Şoapta dimineţilor risipite

aşa cum ţi-am promis înainte ca o stea să îţi poarte numele şi tristeţea,
ţi-am aruncat cenuşa din urnă în apele oceanului purpuriu al durerii.

nu am ştiut cum şi în ce fel să îţi pomenesc numele acolo unde oamenii îl caută pe Dumnezeu,
am lăsat doar orga să îmi taie felii din suflet
răscolind amintirile.
privirile copiilor ce aşteaptă să devină bărbaţi mi-au spălat părul de sângele tău
iar nerăbdarea fecioarelor ce îşi doresc mutilarea sufletească
m-au înălţat deasupra sentimentului culpabilităţii absolute.

rănit de spinii trandafirilor furaţi de pe mormintele mamelor fără copii
Iisus şi-a rezemat suferinţa de umărul lui Philippe de Milly.

când va sosi toamna voi căuta cel mai înalt copac din pădurea nebună,
din el voi sculpta o cruce cu o mie de braţe şi un singur Dumnezeu.
umbra ei îţi va păstra numele până la sosirea cocorilor,
până atunci.

despre întunericul ce te-a închis într-o colivie de pământ
e prea târziu să îţi vorbesc...

poezie de Eduard Dorneanu (25 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără răspuns

Apăs clapele pianului cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
şi-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învaţă Tatăl nostru şi se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor, să simtă totul.
M-am înălţat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să ştiu ce-i securea.
Mi-am risipit dimineţile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
şi aşteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfăşura în vânt,
fără răspuns.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profeţii mincinoase

mâine voi scrie despre buzele tale, despre atingerea ta.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să îţi sădesc un pom fără roade în trupul tău nemişcat.

mâine voi scrie despre părul tău, despre curgerea lui firească între minut şi anotimp.

astăzi nu.

astăzi sunt hotărât să cobor îmbrăcat în frac şi să ciocnesc cupe goale cu îngerii de piatră.

către prânz voi îmbrăca armura verbului impersonal.

zeii se vor ascunde lăsând Olimpul pradă cântecelor gothice.

cortegiul nostru se va împiedica de trupurile giganţilor, ciclopilor şi gorgonelor otrăvite
de mesageri fără milă
dar nimeni nu ne va putea opri să privim amurgul de pe crestele disperării.

nici măcar jurământul tinereţii.

nici măcar el.

cu ochii închişi vei pipăi zidurile cetăţii căutând locul unde
acum o mie de ani înfruntând ploaia şi profeţiile mincinoase
ţi-am crestat numele.

numele tău.

mâine voi scrie despre moartea ta într-un glob de cristal,
la masa de jad a neîntâlnirii noastre.

astăzi nu.

astăzi mă scald în sângele tău ca un bărbat ce îşi caută tristeţea,
în desacralizarea veşnicelor ploi...

poezie de Eduard Dorneanu (23 august 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jar de nopti destramate

când mi se face dor de morţii mei dragi
îmi ascund lacrimile în apele izvoarelor de munte.
acolo printre mii de vise rătăcite
durerea mea e ca o stea căzătoare.

tatăl meu e paznicul apelor vii,
s-a mutat în legendă lângă ceilalţi Dorneni.
absenţa lui nu doare, nu apasă.
ştiu că în veşnicie cântecul lui
împarte zilele,
destramă nopţile.

apoi nefericirea îmi caută cel mai înalt loc de pe pământ,
de acolo mă aruncă în cel mai nebun zbor
şi înfrunt toate temerile lumii
ca să nu mai fiu niciodată singur.

vulturii înălţimilor mă însoţesc până în locul
din care
nu mă pot întoarce înapoi...

