Cu visele tăiate
Mereu mi-au tăiat visele ca pe o hârtie
mi-a rămas numai amintirea din ele,
caut forme de materializare a ideilor
în zidurile cetății viitoarei cunoașteri
cu porțile fără zăvoare.
Lumea se va întrupa prin cuvânt
și cuvântul poartă în sine harul sfințeniei
rostit de marile spirite.
Din toate câte sunt potrivnice firii
nimic nu rămâne în afara noastră,
își caută în suflet răspunsul
ce macină odată cu timpul trupul
și-l coboară sub pași.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Timpul tăiat din viață
Am intins firul albastru între doi copaci
și i-am legat unul de altul
n-au spus nimic
se simțeau fericiți, clătinau din frunze
păsările făceau schimb de triluri
și de copaci.
Pe pământ umbrele se rotunjesc
cu margini schimbătoare,
subțiri.
Fug cu timpul tăiat din viață
și-l scap în amintiri,
diminețile îmi deschid luminoase cărări
dincolo de prefață.
Dacă scriu negru pe alb
fără hârtie,
nu mă lăsați să termin!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina fulgerată prin întuneric
cine se zidește cu piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
zăcământul de platină
nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În zăcământul de platină
cine se zidește-n piatra înțelepciunii
boltă face cât un curcubeu peste lume
timpul se curbează și el apoteotic
în zăcământul de platină
ce nu se scoate la mezat
se ridică prin suflet puterea neștiută
și strânge în inimi dăruirea de sine
sângele Domnului odată cu logosul dulce
departe de unde vine înspicată
lumina fulgerată prin întuneric
rămâne în interior și deasupra noastră
ia în stăpânire trupul înrudit cu lutul
în care se sapă fântâni
și ies apele din care bem infinitul
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o altă stare
Ai înghițit sufletul înainte de a muri
și ai rămas în stare latentă de așteptare,
care ascultă tot, luptă și revine la viață.
Ai sondat lumina de dincolo de moarte
prin porțile deschise ale cetății necunoscute
unde intră caii cu trăsurile vântului stelar
fără să știe unde se duc.
Dacă totul trebuia să se întâmple așa
nimeni nu știe,
durerea filtrată-n suferință își râde-n crez
cum umbrele îmbracă haine de vitejie
și fug la nevoie.
Refacerea simțurilor căzute prea jos
ridică trupul la silueta avută înainte
și-l face să trepideze din interior
pentru o perioadă de timp
neștiută.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvintele deschid porțile
E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută și cerul,
lumina strălucitoare și caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.
Cuvintele deschid porțile
când vreau să-ți ating sufletul
pe care ți-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.
Când încep să-i deslușeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbești.
Timpul nu-și lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puțin
și odată cu el
pleacă toate întâmplările.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un univers de hârtie
Azi dimineață m-am trezit cu picioarele reci
trecea prin trup un fior de gheață topită
nu mai eram eu cel vesel și bine dispus,
să văd cum răsarele soarele printre cireșii în floare,
un adevărat miracol de neuitat,
o poezie a sufletului cu incantații telurice
care se dezvăluie din interior.
Ziua începe să capete miros proaspăt
pe care l-aș duce cu mine-n lume
dacă nu mi s-ar fi tăiat pofta nebună de viață
în care întregul peisaj era al meu,
și-s lăsat să încap cu toate simțurile
într-un univers de hârtie
pe care-mi scriu gândurile și apoi zboară
odată cu timpul.
Lumina îmi pune raze între degetele mâinilor
și apoi le ridică spre cer,
odată cu ele umbre de păsări albastre
străbat universul și-l deschid
minții în creștere de aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt prezent
De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.
Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.
Strig cu revoltă,
nimic nu mă oprește în loc
și nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirosul copt
Spiritul nebănuit
al pietrei cioplite
în trupul femeii
se-nfășoară-n lumină.
Din harul pe care-l respiră
cu stăpânire de sine
împarte la toți.
Caută-n fructul tomnatic
culoarea dulce, ruginită
și-i împrumută savoarea.
Își risipește mirosul copt,
se lasă răcoroasă, molatică
peste suflete împietrite.
Spiritul irumpe și se înalță
din forme migălos șlefuite
fără de unghiuri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăitor în realitate
nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aștept orice clipă să-l nască deștept
pun în sertare toate bucuriile și suferințele
și-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde
realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcușori de contrabandă
lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
și nu iese înafară din corp
are prea mult aer și hrană
puterea alunecă prin ea liber
și se regenerează
nopțile pleacă buimace de somn
și adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puținul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care își împarte puținul cu alții
prea mulți
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Meditez la singurătate
Am crescut într-un ochi de viperă
ca un dușman de moarte,
mi-a rămas teama și mai ales precauția
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spațiu care trebuie să fie sigur.
