Cu miros de micsandre
Nu mă mai mir
când în mine rodește
fructul smochinului amărui,
dulceața gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...
Numai atunci urzește bucurii
de ți se topește auzul,
trupul înflorind salcâm și tei
de nu se mai găsește în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.
Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi așezi capul pe genunchi
și aud norocul cum vine.
Cu miros de micsandre,
un iezer fierbine
mă scaldă
în rodiri pământești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Nicolae Vălăreanu Sârbu. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.