Poli... tic-uri

Ce extaz novator moşteniţi din "politici"?
Pragmatism e, de fapte, ori deliru-n idei?
Cum un ieftin spectacol îl plătiţi ca fanatici;
Când tot voi sunteţi gluma, cât şi sursa... de lei!?

Care-i baza de calcul, dacă nu-i axiomă?
Cine-i face mai buni, mai deştepţi, creatori?
Care-i şcoala, sau ştiinţa; vorbitori fără noimă?
Cum pot ei să conducă; fără a fi... conductori?

Cine plata o face, pentru timpuri pierdute
În palavre, de-a spune, doar la alţii să facă?
Cum de ştiu spovedanii-n testări, ne avute?
Căci la muncă-s doar vorbe, claca lor e să... tacă.

Sunt cu sutele, mii, îmbrăcaţi peste poate.
Se aplaudă singuri, din cântări îşi fac imnuri.
Stau cu luni, spilcuiţi, purtători de cravate,
Înjurându-se într-una; confundând, ţel cu... şpiluri.

Nu îi doare de alţii, doar ai lor au "spitale"...
Nu de leacuri e vorba, căci în ele sunt neamuri,
Ce conduc peste tot. Pentru voi, sunt parale
Pentru şpăgi şi injurii. Şi plecări reci, traşi de hamuri.

N-au nimic din părinţi, sau câştig din breslaş.
S-au ajuns prin minciuni ticluite-n cuvinte.
Doar împart ce trimite-ţi şi când ceri, fug în laş!
Nu întreba ce-a promis, căci oricum, tot te minte.

Şi de bani şi de vise... onirisme promise!
Tu, ce tragi, ca să faci zi de zi, cu efort,
Ei împart tot "en gros"; ţie îţi dau ceva fise...
Telefon să plăteşti; să-i anunţi... de eşti mort.

Şi te îndeamnă,- frumoşi, căci stau zilnic, sunt sticlă,
Toţi curaţi, impecabili, în maşini fumurii-
Să pui deget pe foaie, să-i alegi,"tembelică";
Că te vinzi să munceşti pentru ei... nu copii!?

Ne înţeles este omul, ce-a învăţat tot prin ştiinţă
Să devină în priceperi, mândru, totul să facă.
Nu relicvă de slugă, acceptând neputinţă;
Când putea să-şi conducă, singur, ţara ce-i dată.

Nici nu ştii- ce uşor e să-ţi pui învăţatul
Cel din şcoli ce-ai tocit şi-i plătit de părinţi-
Să produci colectiv, tu să fii acceptatul...
Să te dai celor mulţi, să-i ajuţi, nu să-i minţi.

Doar voinţa lipseşte, ori curajul minor
De vorbit împreună, cei cu şcoli... şi cinstiţi.
Să produceţi schimbări- cu efectul major
Material şi moral- în fericiţi, şi plătiţi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dregători

Trăiesc ca într-un " déjà vu"
Că ţinte ştiu nu pot s-ating;
Toţi cei din jur mă fură, înving...
Nimic nu e la fel acu'.

Pe nimeni nu mai ai de pază...
Toţi spun ce trebuie să faci,
Doar tu pe ei să nu te bagi;.
Mici sau mai mari, sunt toţi de vază!?!

Orice gândesc rămân perplex,
Căci şcoala nu mai e nimic;
Se poate face doar un pic
Şi eşti o parte din "Sed lex"?!?

La nimeni n-ai cui să te plângi
Căci plânsul e o slăbiciune,
O rugă în deşertăciune;
E cum săgeta... ce-ţi arunci!

Şi culpa nici nu mai există,
Sunt prezumat nevinovaţi;
Nici la copii nu mai sunt taţi...
Doar paguba-i ce mai persistă!

Deci plăţile-au un singur sens
Vidându-ne-n gaura neagră
La hoţi cu buzunarul dens
De-avut... Cerându-le tot lor să "dreagă"!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închinare la copii

Daţi la copii o pâine
Şi-i îngrijiţi un pic...
Nu or creşte din nimic,
Din trai de azi pe mâine!

Încălţaţii pe copii
Căci îşi tocesc picioare...
N-au ‚naltul să mai zboare
Şi-s mici, în sângerii.

Copii îmbrăcaţi, de vânt,
Căci pielea nu le-ajunge
Şi iarna frig îi strânge;
Nu-i faceţi din om... sfânt.

Daţi pe copii la şcoală
Să nu-i doboare greul,
Măcar să-aibe liceul...
Feriţi-i de-osteneală.

Daţi la copii... vis,
Întindeţi pat să doarmă...
Faceţi vară din iarnă;
Sătui sunt de promis.

Luaţi pe copii de mână,
Pe umeri îi purtaţi,
Faceţi-i învăţaţi...
Daţi zbor, din ce-i ţărână.

