Şi totul s-a întâmplat

Îşi pune cuvintele în vorbe goale
le încearcă puterea de penetrare
în suflete zbuciumate.

Doreşte să împlinească deziderate vechi
dimineţilor să le împărtăşească bucuria,
în ochi să se nască sclipiri,
liniştea care înalţă inima şi o ademeneşte
fără cuvinte la sânul cald
unde cresc aripile zborului dezinvolt
spre trăirile iubirii nemărturisite.

Şi totul s-a întâmplat
înlăuntrul de taină al lumii
unde îşi fac păsările cuib
din ierburi şi flori înmiresmate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aer totul e un zbor

Ai uitatat pe masă bucuria
rămasă-n bucate sfinţite,
în liniştea înaltă cât o clopotniţă
din care bat clopotele învierii.

Într-un sat cu biserica pe dealul viei
unde pomii înfloriţi sunt în sărbătoare,
oamenii respiră-n clipe fermecate
cuvinte dătătoare de viaţă.

În aer totul e un zbor
prin care se joacă lumina.

Se simte plutitor-n volute cântul
cum se înalţă din inimi de copii,
îngerii se opresc şi-l ascultă.

Cu ochii mai senini ca cerul
privesc în oglinzi albastre
cum se deschid porţile iubirii
mai înainte de semne.

Ea simte o uşurare,
o visare sub o pânza de pe ochi
ce se dă la o parte
cu un sărut fierbinte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare dimineaţă de purpură

Într-o întindere de ierburi
pe poteci cu dorurile inimii de foc
alergi spre pădurile de smarald
unde păsările îşi caută cu veselie norocul,
cântecul lor înghiţind cu totul tăcerea,

din arbori verdele se vărsa-n lumină.

Tu pluteşti prin gânduri la zmei
pe când nu se zăreşte niciun prinţ
şi magic salcâmii şi teii se îmbrătişează
în cuvintele pe care le nasc.

Visând la sfârşitul singurătăţii,
împreună să-i măcinăm calcarul
şi să respirăm verdele poeziei,

în fiecare dimineaţă de purpură.

Se ridică aburii pământului,
norii îşi lasă ploaia la timpul dorit
cum iubirea îţi cade pe ochi cu foame
încât te ucide aşteptarea, iubind,

Limba te seacă-n cuvinte nespuse
şi absoarbe lumina din ele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În castelele nopţii

Cine va mai poposi în ietacul roz
Unde trupurile noastre-s flămânde,
Cu dorinţe îmbrăţişate-n sărut.
Nimeni nu ştie ce se va întâmpla mâine
Şi podurile spre viitor sunt luate de ape
Fapt ce nu s-a putut prevedea.
Femei drăguţe se vor pune la adăpost,
Să intre de timpuriu în misterul acestor vremi
Cu aripile frânte şi îmbibate de ploi
Unde cuvintele înfloresc pe buze şi ochi.
Mă voi închina la poeme de lumină
Unde verbele mele şi-au găsit sălaşul,
Cu palmele în pumnii strânşi de teamă
Nicio pasăre nu zboară prin furtună.
În castelele nopţii cuprinse de întuneric
Respiră duhuri rele prin împrejurimi,
Şi mă apropii dar stau încă departe
Închis în odăile somnului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Nu spune unde sfârşeşte ziua.
Unde începe noaptea.
Nu rosti vorbe goale.
Cuvinte frivole.
Nu spune unde începe Pământul,
Unde se săvârşeşte cerul
Nu spune până unde eşti tu.
Nu spune de unde e Dumnezeu.
Nu rosti vorbe goale.
Eliberează-te de vanitatea tristă de-a vorbi.
Meditează, netulburat de sunete,
Până ajungi la gloria de a rămâne tăcut,
Fără să mai gândeşti.

poezie clasică de Cecilia Meireles, traducere de Dan Costinaş
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu faţa spre lumină

Din umerii tăi cresc aripi de păsări
şi sub fiecare piatră cauţi cuvinte
care nu mă lasă singur.

Cu faţa spre lumină
uit relele lumii şi mă adâncesc în amintiri
deşi sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.

Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
şi îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără teama din vorbe

Când streşinile iubirii curg
pe acoperişul ei străluceşte soarele,

gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.

La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neaşteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.

străbaţi apoi ţinutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.

macii câmpiei s-au trezit
ascultă...

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când inima se înlănţuie

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frământă mâinile în aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om,
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
devine dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul trebuie să strălucească

Ai mâncat din sufletul bun cât ai vrut,
l-ai lăsat sărac la margine de prăpastie
fără să-i auzi ecoul lăuntric.

