antrenăm...
Proprietate, viaţă, crez ne atentăm.

În fond culegem tot ce semănăm
când violenţa pură o promovăm
prin drept la atentatul unilateral...
"Ego" sub falsul consensus universal.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Credinţă sau eres

Mi-am creat cortexul în timpi
-'n volete adânci de canion-
C-exprim pe foaie c-un creion;
Să am răspunsu-n vârf de ghimpi.

Din exerciţiu-n cult de carte
Sunt un traseu d-hipotalamus...
Sunt un dicsipol de Erasmus;
Am zbor "feed back" şi cuget, parte.

Sunt mulţi ca mine, meteori
În percepte date-n custodie
Cu har de-a şti ce-i bun să fie...
Dar n-avem toţi nimburi de sori.

Oare suntem asteroizi
Din norul Ort; desprinşi, cometă
Cum Helly-n vizită-n Planetă
Ce-o locuieşti, gata s-o vinzi?...

Ori şansa-avem în mesager;
Să ne purtăm solii de geniu,
Să dăinuim peste mileniu?...
Dar nu mai cred, nimic nu... "cer"!

... Tot sper, că-n mai mult timp; vom şti
-Cu toţi, pretinşi, fii de "Bing Bang"-
Să facem bunul-simţ un "gang"...
Salvându-ne de-a nu muri.

... E-n fond, de-a trece-n absolut,
Tot ce-agreem drept calitate
De om, prieten, soră, frate...
"Finish" să-l facem... început!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (20 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebare

De ce nu ne cunoaştem între noi?
De ce umblăm pe străzi fără salut?...
Chiar de suntem cu toţi... "necunoscut"
Şi ne-am dori să nu fim singuri, minim doi.

Avem doar gelozii, râvnim la altul,
Chiar lucrul bun, pretindem de greşit;
Minţim uşor, Satană-am devenit...
Nu credem în etern, valoare, ci instantul!

Acum, nici fraţi nu-şi recunosc surori,
Se duşmănesc, pe averi din moştenire
Şi alţii decid tot; bani, viaţă, irosire...
Rămân, pământ şi-o apă, sufletul datori!

E oare lumea întreagă o himeră?
Suntem doar indivizi cu atestat?
Nu credem că iubirea ne e un "dat"?
De ce ne transformăm planeta, într-o golaşă sferă?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

Şi tot ne lăudăm, c-am creşte
C-unu la sută, din... zero?!
"Ce nemţi?! Le-am pus-o româneşte,
Merţanici proşti!... Avem Sandero!?".

Am picat, de-un timp, pe chinezi,
Ce de un secol umplu lumea,
Mulţi; în salarii mici, cirezi
La muncă, de... luni până lunea!

Suntem buni critici tuturor,
Cu ochii-n ceaţa de gunoaie,
Tânjind mereu un viitor...
Cu şcoli şi munci... apă de ploaie!

Onor ambiţiei, virtuţii,
Dorinţei pentru tot mai bine,
Dar fala fără rost... doar muţii
O strigă... în gând! N-aude oricine!

Modeşti, muncind... ne e ruşine?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nume pre... nedestinat

Trăim captivi de sine,
Nici chip n-am comandat...
Suntem pasaj predestinat!
Alegem doar ce-i rău... de ce e bine.

Ne naştem în alţi ani,
Nu cei voiţi de noi...
Putem fi unul, sau, sunt doi.
Putem sta în oraş ales, dar tot... ţărani.

Nu suntem întrebaţi...
Să fim... băiat sau fată?
Ieşim, nepregătiţi... deodată.
Nu noi alegem ce s-avem şi să fim... fraţi.

Iubim, apoi albastru...
Dar nu ne-alegem ochi.;
Ursita-i simplu... un deochi.
Alegem de-a cădea, sau să zburăm... măiastru.

La piele avem culoare,
N-am stabilit-o noi!
Aşa ne vom întoarce-n lumea de apoi;
Doar suflet, negrul alb alege... şi onoare!

IQ avem genomic
ADN-eu unicat...
E testul de inteligent, sau de păcat...
Rămâne a fi un complicat, sau... ergonomic.

Răspundem "tic", la nume
Ce-i pus aleatoriu
Şi crezi, că el te va crea notoriu;
Îţi construieşti în jur, un fals... renume.

E-o şansă drum de asfalt;
E vale, plat sau deal...
Munceşti, crezând în ideal,
Dar alţii hotărăsc, nu tu... cât este de înalt.

Nici ţara nu-i a ta,
E-o simplă întâmplare;
E-acelaşi loc din vremuri seculare...
E loc de rădăcini... de ele nu te poţi îndepărta.

Există un singur cert...
Căci sigur vei pleca!
Nici data, nu o poţi determina...
Decât de hotărăşti tu singur... sau cu un expert!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocaţi într-un delir ne jupuiesc, clienţi...
Şi casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o ţambră
Şi slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiţi pereţi!?!

Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ţi bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!

Şi biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coş, de ţeavă, pe-un şanţ, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ştampile, interviuri, şinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... şi multă programare...

Ca masochişti ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorinţe!
La popi plătim şi moartea, apa de spălat, colive, loc în ţintirime
Şi naşterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuinţe.

Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să ţină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinţi nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foot... ball

Nu facem, categoric, parte din primul bol,
Deşi tot cu picioare, gândim la fel, mereu
Şi doar arar lovim cu capul... tot mai greu!
Oricum suntem de plâns sau râs şi la "football"

Poate tocmai de-aceea avem cuvânt "halal",
Că ştim că nici piciorul, nici bila nu le-avem;
Şi-am transformat din fotă, "fot" un cuvânt de lemn
Şi-n râs, cutumă veche, de horă, sârbă, în... "bal"?!?

Şi-atunci, ca-n toate, avem la "prost"... joc, explicaţie;
Că nu-nţelegem tot, ce-n lume-i lexical,
Că "foot" nu-i mascul-fotă... nici actul sexual,
Iar "ball", nu-i nici de supă, nici la cămin... "dansaţie".

Din joc al minţii, şah, ce-aproape-i o sosie,
Atacu-i apărare, înspre-a nu se trezi "gol";
Cuvânt ce-l adorăm, cum buzunar c-un pol
Scuipând gazon, băloşi, să crească, într-o prostie!?!

Mereu, oriunde, oricine, mai bun este, mai tare,
Speriaţi de bombe trase de masai, de englezi;
Toţi sunt mai mulţi în joc... echipe de chinezi!?!...
Şi-n lene, alcool, femei, ne pregătim... picioare!

Nici cel puţin n-avem ruşine sau mândrie
Să vrem respect, cântări, să fim mai buni... eroi;
Desumflăm "neînţepaţi", din "preumflaţi" cimpoi...
Oricum, la cât efort, luăm bani... fie ce-o fie!?

Din Ţepeş suntem draci, mâine ne-i horoscop;
"Înainte", pentru-ai noştrii de azi, este "înapoi",
Cum n-am fi toţi sătui de "Stat" şi de nevoi...
Cu aleşi ne pedepsind în joc... şi joaca-i scop!

Ne-aşternem toţi cu jind; pop corn, pastile, bere,
Plini de speranţe, vise, spre ecrane, tremurând.
Acasă ni i-am lua, murind de-ai adorând,
Mândrie să ne dea... Demult inima o cere!

Speranţe prăbuşim, din start facem final,
Mult prematur murim, de vii, tot mai devreme...
Nu ştiu ce-am mai putea, să dăm, să se întreme
Un vis ce-l vrem real; măcar buni la... "fotbal"!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez de sinceritate

Nu-s cert, un fals de odeist,
Mă preamărind, preamărind neam,
Aşa de dorul lelii, în trist
Viclean... Ca laude să am!?

Şi-i plin în jur de narcisism,
Ce nici în Braille nu desluşeşti;
Că-n fond trădare-i cu cinism,
Nespunând la popor... Greşeşti!...

... Învăluind în nori de fum,
În ceaţă groasă, minţi răzleţe,
Fără călăuzit pe drum,
Îmbărbătând vini, nu poveţe?!

Mă dezic de orice fan, minciună
Ce preamăreşte-n ipocrit
Mizeria, crezutu-n lună;
C-o aprinzi şi-o ai cu un chibrit!?

Sunt critic mie şi alor mei,
Să ne îndreptăm unul pe altul,
Să zburăm mai uşor, din grei
Şi peste timp, să facem saltul!

Îmi dau tot, din puţin învăţ
Şi primesc numai adevăr
Verificat; cum cal în hâţ
Stăpânu-l ştie... fir a păr!

Mă uit în jur şi-mi invit neam
Să nu-şi pună, orbit, căpestre;
Să luăm ce-i bun din ce eram
Şi viitorul să-l dăm zestre!

Că doar aşa fi-voi... Ce este!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tinereţe fără bătrâneţe

Ce simplu-i să nu-mbătrânim;
Doar timpul trebuie oprit
Să vindem ce-am agonisit...
Săraci să fim, ad interim.

Să nu mai ştim nimic din şcoli,
Să reînvăţăm limbaj din cărţi,
Să reînviem părinţi ce-s morţi...
Să ignorăm, metehne, boli.

Să ne jucăm precum copii
De-a mama, tata-ntr-un fânar;
Să nici nu ştim de calendar,
Să discutăm vagi inepţii.

Să zburdăm iar pe câmp, pe deal,
Să nu mai ştim d-ora de masă...
Fără de griji, de bani, de casă,
Să schimbăm viaţa-n ireal.