Purtaţi copii... părinţi,
Căci toţi, copii aţi fost
Şi când veţi fi compost
Gând să le fiţi, în minţi.

Muriţi pentru copii
Cum au făcut străbunii,
Vă sunt sămânţa lumii...
Lăsaţi-i pe ei vii.

Iubiţi-vă copiii,
Sunt îngerii din voi,
Scăpaţi-i de nevoi...
Daţi-vă nemuririi!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilierişti damnaţi... sau "Jurnaliştii"

Autoinventaţi, n-au şcoli corecte,
"Tupeu" le este proba ce-au trecut
Vânzându-şi suflet, ce şi-au prefăcut;
Întruchipat în exprimări abjecte.

N-au niciun fel de jenă sau morală;
Sunt doar unelte ce s-ascut pe bani...
Sunt multe curve şi-mpuţiţi golani
Ce-s gata de atac, cu mintea goală.

Au un patern de schizo... Elaboraţi
În isterii de zilnice exersări
Pe invitaţi, prin crunte provocări;
Ce ei întreabă şi răspund, ca sceleraţi.

Nu au respect pentru cultură, vârstă,
Mânjesc familia... neveste şi copii,
Din adevăruri vă prefac spălătorii
De creiere... cu mintea lor îngustă.

S-adună întrei ei, în hora scârbei
Plătită de nişte pungaşi mega penali,
Din bani furaţi! Escroci şi criminali
De neam... ce se prezintă spuma urbei.

Nici nu mai au nevoie de păreri
De politicieni, istorici, specialişti,
De businessmani, de genii sau d-artişti...
Sunt totul ei; ce-i azi, va fi şi ce-a fost ieri!?

În toate se pricep, ca să distrugă,
Tot ce încerci să le explici e fals...
De urlă rockul, ei decid că-i vals;
Patronul le dictează, cine, ce să-ndrugă.

E bine să stea-nchişi, ca la spitale
Cu doctori, unde doar ei se tratează,
La şcoli unde-ntre ei se profesează...
Să fie artişti, bisându-se-ntre ei, la carnavale...

Să scape lumea de-o parazitare
A potentaţilor, în pretenţii de Mesii
Ce fac din sticle şi jurnale colivii...
Scăpare unică de-o imbecilă disperare.

Căci tot stau între ei, cu laudaţii,
Păreri-percepte fără de tăgadă;
Vor să conducă o spurcată de ogradă,
A vorbelor - muncind-... des-creieraţii!?

Blamaţi-le programele infecte,
Lăsaţi-i cum microbii în abces.
Oricum nu vă ajută la progres...
Sunteţi şi-aveţi specialişti pentru defecte!!!

PS
E tagma hâdului prezent de impostori;
-Amestec de pungaşi penali printre "politici"-
De "analişti", "istorici", "zâne", "îngeri", "critici"
"Jurişti" cu "jurnalişti", toţi proşti "actori"...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubit popor

Ar fi esenţă multă în acest iubit popor
-Cum timpu-i chintesenţă de alean, nespusul dor-
E plin de oameni buni, de caste, vii Mesii
De apostoli... Să-i răzbuni pe toţi, să-i reînvii!

Este deştept poporu-mi şi eu sunt doar fărâmă
Şi-ncerc ca şi pe mine să-l scot din greu, minciună!
Şi-i cald şi omenos, credincios surghiunitul...
Neputincios 'n milenii i-e sufletu-mi, iubitul!

Profundu-i greu la văz, că acela ce munceşte
Cu cap plecat, timp n-are; de grâu, de-ovăz speteşte,
Să ţină din fiertură o spumă gri-murdară
În loc s-o arunce c-ură şi să-şi salveze ţară?!

Şi genii are, atleţi, popor ce nu-i cântat,
Minţit că-i înţeles, că-i greu... Doar la votat
Evlavios naiv, cinstit se dă cu totul,
Neştiind că-i va fi luat, parşiv; născut şi mortul!?

Căci asta-i ce-a rămas din ce încă e-al lui,
Fiindcă pământ i-au dat... un "tun"; de mort să pui!
Că n-are să-l muncească bătrân şi fără stare
Şi-atunci sunt "colectivi" să-l ia... Să nu-l mai... "are"!

Nici bun de gură nu-i şi i-au sărit doar ţambre
De gâlcevari haihui ce stau putori prin "chambre"
Şi-l judecă pe el, că nu-i-ndeajuns, nu face;
Deci biruri doar să aibă, de muls e... Să-l dezbrace!

I-au luat poveşti, că zâne avea... şi avea şi Rege
Şi hoţii-mpălătiţi din jilţuri zic că-s lege,
Ce-o strâmbă-n punga lor să-şi facă dinastie,
S-aibă popor ce vrea... Regat de ţigănie?!?

