Existenţă?

De ce ne-am învăţat cu mâine
Simbolic, cum o nouă pâine;
Ca să trăim un neştiut
Făcut mult gând ş-un pic de lut?

Este-o amânare a datoriei
De-a face plinul farfuriei
Cu crez de multe idealuri...
Înecate în perpetuui valuri!

Cărăuşie-n fapt de carne
În modele lumea să răstoarne;
Ne purtăm măştile de bal
În falsul lumii... Teatral.

Ne clădim singuri în compuşi
Din alţi nefericiţi răpuşi,
Exultând forme de estet
Pe-un fals de fizic-epitet.

Ne fabricăm singuri repere
Neştiind ce etalonul cere;
Crezând că noi decidem mâine...
C-un hoit făcut la fel la câine!?!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine...

mâine poate-o fi mai bine,
mâine, mâine, unt pe pâine,
mâine cu un pic de soare,
mâine poate nu mai doare

mâine poate o speranţă,
mâine o zi şi-o nouă viaţă,
mine poate răul trece,
mâine văd ce se petrece

mâine mult mai bun ca azi,
mâine foşnetul din brazi
mă va ridica de aripi,
mult mai sus de joase valuri

mâine, mâine, până mâine,
e prea mult şi nu-mi e bine,
până mâine înc-o noapte,
o voi trece, n-am ce face

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naiv...

... aştept, iresponsabil, mâine,
o nebunie în neştiut
-de parc-aş fi un câine
doar, lătrătorul mut-
neştiind despre cuvinte,
gol cap se năpustind,
naivitând cuminte
în trecerea fugară,
ce-ai crede-o veşnicie,
cum liniile-ntr-o gară,
la fel sperând să fie
şi viaţa; nu un azi,
doar după, un amânat,
trecut, uitat să arzi...
un biet handicapat,
naivul neînştiinţat...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faţa nevăzută a lumii

Când lumea s-ar scula din rău
Sau din a ei indiferenţă,
Poate va fi din nou călău
De-omor, hoţie, impertinenţă.

Când lumea s-ar trezi spăşită
De nedreptăţile făcute,
Vor fi din nou iubit, iubită
Fără paradă, pe tăcute.

Când lumea nu va mai fi-n hoarde
Crezând un unic adevăr,
Va fi doar cânt de tril, de coarde,
Trăi-vom fiori de flori de măr.

Când lumea se va culca-n pace
Fără de frică pentru mâine,
Va fi tărâm la toţi să joace
Şi asasini vor face pâine.

Când lumea singură va şti
Că-i numai una-n Univers,
Va face mult mai mulţi copii
Să-i spună amor ce-l moştenesc.

Când lumea, de-ar mai exista,
S-ar vedea tasul din balanţă
Şi inegală, c-ar cădea...
Şi-ar da la toată importanţă.

Când lume-o venera ce-apune
Şi orice naşte pururi nou,
Se va renaşte o nouă lume
Cu individul om, erou!

Când lumea iar va fi o lume
Pierdută din părinţi-părinţi,
Trecerea spaţiu' o să cunune
Şi vom fi iar trimişii sfinţi!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine

M-amân de rău sau de speranţă
Înglodat de muncă spre vacanţă,
Mă descotorosesc de azi, de datorii...
Mai simplu-i să văd mâine ce va fi!

Mă programez... infinitiv
Pe-o altă zi şi-mi caut un motiv
De-alte conexiuni astrale...
Pun totul din amont, la vale!

Pe mâine ziua toţi lăsând,
Depinde punctul de-ncepând
Cu rezultat aleatoriu;
Mâine... e un minţit notoriu!

PS
... Şi totuşi ce n-aş da să-l am
Să-mi fie destinat prin plan,
Să am, o pururea, un mâine
Măcar să cumpăr zilnic pâine...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţie finală

De ce cu atâta uşurinţă spunem mor
-Tratând şi drama-n superficial-
Ne păcălind; luând muribundul în uşor,
Crezând că-l vindecăm cu teatral?

