Mândreţe de faliţi

N-ar trebui pe nimeni să supăr, să rănesc,
Căci doar părerea, sincer, pe drept îmi spun, exprim,
Ca unul ce fac parte de-un loc, ce-i zic "trăiesc";
Cu ce-mi numesc popor, cu proştii lui, cu Prim...

Îmi laud sursa firii, chiar laude îmi aduc
Cu ce mă cred mai bun, util şi educat.
Dar mă izbesc de exemple -că nu sunt singur, cuc-
Ce-o lume întreagă vede şi n-am; ce-am handicap!?

M-ascund timid, cu teamă -din bunul simţ, ruşine-
De snobii narcisişti ce stăpânesc azi ţară
Şi mint, se mint pe ei, sau cred chiar –proştii- bine,
Gogoşi; c-am fi frumoşii, deştepţii!?... Ne declară!

Cum de prostime e multă de-a fi majoritate
Ca să-şi aleagă boii neduşi la şcoli, pungaşii,
Să îi conducă în "falnici", plini de imbecilitate,
La vindere de ţară, făr' judecăţi?... Ei, laşii!?!

Şi cum de nu ne duce o bilă, zisă cap,
Să nu ne păcălim? Cum ne furăm căciula
Şi ţinem, tot morţiş, să fim la toate ţap
Zbanghiu, cu capul tare, ce împunge?... Dăm cu jula!?

Un continent întreg se luptă să ne urce
Pe un făgaş mai bun, să trăim mult mai bine,
Să fim minte deschisă şi om să se descurce!...
Nu să înglodăm de biruri poporul de... ovine!

Degeaba am înota, de ne înecăm la mal
Dând cu copita în bolul întins pentru mâncare...
Şi-n loc cu banii daţi, de-alţii, să fim pe val,
Noi ni-i furăm... Bandiţi, cu răspuns; "Cine? Care?"!

Suntem la fel în toate; ne dărâmăm oraşe
De vechile vestigii, ne punem beţe în roate!
Şi-o rablă de maşină ne lasă burţi golaşe;
C-o plătim greu de nouă, parc-ar fi "Plumb"?!... Se poate?

Profesori copiază, poliţia se împuşcă,
Ne omorâm cu medici! Parlamentarii dorm
Şi de-i trezeşti fac legi să ne golescă puşcă;
Ei proştii, mulţi la număr... ce-n cost să-i ţii e enorm!

Guvern nu-i să "guverne", se zgândăresc soluţii
Să-şi umple el saltele de bani, să nu înglodească,
Să-şi aibă somnul lin şi să se dea în discuţii
Că el dezvoltă ţara!? Nu prost... pus să muncească!?!

Până şi în sport ne pierdem orice câştig avut,
În ultima secundă ne băgăm singuri gol!
N-avem mândria sus, ne place mult "pierdut"...
Şi cum jocul e joc, la noi e doar un... rol!?!

Am îndoieli lugubre de-un viitor nesigur
Şi testul poligraf l-aş face întregii naţii;
Să ştiu de-om fi aşa, sau ne minţim –prefigur-
Şi ce ne-ar da alt test; "Inteligenţi... cotaţii"?

PS
Revin înspre început, spre a fi bine înţeles
Că nu-mi reneg origini; mocirla s-o curm, lupt!
Şi ca s-o pot curma, m-am dus, visând progres...
Deci cred că încă se poate!... de stârpiţi prost, corupt?!

Eu, sunt din cei ce-au "ouă"... La Caragiale am "supt"!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avem din toate

Avem un preşedinte, avem şi prim ministru,
Avem guvern, avem şi sute de parlamentari,
Deşi nici unul dintre ei, nu este un ilustru,
Dar de îi iei la număr, suntem cei mai tari.

În toată lumea eu nu cred că mai există,
Încă o ţară, cu aşa de mulţi
conducători,
De–aceea toată România, e aşa de tristă,
Noi ne plătim cinci şefi, la trei locuitori.

Ce este şi mai rău e că–i plătim degeaba,
Nu fac nimic cât timp le ţine lor mandatul,
Abia–n finalul celor patru ani i – apucă treaba,
Şi ne promit orice doar să mai prindă altul.

Avem necazuri multe, avem lipsuri la toate,
Pe–acest pământ nimeni, nu ne doreşte,
Avem boli, ce peste tot au fost
eradicate,
Exodul Românilor spre–aiurea se- nteţeşte.