Păcat că Dumnezeu, oh, nu ne dă cu carul
Din heleşteul plin, popor să-şi ia paharul
Să-nchine crez că bine-i va fi cândva, o zi;
Nu lui, rând nu-i mai vine... Să roage la copii!

Stând în genunchi plecat, popor mă-nchin la tine
Să ridici fruntea sus şi tu să spui ce-i bine!
Cu barda, c-altădată să dai, nu să omori...
Doar să te-aduni iar gloată, că-i şti... Şi să-i dobori!

Din slaba-ţi cârcă, otreapă să-i faci... legaţi cu sfori!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între meridiane

Pe ţarina, meleag natal, când vii să stai,
Căci o visai cu gând copil, sau tânăr
Şi nu-i ce-a fost; nu ţi-e la cap, un umăr...
Nu poţi fi doar o ţintă, să tot dai!

Şi întors, în lumea largă acceptat,
Aşa cum eşti, cu tot, cu tarele etniei,
Revii –căutat, ştii- doritul meseriei;
Măcar eşti roata lipsă, din mers, neşchiopătat!

Doar gândul, iar himeră, îţi tot spune
În zile de amurg, cu altă, altă boltă,
Că suflet ţi-ar mai cere din nou, o altă voltă
Şi dor, uituc de toate, stupidul, te răpune?!

Iar vis, ca orice vis, îl crezi un schimbător
Şi laşi un zi de zi, câştig, amici leali,
Zburând cu minţi zălud, spre paria reali,
Din ţara, toată rană, ce-şi fură viitor...

Şi nu găseşti, iar, cine să-ţi fie ascultare,
Că nu-i decât mocirlă piscina de înot
Şi furtul de căciulă, cu mâna pân' la cot...
Nu e, decât narcisic, o rută... ci cărare!

Revii scârbit de tine, te pipăind ce eşti
Şi-ţi juri, a câta oară, doar logică să fii,
Îmbrăţişând pe-ai tăi şi alţi ferici, că vii
În ţara ce te aşteaptă; doar tu să o primeşti!?!

... Uitând de măscăricii, din naştere... prosteşti!!!

PS
Când ţară n-are grijă de mine, individ
Şi Stat de vorbe goale, ce tot eu ţin, mă fură,
Iar un popor, ce-şi zice că e, e-o făcătură,
Căci se complace, vrea, să-i vină rând rapid
Şi "lui" să-i fie sus, la rându-i, să jupoaie...
Refuz, ca un berbec, să-i fiu în turmă... oaie!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constat neamiabil

Rămân cu mintea zdruncinată că nicio şcoală nu m-ajută, am pierdere de fir,
nici nu mai ştiu abecedar, cuvintele se leagă altfel... şi unde-i raţiune
când ascult carul cu prostie în jur, anapoda în înţeles, minciuna-i azi o naţiune;
graşi, proşti, ce doar în nas n-au aur de belciug, se îneacă gratis cu sarmale
şi aplaudă zănateci pe doi lei, parşivi plătiţi şi ei să zbiere strâmbe efuziuni
că bunăstarea acum ne paşte, ni se dă totul de la stat, pe vorbe doar... de haimanale
din rădăcini, ce s-au întins din nou, rizomi dintr-o istorie ce-o credeam revolută... în emisiuni
mă uit cu tot mai multă scârbă, deplâng arid hău, o incultură,
aşa doar reîntors naiv, crezând că, al meu neam, nu eşti de minte "neam";
ce stă orbit şi mut, nu-şi spune ştiinţa din cei ce mai ştiu, la alţii noi... credeam
că este drept şi-s legi cum să fim şi mai buni, bogaţi... nu o adunătură!?...
doar trist, îmi pierd privirea în urmă, căci privesc la linia de start
şi văd, cum de la glonţul tras fugim cu sârg înspre înapoi,
să prindem o ştafetă falsă, ce-o scot, ca pe-un "bulan", ăi noi...
ce-n fond sunt vechi progenituri de-originali... de care-am zis odat'; "doar ce-am scăpat!..."?

Credeam... dar neamul "Draculii" azi suntem, cum s-a dus vorba... Ce păcat!...
Mai rău, de tot, ce-am fost vreodată; analfabeţi... E peste-o pierdere de fir... Mai abitir!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!

De ce să-i lăsăm pe părinţi să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simţi paşii lor ca pe-o dulce povară -
Paşi pierduţi în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieţi răvăşite, paşii singuri şi grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii şi ei.

Cu ce drept să lăsăm noi părinţii să plângă?!
Ei au plâns viaţa toată şi-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greşit un părinte?
Ce-a greşit mama, tata? Vă aduceţi aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să laşi
Şi să pleci la cafea şi ţigări în oraş?!