De ce cu atâta uşurinţă ne urâm
-Uitând de suferinţa ce-o produce-
Când, fără suflet, amiciţii omorâm
Şi punem dragostei semnul de cruce?

De ce cu atâta uşurinţă ne minţim,
În loc de-un pur şi simplu adevăr,
Esenţial; o viaţă scurtă să ne ocrotim
Neîntinate inimi, în perpetuu-amor?

De ce cu atâta uşurinţă blestemăm
-Pe când perverşi ne închinăm la sfinţi-
Neştiind de crucea, singuri, ce-o purtăm,
Că-i pusă-n căpătâi, la dragi părinţi?

De ce cu atâta uşurinţă râdem, plângem,
Din falsele lentile de contact
Şi-n fond, fără regret, inimi le frângem,
Trăind prezentul simplului impact!?

De ce cu atâta uşurinţă chiar murim,
Uitaţi, încă-nainte de-a pleca...
Înconjuraţi de-o lume-n ţintirim
Ce vrea să-i dai şi-atunci, şi-a n-o uita!?

De ce cu atâta uşurinţă ne vrem greul,
Ne complicăm, în cercuri, vicioşi,
Cu scop de-a juca rol, cum Dumnezeul...
Tot răstignind, la infinit, neştiţi Hristoşi!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crez

Nu cred, n-am cum să am credinţă,
Când nu de crez destin depinde
Nici pentru mâine s-ai merinde...
Nici făcut bine-i elocinţă.

N-am cum să cred nicicum minuni
Că sunt doar spuse, prefăcute
Din adevăruri în minciuni
De Guri... cu însemne ca de mute.

Nu pot să cred "de necrezut",
Căci niciun crez nu se explică
Doar să iau tot ce-i nevăzut
De evident... că e, se aplică.

Nu poate fi loc de crezare
Când promotori ce-o promovează
Fac din credinţă o arătare...
Pe crezul meu, se exersează!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Play back life"

Suntem în zorii omenirii
Când doar aflăm despre viteză
Şi-ncet în ciclul primenirii
Tot micşorăm din paranteză!

Se întrevede în timp schimbarea,
Căci zilnic răsturnăm recentul,
Ce-i tot mai des reinventarea
De-un ieri... ce i-am trecut prezentul.

Şi mâine este-un prea târziu,
Căci va fi deja ieri curând;
Când viitorul o să-l ştiu
Din viitor... Ce-i ieri trecând!

Am fi imenşi, cum gând, oriunde,
Căci lung, imens va fi pasajul;
Când timp va fi femtosecunde
Şi an va fi întreg bagajul.

La Lună am fi-n juma' de fir
Din păr... şi nu ne-am mai uza;
Mileniu' o mie am fi-n deşir
Şi-am şti de-atunci... când vom pleca!

Când nou va fi vechi, perimat
-Că ce-ar fi fost, a fost va fi-
Nu vom mai face rău, păcat,
Căci am muri... pân-a fi vii!

Trăim accelerat cu greu,
Căci numai noi trăim lentoare;
Maiaşii au fost la Dumnezeu
Şi noi deja am distrus soare!...

Şi-atunci, acum este deja
Un ieri, ce-l recreem cu ştaif
De crez c-am descoperi noi ceva...
Şi-n fond toţi facem "play back life"!

Vă explicaţi atunci norocul
Ce alţii-l au pentru că-l ştiu;
Că la ei şanse-i i-e sorocul,
Ce-a venit mâine... Ieri târziu!?

Deci cumz? Eu, nici n-a fost să fiu???...
E cum de singuri ne-am privi
'n abis şi-am şi ajuns... târziu!?!
Nici nu mai suntem, măi copii!!!...