poezie de Eduard Dorneanu (9 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Karen: Când am aflat că sunt însărcinată, Dan avea deja o bursă pentru baschet. Nimic nu avea să stea în calea fericirii lui. Dar apoi s-a întâmplat ceva ciudat. Chiar înainte de începerea cursurilor, Dan s-a răzgândit. A zis că va termina semestrul şi că... ne vom căsători. Când am intrat în travaliu şi te-am adus pe lume, infirmiera m-a întrebat care e numele tău de familie. I-am spus că Scott. Keith era acolo. Când te-a adus infirmiera, l-a lăsat să te ţină în braţe. Îl ştiu pe Keith de-o viaţă şi atunci a fost singura dată când l-am văzut plângând. Până la urmă, tatăl tău nu a mai apărut.
Lucas: La naiba cu el. Nu vreau să-i port numele.
Karen: Şi Keith tot un Scott este.

replici din filmul serial Ruleta destinului
Adăugat de Ionita Ioana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Candela de toamna

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu (28 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele morţii, Ana

nici nu ştiu dacă m-a iubit
mi-a spus doar că nimic
nu mai contează şi că singurătatea
o scrijeleşte pe suflet

apoi a plecat...

mi-aş fi dorit
înainte să-i strig numele
să vorbesc cu Dumnezeu şi poate
împreună să împletim lumina
în şuviţe subţiri
să pot intra în întuneric
ca într-un templu
apoi
să revin pe laviţa de lângă poartă să
vorbim despre dimineţi nesfârşite
şi despre lucrurile rămase neterminate
dar Dumnezeu a aţipit

mi-am dat seama că rugăciunea
ajută doar atunci când
te reîntorci în tine
şi suferi

ştiu că nu mai am timp să
îmblânzesc moartea pitită sub scări
însă ştiu că-n fiecare zi
din durerea mea se va naşte o altă viaţă

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mantia albă a vântului

moartea s-a mutat în oglindă, alături de imaginea ta.
păreaţi două surori gemene pierdute în nerăbdarea timpului.
tu îmi spălai sabia cu lacrimi prefăcute şi incantaţii învăţate de la druizii străbuni.
cu ochii închişi de durere am spart în mii de cioburi imaginea divină
şi de atunci pământul ne-a acoperit visele.

călătoresc prin lume în căutarea celorlalte cuvinte sacre.
am navigat pe oceane, am străbătut cărările marilor munţi.
ţi-am strigat numele în faţa altarelor de sânge ale unor popoare dispărute.
vântul mi-a ţinut în mâinile lui inima rănită,
dar nu te-am regăsit.

pe urmele mele moartea a sădit florile negre ale tristeţii,
anotimpuri incerte mi-au amanetat tinereţea unor zei fără aripi.
strângând în palme cioburile unei neîmplinite iubiri,
am desenat pe mormintele tuturor celor ce s-au sinucis,
un cer pentru doi.

corbul din turnul de piatră m-a urmat pretutindeni,
până la marginea ultimei speranţe
şi chiar dincolo de ea.

poezie de Eduard Dorneanu (12 octombrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii se ceartă în numele religiei: scriu în numele ei, luptă în numele ei, mor în numele ei; orice, mai puţin să trăiască în numele ei.

citat clasic din Charles Caleb Colton
Adăugat de Elena Gheorghe
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unsprezece elegii mai târziu

Iată cum anotimpul ne întâmpină cu semnele aducerii aminte ;
suntem două umbre bântuite de nostalgii.
Sentimentul nedezlipit de aripi s-a stins
şi ne-au unit două părţi asimetrice într-o frunză de piatră,
rămânând în aşteptarea zborului din elegie ;
poate cel mai îndepărtat timp pe care l-am atins vreodată.

Fluxul toamnei goleşte aleea trecătorilor cu frunţile plecate
şi număr băncile pustii ale celor ce s-au despărţit.
Urmez calea frunzelor, scufundându-mă în gânduri,
fără putinţă de îmbrăţişare, mereu trăită de altcineva.
Urc din gânduri, bătut de visuri,
scuturându-mi noaptea de nesomn ;
umerii îmi sunt de gheaţă şi nu au nici măcar prezent.