Supus tuturor greșelilor
meditez o vreme la singurătate
și deschid pe nesimțite porțile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristețe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.
Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
și tu mă iubești
cu trupul luminos și înalt.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uneori e frumos
dincolo de margine începe hăul
n-ai nevoie să pornești spre el
nici eu nu te îndemn
lumea noastră e dincoace
răzbate cu greu prin straturile cunoașterii
și tot rămâne în urmă
ruptă de realitate
se deschid porți închise cu zăvoare nevăzute
tot ce știm se constată relativ
viața n-are control
nepăsarea este mare
totul se-nvârte în jurul avuției
și ea se dobândește de la cei săraci cu duhul
uneori e frumos
fiecare își are steaua și Dumnezeul său
pe care le invocă mai des ori mai rar
le așează în suflet
și odihnește-n rugăciune
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu miros de micsandre
Nu mă mai mir
când în mine rodește
fructul smochinului amărui,
dulceața gurii tale
înseamnă atingerea iluziei,
crepusculul serii...
Numai atunci urzește bucurii
de ți se topește auzul,
trupul înflorind salcâm și tei
de nu se mai găsește în el,
macină timpul pe lespezi
pe unde apa n-a trecut.
Întârziind
la tine caut adăpost,
îmi așezi capul pe genunchi
și aud norocul cum vine.
Cu miros de micsandre,
un iezer fierbine
mă scaldă
în rodiri pământești.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-un regat de dragoste
Din vechime trag după mine rădăcini viguroase,
o sevă ca un izvor fierbinte
din care n-am băut des,
dar o simt prin sânge cum urcă.
Sunt un împătimit al cetății,
viața se clădește sănătoasă între zidurile ei
la o răscruce de străzi înguste
pe unde timpul trece uniform.
În casa mea se nasc dorințe,
mă cuprind în ele
și aștept să mă stăpânească viu
într-un regat de dragoste luminoasă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina și întunericul
Noaptea s-a născut fără ochi
și tu vrei să ne vadă,
lumina și întunericul sunt împărțite frățește la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.
În fața noastră totul pare normal,
se deschid porțile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele și zmeii
pe tărâmuri necunoscute.
Fiecare se oprește la locul său
cu semnele distinctive ale obârșiei,
intră în cetatea soarelui
și se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce se spune prea mult
Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
și izvoarele murmură a nestăpânire.
Lumea se rostogolește pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, pașii devin grăbiți
în direcția în care merge și orizontul.
Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înțelegem că urmează
ne cheamă mai departe să deslușim
simbolul care ne situează-n timp.
Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza ușor
sau mulți încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.
Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu pot rămâne aici
Mă urc seara tâtziu în cireșul copt,
am ajuns prea sus și mi-e teamă de întuneric,
Nu pot rămâne aici.
Caut în mine toate puterile să cobor,
satul e undeva departe,
e o tăcere bolnavă în ierburi,
câte o adiere de vânt,
dar nu se mai vede nicio cărare.
În golul sufletului îmi respiră un gând,
să-mi găsească locul acasă
unde nu sunt întâmpinat prea bine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără răspuns
Apăs clapele pianului cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
și-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învață Tatăl nostru și se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor, să simtă totul.
M-am înălțat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să știu ce-i securea.
Mi-am risipit diminețile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
și așteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfășura în vânt,
fără răspuns.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unii nu-l mai vor
Atâta taină se ascunde în om
de într-o viață nu-l poți cunoaște,
fapt știut...
Nu se poate înlătura întunericul
chiar dacă lumina încearcă
tot timpul să-l pătrundă.
Mereu vom trăi
în suflet cu îndoiala
deplinei cunoașteri.
La orice mișcare
întregul se clatină,
dar de cele mai multe ori
revine la echilibru.
Unii nu-l mai vor...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împlinire
noaptea se împarte la zece
ea rămâne egală cu unu
dar poate deveni o jumătate din el
care se înmulțește
în confruntare cu timpul
îi înmugurește, înflorește și rodește trupul
într-un ciclu știut
lumea știe povestea
și se integrează în ea
cu satisfacția împlinirii depline.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra ta de încredere
Până asculți imnul victoriei e o lungă așteptare
sunt necesare oboseli și transpirații
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care strălucește într-o stea deaupra.
Sufletul meu te însoțește în gânduri
și-ți pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.
Se deschid mereu porți fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se oprește într-un punct
și prin el trec o infinitate de linii.
mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susține
până la steaua care ne asigură victoria.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!