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la tristeţe?
Au făcut sacrificii şi de ei au uitat...
Cu ce drept le semnaţi condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt trişti sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieţii-nainte
Şi durere şi plâns, dar şi griji de părinte.

Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu ştiu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneţi copii,
Cât aveţi un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer şi în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi şi vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că aşa le e dat.

Cu ce drept să-i lăsăm condamnaţi la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Şi-au vegheat zi şi noapte printre sute de ploi.
Cu speranţe şi rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinţi nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinţi şi copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...

P. S.
Deci cu ce drept vă condamnaţi părinţii,
Când chiar şi ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugaţi mai bine îngerii şi sfinţii
Să le lumine drumul întinat!
Întindeţi-le mâna cu iubire
Şi daţi putere! Paşii obosiţi,
Să îşi găsească forţă-n paşii voştri.
Doar asta îi va face fericiţi.
Părinţii-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veşnic pronie cerească...
Şi dincolo de moarte vă iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţie... sau fără

Cei plecaţi din alt secol - nu fugiţi nibelungi -
Căutam doar "mai bine"; schimb la răul de- atunci...
Întremare visam în dreptăţi şi dorinţe,
Auzite-n ascuns; din meleag pentru "fiinţe".
În speranţa de nou, pentru timpul ce vine,
Am decis ce vroiam; să-mi port grija de sine!
Să petrec peste veac - de mileniu sfârşit -
Graduând multe şcoli... La copil pregătit
Să dau vis fără griji, cu curaj de nepoţi.
Căci, în ţara mioarei de plai, nu mai poţi!
Merge anapoda totul, mulţi pierd viaţă... Ce bun?!
Judecaţi sunt bătrânii, doctori sunt, sârg nu pun...
Este multă minciună, îţi vând lucrul furat.
Ai pedeapsă degeaba, nu e lege, nu-i stat.
Se înfăşoară cu şaluri - culori curcubeu -
Fiecare cu-un sort; se crezând Dumnezeu.
Toţi punându-şi aproape, ai lor; să se ştie
Partizani fără ţară... Înspre-a ţării hoţie!
M-am scârbit de orgii, neputinţă. Sărac,
Mi-am lăsat o credinţă; fugar am plecat,
Pe tărâmuri mai noi de Vespuci, de Columb;
Să găsesc noi prieteni, mai sinceri în gând...
Tot de ai mei- cei fugiţii din timpuri străvechi-
Neîntorşi doar de sila, din zvon la urechi!
Din cea ţară, cu rege... nu; regină se pare...
Unde tot e cinstire, valoare, onoare,
Cu respect de dreptate, iubire de fraţi;
Nu pretinşi guvernanţi, parlament, magistraţi...
Ce-n discurs ne conduc şi îşi asigură plată...
Şi ne întorc la trecutul de om, la primată.
Căci, ştiu doar de al lor ban, egoiştii de ei;
Propagandă făcând cât să dai, nu să iei!

Dar, ce este, sau fostul cu gust de pelin,
Gând nu-i piedică-n dorul de vis să revin...
Şi să stau- să las totul din cel ce- am ajuns-
Să-mi continui destin neştiut, nepătruns.
Să găsesc la morminte de buni, dintre ai mei,
Cea credinţă lăuntre; "Eternul de-l vrei
Îl obţii doar cu harul de a da... căci de iei,
Nici prieteni nu ai- purtătorul de vină-
Ce nu ştii să fi bun, ca iubirea să-i ţină.
Anii toţi, cei pierduţi într-o goană de avere
Să-i împarţi, la cei mulţi, chiar de nimeni nu cere.
Să faci parte de viaţă, cunoaşteri citite;
Alor tale rudenii de neam, ne şcolite.
Cu credinţă şi har dăruieşte deplin!
Lasă suflet, nu oase, în pământul divin".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cuvânt

Cât fals este-n enunţul "de cuvânt",
Cu aluzie la cel ce îl respectă;
Cum leac la rana ce-i infectă
Şi leacu-i doar o vorbă, legământ!

Căci nu cuvânt, golit de sensuri, e zălog,
Doar fapta ce-i urmează-i -dacă este,
În ziua când cuvânt este-o poveste,
Pentru naivi-... minciună-n epilog!

Zboară cuvintele-n eter cum anestezic
Pentru dureri avute, împărtăşite
La popi diverşi, fără sutană, cu vrăjitorite
Clinciuri în bule de cristal... Este pandemic!

Şi fapte-i drept că le urmează apoi,
Dar nu purced cuvântului ce-i dat
-Cu bună ştiinţă întors, tot amânat, uitat-
Doar plasture pe abcesul de buboi!