Simţi drumul care nu iubeşte căderea
şi te întorci odată cu păsările prin întuneric
până la lumina magică a naşterii adevărate.

Când totul trebuie să strălucească
în timp ce piedicile încep să dispară,
se înalţă cuvântul cu evantaie de dragoste.

Prea dureros înfloreşte flacăra iubirii,
înainte de a cunoaşte sabia plutind prin aer
îşi îngroapă suspinul sub flori visătoare.

În faţa deschiselor porţi ale cerului
ascultă o rugă din sufletul săracilor trist
şi rotund pune semne la tâmple.

Limbă de clopot cheamă bătrâneţea acasă
şi moare în locul ei tăcerea,
ruginită frunză purtată de vânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maladia cuvintelor

nu se tratează

e o boală autoimună
cu rădăcini în suflet

ele cuvintele
cresc din mine
cu frunze albastre
pe ramuri violet

am devenit indefinit
nu mai ştiu unde încep
sau unde se termină încrengătura

nici oamenii nu mă mai văd
trec nepăsători dinspre nimic
către alt nimic

câte unul doar
mai puţin grăbit
mai sărac în duh
rupe uneori un cuvânt
şi cântă la el
sub un balcon julietic

arareori
copii cu inima indigo
şi ochi de cristal
îmi taie uscăturile din piept
şi picură puţină speranţă

numai tu iubito
ţi-ai făcut cuib în ochii mei
dar mă tem
că vei deveni nevăzută
iar aripile
îţi vor rămâne cuvinte
indescifrabile

zboară...

poezie de Adrian Păpăruz
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninsoare peste amintiri

Am dat foc la cuvinte şi lumina lor mângâie noaptea,
mă strecor pe cărări uitate de stele,
până la tine mai este un veac de orgolii
pe care le înving pe rând.

Degeaba înfrigurată te frămânţi,
norii apăsători împart straturi de ceaţă.
O să te chem acolo dincolo de umbre
şi ne vom întâlni pe o faleză de mare
cu inimile rănite de o cruda înfometare
de aerul tras în piept pe nerăsuflate
ca după O fugă prin colbul câmpiei
unde ne-am însămânţat dragostea.

Orice privire mi se pare uitucă
şi încearcă acum să te cuprindă goală
în casa nunţii tale de taină.
Mă întreb care-i preţul cel pot oferi
pentru o iubire fără contur
din care plouă cu îngeri de hârtie
pe umerii tăi albi de crin înflorit,
de unde nu cade nicio petală
şi rămân cu singurătatea ciugulită de păsări
în pieţele publice ale oraşului de iarnă
unde o să ningă peste amintiri.

Cândva cerul o să împartă lumini,
am să le strâng în paharele goale
unde paianjeni îşi ţes pânza subţire
în care mă-nvăluie nepăsător timpul
şi tu o să fugi
sau poate rămâi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (25 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba dulce a cuvintelor

Noaptea şi-a spălat hainele vechi pe înserate
acum le uscă pe faţa vântului nervos,
dimineaţa se sărută cu izvoarele şi pleacă.

În gând se schimbă culorile la crepuscul,
privesc păsările cum se pregătesc de concert,
se ridică ceaţa odată cu aripile,
lumina face risipă prin filtrul norilor în trecere
şi lumea îşi frîmântă mâinile de aşteptare.

Iubirea rămâne limba dulce a cuvintelor
ce se coace sub pielea fiecărui om
în amiaza când inima se înlănţuie
cu dorul care în mine îşi află izvorul
cel dătător de dragoste şi viaţă.

În vreme ce verdele îşi câştigă puterea
ploaia cade-n ispita pământului cald,
respiră cruda încolţire a seminţelor,
copii nevinovaţi ai soarelui.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu ochii de veghe

S-a dezis de îndată de uitare,
stare obişnuită
şi urmările au fost lăsate
încât schimbările se produc,

într-o conştiină care se implică,
lumina călăuză devine
cu scopuri sobre şi înalte.

Deasupra respiră adânc adevărul
pe fiecare treaptă urcată.

Bucuria o simte în piept
unde încearcă să o statornicească
într-un lăcaş umbros,

cu ochii de veghe
pe tot ce înseamnă atingere,
îndepărtează la timp
forma care răneşte.

Ea păstrează o taină
ce nu se poate descifra
decât cu multă dragoste.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o pădure

pădurea-i sălbatică
şi oamenii o străbat fără teamă
să o admire

fluieră şi cântă să se simtă bine
ecoul îi îngână în depărtare
strig să mă aud
rup ritmul
cu interjecţiile cunoscute
pădurea-i liniştită şi deasă
păsările se sperie şi zboară
inima mea este un luminiş
unde aştept căprioare
să se ducă la râu

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul se risipeşte ca ceaţa prin aer

Pe braţele ei întinşi stau nevăzuţi şerpii vicleni
aşteaptă să-i strângă la piept pe seduşi
şi nu vor mai scăpa din mrejele fierbinţi
ţesute diabolic împrejur.