Străbat un spaţiu îngrădit de artere necurgătoare de viaţă,
refuzând toamna care-şi caută orbita în respiraţia noastră ;
exist şi exişti atâta vreme cât ne adăpostim unul în celălalt.
Nu ţi-am vorbit despre sentimente,
n- am fost niciodată fericit pentru că mi-am amânat fericirea.
Când ţi-am văzut zâmbetul ca pe un fluture pătat de soare,
am devenit aer şi m-am lipit de zborul tău
ca de o durere dulce de care nu mă pot despărţi.
Am adormit pe genunchii tăi şi te-am visat copilă.

Braţele tale urcară prin ruinele nopţilor mele,
înlocuindu-mi mâinile cu două aripi în numele zborului.
Am zburat împreună deasupra ninsorilor
care nu străbătuseră încă iernile pământului ;
eram două umbre absorbindu-se una pe cealaltă.

Aleseserăm totul pentru a îmbrăţişa totul în numele apelor,
amestecându-ne până la sânge ca două fluvii de păsări.
Şi iată-ne curgând din ploi într-un singur trup.
Frunza de piatră se înălţă în starea de frunză,
zvârlindu-se în trupul copacului ;
curge din ea timpul îndepărtat pe care l-am atins vreodată,
curgem ca două ape sprijinindu-ne una de cealaltă
ca de propria matcă.

Am curs unul în celălalt, bătuţi de arşiţă şi de furtuni ;
am urcat, am coborât şi am urcat din nou
răniţi din dragoste de viaţă până am luat înfăţisarea
pământurilor călătoare în vânt.
Oasele ni s-au albit în iernile care ne-au pătruns
şi ne pătrund şi azi
în numele timpului,
în numele pământului.

Dacă a existat cu adevărat Dumnezeu,
m-am închinat dinaintea ta în numele fericirii.
Dacă n-a existat Dumnezeu, te-am creat ca pe o zeiţă
cu chip de suflet şi m-am închinat dinaintea ta
în numele mamei,
în numele nopţilor înduioşate de glasul ei,
în numele divinităţii.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Boema, dec. 2017
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frig

astăzi mi-a fost foarte frig, cumplit
mă strângea singurătatea în spate
şi tremurau toate amintirile
dar unde să mă încălzesc?

m-am închipuit asemeni fetiţei
dar chibriturile erau ude
şi în afară de fumul gros
nimic nu părea să mă ţină în viaţă

m-am ascuns între paginile unei cărţi
dar şi cuvintele alergau despletite de colo-colo
fără să ţină seama că îşi pierduseră sensul
şi că nu mai aveau pic de suflu în ele

ţi-am strigăt numele şi numele tău încălzea
m-am cuibărit suflet în suflet
ca un melc ce-şi zideşte pe iarnă casa
şi am închis ochii. afară?

chiar nu mai imi pasă... moarte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patriei mele

numele meu nu se dă împrumut
şi nu poţi să îl loveşti de pereţii de piatră
unde vulturii aruncă prada
cum ne aruncăm noi corifeii

dacă eşti însetat caută-ţi apă şi lasă valurile
să îţi spele picioarele dar nu îţi pune
numele meu în pieptul cât un cadrilater
el s-a născut odată cu aşezarea
în coasta României care ne-a primit bogată în bunătate şi demnitate

când esti fiu de Românie nu furi şi îţi porţi
costumul tău de dac
numai laşii fură renumele altora şi mânjesc cu necinstea lor soarta
fără să accepte că un tradator nu mai are nume
şi este un pui de cuc ce îşi aruncă fraţii vitregi din cuib

dacă vrei să porţi numele patriei mele
naşte-te încă o dată
dar întunericul nu cunoaşte renaşterea şi nu are un nume
într-o zi numele tău va sta pe o stea în patru colţuri
şi atunci sângele meu va privi apusul din Ohrid