Este legat din vechi, cuvânt cu onoare
Şi cinste, azi cuvinte aproape dispărute
Din uzul celor ce destin pot rupe,
Zâmbind linguşitor, pervers... "Tot e-ntâmplare!"?

Şi cum se-ntâmplă într-una doar dezastre,
Orice minciună trece, tot; cuvânt e gol
Şi la prieteni, ori iubită, magistrat pe rol...
Căci flori sunt şi uscăturile din mocirloase glastre!?!

Să-şi schimbe şi popor din triste obiceiuri
Şi "om de fapte" să-şi asume drept proverb
Nu gând, ascuns în vorbă... purul verb
Să fie el, chezaş cât încă-şi mânuie condeiuri!...

... Să-şi scrie singur soarta, mirul din uleiuri!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdere

Să pierzi, e implicit să ai;
Mai mult decât pe tine, un integru...
Să-ţi faci balanţa între alb şi negru;
Căci nu poţi pierde, ce de preferinţă, dai...

Ba încă, te poţi pierde, relativ,
În parte sau total, în circumstanţe;
Avutul de o viaţă, în instanţe,
Sau parte, fără noimă sau cu un motiv...

E pierderea de fizic sau de suflet,
De dragi, de amintiri, de viaţă;
Ca şi cum existenţa-i simplă aţă
Ce-o rupi... faci nod. Sau este-un simplu cuget...

Mister, este de ce doar unii pierd;
N-au cumul nici de vis, nici de valori,
Nu pot atinge binele... pierduţii printre nori;
Sunt numai suferinţe, n-au dezmierd.

Să fie doar un tas cu dedicaţii
În care unii au prescris nereuşite;
Un tur de mâini cu minţile zdrelite,
Iar alţii, doar câştig şi incantaţii?

Şi oare cine ţine talere egale
Şi cum împarte greutăţi... nemăsurat?
Cum apriori poate fi-neînduplecat
D-inechitatea; lux şi fericire... cu spitale!?

Să fie doar un minus din egal;
Din ce a fost... scăzut din material?
Sau e un vid, indus universal,
De nerecuperat; cum mortu-i imortal?!?

Cum se acceptă, în singur Univers,
Doar instabilitate şi incertă pace?
Suntem sortiţi, fără de schimb la a bine-face?!...
Lăsaţi-o moartă, nu-i dreptate, nu-i niciun demers!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa

E de neimaginat...
cum programarea-i falsă,
nu merge tot rotund, cum pasă;
de jucător abil şi bine antrenat.

Traseul este scurt...
şi-i totuşi, mult, mult, chin...
din nu ştiu ce putere ce-a creat destin;
căci nu-i alunecare, totu-i întrerupt.

Nu este recompensă...
oricât te-ai dărui să-ţi fie lin,
norocul nu-ţi surâde, de eşti fin;
obstacole sunt, lumea e adversă.

Mai mult, e nedreptate...
nu e răspunsul la măsura ce o dai,
chiar de-ai dona din totul ce nu ai;
nu poţi să te ajungi, la mult, la cantitate.

Balanţă nu-i...
nu ştiu de este vreun criteriu;
când alţii pot să vândă apa... deuteriu;
iar tu, nici pâine n-ai, pe masă ca să pui.

Nu-i totul roată...
căci unii au cumpărat bilet de înalt
pe banii tăi; nu se zdrobesc- chiar de fac salt-
iar ţie abisul... doar atât ţi se arată.

Nu ştiu morala...
căci chiar de binele mereu promulg
şi cred inexorabil că-s produs de demiurg;
n-am nici-o linişte, nici fericire... viaţa-i goală.

Rămâne resemnarea...
adică nu mai cer nimic să am,
mai bine nu veneam şi doar plecam;
sunt predispus să am nimic... doar vis şi încercarea.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte sunt...

Sunt străzile goale de-o fostă eleganţă
Nu doar în veşminte ce n-au importanţă,
Ci-n gropile, mii, curmând dreptul la vis
În murdaru-mproşcat, făr-a fi interzis.

Sunt oamenii negrii de hăul nevoii
Ce nu se mai spală cu picurii ploii
Ce curge-ntinând cu şiroaie mânjite
Şi case şi oameni cu feţe sfrijite.

Sunt băncile pline de bani din furat
Cu creditul luat de la cel nemâncat
Şi-s una, de alta, lipite pe-alei...
Da-s fără speranţă, sunt cuşca cu lei.

Sunt hoarde ce bântuie girofaruri albastre
S-anunţe-ntruniri provocând noi dezastre,
Ca şi cum n-ajunge că mâine nu e
Şi-ncearcă să mintă... că nu ştiu de ce.

