Fără răspuns

Apăs clapele pianului cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
şi-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învaţă Tatăl nostru şi se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor, să simtă totul.
M-am înălţat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să ştiu ce-i securea.
Mi-am risipit dimineţile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
şi aşteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfăşura în vânt,
fără răspuns.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoapta dimineţilor risipite

aşa cum ţi-am promis înainte ca o stea să îţi poarte numele şi tristeţea,
ţi-am aruncat cenuşa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am ştiut cum şi în ce fel să îţi pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce aşteaptă să devină bărbaţi mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce îşi doresc mutilarea sufletească
m-au înălţat deasupra sentimentului culpabilităţii absolute.

rănit de spinii trandafirilor furaţi de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus şi-a rezemat suferinţa de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de braţe şi un singur Dumnezeu.
umbra ei îţi va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îţi vorbesc...

poezie de Eduard Dorneanu (25 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot ajunge-n trupul magic

M-am deocheat într-o staţie de metrou
din cauza unei frumoase ce mă privea insistent
şi neatent am pierdut şi trenul,
am mers apoi la două gemene cunoscute
pentru descântecul de rigoare.

Gândurile mă transpun în alte tăceri
lăsate în oglinzile timpului năvalnic
unde numai frunza plopului se clinteşte
în vreme ce plutesc peste umbrele zânelor.

Las răsuflarea să mă trădeze vinovată
de nu mai pot adormi singur
fără cea venită din lacrima nopţii
să-mi lase dimineţile cu fruct născător.

Nu pot ajunge-n trupul magic
cu darul ce mi se fură fără să ştiu
şi cheile închid suferinţa în sipet
până se vindecă durerea din ochi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fructele rămân pe ramuri şi iarna

De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare şi fără duşmănie,
încât m-am biruit şi am trecut mai departe.

Am suferit şi înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depăşit întotdeauna obişnuitelor obstacole
şi nu m-am depărtat de moştenirea rămasă.
Până azi sufletul meu înfloreşte şi se scutură,
fructele rămân pe ramuri şi iarna
seminţele lor încolţesc de fiecare dată lăstari.

Eu gust dulcele şi amarul cu buzele arse
şi-l invit şi pe Dumnezeu la masă
să-mi binecuvinteze cuvintele rostite
dând glas slavei divine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrânul

Urcă pe scara vârstei în solitudine
omul cu gândurile scrise şi-n vorbe
cu multe întrebări nepuse
şi răspunsuri clare şi lungi.
Un trup ponosit de prea multe întâmplări
care-ţi mângâie auzul cu sunete difuze
un cântec de leagăn pe genunchi.
Iartă tot neastâmpărul
din pornirile iuţi ale tinereţii
respiră prin cuvinte alese
învelit în omături de ceară
ca într-o rugăciune.
Ştie prea multe ca să mai spună
se odihneşte cu pauze scurte
continuă obosit şi îngândurat
cu ochi umezi, nevinovat
de dragostea cu care ne primeşte
pe toţi în inima sa
ca pe nişte copii
fără vârstă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruce şi pâine

cred în acelaşi Dumnezeu
pe care-l reclădesc permanent în suflet
şi-l păstrez viu
crucea o duc pe umeri
şi în genunchi mă rog pentru viaţă

în trupul meu înfloreşti şi tu
pe ramuri îndreptate spre cer
rădăcinile absorb durerea-n pământ
şi pământul coace pâinea cea de toate zilele
Dumnezeu o împarte la oameni

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Şi-n cuvânt şi în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălţat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

Lumini ardeau în Cerul Sfânt,
Mângâietor,
Iar eu, un înger pământean,
Plângeam de dor.

Şi m-am întors, un pământean
Cu suflet gol...
Suntem pământ, suntem pământ
Neroditor!

În lumea noaastră lacrimi cad
În tina grea,
Chiar dacă-n suflet încă ard
Frânturi de stea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu visele tăiate

Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie
mi-a rămas numai amintirea din ele,
caut forme de materializare a ideilor
în zidurile cetăţii viitoarei cunoaşteri
cu porţile fără zăvoare.

Lumea se va întrupa prin cuvânt
şi cuvântul poartă în sine harul sfinţeniei
rostit de marile spirite.

Din toate câte sunt potrivnice firii
nimic nu rămâne în afara noastră,
îşi caută în suflet răspunsul
ce macină odată cu timpul trupul
şi-l coboară sub paşi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râvnită genealogie

Îmi caut rădăcini, tulpină nu-mi pot creşte,
sau mugurele-mi caut, de este pe vreo creangă
de-un arbore, de-un Planck de punct îmi caut veste
şi partitură de-am şi mi-a fost scrisă-ntreagă.

Mă resetez cumul dintre transmiţători
din gene ce-mi cunosc, ce le-am avut aproape
-din ce-am din tată, mamă, bunici, predecesori-
pe caractere, nume... să-mi fac integritate.

Sar de pe-un ram pe altul, ca într-un labirint;
căci sunt şi Sârbu, Cucu, nu doar un Rădulescu,
sunt Caretaş, Mândaru, sunt eu ce-i reprezint...
Şi-un Relicovschi a fost, antecedent pedestru.

La rându-mi, amalgam de fruct mi-l fac cu Vlas
şi mă îmbin fluid din Baciu, Lemian
prn ea o Constantin, ce-mi fură suflet, glas...
Nu ştiu cine mai sunt, ce vânt m-aduce... Dan!

Stau singur fără cuib, că n-am acces pe ramuri,
mă uit în jur stingher, căci nimeni nu mă cheamă...
Nici vârstele nu-mi ştiu, inelele din neamuri,
cât încă pot să sui şi trunchi nu se destramă.

