Cu inimile sus

Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioşii neştiuţi,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se ştie în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiţi de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeţi,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înţelegerea cuvântului nimb.

Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi ajunge la tine

Noaptea s-a urcat în podul blocului
deasupra de etajul unsprezece
şi întunericul îi aluneca pe scări.
Am închis ferestrele
şi am aprins lumina,
nimeni nu părea să observe
până când şi-a dat în petec
şi m-a cuprins un soi de frenezie,
îmi căutam cu mâinile iubita
şi nu era lumină pe scară
iar liftul nu mergea
semn că şi Dumnezeu aştepta
să se întâmple o minune,
un glas totuşi îmi striga
voi ajunge la tine
şi cu ochii închişi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

În zilele de demult, când tremurul primelor vorbe mi-a atins buzele,
Am urcat pe muntele sfânt şi-am vorbit cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Stăpâne, sunt robul Tău.
Dorinţa Ta nespusă este legea mea, Te voi asculta de-a pururi."

Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o furtună mare.

După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Creatorule, sunt creaţia Ta.
M-ai modelat din lut, iar eu îţi datorez totul."

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca o mie de aripi iuţi.

După După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Tată, sunt fiul Tău. Cu milă şi cu iubire mi-ai dat naştere,
şi prin iubire şi veneraţie voi moşteni împărăţia Ta.

Dar Dumnezeu n-a răspuns şi s-a îndepărtat ca ceaţa de pe dealuri.

Apoi, după După o mie de ani am urcat pe muntele sfânt
şi-am vorbit iarăşi cu Dumnezeu, spunându-İ,
"Dumnezeul meu, scopul şi împlinirea mea, eu sunt ziua Ta de ieri,
iar Tu eşti ziua mea de mâine. Eu sunt rădăcina Ta în pământ
şi Tu eşti floarea mea din cer, şi noi creştem împreună
luminaţi de razele soarelui."

Atunci Dumnezeu s-a aplecat
şi mi-a şoptit la ureche cuvinte dulci ca mierea, şi m-a îmbrăţişat,
aşa cum marea îmbrăţişează pârâul care-aleargă spre ea.

Şi când am coborât în vale, pe şesuri, Dumnezeu era şi El acolo.

poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se urcă la cer

Ea scrie cu sufletul pe faţa gândului,
inima-i tresaltă de bucurie lăuntrică,
se-nfăşoară cu trupul în dorinţe
şi nu se lasă cucerită de iluzii.

Când ziua se urcă la cer,
noaptea coboară-n pământ,
şi vine să se roage.

Dimineaţa o găseşte la fântână
cu cofa plină,
satul ei nu ştie nimic,
dar aşteaptă cu sete
amiaza să-i vindece dragostea
înainte de plecarea la oraş.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apusul

de când privesc apusul
soarele a scâpătat pe jumătate-n mare
un vapor care treptat se scufundă
tu îmi arăţi cerul franjurat de lumină
ca o moarte aşteptându-şi ceasul

pe umerii valurilor
umbre cu dinţi alungiţi
deasupra zborul alb al pescăruşilor

pe faleză noi şi briza înteţită
plini de întrebările toamnei
care se apropie dinspre munţi

noaptea cade pe scări
o pasăre cu aripile smolite
oraşul cu geamurile-n lumină
simte zgomotul de pe străzi
ca o durere prin oase
se aşează cu capul pe ţărm
noaptea-l zbuciumă-n somn
şi visează răsăritul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (9 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când

Când toate drumurile se vor sfârşi,
Eu însumi voi deveni drum
Pe care trec caii somnului
De la răsărit la apus.

Când toate podurile se vor dărâma,
Eu însumi voi deveni pod
Peste care trec stelele
Apele somnului.

Când viaţa şi moartea vor fi totuna,
Eu voi rămâne singur,
Să zidesc în cuvinte
Muntele sfânt.

Când ziua şi noaptea vor disparea
Cu perechi de luceferi din univers,
Vă voi chema pe toţi cu daruri
Să prelungim timpul.

Când nimic nu va mai fi de făcut
Şi va veni potopul
Eu voi construi arca,
O voi umple cu ce-i viu şi se îneacă.