Sunt satele ţării istovite de rău
Ce-l duc doar bătrânii, ce-au fii la bulău,
Că n-au dat o şpagă la şeful de post
Pe lemne tăiate... că bani n-au mai fost.

Sunt pline oraşe de mari primării
Cu sute-n idei de-a crea datorii
Să scape şi urbe şi ţara din criză...
Cu toţi bugetari, aşi-n orice-expertiză.

Sunt toate deodată, căci sunt şi fericii
Ce stau în palavre, n-au grijile fricii
Că-mpart o dreptate în pungile proprii
Din solda-ţi ce-i zic; "Banii-s ai Europii ".

Sunt toate anapoda şi-s fără ieşire,
Căci unde-i nimic nu mai e nemurire;
Că hoit mai puţin, fie rasă sau gen,
Poluează redus... E mai mult oxigen!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atentat la popor

Azi ţara mea a pierdut popor,
de azi noapte condamnat la moarte
de-o haită de tâlhari aparte...
ce vor ca tot să fie al lor!?

Şi haita toată îs infractori
ce prin minciuni i-a tot promis
poporului un trai de vis...
Mascaţi oneşti, din ce-s... orori!

Demult s-au adunat partid
scursuri abjecte de bandiţi
din nespălaţi, în preamăriţi
crescând... cum hoitu' umflat, putrid!

Toţi fără carte, huligani,
sau diplomaţi prin alţi parşivi
la fel de lepre... inventivi
şi-au reclădit moral... pe bani!...

... Bani luaţi din gura celor mulţi,
săraci, muncind din noapte-n noapte,
cei caşti, oneşti, cu multă carte
să ţină leneşii cu burţi?!?

Ciuma, cum mâzga, a invadat
tot Statul, demn de al său neam,
înhămând naţie cu ham,
s-o ducă-n hăţ... către mezat?!

Sunt spuma supei, de-aruncat,
mizeria, necomestibil,
sunt hoarda, sursa de oribil...
ce ne vor moarte... lor, regat!?

Ne-au făcut legi, făr' să dea seamă,
să fure ei nestingheriţi!
Cu barda au dat în necăjiţi,
să n-avem drept la ţara mamă!!!

Ne vor pe toţi, ca mine, afară,
să fie numai ei în hotar.
Pământul, patriei, de dar
şi-l vor doar lor... Bestia, fiară!!!

Câţi "proşti" om fi, cum ne cred ei,
dar mulţi, mai mulţi suntem şi, buni
să strângem cloaca de nebuni...
Să întemniţăm pe derbedei!!!

Cât încă avem patriotism,
mai ne iubim copii, părinţi,
să ne-adunăm şi muşchi şi minţi...
să jugulăm hoţi, cretinism!!!

Oh, Doamne, dă-ne Tu putere
s-aruncăm ochelari de cal
şi noi, poporul, ca un val
să nimicim zoaia de himere!!!...

... Să-i punem pe parşivi la zid,
la hoţi să le luăm ce-au furat!!!
Să fim, de ambiţii, dezlegat
popor din nou... El, nou partid!...

... Al celor mulţi, cu cultul legii
crescuţi toţi şapte ani de-acasă,
cât încă, Doamne, avem casă...
să stârpim hienele fărădelegii!

Să-i pedepsim, pentru popor!!!!!!!!

Să-i arză dracii-n iadul lor,
cu averi, să aibă foc s-aţâţe!
Tot neamul lor din lei, în mâţe
să-i îmblânzim... De nu, cu-omor!!!

Că morţii mei, străbuni, o vor,
căci criminalii... nu-s de-ai lor!!!

Of, ţara mea, al meu popor,
oh, drag ce-mi sunt, aş vrea să mor,
protest doar să rămân, un dor...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căciuliţă pe "a"

Dă-i un "sens" aparent la nimic,
Căci frumos, în urechile surde,
Oricum sună... – nu sunt flămânde
De real, de concret, de-autentic.

Sunt uşor de prostit, doar încearcă...
Căciuliţa pe "ă" nu o pune.
Să nu spui realităţii pe nume,
Nu le spune c-au găuri în barcă...

Fă-i să creadă c-acum sunt în arcă,
Nicidecum că urmează potopul
Să-i înghită pe toţi şi cu totul.
Nu le spune c-au mintea săracă.

Doar ce vor să audă – să spui,
Nu c-ar şti şi-altă limbă cumva...
Nu-ncerca să-i înveţi şi-altceva,
Că doar ştii cu cine te pui...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (25 februarie 2020)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzători

Vând nopţi, că tot le pierd ca zile,
Mai fac un ban, ca să câştig din viaţă
Şi vând femei adulte, pe copile;
Doar ele cu experienţă, vă răsfaţă.