Cuvintele alunecă de la răscrucile gândului
până la triunghiul coapselor nude
cu ecouri mustind în arome de măr copt.

Totul se risipeşte cum ceaţa prin aer
unde tulburătoare lumini lichide se nasc,

din ape curcubeie fac arcuri frumoase pe cer,
sub ele orizonturi rămân ca nişte porţi
pe unde trec anotimpuri cu logos poetic.

Se mântuie de păcate întregul univers
şi respiră prin piele bucuria învierii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aura luminii

Am ascultat firele de iarbă cum cresc
glasul florilor în dimineţile de mai,
şi-mi place să-ţi văd ochii înrouraţi de bucurie.

Simt cum se aşează-n memorie fiecare gând
cu câte o dorinţă ascunsă,
vreau să arunc pe geam întunericul
să rămân în aura luminii din interior.

M-am petrecut în cuvinte,
sunt mulţi care o fac bine,
păsările cântă frumos şi nu se opresc,
doar când îşi pierd cerul
şi cad la pământ.

am învăţat să cobor
în adâncul sufletului,
să urc treptele iubirii în fiecare zi
şi să aştept partea de privire
cu răbdarea tăcerii din surâsul tău
ce mă cheamă,
să deschid aripile şi să zburăm împrteună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte fără armură

Nu se mai storc lacrimi înşelătoare
ce lasă urme pe pomeţii obrajilor
mai subţiri decât apa de ploaie,

se scaldă lumina în ochii verzui
fără să se mai rotunjească dezinvoltă,
bucuria sădită-n flori face boboci
şi se deschid cu arome pe limbă.

Grădina muşcă din faguri lumină
şi nu se lasă păcălită de nori,
într-un imperiu cu margini de argint
dispare orice urmă de singurătate.

Cuvinte fără armură de apărare
se tem de răzbunarea verdelui crud,
se îmbracă-n veşminte de fildeş,
elefanţii prind spaimă de moarte
şi de rup totul în cale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iertare definitivă

Noaptea mă mai consolează încă,
împart cu tine inima să nu ajungă în beznă,
iertarea din suflet este definitivă
ca şi timpul care trece nepăsător
prin ochii tăi trişti în oglindă.

Mă rotunjesc în cercurile lumii
încerc să-mi ocrotesc lumina
şi-mi caut locul
în dragostea care m-a rostuit de la început
dincolo de cuvinte,
crezul meu este din ce în ce mai viu,
sunt ca o pasăre care-şi hrăneşte puii
dintr-un zbor fără prihană.

Şi când totul e destinat sfârşitului
cresc din mine alte aripi
fără frângeri,
doar viaţa şi un poem dăruit ei
cu iubirea mereu apropiată de suflet
mă străbate.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scad câte o zi

Scad câte o zi cu fiecare filă scrisă pe faţa ei,
pune cuvintele să-ţi spună adevărul
înainte de a privi pe fereastră cum se răzbună cerul
pentru a înlătura durerea la timp.

Lumina care trece prin tăcerea umbrei
taie cu dinţii iarba odată cu mierea pâinii,
de nu mai ştiu de ce vin repede ploile
ori bate vântul înainte să ne rugăm
şi dulcea pace devine hrană bogată
pentru toţi ce-i ce mângâie cu ochii câmpia
şi înalţă faptele deasupra de vorbe.

Cercurile prin care arborii cresc
şi înaltul respiră alcătuirea pădurii
în ţara cu vânatul nesupus morţii,
cei ce stau la pândă sunt prădători.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad în somnul altor vremuri

Dintrtr-o parte a lumii
s-a răspândit o moarte ciudată
statornicită in lumea civilizată,
ceilalţi îi aşteaptă încă colţii,
distanţarea socială obligatorie şi tăcerea
e cel mai bun remediu,
însingurarea coboară sub piele
şi crestează muşchii cu durere

de mă simt ca o nălucă închisă
în ascunzişuri de ceară,

în zile şi nopţi fără cuvinte.

Buzunare goale, inima rămasă săracă.

Cad în somnul altor vremuri
cu teama înfăşurată în voal de mireasă
şi-mi vibrează în trup arterele primăverii
cu verdele şi albul
care-mi muşcă din ochi.

Se naşte copilul viitorului
piatră fără moarte.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!