Avem doar plus opt grade în apartamente,
Avem benzina, mai scumpă ca în Occident,
Avem din Europa cele mai scumpe alimente,
Avem cele mai multe taxe de pe continent.

Avem salarii alocaţii şi pensii de tot râsul,
Transportul e mai scump decât o putem duce,
De vrei medicamente te cam apucă plânsu,
Cât despre cultură, de mult i s–a pus cruce.

Avem în ţară cohorte de hoţi şi criminali,
Poliţia chiar şi când vrea ne le mai face faţă,
Hoţii neprinşi au ajuns astăzi mari miliardari,
Şi–i cumpără pe toţi cu multă nonşalanţă.

Avem din toate, dar absolut nimic de bine,
Pentru că ne lipsesc conducătorii-adevăraţi,
Chiar de–aş putea, eu nu mai ies în lume,
Oriunde merg românii, sunt foarte rău trataţi.

poezie de Paul Constantin (aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtul căciulii

Nu cred, nu ştiu de-alte popoare tot se plâng la fel, într-una,
Cum e poporul meu ajuns, într-un cerşit ştiut, proverbial,
Ca şi cum n-ar fi singur; el şi mintea-i şi-a lui mâna
Să-şi aibă singur ţara-n grijă... Să-nveţe ce-i cinstit, moral.

Tot vrem să fim ca alţii, într-o deplină bunăstare,
Dar prea făloşi, bornaţi "specifici", noi... nu imităm;
Facem altfel noi totul, în extaz ne prăduim care pe care,
Crezând că păcălitu-n cerc e avuţia, sursa... ce singuri ne-o furăm.

E cultul blestemat, cutume moştenite-n zeci de mii proverbe
Ajunse până azi intacte, luate-n râs în mare vogă;
Că bine-i când căciula ne-o furăm şi munca-i multe vorbe...
Căci toţi vrem să fim şefi cu "multa" (multe şcoli) şi salopeta... togă.

E-un bocet fals, sinistru, ţara e-o ruşine-n văzul lumii;
"Că n-avem ce şi cum, alţii-s de vină, lumea-i strâmbă din născare"!?...
Şi orbi nu mai vedem de-un hâd gunoi ascuns cu ochii-nchişi minciunii...
Ne ducem singuri steaua ce-a pierit pe cer... e veşnic căzătoare!

E totul scump, doar pare; pâine, gazul, brânză, stambă,
Dar medicii, notarii, avocaţi într-un delir ne jupuiesc, clienţi...
Şi casele la noi din bălegi, lut, cu garduri câte-o ţambră
Şi slutele chilii de garsoniere, ca-n Paris le vindem... decojiţi pereţi!?!

Patronii nu plătesc, iar munca-i tot un stat la umbră,
Sudura-i sârma nod, lipici... scuipat, iar dacă vrei să ai
Te angajezi de formă -în fond de-acolo-ţi bagi în pungă-
"Că de-unde mergi la treabă e locul doar să furi"... nu ca să dai!?!

Şi biruri tot mai multe, ca-ntr-o horă, le inventăm cu-ardoare;
Pe fum de coş, de ţeavă, pe-un şanţ, pe-un par, pe planuri multe...
Căci costă mult hârtii, ştampile, interviuri, şinele... în dosare,
Iar vrut se cere-n scris, din timp imemorabil... şi multă programare...

Ca masochişti ne stoarcem de orice vlagă, bani, de crez, de bine,
Ne scadem din gramaj, ne complicăm ce-i simplu, ne-amânăm dorinţe!
La popi plătim şi moartea, apa de spălat, colive, loc în ţintirime
Şi naşterea o plătim la doctori, boli ce luăm de prin spitale... Vise, năzuinţe.

Nici continentu-ntreg, o lume, Univers, n-ar putea piept să ţină
La gustul nesecat de-a face rău, de-a lua, de-a surghiuni... pedepse
Nevinovate, strâmbe... Nici rugăciuni, nici sfinţi nu pot să intervină
Când sub căciula groasă nu se-aude gând... Nimic "nu poat' să iese"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 octombrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Ce înseamnă frica pentru o ţară;
Să-şi dea tot, trup, pentr-un popor,
Să-l aibă scut pe contur, sfoară
Pe margini... brâul salvator?