☆ poem dedicat străbunilor mei macedoneni cu tristeţe pentru acei ce îşi vând numele

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru ani am călărit

patru ani am călărit alături de sfinţi decapitaţi între un oraş sfânt şi o iubire interzisă,
orele mi s-au părut fără de sfârşit,
minutele ţi-au săpat morminte în sângele meu otrăvit de atâta aşteptare.
şacalii deşertului au încercat să îmi trimită sufletul în iad
dar eu mi-am acoperit durerea cu semnul întors al mantiei albe
şi am mers mai departe.

am şchiopătat doar în faţa focului sacru.
acolo genunchii s-au frânt în cea mai frumoasă rugăciune din lume.
îngerii mi-au biciuit credinţa cu cravaşe de lumină şi cuvinte însângerate,
durerea mi-a închis ochii şi mi-a deschis braţele,
în numele Tău.

apoi a venit toamna
iar Johannes Larmenius
a reaprins candela de argint.

poezie de Eduard Dorneanu din Sublimare (2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă după moartea mea se va lua hotărârea să se dea numele meu unei străzi sau să se pună o placă comemorativă într-un loc public, atunci dorinţa mea este următoarea: atât timp cât fostele Oktogon-ter şi Korond din Budapesta poartă numele acelor bărbaţi ca astăzi (Hitler şi Mussolini), iar în Ungaria va exista o piaţă sau o stradă cu numele unuia din aceşti oameni, nu doresc ca nici o piaţă, nici o stradă şi nici un alt loc public din Ungaria să poarte numele meu şi nici ca vreo placă memorială să fie pusă într-un loc public.

citat din Bela Bartok
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Promisiuni

Ştiu, ţi-am promis ca te-aş iubi cumva, în efemer şi-n veşnicie
Dintr-un pocal al vieţii dac-am bea, tăcere, dor şi surdă nebunie
Urme de tălpi pe ţărmul amintirii, se-ngână zorii mângâiaţi de-o şoaptă
Unde n-ajunge timpul să ne piardă, şi marea să ne şteargă niciodată.

Ştiu, ţi-am promis că te-aş iubi cumva, în lumi care pictează cer albastru
Pe-o galaxie invers aşezată, cu rădăcini de gând, suflet sihastru
Să ne hrănim pe rând dintr-o emoţie, fără de trup şi fără nostalgii
Unde bătăi de inimă răsună si amândoi murim şi suntem vii.

Ştiu ţi-am promis că te-aş iubi cumva, prea simplu, infantil şi cu tandreţe
Sa te hrăneşti cu răsarit fragil, prins de o pleoapă, plin de tinereţe
Şi un vârtej de anotimpuri să curgă dintr-o palmă de apus
Când eşti pe rând şi rege peste inimi şi servitor supus.

Ştiu ţi-am promis prea multe într-o doară, de frică să nu pleci sau să rămâi
Dar ce-ar fi umbra unui suflet, fără lumina lui?

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul este că mult mai multe crime şi abuzuri asupra copiilor au fost săvârşite de fanaticii religioşi, în numele lui Dumnezeu, Iisus şi Mohamed decât au fost comise vreodată în numele lui Satan. Multor oameni nu le place această afirmaţie, dar puţini o pot contrazice.

citat clasic din Carl Sagan
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem

Tu pluteşti ca un vis de noapte
Deasupra sufletului meu.
Iţi sprijini tâmpla
De inima mea ca de o piatră roşie,
Şi aştepţi să-ţi spun numele
Tuturor lucrurilor
Pe care eu am isprăvit de mult
Să ţi le mai spun.
Gura mea e-n tăcerea cea mai desăvârşită,
Înclinată ca mătasea unui steag
Într-o zi fără vânt.
O, nu pleca nicăieri!
Îmi voi rupe inima cu un singur gest
Al mâinii,
Ca să răsară durerea care ştie
Numele durerii,
Ca să răsară dragostea mea de bărbat
Care ştie numele tău ciudat, de femeie.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wendell P. Bloyd