... E doar un gol!... Deja ne-am plâns
Privind imagini din străvechi!
... Doar întrebări! C-am dat răspuns
Şi refuzăm gândul, zevzechi!

Vom reveni, iar, Perseide
Căzând din vechile ulcele...
De-abia atunci, efemeride
Vom şti că suntem... Ce-au fost ele!!!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocaţi într-un delir ne jupuiesc, clienţi...
Şi casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o ţambră
Şi slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiţi pereţi!?!

Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ţi bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!

Şi biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coş, de ţeavă, pe-un şanţ, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ştampile, interviuri, şinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... şi multă programare...

Ca masochişti ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorinţe!
La popi plătim şi moartea, apa de spălat, colive, loc în ţintirime
Şi naşterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuinţe.

Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să ţină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinţi nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Holograme

Se perindă mistere de timp pe trotuar,
enigmatic,
crâmpeie de singuri, de cupluri,
lăsând gândul să vadă,
să creadă măcar
fără ţel al său propriu, apatic,
imagini mănunchiuri...
în intim, nu paradă.

Atât de bogat se răsfaţă extazul
de mult de divers,
de profund neştiut,
bănuit
făcut din poveşti inventate, talazul
de simţ fără noimă din gândul pervers,
ce stoarce visat din real refăcut...
tălmăcit.

Rămâne romanul nescris, necitit,
doar file prelinse
de-un deget pe tâmplă, în amprentă
lăsând doar fantome, fantasme,
ce-o noapte se scoală din vag adormit,
reale pretinse
de-o minte de mistic ardentă,
crezând c-o altă viaţă ai avut-o vreodată... ori crezi pleonasme?!

O fi mintea, doar ea, lipind firile în chiasme???

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 octombrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune... de câine

Într-o vară caldă, stând pe-un mal de maidan,
Gândul dus către dor, suflet prins de alean,
Evadat dintr-un timp şi-un oraş de lumini,
Visul tot mă purta; spre amintiri... despre câini.
Nu din cei ce din trup, viaţă, îţi muşcă cu zel;
Ci înspre blândul prieten, credinciosul căţel.
Figurant din legenda copilului ţânc,
Ce juca altădată, rol, prin colbul ce plâng...
Şi uite aşa, în mers tiptil, la mirosul de pâine,
Apăru, ce visam lângă mine... un câine.
Arătare osoasă, prea lunganul pitic,
Întreba din sprâncene; " am să-l bat, sau îi zic
Să mă lase în contemplu, că n-am timp de căţei,
Şi că lumea e plină... de rău, fără ei?!"
Capul mare, la corp, de cioban păzitor,
Stă împrejur cu ochi umed şi bun răbdător.
Ori din milă, ori memorie la cei duşi în pământ,
Dau o coajă din pâine, la bietul flămând.
El se apropie în frică, cu ochii mai vii,
Ce-mi dau tremur de suflet, la gând de copii,
Ce-i lăsaţi peste ape, aşteptând să revin;
Ce nu-i ştiu ce vor face, poate bine sau chin?
Şi mă las pradă "javrei"cu ochi de uman,
Şi copil-l iau acasă, înspre spusul alean.
Şi e mic şi e tânăr-bătrân, înţeleptul,
Ce se gudură, ştiind că-mi acoperă pieptul...
Şi miroase, că-i prost, nu cunoaşte şampoane;
Mama sa este nimeni, nu i-a dat milioane.
Şi uite aşa, slab de carne, împlinit doar de bun,
Mă cunoaşte ce simt şi ce am ca stăpân.
N-am ai spune, cum alţii o cer, cum că vreu;
Sau să fac vreo dovadă, că totu-i al meu.

Şi prieteni, încet... pe vecie, în spre mâine,
Reciproc ne susţinem, în lumea... de câine.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tabu de mâine

Groaznic, am prins iar dimineaţă,
Teribil, vreau un week-end iar
Nebun, tai luni din calendar...
Nenorocit, alt an sărbătoresc, să mai sfârşesc din viaţă.