Popor, ce înseamnă; fără frică
Să-şi crească fii, s-apere ţară,
Dându-se tot, rege, vlădică...
Să fim NOI şi ce vrem... de afară?

Oare de ce străbuni slăvim
-Puşi poze în file de istorii-
Ce şi puţini de-au fost, iubim
Viteaz, nu frica? Ai noştri!... Glorii!

Ori, doar străbunii au fost popor
Şi nu ne-a mai rămas o ţară,
Dacă în prezent -nu viitor,
Neştiut-... frica ne doboară?

Ne pierdem fiinţa zi de zi,
Laşi, pierdem până a începe;
De-o frică, fără a şti ce-o fi?...
În jur, sunt toţi buni!... Noi, otrepe?!?

Intrăm perdanţi pe stadioane,
Putori, fricoşi -că-s mici sau mari-
Şi-n muncă creăm doar... baloane;
Idei fabricăm, din guri... tari!

Suntem retivi, doar narcisişti,
Cu frica de acceptat idei,
Neştiind că nu putem; artişti,
A conturna adevăr!... Noi, zei!

Nu învăţăm din experienţe
-Ce alţii, în jur, le-au petrecut-
Şi rău fricoşi de competenţe,
Nu le asumăm; furăm ştiut!

Păcat, doar suntem toţi egali
-La fel de înalţi- noroc ne pică!
Neîncrezători potenţiali;
Pământ, de Soare, n-are frică!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş... la propriu

E plină lumea de necazuri,
Golită de femei, bărbaţi
Prin puşcării închişi; din nazuri
De procurori, de juji... legaţi

Atâţi nevinovaţi spăşesc;
Sunt pedepsiţi pentru nimicuri
Şi-o ţară-ntreagă mi-o găsesc
În cumpănă de ştiri, de plicuri.

... Iar un pungaş, escroc penal
Ce-a păgubit de miliarde
Şi-al tău moral şi material...
E plâns de hoţi de-ai lui, în hoarde.

Ah Doamne, oare acestă ţară
-Sau nu ea este vinovată,
E Doamne acest popor- povară
Dreptăţii-n lume, blestemată?!

Ne vrem tot pleava, o neghină
Din ochiul limpede, clătit
Cu sânge? De-un pământ o vină
La tot ce lumea a clădit?

Ne lăudăm cu hakeri hoţi,
Ne păcălim asociaţii
Ce vin de-afară cu nepoţi
Să-şi bage bani, năpăstuim naţii...

... Cu furturi, ne vindem femei,
Violăm pe-altele, dăm tunuri!
Cu diplome, ne vindem "grei",
Furate şi-alea, c-alte bunuri!

Şi-n laude ne proslăvim
Cu trei ţânţari pe la Sorbona,
La Yale, Harvard... Şi-i preamărim
Că-s mintea lumii?!... Îi sunt clona!?.

La ştiinţa întreagă, ea naivă,
De-o Terra castă construită
De mult, pe cinste, o arhivă,
Fără străjeri, nepregătită...

... Ajuns-ai noştrii, plini de scule
Să spargă linişti seculare
Cu şmecherii şi averi fudule...
Făcute de-alţii, milenare...

În numai zece, cinşpe ani,
Aici, unde totul se poate,
Ne îmbogăţim aleşi golani
Neruşinaţi!?... N-avem păcate???

Mă tem şi acum, cum m-am temut,
De renegat; spunând făţiş
Că nu-mi găsesc ce am avut
De la părinţi... E un hăţiş!

În resemnat mai scriu ţidule
La minţi încă cu porţi deschise,
Implorând pe-altele, credule
Să-şi facă legi!... Încă nescrise!

Că-n timp, popor de analfabeţi
Ce-am fost, am umplut râuri sânge,
Ne-am lăsat vorbă să fim drepţi...
Poate-om mai fi, suflet să-mi unge?!?.

Ruşinea-mi crapă adânc obraz
Ce-l port la fel, cu demnitate
Şi-o să-mi reneg cât oi fi treaz
Tără, popor de nedreptate!!!

... Şi ştiu că nu sunt toţi, nici toate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţigănie

De când mi-e naţia, ce-o ştiu eu singur sau din spuse de bunici,
Nu-mi amintesc şi nici din cărţi nu am citit să am vreo probă
Că romii-s zişi ţiganii şi nici c-ar fi bogaţii de pe-aici
Sau să conducă din destine?... Decât în comunism şi-acum sub scut de robă!