Vând suflet de valoare contra cost,
Că astăzi nu serveşte la nimic.
Mă vând deştept, pe cel ce-i cel mai prost
Şi îmi mai rămân şi bani, să mă destind un pic.

Vând din cinstit în amestec cu onoare,
În întregime sau doar parţial,
Fără pretenţii... pentru orişicare
Şi dau factură înaltă, sau pe ilegal.

Vând totul, chiar şi ce nu am
Căci ţine, este obişnuinţă.
Pot vinde şi copii sau câte un organ;
Nu de la morţi, direct, direct din fiinţă.

Vă vând asigurarea vieţii, după moarte,
Oricum nu vă serveşte la nimic.
Vă vând şi diplome, fără să faceţi carte,
Doar să semnaţi primirea când daţi bani în plic.

Vă vând averi, ce n-aţi putea avea...
E prin notar, legist, judecător.
Nu-i important, să fii tu al cuiva;
Costă un pic, dar eşti... moştenitor!

E ţara unde totu-i de vânzare
Şi nu doar bunuri, tot ce nu gândeşti.
Cu ban, nu-i adevăr, banditu-are crezare;
Dintr-un ţigan... ai viţe împărăteşti!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărbătoriri incerte

Mi se apropie din nou zi, mai ar fi două, însă parcă,
Căci e trecut de ora trei, adaug peste iar la număr
La un calcul de când sunt uitat, fără padele într-o barcă
Pe oceane, fără de busolă, tot mai arar bătut pe umăr.

Încurcat, nu mai ştiu de fel de să mă bucur pentru fiind,
Sau să regret că alţii nu-s -ce i-am avut de leaţi, plecaţi-
Că se învecheşte tot de când s-au dus părinţii, nefiind,
Nemaiştiind cu toţi de mine, m-au pierdut rău, exasperaţi.

Cert e că în jur e-o bucurie de pregătiri, domol, discrete,
Iar eu tot fără interes, cel mai puţin prezent... şi uitasem
Şi acum deodată, brusc bătrân cu încă un an, încep regrete...
De timpul n-ar fi calculat, n-ar fi întâlniri, căci doar plecasem...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Har de părinte

N-am să ştiu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ţi revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculţ, c-un mobil
cu roţi de lemn, luat cadou, de părinţi... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-şi ia grâne-n desagi...
Ce-ţi privesc, cu mult drag, turuitu-ţi din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Îşi iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiţi, ne avuţii, de pe uliţa în sat...
ce-au căsuţă-n paiantă şi servici pe la stat.

Film, apoi se derulă. Oh... la şcoală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, şi-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalţi, tu, speranţa de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
uşoară, doar ţie-ţi, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
sănătos, cu bani mulţi şi cu faimă... vestit.
Doar să uiţi de- amintiri- că n-ai bani, ca să pierzi-
vorbe lor, să trimiţi, sau să vii, ca să-i vezi!
Stau, în seară, întinşi, pe sofa, făcut pat;
mobilă ce-ai trimis, din restantul schimbat...
Şi cu lacrimi în ochi şi sclipiri de visare,
se tot uită, la poze- de eşti mic, sau eşti mare-
în odaia, cu cruce şi cu candelă, arzând...
şi cu poza-ţi icoană, în locul, de sfânt.

În cel timp, ce tu stai, şi-n oraş de lumini,
La nou fiu, cu prieteni... paharul închini.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contribuiţi ca mine sau... Demagogia

Sunt convins, neclintit, că deţin adevărul,
Că doar alţii greşesc! Nu eu sunt - dintre acei
Ce-şi permit cu emfază a declara că "popooorul"
Asta vrea- să stau leneş; bani să iau... ca şi ei.

Din puţin în puţin, dând încoace şi-n colo,
Mi-am făcut un renume- că relaţii deţin-
Pe estrade strigând "Românieeee", în tremolo...
"Naţiuneee te adorrr"; pe aleşi... nu minţim.

Din măruntul de ieri, cu răbdare, tupeu,
Mi-am clădit un regat, dar modest, 5 hectare,
Cu palate ca-n Dallas, "swimming pool", şemineu,
Cu Ferrari şi Jeep; nu doar eu... fiecare.

Şi copiii şi ei sunt deştepţi, peste poate.
Nici nu merg pe la şcoli, ei ştiu tot pe de rost,
Mult mai mult, decât cei ce-au făcut facultate
Pe la Stat, sau cu burse; nu ca ai mei... contra cost!

Şi soţia e bine, tot cu lucrul la "Stat"
Nu ca altele, slabe, doar cu ştiinţa de carte...
Ci cu un plic, telefoane şi-i concurs câştigat,
Toată lumea e Ok; fiecare are... parte.