Cu mintea tâmpă într-o minciună,
Bezmetic fug spre nou, ce trece...
Un imbecil, în loc să încerce,
Prostul, să-şi cumpere-azi definitiv, c-un viitor arvună?!

De greva timpului o fac cu voi, azi... mâine se amână?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia e tot un soi de cuvinte

aud tot felul de lucruri
văd chestii
şi
lumea parcă a intrat
de-a dreptul
în priză

citesc poezii care se vor poezii

vulturii sunt foarte singuri
şi luna, în momentele ei
plânge

îmi încleştez pumnii
şi parcă
capătul lumii e mult mai departe
dacă tu vrei mai mult, e un punct de vedere
e vară,
şi asta... nu e ultimul ţărm
iar mâine
va fi
ca şi cum

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Astăzi, suntem ultimii pe pământ, care decidem pentru ziua de mâine, cum va arăta ea, pentru ca mâine, alţi să decidă în locul nostru. Suntem piatra de hotar a orizontului lumii, vinovaţi de felul cum el va arăta pentru generaţiile următoare.

Marius Torok
Adăugat de Marius Torok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatori

Ne-am inventat cuvintele şi singuri ne-am scris cărţi
Şi aberant apoi le luăm sursă de noi, alte, preopinenţe,
Citind din psalmi, din liturghii, din Biblie... alte hărţi
Ce colindăm pe rând, cu decalog model de... competenţe.

Ne construim, noi, sfinţi, sanctificăm, dăm moaşte
Şi noi le spunem Dumnezeu, iar popii... un apostol.
Ne beatizăm în ctitori, chip punem în icoanele de Paşte...
Şi apoi nebuni ne-naripăm doar crez, lipsit de orice ştiinţă... în stol!?

Ne creăm singuri totul şi necaz şi bucurii, ne naştem
Şi aleatoriu-i numai, învălmăşeală -brownian hazard, de noi-
Ca apoi să ne citim în palme proprii sorţi, destin ce-l paştem
Stând în genunchi, cu cap sub patrafir... sinucigaşi eroi.

Om înţelege, azi, că început tot noi am fost şi noi facem... "apoi"
Şi că pedeapsa de-i, cea maximă, e moartea, rezervată oricum... Şi pe deasupra goi, goi, goi?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceva de dragoste

De-un timp, se cere tot mai mult
şi tot mai des de mult se cere
-în lipsa de orice apropiere-
din ce-am pierdut... Ocult tumult!

Suntem alături maşinal,
uitaţi de noi, doar "un aquis"
-câştig de fiecare zi-
mimând amor în teatral.

Aş vrea să ies, să nu port vină
de-aducere nefericire,
-căci mor, de tristă ai privire-
aş vrea iubiri să dau, rutină!

În lumea asta de interese
urlu să spun că nu e cost
s-ai dragostea nesecat rost,
Evele lumii s-ai mirese!...

... le-aş vrea la fel pe ele, pure,
nude de gol, doar consonante!
Să ne citim pierduţi în Dante
le-aş vrea din nou, fete... mature!

Zăresc pe hol un chip de divă
cu bucle sub băscuţă crem,
cu ochi velur, de undelemn
şi c-un Don Juan, deopotrivă...

... de-un timp, de-atunci. Sunt fermecat
de izul de dorinţe caste;
mi-e dor de micile năpaste
ce se topeau în albul pat!

Mă rog la firul meu, de stea,
să reînviem la vechi tactism;
drogaţi, plonjaţi în misticism...
Ceva aşa... de-a dragostea!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Existenţa nu-i culpabilitate

Cum soarele, ce ne va arde într-o zi
Şi luna se va prăbuşi din 'nalte ceruri;
Nu-i vina ignoranţei, de-a nu şti,
Să scoatem adevăr, dintre misteruri.