Nici n-am iubit sclavie, doar am citit de slugi, lăutărie,
Dar nu mi-aş fi închipuit în veci că neam mi-ar fi atât de prost
Şi-atât de oneros să-şi vândă ţara -pe doi bani lai- oţelărie,
Să-şi facă obicei la şpagă de nimic!?... Să vândă obştesc pe-un nul de cost?!

C-aşa-m ajuns să văd cruciş palatele zoind de ornamente,
Să plâng bătrâni rămaşi pe drumuri din casele furate cu notari,
Să-ngân într-o înjură pe manele, muzica de azi eminamente
Din discoteci!?... Unde-n prostie adolescente ce le creştem cred ţiganii în piştari tari!

Mi s-a luat până şi o ţară, numele mi s-a stâlcit, sunt o ruşine
Şi nu facem nimic, nu mai avem mândrie, ne-nchinăm umili
Crescând cum herghelii de altă dată hoarde, înmulţind etnia ce-mi ia bine
Şi a înmulţit bulăuri; crede doar viol, hoţia, şpaga... nu citeşte, îmi ia zile!

Sunt un discriminat autohton de-o plagă cultivată sistematic,
Călcat de Mercedesuri şi Ferarri conduse fără de permise
Şi fac apologia migrator-nomadă; sunt Europei un antipatic!...
Ca un cretin dându-le banii mei, europene fonduri, aurul străbun, să-şi împlinească vise!?!

Să rupem cercul vicios, să denumim aşa cum se cuvine pe ţigan;
Gitani, gipsy, ce-s ei prin ei, ceea ce sunt o seminţie
Ce-i obligată fizic şi moral -de nu o oblig ca pe-un infecţios varan-
Să-şi ducă trai aşa ca mine, din zori muncind nu bălăcindu-se-n mocirlă!... Ţigănie!!!...

... Să-şi cânte coarde, să-şi danseze rituri, să se-njure-n limba lor de vor,
Să-şi tragă burţile hidoase, să se spele, să înveţe ca şi mine carte!...
De nu să-şi ducă viaţa cum şi-o merită şi-şi construiesc, să-i ştiu că mor
Aşa cum şi-alte naţii au murit din nepăsare, nu mai sunt de azi, de ieri, planetei parte!!!

Nu-i vreo xenofobie, ură, sentimentul-suferinţă ce-l trăiesc perpetuat tot mai departe, mai departe, mai departe...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nesigur

Pleacă, stai, vino!
Nu ştiu, cine eşti?
Te mint! Rană alin-o...
Mai spune-mi poveşti!

Te ştiu...?! Te-am uitat!
Ba nu, nu mai pot...
Vino iar, din plecat!
Dă-mi ceva, sau dă-mi tot!

N-am nevoie de tine!
Oh, ce zic, sunt pierdut...
Orice rău, e spre bine.
Ba e rău... dar l-am vrut.

Te urăsc când zâmbeşti!
Toate sunt un totuna...!
... Să las naibii minciuna?!
Ele-s firi... zână, eşti.

Pot trăi, bine, singur!
Până ieri, te-am văzut!
Ah, fă sfârşit... început.
Ba nu, pleacă-i mai sigur!

Dar ce am, ce-i cu mine?
Nu te merit de fel...
Poţi pleca, că-i mai bine!!!
Am ieşiri de... tembel.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut ţară!

Vă spun din proprie experienţă
-Ce-am câştigat c-onoare şi cu chin-
Că-n ţara, unde-am-nceput o existenţă,
Îmi este spre ruşine, strâmb destin.

E-acolo, unde de vorbesc, sunt înjurat,
Chiar de încerc din propiile-mi puteri,
S-o-nvăţ; să nu mai cadă în păcat,
Să nu greşească precum alţi, până mai ieri.

E ţara unde vin, că-i casa mea,
-Din pântecele ei m-am făcut om-
Dar tot ce-aduc câştig, mi se tot ia;
Sunt despuiat de fructele-mi de pom.

Nu mi se dau străbunii înapoi,
-Mă fură de ţărâna unde-au fost-
Şi n-am nici ajutor, nici de la voi;
Sunt tot eu un damnat, un hoţ, un prost.