Nu ştiu unde să urc, pe ce încrengătură
mi-aş vrea să mă sădesc, să fiu eu singur, pom;
neştiuţi să am fraţi, să reîncep aventură...
Sunt strigăt şi răspuns aştept... ca orice om!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu miros de micsandre

Nu mă mai mir
când în mine rodeşte
fructul smochinului amărui,
dulceaţa gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...

Numai atunci urzeşte bucurii
de ţi se topeşte auzul,

trupul înflorind salcâm şi tei
de nu se mai găseşte în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.

Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi aşezi capul pe genunchi
şi aud norocul cum vine.

Cu miros de micsandre,
un iezer fierbine
mă scaldă
în rodiri pământeşti.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi caut locul sub soare

Poate că vara mă alungă,
plec undeva sau rămân pe dinafară.
Când mi se aprind felinarele de noapte,
fug burduşit de întâmplările trăite
unde mă cheamă destinul corupt
şi las totul pe seama lui.
Întotdeauna până nu văd cu ochii prăpastia
nu ştiu că există..

Vara mă scoate totuşi din minţi
cu ispitele ei goale de conţinut,
arunc nisipul în ochii duşmanului
intru sălbatic în jungla lumii reale
cu toate abilităţile căpătate-n timp
şi nu mă las furat de împrejurări.

Îmi caut locul sub soare, la umbră,
aştept să mă acopere toamna bogată
cu pledurile ei pregătite de sărbătorile de iarnă
şi ascuns în cuvinte de suflet
încep să le topesc în poeme.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (11 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Morminte de soare şi scrum de nori,
Deşert de valuri şi ceruri de mare,
Câtă iubire e-n noi şi cât război,
Fără să vrem să cerem pacea cu daruri?
Femeie frumoasă şi, tu, cel iubit,
Voi care aveţi Dumnezeul în oase,
Inimile ştiu tot şi ştiu, ca şi voi,
Că totul e dar, fără de moarte;
O, pace –
Cuvânt minunat şi pur,
Ca aerul dimineţilor pline de vară –,
Scrie-te în inimile oamenilor, în sufletul lor,
Să te simtă, când vor uita
Să privească cerul şi mările, laolaltă!

poezie de Alexandru Răduţ din volumul de versuri Călători (2019)
Adăugat de Amalie Hauser
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-am pus iubirea

În tot ce-i alb mi-am pus iubirea mea:
Zăpezi şi flori plăpânde din livadă,
Dar florile-ncepură a cădea
Şi în april nu mai găseşti zăpadă.

În tot ce-i dulce dragostea mi-am pus:
Privire, voce, inimi, sărutare.
Dar tu-mi surâzi şi când eu vin, te-ai dus;
Dulceaţa de-a iubi, înşelătoare.

Cum suflă pe sub uşă vânt de gheaţă,
Lugubra-i spaimă, moartea şi-o gemu;
Mi-am pus iubirea-n lucrurile fără viaţă
Morminte, flori care-au căzut, şi tu.

poezie celebră de Elena Văcărescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineţile vin ca femeile în alb

Grupez lucrurile după importanţă
ca un credincios
şi apoi îmi fac sfânta cruce.

Îmi las în aşteptare toate durerile,
nu mă sperie deloc viitorul
şi-l întâmpin cu hotărăre şi speranţă.

Deseori aud cântecul păsărilor
la fereastra dinspre grădină
unde inima-mi tresaltă odată cu florile.

Adierile vântului, zumzetul albinelor
mă găsesc în filigoria cuvântului
şi nu pot să scap
fără nuanţale culorilor crude,
Doamne îmi zic lasă-mi puterea
să-mi aleg singur tăcerea!

Dimineţile vin ca femeile în alb
în contrast cu verdele ochilor.

Nu cer prea mult sau chiar deloc,
decât liniştea acestui peisaj de dor
şi sănătatea aerului înmiresmat
de atâta trăire în bucurie.

Când flacăra se va stinge
pacea va dăinui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paroxism

M-am îmbrăcat de înmormântare
să-ţi aud gândurile,
mai ales cele fără somn,
când te privea răsăritul
printre flori
dincolo.

Poate că voi înţelege ce s-a întîmplat
cu povestea ta neobişnuită din ziua de dinainte de ieri
când m-a trezit în zori,
ca o strânsoare în jurul gâtului,
invitaţia ta blândă la reculegere,
parcă fără părere de rău,
într-un joc al tăcerii.

Şi dintr-odată a început să plângă iarba
pe acolo pe unde o ascultai cum creşte.
fără să văd că-mi lipseşti cu fiecare zi
tot mai mult caut un motiv
de dragoste
Şi atât.
Şi de câmpiile verzi, de ploi,
de vise, de noi.

La naiba cu moartea.
Am început să mă îmbrac de înmormântare
şi te-am aşteptat ca pe Regina din Saba.

poezie de Eli Gîlcescu (15 februarie 2019)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între cuvinte şi noi

Am pentru tine cuvintele pe hârtie
rânduite frumos în pagină
asemenea unor bobi de rouă pe corola florii
arome rispirând.

Între cuvinte şi noi sunt fagurii de dorinţe,
mierea lor s-o guşti cu ambrozie,
şi trupul mlădios de sălbatic.

În salon lumina îmbrăţişază
clapele sidefate ale pianului vechi,
ce sublime fug clipele colorate
subţiri cu nuanţe de carmin,
mişcările
sunt asamblate în roluri
cu jocul dragostei în ele.

De fapt tot ce se scrie
capătă înţeles de metaforă în cântec.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!