Timizi, s-avem câte-un sărut
Pe-o bancă-n parc, pe după casă,
Să umblăm tunşi, cu pilea rasă...
Să nu dăm la vecini, salut.

Putem să fim iresponsabili;
Să facem case din nisip,
Să umplem străzile în slip...
Să fim oricum, imperturbabili.

Să ne jucăm cu-ai noştrii fii
Râzând de glume infantile;
Dormind pe stratul de zambile
Cu frunze... plătind datorii.

Să ne lungim pe iarba verii
Cu ochii duşi pe bolta nopţii;
Să credem meteorii sorţii,
Să n-avem grija reînvierii.

Suflet s-avem, din nou, de îngeri,
Să ne luăm timp de cărăbuşi.
Regine, regi s-avem intruşi
În vis, real... fără constrângeri.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stupoare

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrenţuit,
De mult, de când doar ştiu, că încă nu eram...
De alţii, zişi de-ai mei, ce tot l-au ciopârţit
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Şi-l vând şi-acum la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz, ce încă îl mai are...
Nu precum alţii o fac, în ţara lor vecină,
Punând la loc, la toţi, aceeaşi bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de căciulă,
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Şi tragic luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toţi, pe străzi... nu-n internat!?!

Aveam şi Nistru odată şi leşi aveam vecini
Şi aur am avut... făcuse cloşca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat; "Streini..."?!?
Vânduţi, la răsărit... oriunde şi oricui!!!

În basorelief case aveam, sfinte locuri,
Şi odată preoţi caşti, cu minţi mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (29 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigănie

De când mi-e naţia, ce-o ştiu eu singur sau din spuse de bunici,
Nu-mi amintesc şi nici din cărţi nu am citit să am vreo probă
Că romii-s zişi ţiganii şi nici c-ar fi bogaţii de pe-aici
Sau să conducă din destine?... Decât în comunism şi-acum sub scut de robă!

Nici n-am iubit sclavie, doar am citit de slugi, lăutărie,
Dar nu mi-aş fi închipuit în veci că neam mi-ar fi atât de prost
Şi-atât de oneros să-şi vândă ţara -pe doi bani lai- oţelărie,
Să-şi facă obicei la şpagă de nimic!?... Să vândă obştesc pe-un nul de cost?!

C-aşa-m ajuns să văd cruciş palatele zoind de ornamente,
Să plâng bătrâni rămaşi pe drumuri din casele furate cu notari,
Să-ngân într-o înjură pe manele, muzica de azi eminamente
Din discoteci!?... Unde-n prostie adolescente ce le creştem cred ţiganii în piştari tari!

Mi s-a luat până şi o ţară, numele mi s-a stâlcit, sunt o ruşine
Şi nu facem nimic, nu mai avem mândrie, ne-nchinăm umili
Crescând cum herghelii de altă dată hoarde, înmulţind etnia ce-mi ia bine
Şi a înmulţit bulăuri; crede doar viol, hoţia, şpaga... nu citeşte, îmi ia zile!

Sunt un discriminat autohton de-o plagă cultivată sistematic,
Călcat de Mercedesuri şi Ferarri conduse fără de permise
Şi fac apologia migrator-nomadă; sunt Europei un antipatic!...
Ca un cretin dându-le banii mei, europene fonduri, aurul străbun, să-şi împlinească vise!?!

Să rupem cercul vicios, să denumim aşa cum se cuvine pe ţigan;
Gitani, gipsy, ce-s ei prin ei, ceea ce sunt o seminţie
Ce-i obligată fizic şi moral -de nu o oblig ca pe-un infecţios varan-
Să-şi ducă trai aşa ca mine, din zori muncind nu bălăcindu-se-n mocirlă!... Ţigănie!!!...

... Să-şi cânte coarde, să-şi danseze rituri, să se-njure-n limba lor de vor,
Să-şi tragă burţile hidoase, să se spele, să înveţe ca şi mine carte!...
De nu să-şi ducă viaţa cum şi-o merită şi-şi construiesc, să-i ştiu că mor
Aşa cum şi-alte naţii au murit din nepăsare, nu mai sunt de azi, de ieri, planetei parte!!!

Nu-i vreo xenofobie, ură, sentimentul-suferinţă ce-l trăiesc perpetuat tot mai departe, mai departe, mai departe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când mi se face-n suflet dor
De cum erai şi nu mi-e bine,
Să ştii că-s vânt ce-ţi suflă nor
Să nu te picuri în suspine.

Când voi simţi singurătate,
Aşa cum mi-e de zi cu zi,
Să ştii că-s marea-n val de ape
Să-ţi scalde chip, să ştii, să ştii.

Când nu voi mai avea nici noapte,
Nici somn, că numai tu mi-eşti vis,
Să ştii susur îţi voi fi, şoapte
De-un înger, păzitor trimis.