N-am drept nici să-mi fac singur adăpost
Pe cimitirul trecerii de timp;
Unde-au sălaş ai mei şi-au ţinut post
Şi m-au născut... crescându-mă-n răstimp.

Printr-o minciună mi se ia maşină
De pe tărâmul ce-i al meu cu acte;
Avize n-am, că n-am dosar cu şină...
N-am voie să-mi fac casă, să-mi spun carte!?

Nevinovat mă pierd printre procese
-Că nu mint, spaga mi-e uitată-
Iar vinovaţilor nu-i cazul să le pese,
Căci le plătesc... pierdutu-n judecată.

Sunt zilnic mai scârbit, irevocabil,
C-o ţară mi-a furat poporul meu;
Mi-a luat şi dreptul inalienabil
De-a fi bunul produs, de Dumnezeu.

Nu pot fi-n ţara mea nici imigrant
-Scursură ce nu stie furt, minciună-
Sunt pur şi simplu nimeni, ignorant;
N-am drept la spus, sunt sursă de ranchiună.

Şi mă topesc de dorul de trecut,
-Dar nu mai văd, pe străzi, dintre ai mei-
Sunt doar alb-nergru, evului film mut;
Sutana dintre atâţi arhierei...

... Un biet profug, un naturalizat,
Ce mi-am lăsat copii -uitând... genetic-
'n pământ străin ce m-a exorcizat;
De necredinţă, lipsă d-omenie, de patetic.

Sunt doar un navetist de circumstanţă,
În viaţă, ce-am greşit fugind de rău
Şi m-am întors -crezând în importanţă-
S-ajut pe-ai mei, să nu cunoască hău,

S-acopăr hăul, melancolic, ce mi-e rană,
Să fiu printre bătrâni în a mea ţară,
Să plâng în cimitir, în vechea strană,
Să-ncerc să îmi scot semeni din ocară!...

Din şcoli, ce le-am făcut p-aici ş-acolo,
Citind şi exersând de zi cu zi,
Valoare n-am!... Alţii şi-o strigă în tremolo;
Făcută pe furiş, doar pe hârtii.

Am gust de-a spune, fără de oprire
-Căci inima vreau toată s-o debarc
Şi-ntreb de am vreo şansă, la citire-
Sau îmi pun ţeava lângă tâmplă, s-o descarc.

Fric-am să mor, aici, să fiu lignit,
Un nimeni care sunt, din întâmplare;
Şi-un Păunescu aţi negat şi răstignit!!!
... Unde-am uitat să venerăm pe cel ce moare.

Aşa c-o să mă-ntorc, de unde nu-s,
Să plâng, de unul singur, nedreptatea
De-a fi, printr-o greşeală, un produs
De popor, ţară făr-a şti... umanitatea!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colecţionar

E tot mai des, din ce-a fost rar...
Să vezi tâmpiţi la cârma ţării,
Cătuşele îşi punând brăţării,
Bulău-i făcând... "Cărturar"!

Se bat s-adune ani mai mulţi
În puşcării, să-şi facă nume,
Urlând apoi la semeni, lume,
C-aşa-s mai educaţi, mai... "Culţi"!

Mint, cum adevăr nici n-ar fi
Şi-orice rostit e "hors contexte",
Boul fiind tu -tot în protest-
Ce nu-i citeşti, nici nu-i... "Reţii"!

De-altfel nici limba nu o ştiu...
O linsătură, toată lemne
De la "mai mari" -mai proşti, pesemne-
Ăi ce-o scălâmbă în... "Inter-viu"!

Ce să mai zici de limbi străine,
Că de străine... îs rău de tot,
De crezi că ţării îi sunt complot
Lumii de râs s-o facă... "Bine"!

Le place joc, de-a alba-neagră,
Minţind că din hoţii vom creşte
-Cum să furi apa, să prinzi peşte-
Şi, tot furând, "fuck" ţara..."Întreagă"!

Le place mult de-a abuzatu',
Că te ciordind, ai mai puţin
Şi aşa când n-ai, nu intervin
Să te-apere, că n-ai... Ce dracu!

Şi-s puşi să-şi facă zilnic legi,
Adică un fel de legătură
Că tot ce fac e-o făcătură
Şi, n-ai de ce să te mai... "Legi"!