Ne pierdem timp în duşmănii şi crime
De mii de ani, în loc, tot, să iubim
Şi singuri ne-acordăm drepturi divine;
De cine glob... să descotorosim!?

Creaţii ori evoluţii de am fi,
Nu are vină şobolanul din canale;
Nici de-a-ndura mizerii de-a trăi,
Sau de-a nu fi model, pentru jurnale.

Ne-am pus în gând, comete să distrugem
-Şi nu noi le-am creat- şi nu ştim scop.
Şi răzbunărea, în cântar... o punem???
Doar ce-am plătit, deja, tribut lui Halley Bopp!...

Agnostici cu pretenţii, invocăm
Drept, de-a da fiinţei calificative;
La şarpe îi luăm pielea şi o-mbrăcăm
Şi lovind cai, cu bici îi umplem d-invective.

Păianjen ştergem, doar că-i inestetic
Şi slugi ne-alegem, de servit la masă...
Eutanasiem, purtând discursul în patetic,
Crezând că ordinea, este neştiinţa crasă.

Avem drept, oare, de-a crea criterii
Pentru frumos, corect sau pentru bun,
În loc să ne-acceptăm, parte a creerii,
Cu umilinţa de-a fi parte din comun?!?...

Suntem mai răi ca fauna şi flora
-Ce-n rase, specii, necondiţionat,
Nu vor trăi Sodoma şi Gomora-
Căci se susţin nativ, nu ştiu păcat?!

Urâm, nedrept, anume existenţe
Având criterii false, personale?!
Nişte infatuaţi, în fapt, incompetenţe!...
Inteligenţii-n top, cu craniile goale!

În practicile teoriei eronate,
-Pretinşi la cursa cine-n vârf să fie-
Fals ne susţinem unica dreptate;
De-a avea doar singuri... dreptul la prostie!?!

În fond, tot ce există are-un rost;
Nu-i sens să-i stabilim întâietate
Fără de drepturi de autor, la bun sau prost...
Existenţa-n sine nu-i... culpabilitate!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă azi ai făcut acelaşi lucru pe care l-ai făcut ieri, aşa cum vei face şi mâine, ce ai făcut, de fapt? Acelaşi lucru, mereu.

citat din Stedman Graham
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă am

Oh, Doamne, cât mă mai iubesc,
Nu mă mai satur să mă încânt de mine;
Mă simt, m-ating, din suflet îmi zâmbesc,
Mă încred nespus, că îmi doresc doar bine.

Alerg de când mă ştiu alte dorinţe
Ce chiar de ajung mă plictisesc cu ele;
Că-mi schimb ateic fostele credinţe
Trădat naiv, sau dezgustat de rele.

Mă citesc zilnic alt insesizabil
Ridându-mi gând că s-a strâmbat oglindă
Şi-o şterg cu dosul palmei; lamentabil,
Că-i şi mai rău urât să mă surprindă...

Mă culc ca timpul să se treacă doar în file
Crezând că vis de noapte-i semn de mâine,
Tot jinduind că nesfârşite vor fi zile
Şi nu mă cruţ să-mi vând din ele pentr-o pâine.

Iubesc că sunt aşa cum sunt, oh Doamne,
Făcut din lacrimi mări şi oceane de planetă;
Un pic de ou în pui de om, trăindu-şi toamne
Neputincios hazard... Sunt zarul de-o ruletă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dr. Cameron: Domnului Dr. House nu îi place să aiba de-a face cu pacienţi.
Dr. Foreman: Dar nu ne-am făcut doctori tocmai pentru a trata pacienţi?
Dr. House: Nu, ne-am făcut doctori pentru a trata boli. Tratarea pacienţilor îi face pe majoritatea doctorilor nefericiţi.

replici din filmul serial Dr. House
Adăugat de Ioana Teodorescu
Comentează! | Votează! | Copiază!