Când n-or mai vrea să mă cunoască
Nici ultimii amici ce-aveam,
O lume-s eu; floarea din glastră
Din nou, parfum ce te-ndulceam.

Când mi-o fi rece-n plină vară
De atât pustiu, tropic nocturn,
Îţi voi sclipi-n inel, brăţară,
Diamant pur, din taciturn.

Când nu voi mai simţi văpaie,
Că-n minte nu-ţi voi fi făclie,
Să ştii că mă-mpletesc din paie
Să mă porţi bor de pălărie.

Când tot ce am îmi va fi lipsă,
C-oricum doar tu îmi eşti tot ce-aveam,
Voi fi iar soarele-n eclipsă
Ce ascuns te vream, te dogoream.

Când mă voi pierde-nspre azur
Sleit de dragul tău, când nu-i,
Să ştii că-s tot ce-i împrejur
Să poţi să calci, capul să-ţi pui.

Când va pica o stea pe cer,
Uşoară, doar cât să te-atingă,
Să ştii că-s eu, doar mesager
Ce-ar vrea... iubirea să nu-ţi stingă...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perimabili organici

De "viul" ca să fie, să "existe" în timp... şi spaţiul să ocupe,
este cu chinul nesfârşit să-şi treacă "eu" de-o zi pe alta,
se consumând în energii doar să se ţină a nu se rupe...
deci nu "ştie" decât consum şi reprodus, cum tren vrea halta...
e clar, sau trebuie să fie, că anorganic, mineral
-ce e de sine stătător... şi umple întregul Univers
se trecând doar în propriul "său", pentru a rămâne "imortal",
etern pe veci, din "el" materii- acum... devine ergi ş-invers, revers,
fără a se pierde... e-un răspuns cert că "organism" nu-i nicio culme,
nu-i "el" extremul, nici vreun summum şi nu-i niciun evolutiv
-chiar de nu are nici conştiinţă, nu-şi pierde timp să-şi ia vreun nume,
să se identifice-n vreun fel-... nu-şi are gând, vise, motiv...
... pe când vrutul, de-"a fi", frugalul, îşi stoarce neîncetat din sine,
se sparge în clone nesfârşite, sau se acuplează să dureze,
îşi face minţi să prelucreze gânduri, să-şi aibă ce conţine,
făcându-şi neîncetat speranţe -ce-s aşa scurte- să creeze
un "nesfârşit" –ce nu-i oricum, că-i plin neantul de pieire-
ce doar ne pare; în fond doar suntem rău de "scurţi" la scara "este"
şi ne credem –c-o avem credinţă- că tot ce e, e-o povestire,
ce de n-o scriem noi, ea n-ar fi, doar material... Proaste celeste!!
Organic, fauna, viu fragil, floră, sunt "perisabil"... nişte teste!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lume...

Trăim o lume mercantilă,
Cu sufletul vândut Satanei...
Nebună de amor, febrilă
La jilţ şi aurul coroanei.

Ne clădim tot din egoism,
Ne facem noi copiii copii
Şi rău-l dăm cu altruism...
Minţim şi-n spovedanii, popii!

Ne prosternăm la rame sfinte,
Ce le-am umplut de noi, icoane,
Ne sfinţuind, cărunţi, părinte
După crime-n idei, slogane.

Ne-ntoarcem coaja de ţărână
Şi ne-aşteptăm ploi să ne scalde
Bucăţi, bucate împreună...
Mâini ucigaşe, în smaralde!

Ne pregătim minţile-n şcoli
Să fim stăpâni la alţii, sclavi
Şi nici la moarte, plini de boli,
Nu ne-acceptăm învinşi... bolnavi!

Ne-am lăsat ancoră adâncă
În abis şi erupem vulcane.
La cerşetor suntem o stâncă,
Avuţi; perversele-s sărmane!?

Suntem cu toţii, gând în gând,
S-avem planeta pentru noi;
La fiecare, una!... Stând;
Să le fim altora nevoi!?

În mercantil lumea se moare...
Când nu va mai avea vreun preţ!
Când toată va striga, c-o doare,
Pe-un epitaf... cu scris citeţ!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet

E adevăr că suflet este şi pleacă doar când viaţa trece
După ce-a stat în hibernare, ieşind arar din al său fald?
Şi de la ce se-ntâmplă tot şi-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toţi; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!

Şi n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Şi de-i aşa uşor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mişcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din gheţar un foc?!

Oricum şi fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neştiutul, crezând că el pe noi ne ştie
C-avem trimişi, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Şi-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!

Deci dac-ar fi minunea dragă, aşa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aştrii
Şi lasă răul în neştire de cap să-şi facă, căpcăun,
Pe noi, pierduţi corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaştrii?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!