Pungaşi, tâlhari, dar au un dar
-C-aşa cretini, îi duce capul-
Să ne termine Ţara, Statul,
Ni le lăsând doar... "Inventar"!...

C-au fost Ei! Noi... "Colecţionar"!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 martie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi doresc mai mult

Vreau să trăiesc în ţară, în multă armonie,
Să ne iubim cu toţii, fără de mânie.
Uniţi să fim şi să trăim în pace,
Fără duşmănie, la toţi cred, ne-ar place.
În ţărişoara mea, nu vreau manipulare,
Nici jocuri meschine, care mai murdare.
Cu toţii ar trebui, să ne iubim ţara,
Să n-o ponegrim, din zori şi până seara.
Nu vreau indiferenţă şi nici dezimformare,
Vreau loialitate, vreau lucruri normale.
Nu vreau să fiu credul, la ştirile postate,
Ce multe dintre ele, nu-s bine prezentate.
Vreau o analiză, apoi mă pronunţ,
Dacă nu-s în stare, mai bine renunţ.
Nu vreau să am păreri, de nu mă pricep,
Să arat lumii, ce mult sunt deştept.
Sunt speriat, când văd trădători,
Cum îsi ponegresc, chiar şi ţara lor.
Vreau să mă exprim şi vreau să votez,
Nu la întamplare, momentul să-l marchez,
Să fiu documentat, după, pun ştampila,
Atunci cînd votez, să măresc pupila.
Vreau să fiu condus de oameni loiali,
De la A la Z, să fie geniali.
Vreau mult adevar şi multă dreptate,
Nu vreau minciuni, vreau demnitate.
Am să trăiesc eu oare, să văd pe astea toate?,
Poate în altă viaţă, poate, poate, poate!!!.

Angelin Leru
14,02,2019

poezie de Angelin Leru (14 februarie 2019)
Adăugat de Angelin Leru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Componente

Mă tot surprind cu-aceeaşi întrebare;
Cât de tăcut ne e prietenul ce moare!?...
Nici cel mai mic semn nu ne dă, cum că a fost!...
Chiar să nu fim mai mult de-un viitor compost?

Parcă-i prea brusc inopinatul exit, straniu
De gol de la inertu' cel revăd; cu-acelaşi craniu
Ce până ieri îmi tot zâmbea, îmi zicea glume!
Şi nu-i răspuns chiar de-i la fel şi-l strig pe nume!...

... Nu-mi mai răspunde, e de-un rece indiferent
Şi n-are lipsuri, tot ce-a fost, e tot, prezent.
Doar nu-i mişcare şi atunci ce suntem, ce-i?...
Înseamnă; "trup" că-i o himeră... doar idei?!?...

... Şi-unde pleacă simţ, ardori, multe visări,
Cuvinte, deznădejdi, buchetele de flori;
De nu mai ştiu nimic de cel ce le-a purtat
Şi brusc, toate l-au părăsit, l-au... avortat?!

Chiar dacă-mi iau din timp spre judecată,
Sunt incapabil să-mi strâng gândurile roată,
Să spun dacă sunt "trup", sau sunt un... nu-i;
Căci pe-unu-l văd! Cu ce nu este?... Şi e al cui?

Mă întreb, cu suflet gol, cine pe cine l-are;
Dusul de vis pe umeri -stins ca o strigare-
Ce creşte pom; un trup, umflându-se-nghiţind?
Sau e-un noian imens de "feeling" în perind?

Şi-atunci -de vin-ar fi- e-a cui?... Cui aparţine?
Sunt simţul-gând, ascuns în "trup", artere, vine
Aşteptând ziua de-un final de fugi funeste,
Lăsând ce nu-i?... Şi indiferent, de-a fost, de este???...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cont

Mă îndrept încet, vers şapte sute
De întortochieri, gând în cuvinte
Ce n-aveam loc 'n atâta minte
Ce-o ţin ostatică, de-s mute.

Şi am conştiinţa; puţin e
Şi cât sunt de neîndemânatec...
Tragic de taciturn, zănatec,
Satiric, melodram... orice.

E propria-mi eliberare
Şi cred că nu rănesc pe nimeni;
Doar masochişti ce sciu doar vineri
Trăind din supt de orişicare!?!

Tânjesc s-ating suflet pereche;
Doar unul doar şi îmi e-ndeajuns
De-l iau de mână-ntr-un pătruns...
Sau lume-o tragem de ureche?!