Mai întâi m-au acuzat de comportament necuviincios,
Neexistând lege referitoare la blasfemie.
Mai târziu m-au închis ca fiind dement;
Acolo un paznic catolic m-a bătut până mi-am dat sufletul.
Crima mea a fost:
Am spus că Dumnezeu l-a minţit pe Adam, destinându-l
Unei vieţi de ignorant,
Neştiutor de faptul că binele şi răul sunt feţe ale aceleiaşi lumi.
Iar când Adam L-a fentat pe Dumnezeu, mâncând mărul,
Şi a văzut prin vălul de minciună,
Dumnezeu l-a izgonit din Eden pentru a nu-i permite să atingă
Fructul vieţii veşnice.
Pentru numele Domnului, oameni buni,
Uite, ce Însuşi Bunul Dumnezeu a spus despre asta în cartea Genezei:
"Iar Domnul Dumnezeu a zis, iată, omul
A devenit ca Noi" (aţi sesizat, un pic de invidie),
"Cunoaşte binele şi răul",
(Minciuna că toate-sunt-bune, descoperită):
"Acum, dacă întinde mâna şi ia fruct
Din pomul vieţii şi mănâncă, va trăi pururi –
De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Raiului."
(Cred ca acesta a fost motivul pentru care
Dumnezeu Şi-a crucificat Propriul Fiu,
Pentru a ieşi din încurcătura în care intrase).

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Kali

Timpul îmi şopteşte, la capătul pământului,
Îmbătat de o ultimă ceaşcă de cafea
Că tristeţea mă face mai frumoasă...
Şi am ales să rămân aşa, statică
Eliberând printre gratiile sufletului
Ultimele urme ale unui zâmbet...
Am rupt orologiul în patru păcate
Am împărtit totul în doisprezece secunde uitate
Poate...
Niciodată slabiciunile nu m-au dezamăgit
Mi-au umplut speranţe deşarte
M-au descompus până la minus infinit...
Mi-e dor de mine... Kali
Femeia care nu părea mai femeie
Doar pentru că putea să poarte o rochie cu mândrie
Azi... se scurge şi toamna din mine
În timp ce îmi îndrept paşii spre deşertăciune
Ce mai aştept şi până când?
Până când... a iubi şi a fi iubită o să valoreze
Cât toate comorile maharajahului
Până când îmi voi trage puterile de la umbra lunii...
Într-o bună zi o să aud cântecul spiritelor
Şi atunci o să ştiu că am moştenit anumite daruri.

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de început

cu 16 zile înainte de a mă naşte am auzit moartea recitând din cartea tristeţii,
vocea ei domolea orice furtună iar eu începeam să îmbătrânesc departe de viaţă.
părinţii mei petreceau alături de personajele lui Charles Dickens,
îmi căutau nume printre eroi imaginari, în lumea celor închişi în apatia trecutului.

toamna râdea dansând goală în noaptea brumată...

mâinile mele nu aveau puterea de a deschide uşa durerii,
a trebuit să ascult până la capăt disertaţiile morţii.
am luptat fără să pot vedea lumea nouă ce se năştea în faţa ochilor mei
mi-au stat alături spiritele templierilor neîngropaţi.

şi toamna râdea, râdea...

apoi venit Dumnezeu să îmi mângâie neputinţa,
mâinele Lui s-au odihnit o clipă pe sufletul meu.

poezie de Eduard Dorneanu (8 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numele tău

La revederea mării
numele tău l-am scris pe nisip,
ca-n oglinda cerului să poată fi păstrat.
La revederea pădurii
pe scoaţa unui copac numele am crestat,
ca pădurea să nu te uite
şi glasul tău
mereu să-l asculte.

Pe drumul cuvintele scrise
- voci ale inimii -,
astăzi, ne putem regăsi.

poezie de Vavila Popovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!