+natura +umana

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mistere

Sus, în 'naltul cerului,
Deasupra Pământului,
Sus, pe bolta cea senină,
Ce de oameni nu-i străină,
Stau de veghe nopţi în şir
Neobositele făclii,
Înşirate pe un fir,
Firul de mătase al nopţii.
Şi cu astfel de mărgele
Perdeaua nopţii e ţesută;
Ele-s minunatele stele,
Ce stăpânesc zarea tăcută.
Pe Pământ totu-i pustiu
Şi cuprins de nemişcare,
Privind sus, pare mai viu
Cerul cel plin de mistere.
Doar Pământu-i adormit
Şi-n tăcerea lui absurdă,
Uită de faimosul infinit
Şi pare a fi o planetă surdă;

[...] Citeşte tot

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XIX

În faţă-mi stete-acum cu-aripi întinse
frumosul chip ce dă fericea stare
atâtor duhuri strâns în el cuprinse.

Părea tot insu-a fi rubin în care
ardea din soare-o raz-aşa de vie,
că-n ochii mei stârnea străfulgerare.

Dar câte-acum mi-e dat a le descrie
nici limbă n-a mai spus, n-a scris condeiul,
nici n-a mai conceput vro fantazie;

căci "eu" văzui şi-am auzit rostreiul
vorbind, şi "eu" şi-"al meu" era zicând,
ci "noi" era şi-"al nostru"-n glas temeiul.

Şi-a zis: — "Fiindc-am fost şi drept şi blând,
urcat eu fui aci-ntr-atâta slavă
ce-n veci n-o poţi ajunge numai vrând.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cui prodest?

În
uterul
abundenţei
înnobilat cu lotuşi,
starea de fapt e anomia –
sub falduri
de purpură
zorii de zi
lăcrimând
pe pământ v e ş n i c i a.
Cui ar folosi poezia?!

Prin magia cuvintelor
îmi construiesc umila mea aventură
în ordinea cosmică.

Să vrei să fii poet universal –
în jilţul tău de gânduri visând voievodal,
nu-i deloc o dorinţă deşartă sau josnică.

[...] Citeşte tot

poezie de Dumitru Găleşanu din Luminile omului [lirica filosofică] (16 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul VII

"Osanna, sanctus Deus sabaòth,
superillustrans tua claritate
felices ignes horum malacòth!"

Aşa şi-ntoarsă-ntr-ale ei surate
văzui cântând din nou acea făptură
deasupra cui un dublu foc s-abate,

şi ea şi toate danţu-l re-ncepură,
şi,-asemeni unor foarte iuţi scântei,
departe-ascunse-n clipă-mi dispărură.

Eu mă-ndoiam şi "Zi-i, ziceam, ce vrei
să-i zici, o, zi-i stăpânei şi-i vorbeşte
s-astâmpere-al tău dor cu vorba ei."

Ci-acel respect ce-ntreg mă stăpâneşte,
chiar numai şi gândind la Be şi ice,
făcu să fiu ca omul ce-aţipeşte.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nihil Sine Deo

Vin pe furiş în primăvara vieţii tale,
Să-i fac cadou, o rază de culoare şi splendoare,
Nu îmi doresc putere, faimă, ori bogăţie...
Lumea ar fi mai bună, doar Bunul Dumnezeu să le deţie.

Dumnezeul iubirii veşnice este lumina conştiinţei noastre,
Să Îl conştientizaţi trebuie să vă uitaţi în sufletele voastre.
Visele albastre şi senine îs blânde ca de vară,
Culoare ca nestemata de opal, tot sufletul îl spală.

Aduc comori culese dintre astre,
Lumea ca să se bucure de nopţile albastre,
Pe toata lumea aş vrea s-o fac ferice,
Oamenii niciodată ca să nu se oftice.

Femeia-i dulce de-ţi vine să-i dai Luna,
S-o cucereşti e imperativ să îi araţi şi să-i explici natura şi scriptura.
Frenetic zboară fluturi coloraţi şi albi prin iarbă,
Nunta de vis, nimeni în veac să nu le-o şteargă.

[...] Citeşte tot

poezie de Cînepă Ştefan (1 martie 2021)
Adăugat de Cînepă Ştefan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uzura

Ce ciudată e fiinţa umană...
Se aruncă nebună-n tumult,
Se iubeşte şi cade în capcană;
Ce-i puţin, ea doreşte mai mult.

Dragostea îi e mereu sacrificiu;
Cel avut, e ades renegat.
Nu-i valoare, e numai deliciu,
Iar fidelu-i monoton, expirat.

Tot ce-a fost altădată iubire,
De năvalnică, oarbă dorinţă,
Nepăsare-i, de nu-i "ne" simţire;
E rutină, nimic, neputinţă.

Explicaţie sumară ar fi;
Timpul trece şi sapă rigole,
Întâlnitu-i banal, zi de zi,
Riduri, scurgeri de ani, zile, ore.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partidul Ecologist Român (PER) l-a făcut vicepreşedinte pe liberalul trădător Cristian Bodea, dat afară de PNL (pamflet)

Te-aştepţi aici să fie doar oameni pe sprânceană;
De unde! vezi gunoaie, vezi drojdie umană!...
La noi, "ecologiştii" fac numai hărmălaie,
Nici Groapa de la Glina nu are-aşa gunoaie!...

Partidul ăsta, ştiţi voi, voi ştiţi de fapt ce e?
E una dintre clone ce-s slugi la PeSeDe.
În loc să protejeze cu dragoste natura,
La fel ca PSD-ul cultivă-n oameni ura.

pamflet de George Budoi din Pamflete şi satire, Politică şi Politicieni (10 octombrie 2016)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?

De ce aş urca o colină
când dincolo ştiu că-i o vale
în care mi-aş face o vină
că paşii mi-am dus pe-altă cale?

De ce aş uita frumuseţea
plăcerii privirii departe
în valea ce-alungă tristeţea
ce zarea străină împarte?

E simplu: natura umană
e cea care-aduce probleme,
în piept deschizând câte-o rană
când inima-ncearcă să cheme

dorinţe pierdute de-o vreme
din minţi prefăcute în stană.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zăvor

Să lăsăm visele să hoinărească,
Până la Valea Călugărească,
Să lăsăm viaţa liberă-n burg,
Până când – rara avis –proştii
concurg...

Căci, în plan general, individual,
Prostia în sine creşte conceptual,
Ca într-o iubire de-a pururi erectă,
Proştii sporesc natura umană
perfectă...

Pe seama proştilor, totul se poate
– Proştii îngădui-vor lumii de toate –
Unei singure specii îi vor pune zăvor:
Proştilor care fac parte din tagma
deştepţilor!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!