M-aş vrea suflând pe alte buze,
Uitat de somn pe piept în freamăt
Lâng-o veioză... Strigăt, geamăt
De-o dragoste în vid de muze.

Este şi-un fel de închinăciune
Către ai mei ce nu-i mai am
Sau ce-i ce-mi sunt, erau, iubeam,
Ori un sobor de plecăciune.

Aş vrea să fiu şi-un manifest
Că-s înrolat eu singur, unul
Să schimbe lumea rea cu bunul...
Măcar de-aş fi imbold de-un gest?!?

M-am tot înşiruit cuvinte
Aşa cum ştiu, un amator
De scris, de viaţă, de amor...
Mă vreau fuior, de-un vis cuminte...

... Un vers de-aducere, aminte!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe meleaguri străine... în ţară natală

Să-mi fi furat of ţara, să-mi fi furat trecutul?
Să plâng pământ, pe buni jucând abil pe hâtrul?
Să am mândrii, dispreţ spre ce-l stabil rămas e?
Să fiu îndoctrinatul unei pretinse rase?
să neg tot ce-am avut şi tot ce-am refuzat,
să fiu deşertăciunea unui alienat?
Să nu-mi găsesc o vină de neputinţă pură
să mint copii, prieteni? Am fost "lepădătură"?
Să nu-mi port judecată de slab şi nestatornic
să fie numai joc credinţa mea de dornic
să-mi cumpăr libertatea cea sfântă ne avută?
Să fiu sortit s-o cer în ţară neştiută?
Să zac cu psihic cancer umblând de ţară gol,
să-mi iau un atestat muncind din greu pe un pol?
Să-mi fie destinat inexplicabil ură,
să nu pot stăvili părere de... "lătură"?
Să nu-mi dea nimeni crez de ştiinţă dobândită
să nu pot să muncesc în ţară retrăită?!
Să am total refuz, cu o experienţă nouă
să nu pot s-o purced spre a profita şi vouă?
Să merg privind pe străzi la ai mei colegi de odată,
să nu revăd nimic din "fu frumoasă fată "?
Să fiu hulit adesea de-ai mei copii lăsaţi
să-şi ducă singuri viaţa în tărâm de exilaţi?
Să ţip la muţi şi surzi ai naţiei natale
să-mi dea răspuns un tânăr; "alo, auzi matale
să ştii pe-aici au fost de-a toate ştiutori,
să uiţi de noi, de ţară, poţi să te întorci sau mori.
Să nu ne dai poveţe, noi ştim suntem şcoliţi
să n-acceptăm realul de a fi nenorociţi
să ne purtăm a pururi nereuşita crudă.
Să credem doar prostia, hoţia, mintea nudă"!?

Să-ţi dau un sfat; "ochi ager ca al celui de erete
să nu rămână vis lovit de gri perete,
să nu te frângi în zbor de orb predestinat
să cumperi ghid de viaţă, pilot automat.
Să ştii ce sunt orgolii stupide sau deşarte,
să ştii că toţi petrecem prin viaţă către moarte.
Să ai răbdare, minte, să asculţi întâi să zici,
să nu mai crezi pe aceia ce-ţi se numesc amici
să-ţi ia din libertatea un drept spălat cu sânge.
Să nu te-n crezi chiar dacă se face că te plânge,
să-i dai să înţeleagă, că eşti matur de rău
să-ţi vrea nou sacrificiu; al tău şi nu al său.

Să fii mai drept, uman, să înveţi la şcoli mai bune
să faci ca acest neam să aibă iar renume,
să fie oază a lumii. Neprihănire în bine
să fie loc de toţi; de tine şi de mine."

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudăţenie

Ciudată e lumea; se minte, se fură,
E parcă făcută să-şi sape ea groapa
-Ce-o umple c-omoruri- căci coasa şi sapa
Nu-s doar pentru pâine... şi dragoste-i ură!?!

Deci om nu-i suprem, e o specie doar,
Cum altele, multe, ce-au fost şi nu ştim
Şi cap nu ne duce, deştepţii, să fim
Mulţumiţi de pământul ce-avem, l-avem dar!

O specie, rară, omenirea-i... măcar?
Şi-om fi protejaţi... O fi bine?... În zadar?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naivul

Sunt un naiv ce crede-n omenie?
Sunt sincer şi nu ştiu să mă prefac?
Sunt natural, deci bun de jucărie?
Eu, haina de minciuni, nu pot s-o-mbrac.