Şi contracte, salarii, premieri, ce curg râu,
Totul merge prin gropi, dar nu asta contează.
Avionul e în aer, iahtul nu pune grâu,
Toţi aleşii îs ferice; şi românul... visează

Nici guvern nu contează, toţi sunt unşi sau sunt fâţe.
Dacă-i criză, cu barda ei taie în sărac...
Căci planeta e a lor, nu e loc de maimuţe,
Suntem toţi solidari; să-i primim... la conac.

Toţi ne facem că vrem, un mai bine, la Ţară,
Şi ţipăm pe ecrane, sau pe străzi, pe estrade,
Că ceilalţi sunt de vină, şi la rând ei să ceară,
Cum şi noi am cerut; şi să înveţe... să prade.

Căci oricum, totu-i roată, ce se învârte în sus.
Astăzi eu, mâine ei pe felie, lucrăm.
Bogăţii încă sunt şi la bancă de pus.
Europa dă bani; şi cu ei... vă îngropăm.

Şi nici griji să n-aveţi- căci suntem credincioşi-
De biserici, noi ctitori, ciugulim bani să dăm.
Pe la slujbe, de Paşti, de Crăciun, toţi frumoşi
Mergem rugi ca să punem; şi între noi... ne pupăm.

Şi ăsta este portretul reuşitei de-acum;
În icoane să credeţi şi-n scandal ca ţiganii.
Vă închinaţi la politici ce iubiţi orişicum!
Revoluţia, libertatea v-a dat; noi luăm... banii

Totul e alegorie, ce-am descris, presupusul
Cu ţel pur de trezire, de popor... adormitul.
Dar, schimbând din politic în profesii condusul,
Specialist programaţi! El repară;... greşitul.

Şcoală, limbă, cultură, onoare, morală-
Ce-s acum derizorii, de hoţii perimate-
Etaloane au în mii de şcoliţi, şi nu fală;
Ţara, ei nu v-o fură... doar v-o pun iar pe roate.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dracul, în linii mari

e ceva ce nu se manifestă
decât prin contradicţii.
acest ceva nu este divin,
căci pare lipsit de raţiune,
nu este uman,
căci e lipsit de inteligenţă,
nu e drăcesc, căci nu e binefăcător,
nu e îngeresc,
căci arată plăcerea răutăcioasă
de a produce oarecare rău.
Napoleon era demonic,
ducele de Weimar era demonic,
doar Mefisto nu era demonic,
căci era o fiinţă mult prea negativă,
dracul e inteligent ca filosof,
dar, cam mărginit, în soluţii
şi s-a apucat dracul să facă treabă
a ajuns să pună mâna pe cărţi
dinadins s-a transformat în om
să scoată rodul omenesc din toată răutatea,
mai întâi, a împeliţat cuvântul
cel dinainte de veci în firea omenească,
apoi s-a împrietenit cu omul
sau cu forţele drăceşti din om
diavolul pierde dacă omul e năzdrăvan
când omul ajunge la dracul cu cărţi
el trebuie să-l gonească şi de acolo
şi să-i ia cărţile din mână
doar omul a ştiut să-i preia
şi să-i umanizeze mai toate rosturile
luându-i cărţile din mână
dracul a rămas să stea ca şi fără rost,
undeva prin ţara nimănui,
adică pe la hotare
dar, aşa izgonit de peste tot din lume,
de ţi-e mai mare mila
el ştie dintr-o dată să se întoarcă
în inima lucrurilor
şi dacă nici asta nu e ispravă de drac,
înseamnă că nu există de fel diavol în lume

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfătoşi prieteni

Ca la bătrâni, dacă nu-i ai
Să-i cumperi, că oricum te costă!...
Şi pe nevastă s-o faci fostă
Şi de nu au, tu să le dai?!?

Veşnic prezenţi în a da sfaturi
Nu-şi fac din rezultat probleme,
Că la eşec n-au de ce geme;
Singur te cureţi de rahaturi!

Nici pentru bani nu-ţi sunt credit
Că tot ei au mereu nevoie
Să-i ţii nătângule dom' Goe...
Din ei să-ţi facă un audit!

De vrei să-ţi iei maşină nouă
De lux, cu şarm decapotabil;
"E cum de n-ai indispensabil
Pe ploaie, iarna sau pe rouă"!?

Poţi tot să spui; n-ai bani, ţi-e rău,
De-n urmă eşti cu minte, rate...
Răspuns e; "dacă-i sănătate
E şi spital, e şi bulău"!?

De-ţi sunt şi la servici, colegi,
Te poţi baza că-ţi pun o pilă
La şefi; că tot le plângi de milă
Şi-i lauzi... Ei te rad, nu-s blegi!

Aşa că ţine-te de gură
Până şi dinţi de ţi-or cădea;
Că de lătrat e vreo căţea
Sfătoasă... şi de muşcătură!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!