Voi o să râdeţi şi mă veţi batjocori,
N-am timp muntele sfânt aşteaptă.
Când apele se vor retrage
Nu veţi mai fi,
Lumea se va înmulţi ca mai înainte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâini de lumină

Întorc gândurile până se uscă cum fânul,
devin moi aromate,
în tinereţe am adormit pe căpiţe
şi am rămas îmbătat de mirosul copt.

Acum învârt ideile şi le las să germineze,
caut esenţe de trăire vie,
merg mai departe şi-mi evaluez posibilitile
de a fructifica rodul
care să-mi umplă viaţa
cu mireasma răcoroasă a nopţilor de mai.

Doamne, în universul atât de înălţător
picură-mi din harul tău cîte puţin
până mă trezesc om
cu mâini de lumină.

Poate nu ştiu să adaug zilele frumoase,
dar ceva din suflet am să pun
până va înflori din el recunoştinţa.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş fi fost bărbat, aş fi explorat polii sau aş urcat pe Muntele Everest, dar aşa duhul meu şi-a găsit libertatea în aviaţie.

citat din Amy Johnson
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am urcat, pe dealul nucilor

Am urcat pe dealul nucilor,
S-ascult glasul viu al cucilor,
Să văd şoimii cum se înalţă,
Când badea mă tine în braţe,
Am urcat pe dealul nucilor.

Nucilor batrăni, înalţi şi verzi,
Pe bădiţa să-l opriţi din mers,
Că îl aştept la umbră deasă,
Dragostei să-i facem casă,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
În braţe cu un buchet de flori,
Coroniţă să îmi fac,
Să-i fiu dragă cui mi-e drag,
Am urcat pe dealul nucilor.

Am urcat pe dealul nucilor,
Să leg cu bădiţa dor cu dor,
Şi-am făcut un legământ
Să ne iubim şi-n mormânt,
Am urcat pe dealul nucilor.

poezie de Valeria Mahok (15 ianuarie 2021)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea din care vin

Noaptea se varsă peste viaţă
cu acelaşi întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
şi aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înţelesuri ascunse,

curge şi ea ca un râu ce se pierde în mare
şi marea la rândul ei are aceeaşi soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ţi spun cum să preţuieşti lumina.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin

Ziua urcă fără urme,
norii trec pe cer în turme
de la nord mai bate vântul
schimbă pe pământ veşmântul.
Caii soarelui-n galop
tremură ca frunza-n plop,
se strâng drumuri în amiază
cum cuvintele-ntr-o frază,
lungă şi alambicată
dintr-o noapte întunecată,

Ziua cu broboane-n frunte
urcă până-n culmi pe munte
şi priveşte-n zări spre mare
cum vin straturi de-nserare.
Doar un fluture minuscul
se îndreaptă spre crepuscul,
îşi aşteaptă-n pace noaptea
ştie c-o să-i vină moartea.
Se vorbeşte numa-n şoaptă
dup-o zi arsă, răscoaptă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără răspuns

Apăs clapele pianului cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
şi-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învaţă Tatăl nostru şi se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor, să simtă totul.
M-am înălţat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să ştiu ce-i securea.
Mi-am risipit dimineţile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
şi aşteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfăşura în vânt,
fără răspuns.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa curge cu noduri

Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber fiinţării
să se înalţe în timp,

pun gândurile în balanţa cerului.

Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viaţa curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.

Rup întunericul din carnea nopţii
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,

dimineţile din mugur înverzind.

De o să se pornească viori
cu arcuşul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,

o ploaie de vară vestind.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâni nu se mai nasc

Stau cu Dumnezeul meu în suferinţa durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
şi n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.

Văd lumina cum o topeşte şi urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.

Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
şi ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.

Nesfârşitul împarte cu mine tăcerea.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Regatul verde

Numai munţii albi de nădejde îmi ies din memorie
urcă deasupra ideii sub vulturi,
şlefuiesc cerul şi fixează o linie peste care nu se vede.
Ne închid în cetatea regatului verde
unde numai soarele ştie tot ce se întâmplă,
lenevind în amiezele zilelor lungi.

Oglindă cât un lac rece şi limpede, visătoare între brazi,
mai jos văile cu râuri acoperite de ceaţă
visul unde frumosul îşi pierde culoarea,

nu şi plăcerea de a urca peştii-n amonte
ce sclipesc ca razele de lumină, ageri în salt
respiră aromele vieţii.