Dar, ştiţi ceva? – atunci când dorm, dorm bine,
Sunt liniştit şi-n cel mai rău coşmar,
De tot ce fac, nicicând nu mi-e ruşine,
Deşi am, uneori, un gust amar.

Prea sigur, nu-s, dar am mereu dovada
Că, ori sunt anunţat, ori pot să-i simt
Pe cei ce, între vorbe, fac rocada
Şi le încurcă, dar le place: mint,

Iar când sunt prinşi, aruncă iar cuvinte
Crezând că s-o mai dreagă are rost,
Jurându-se, chiar şi pe cele sfinte,
Că eu n-am înţeles: naivul... prost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vlacav (Închinare lui Vlacav Havel, dramaturg martir şi fost preşedinte al Cehoslovaciei, cu ocazia zilei înmormântării)

Îmi duc culpabil crucea cu semn de ortodox
Oriental, de patimi cu nesătui de sânge
Ce-i am, plini de păcate, negrii precum un cox
Pe lanţul plin de gene de un popor ce plânge.

Şi ultimii-s mai răi, că le-s ostatic, îs vii,
Îmi scrijelesc perverşi pielea, mi-o iau cu gheare
Şi morţii mi-i reneagă, mă mint, te mint, să ştii
Că sunt benefici, sfinţi, călcându-ne-n picioare.

Sunt curve mişeleşti ce-au lins în scurs de bale
Tiranul prost şi mândru de-un neam îngenunchind
Şi-apoi s-au şters la gură şi-au făcut semn de zale
De lanţ, spunând c-au fost ei pedepsiţi... Rânjind.

Aşa-mi răneşte suflet Ion, zâmbet de crime
În haită cu Adrian, un Gelu mă sfidează
Cu ochi de asasin, Petre-i rai de ruine
Şi toţi îşi joacă rol, iar Sergiu-i dirijează.

Şi-s mulţi că tagma-i mare, aceeaşi-s dealtădată,
Cu toţi martiri pretinşi că-s ei pedeapsa-n sine
Şi cred că dând din ce-am, biserici făcând gloată,
Îşi spală creier, sânge, în preoţi ce-s mulţime.

N-am învăţat nimic, refuzăm învăţatul
Şi de la alţii puri şi moi cum catifeaua
Şi de la cei de-ai noştrii, fugiţi riscându-şi datul...
Ne autoflagelăm tot invocând beleaua.

Suntem fără noroc, ce l-am înmormântat
Cu Raţiu, c-un Coposu şi-nmormântăm cu Rege,
Căci ce-s scursuri noi credem, nu un Havel arestat,
Ce-a suferit şi-a scris cu sufletul pe lege.

E simbolul Vlacav, de-o lume ce-i apusă
Şi de-un popor tăcut şi demn, lovit de soartă,
Împins de răul estic, de libertăţi răpusă,
Ce şi le-a vrut popor şi-o ţară vrută moartă.

Îi plâng astăzi pe cehi, slovaci, îl plâng pe Havel
Vlacav, îl am exemplu, mă plâng amar pe mine
Că n-am avut noroc, trăiesc în Turnul Babel
De hoţi, analfabeţi, de proşti, corupţi... Nu-i bine!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Talion

Dacă iubesc trandafirii? Desigur!
Asta nu-nseamnă că sunt trandafir
cum unii spun şi mă fac să mă mir,
dar că îmi plac cel mai mult, vă asigur.

Dacă sunt bun cu tot ce mă-nconjoară,
nu-nseamnă că n-am în jur supăraţi
nu doar pe mine: pe viaţă, pe fraţi;
Ce pot să fac? Lor le place să-i doară.

Dezamăgirilor, cred că sunt naşul:
plec şi îmi iau o tăcere ca scut
căci, din momentul când a apărut,
cel ce evită furtuna, nu-i laşul.

Spun ce gândesc şi îmi place-adevărul,
dar dacă doare, mai bine evit
şi îl păstrez doar în gând, liniştit:
fac să dispară din Eden chiar mărul.

Nu sunt perfect şi nu sunt campionul,
dar, când mă supăr ori dacă-s iubit,
totul întorc îndoit, înzecit,
sincer în legea ce-o ştiu: talionul.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!