Simbol intim al iubirii fertile.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (3 iunie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa cum sunt

Când n-am ştiut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
şi singur m-am zidit în cuvânt
aşa cum sunt
potrivit la toate cheile.

Cei care nu m-au iubit
n-au ştiut ce fac
şi nici n-au înţeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situaţiei
lipsiţi de intuiţie şi mai ales de idei.

Între mine şi ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbeşte să coboare mai devreme
şi ceaţa se ridică cu greu.

Ochiul nu mă înşală dar gura vorbeşte multe
şi mâinile ascultă de suflet
şi-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte mai pline de sens

Tu ai rămas în oglinda inimii
o fiinţi vie, voluptoasă
plecată-n fântânile cerului
să-ţi izvorăşti aspiraţiile pământene

Eu nu te-am părăsit niciodată
cum şi tu ai rămas înlăuntrul meu vie,
nimb care sângerează în lacrimi, cuvinte
mai pline de sens
decât însăşi viaţa care n-are margini,
ci mai degrabă linii spirale
care urcă lumina lângă lumină.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile norilor negri

îmi număr paşii în gând
până la obiectivul vizat
fără un rost

nu ştiu de ce mă complic
totul îmi pare o năstrujnicie impusă
care se produce instantaneu
poate cineva mă implică
în trăiri fără nume

aş îndrăzni să mă răzbun
dar n-am pe cine
şi mă regăsesc în tăcerea vârstei

nu mă pot întoarce din drum
dragostea mă urmăreşte clipă de clipă
şi sufăr fără să spun
nervii se joacă cu aşteptarea
şi vor s-o suprime

întorc în iubire miracolul
îl fac să ardă cu flacără
până la rădăcini
în sânge în inimă în suflet
şi locul se vindecă

privesc lumea cu ochii ţintă
şi nu mă mir ce se întâmplă

paşii se fac tot mai grei
deşi îi număr foarte rar
nu mă mai grăbesc atât de mult
oriunde mă duc
rămân cu timpul pe loc

nu mă las purtat de nimeni
am cerul ca un acoperiş
din care picură
lacrimile norilor negri
nu stau în ploaie
fug de femeile ude
şi mă încălzesc iubind soarele
chiar dacă-i ascuns

am sufletul rotund
şi e destul să-l mângâi tu
ca el să se deschidă

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inima mea n-are bariere

să-mi spui
cum ai urcat pe frânghia timpului
fără aripi doar cu răbdare

ai reuşit să ajungi pe ţărmul aşteptării
unde întâlneşti imboldul necesar
pentru zidirea ce nu se mai dărâmă

în suflet ţi s-a cuibărit lumina
dar cerul ei este prea înalt
şi nu pot s-o ating decât cu privirea

de la tine n-am aflat nimic
inima mea n-are bariere
şi caută meru s-ajungă la colivia păsării
să o elibereze

apoi să-mi cânţi cu glas subţire
cum ştii mai frumos
să-mi rămână melodia pe buze

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara pe care n-am urcat încă

Degetele se preschimbă-n vise,
Cu buzele culeg petalele lor,
Realitatea ninge pieziş
Pe colţul nesfârşit al rătăcirii.

Muntele se colorează când
Cerul balansează pietrele,
Tremură clopotul în care poticnesc
Mânăstirile clipelor.

Limba aruncă auzul în haos,
Încâlcite privirile adorm în fum de tămâie,
Abandonat pe cuiul din coasta Domnului
Caut setea de adevăr din umbrele vieţii.

Ştiu o lespede care desparte apele,
Ştiu unde capătul infinitului devine obscur,
Nu ştiu însă cum pot coborî
O scară pe care n-am urcat încă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele mi se părea departe

Când lumea s-a făcut că nu mă vede
n-am vorbit-o de rău,
dar nici nu m-am bucurat,
eram în singurătatea mea stăpân pe voinţă
şi urcam treaptă cu treaptă prin viaţă.

Îmi măsuram efortul cu greutăţi în creştere,.
important era să privesc mereu cu alţi ochi,
să-mi înfrunt starea şi s-o depăşesc
în luptă cu propriile dezamăgiri.

Muntele mi se părea departe,
dar doream să ajung pe terasa lui
de unde se vede oraşul în trepidaţie,
ajuns am ştiut că este şi oraşul meu
în care trăiesc şi iubesc
lumea aşa cum este.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!